Wrongful limitation of appellate review to loss of chance damages for breach of sponsorship contract

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 4 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 100.000 Euro, reprezentând daune-interese, conform clauzei stipulate la art. 21 din contractul de publicitate şi reclamă nr. x din 20 iulie 2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1166, art. 1270, art. 1272, art. 1276 alin. (2) şi (3) şi art. 1530 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 719/C din 12 decembrie 2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei şi cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a reţinut că încetarea relaţiilor contractuale dintre părţi a fost urmarea încălcării de către pârâtă a obligaţiilor esenţiale asumate prin contract, de a utiliza în competiţiile oficiale, competiţii amicale sau turnee de pregătire, antrenamente sau evenimente sportive publice în care clubul este implicat, exclusiv echipamentul sportiv C., precum şi a obligaţiei de a achiziţiona numai de la reclamanta A. S.R.L. totalitatea echipamentului sportiv şi accesoriile.

Cu toate acestea, reclamanta nu a dovedit existenţa şi cuantumul prejudiciului care i-a fost cauzat, conform dispoziţiilor art. 1537 C. civ.

II. Soluţia instanţei de apel

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel principal, prin care a solicitat schimbarea acesteia în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe, pârâta a declarat apel incident, prin care a solicitat schimbarea/înlăturarea considerentelor primei instanţe referitoare la culpa sa exclusivă în neexecutarea contractului.

Prin decizia civilă nr. 806/Ap din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a obligat-o pe pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 25.000 Euro, în echivalent în RON la data plăţii, conform cursului de schimb B.N.R., cu titlu de daune-interese şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.149,95 RON; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate; a respins ca nefondat apelul incident declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Cu privire la apelul incident la considerente, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut culpa exclusivă a apelantei pârâte în neexecutarea obligaţiei principale care îi revenea în temeiul art. 4 din contract, constând în purtarea în toate competiţiile, fie oficiale, fie amicale sau turnee de pregătire, antrenamente de orice natură sau evenimente sportive publice, exclusiv echipament sportiv pus la dispoziţie de dealerul C..

În cadrul analizei apelului principal, instanţa de apel a dezvoltat motivele pentru care, în opinia acesteia, cuantificarea prejudiciului prin intermediul unei expertize având ca obiectiv stabilirea contravalorii serviciilor de publicitate nu se putea face în mod judicios, raportat la natura şi componenţa prejudiciului suferit de reclamantă.

În urma analizei probei cu înscrisuri, instanţa de apel a reţinut că nu constituie prejudiciu cert discount-urile acordate de reclamantă şi nici profitul ce ar fi fost realizat în restul perioadei contractuale neexecutate.

Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că prejudiciul afirmat de apelanta reclamantă există şi constă în lipsa de promovare a brand-ului C. pentru cei trei ani contractuali neexecutaţi. În condiţiile în care cuantumul acestui prejudiciu nu poate fi stabilit cu exactitate, neputându-se estima în concret care ar fi fost profitul încasat de apelanta reclamantă în urma acestei publicităţi, instanţa a făcut aplicarea art. 1532 alin. (2) şi (3) C. civ. şi a apreciat în echitate, ţinând seama şi de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., că prejudiciul suferit de reclamantă este echivalentul sumei de 25.000 Euro.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii.

După evocarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 22 C. proc. civ. şi art. 133 alin. (2)-(4) din Statutul profesiei de avocat, autoarea recursului a susţinut că, în urma respingerii ca neconcludente sau neutile a probelor propuse de intimata-reclamantă, care a fost asistată de avocat, instanţa de apel nu se putea substitui acesteia din urmă şi să pronunţe soluţia pe un alt temei decât cel invocat prin acţiune.

În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În concret, aceeaşi parte a învederat că instanţa de apel nu a expus motivele şi nici criteriile care au stat la baza soluţiei de admitere a apelului părţii adverse şi de obligare a sa la plata sumei de 25.000 Euro.

În acest sens, a arătat că, sub pretextul aprecierii în echitate, instanţa de apel a invocat generic jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a indica hotărârile avute în vedere la cuantificarea prejudiciului material.

După evocarea unor consideraţii din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la repararea prejudiciilor materiale, recurenta-pârâtă a învederat că acordarea unei juste despăgubiri presupune corecta aplicare a normelor de drept material. Or, decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1530, art. 1532-1534 şi art. 1537 C. civ.

În concret, autoarea recursului a arătat că propunerea de probe neconcludente sau străine de obiectul acţiunii atrage respingerea probei şi decăderea din dreptul de a propune alte probe, fără a conferi instanţei dreptul de a se substitui reclamantului în detrimentul părţii adverse.

Totodată, recurenta-pârâtă a subliniat că incapacitatea intimatei-reclamante, determinată de motive subiective, de a propune probe concludente, nu justifică concluzia instanţei de apel, în sensul că nu poate fi stabilit cu certitudine prejudiciul invocat în cauză.

În continuare, autoarea recursului a susţinut că intimata-reclamantă a invocat un prejudiciu patrimonial, cu privire la care avea obligaţia să propună probe concludente, în baza cărora instanţa să determine cuantumul despăgubirii, utilizând criterii obiective.

Or, instanţa de apel nu a indicat nici măcar un singur criteriu pentru determinarea întinderii despăgubirii acordate reclamantei, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

După evocarea unor consideraţii teoretice cu privire la motivarea hotărârilor judecătoreşti, recurenta-pârâtă a conchis că decizia atacată este nelegală atât în privinţa soluţiei date apelului principal, cât şi a celei date apelului incident.

În drept, pârâta şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 20.10.2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului (ca urmare a calificării excepţiei "inadmisibilităţii" invocate prin întâmpinare) şi a admis în principiu recursul, stabilind termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Deşi recurenta a invocat în mod expres doar cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, în acord cu opinia magistratului asistent raportor, că motivele de recurs referitoare la nerespectarea principiului disponibilităţii se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat pe un alt temei decât cel invocat de reclamantă.

Acest motiv de recurs este întemeiat.

Încălcarea principiului disponibilităţii, reglementat la art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., precum şi a limitelor efectului devolutiv a apelului determinate de ceea ce s-a apelat ("tantum devolutum quantum apellatum") constă în acordarea unor despăgubiri pentru un alt tip de prejudiciu decât cel afirmat de reclamantă, instanţa de apel reţinând un prejudiciu cauzat prin pierderea unei şanse, reglementat la art. 1532 alin. (2) C. civ., deşi nici în cererea de chemare în judecată şi nici în motivarea apelului, reclamanta nu a invocat acest tip de prejudiciu.

Pentru clarificarea tipului de prejudiciu pretins de reclamantă, trebuie observat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că suma de 100.000 Euro este compusă din:

(i) valoarea discount-urilor acordate în primul an în sumă de 23.350 Euro;

(ii) profitul nerealizat pentru restul perioadei contractuale în sumă de 30.000 Euro şi (iii) promovarea brand-ului C., prin publicitatea la care se obligase pârâta, evaluată la 46.650 Euro.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prejudiciul constă în pierderea efectiv suferită corespunzătoare discount-urilor acordate, precum şi în beneficiile nerealizate reprezentate de profitul neîncasat şi lipsa de publicitate/promovare a brand-ului C., al cărei distribuitor în România era reclamata.

Cu alte cuvinte, reclamanta a afirmat un prejudiciu actual ("damnum emergens"), precum şi două categorii de prejudicii viitoare ("lucrum cessans"), iar instanţa de apel era ţinută să se pronunţe asupra a ceea ce reclamanta a cerut, fără a depăşi limitele învestirii sale.

Disputa părţilor vizează condiţia caracterului cert sau eventual al prejudiciilor viitoare invocate de reclamantă, prejudicii care nu trebuie confundate cu cele cauzate prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj, cu privire la care dreptul la reparaţie este consacrat de noul C. civ. în art. 1532 alin. (2).

Prejudiciul suferit prin pierderea unei şanse este un prejudiciu distinct, care are caracter cert, actual, şi poate fi reparat dacă se dovedeşte că şansa pierdută a fost reală şi serioasă, şansa având o valoare economică în sine.

În literatura juridică, s-a considerat că prejudiciul suferit prin pierderea unei şanse este o "noţiune intermediară", care se află între prejudiciile pur eventuale şi prejudiciile viitoare perfect certe. De asemenea, pierderea unei şanse este o daună distinctă de prejudiciul final, cum ar fi profitul nerealizat ca urmare a lipsei de publicitate.

2.2. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din acelaşi cod, judecând în echitate pe aspectul evaluării prejudiciului, cu încălcarea principiului legalităţii.

Evaluarea judiciară a prejudiciului se face potrivit dispoziţiilor art. 1531-1537 C. civ., pe bază de probe şi în funcţie de împrejurările concrete. Chiar şi în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei şanse, legea prevede modalitatea şi criteriile de evaluare şi compensare a acestui tip de prejudiciu.

2.3. Sub aspectul calităţii motivării (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), instanţa de apel a făcut confuzie între cele două categorii de prejudicii viitoare afirmate de reclamantă, respectiv între profitul nerealizat, pe de o parte, şi lipsa de publicitate/promovare a brand-ului C., la care reclamanta avea dreptul potrivit art. 2 din contract.

Raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu, din moment ce constată că publicitatea brand-ului C. ar fi dus la creşterea vânzărilor de echipamente sportive, deci o relaţie de tip cauză-efect, pentru ca apoi să pună sub semnul egalităţii efectul (creşterea profitului) cu cauza (publicitatea), constatând astfel în mod eronat că prejudiciul nu poate fi stabilit cu exactitate, deşi apelanta-reclamantă a indicat criterii concrete de evaluare a serviciilor de publicitate prestate de pârâtă.

2.4. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6, art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, doar în ce priveşte apelul principal.

În acest sens, Înalta Curte a avut în vedere că recurenta, deşi a apreciat nelegală decizia atacată atât în ceea ce priveşte respingerea apelului incident, cât şi în ceea ce priveşte admiterea apelului principal, nu a formulat critici decât sub aspectul prejudiciului, fără a exista motive de recurs referitoare la obiectul apelului incident - considerentele sentinţei care stabilesc culpa în neexecutarea contractului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 806/Ap din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează, în parte, decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă, doar în ce priveşte apelul principal.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.