Civil servant pension dispute: admissibility of revision action and triple identity of object regarding conflicting final judgments on pension recalculation

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 1957 din 05 octombrie 2021, a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 28 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte, a analizat susţinerile recurentului, în sensul că instanţa de revizuire a aplicat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, prin care au fost încălcate normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Instanţa de recurs a reţinut în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe existenţa unor hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, faptul că, în speţă, se constată, contrar susţinerilor recurentului, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile pretins potrivnice în opinia revizuentului, nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect.

Astfel, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte a reţinut că, în procesele soluţionate prin hotărârile pretins potrivnice în opinia revizuentului, obiectul litigiilor este diferit.

La data de 14.10.2021, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, susţinând în esenţă, că aceasta este rezultatul unei greşeli materiale prin omiterea de a cerceta motivele de casare privitoare la admisibilitatea cererii de revizuire şi condiţia triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi.

S-a mai susţinut că în cauză erau îndeplinite condiţiile admiterii recursului, cu consecinţa respingerii excepţiei inadmisibilităţii şi admiterii cererii de revizuire.

În drept, contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În argumentarea contestaţiei în anulare, contestatorul arată că prin cererea de recurs a solicitat să se constate faptul că sentinţa civilă nr. 1361/13.02.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2010 intrată în puterea de lucru judecat este în contradicţie cu sentinţa civilă nr. 1170/18.02.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, solicitând să se anuleze cea din urmă hotărâre prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte criticile aduse modului de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, ce a format obiectul recursului, contestatorul arată că din examinarea dispozitivelor hotărârilor pretins contradictorii a rezultat că părţile aflate pe poziţii contradictorii sunt revizuentul A. şi angajatorul Camera Deputaţilor.

În ceea ce priveşte obiectul cererilor de chemare în judecată, arată că este în mod vădit neîndoilenic, actualizarea bazei de calcul a pensiei de serviciu, întemeiată pe dispoziţiile art. I pct. 1 alin. (5) din Legea nr. 215/2015 coroborate cu art. 33 din Legea nr. 153/2017.

Contestatorul mai arată că, prin sentinţa civilă nr. 1361 din 13 februarie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4572 din 7 septembrie 2012 pronunţată în acelaşi dosar de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, instanţa, manifestând rol activ în aflarea adevărului, a statuat irevocabil faptul că, aplicând metodologia stabilită prin O.U.G. nr. 100/2007, procentul de 11% s-a aplicat la nivelul salariului de bază a unui expert parlamentar şi a sporurilor permanente, iar veniturile cu caracter periodic rămân ca şi sumă, constant, neindexându-se.

Cu toate acestea, arată că, în mod contrar, prin sentinţa civilă nr. 1170 din 18 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 6071 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a în acelaşi dosar, instanţa a făcut abstracţie de prevederile art. 18 din Ordinul nr. 965 din 25 august 2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, conform căruia, prevederile Legii nr. 7/2006 nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al unei hotărâri judecătoreşti definitive, respingând, ca neîntemeiată, identitatea de obiect a celor două cereri de chemare în judecată.

Sub aspectul admisibilităţii revizuirii, prevăzută de dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 153 din 6 mai 2020 prin care Curtea Constituţională a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale este neconstituţională în ansamblul său, contestatorul arată că instanţa de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

Pe fondul cauzei, solicită să se constate faptul că excepţia autorităţii de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 4625/06 iunie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, are ca temei de drept dispoziţiile art. 432 C. proc. civ. şi se impunea a fi admisă.

Prin dovada de îndeplinire a procedurii de citare din 08 septembrie 2021, Înalta Curte a comunicat motivele de recurs şi înscrisurile relevante în soluţionarea cauzei, iar intimatul angajator nu a depus dovezile în apărarea sa.

Prin sentinţa civilă nr. 4625 din 6 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca fiind lipsită de obiect întrucât acestuia i-au fost eliberate următoarele adeverinţe: adeverinţa nr. x/05.04.2018 - actualizarea pensiei de serviciu cu 50%; adeverinţa nr. x/05.04.2018 - actualizarea pensiei de serviciu cu 10%.

Aceste adeverinţe au fost depuse în copie certificată la dosarul cauzei nr. x/2018, precum şi dovada îndeplinirii obligaţiei de transmitere a acestor adeverinţe către Casa Naţională de Pensii Publice.

Contestatorul mai susţine că instanţa supremă, în manifestarea rolului activ în aflarea adevărului impune a examina în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate şi să elimine Ordinul nr. 965 din 25 august 2015, respectiv dispoziţiile vădit nelegale ale art. 18.

Contestatorul arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 563-565 din O.U.G. nr. 57 din 03 iulie 2019.

Prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu înscrise în Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei publice a Administraţiei Centrale şi Fişa Postului 1, prin managmentul defectuos şi lipsa de profesionalism în elaborarea normelor şi actualizarea normelor metodologice privind drepturile de pensie, au indus un sentiment de incertitudine în privinţa posibilităţii de a obţine, într-un termen rezonabil, recunoaşterea şi realizarea efectuvă a dreptului pretins.

Conchizând, recurentul reiterează solicitarea de admitere a contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată, având în vedere că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivul de casare privitor la admisibilitatea cererii de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să se admită recursul, să se caseze sentinţa civile nr. 28 din 21 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, întrucât rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel a reprodus copy paste dispozitivul deciziei casate nr. 26 din 10.06.2020 şi şi-a însuşit considerentele instanţei de recurs de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Pe fondul cauzei, solicită să se admită autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, solicită să se constate că, pe fondul cauzei, sunt incidente dispoziţiile art. I pct. 1 alin. (5) din Legea nr. 215/2015 privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, coroborate cu dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, norme legale, invocate în cererile de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, cu obligarea intimatului angajator Camera Deputaţilor să comunice Casei Naţionale de Pensii Publice salariul brut al consilierului parlamentar la nivelul maxim de salarizare, în cuantumul prevăzut în listele funcţiilor din serviciile Camerei Deputaţilor.

În dovedirea celor solicitate, contestatorul a depus la dosar un set de înscrisuri.

În combaterea recursului, intimata Camera Deputaţilor a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar ca prematură.

La 19 noiembrie 2021, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, astfel cum s-a reţinut anterior de către instanţă, prezentul proces este guvernat de dispoziţiile noului C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), iar nu de C. proc. civ. de la 1865, întrucât decizia nr. 1170 din 18 februarie 2019, care a făcut obiectul revizuirii şi a cărei anulare s-a solicitat, a fost pronunţată într-un proces început la data de 27.02.2018, sub imperiul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Aşa fiind, criticile formulate de contestator vor fi analizate din perspectiva normelor corespunzătoare din actualul C. proc. civ., respectiv art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare sau modificare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

Prin contestaţia în anulare, contestatorul a criticat soluţia pronunţată de instanţa de recurs cu privire la considerentele privind excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, susţinând că statuarea instanţei de recurs în sensul respingerii recursului a omis să analizeze motivul de casare referitor la admisibilitatea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Această susţinere este nefondată, deoarece Înalta Curte a constatat că instanţa de recurs, a reţinut în ceea ce priveşte criticile formulate de contestator, cu privire la faptul că instanţa de revizuire a aplicat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că nu este îndeplinită condiţia indentităţii de obiect, sens în care instanţa de recurs a apreciat că în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Astfel, prin decizia atacată, instanţa de recurs a analizat motivul subsumat art. 488 C. proc. civ.

Criticile contestatorului formulate în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs nu a cercetat motivul de casare privitor la admisibilitatea cererii de revizuire, nu se circumscriu unei omisiuni în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci reprezintă, de fapt, nemulţumirea acestuia cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte argumentele ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte reţine că de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privinţa omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuţie necercetarea unor argumente care susţin motivele de recurs, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

În aceste condiţii, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esenţială.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocat ca temei de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata CAMERA DEPUTAŢILOR prin SECRETARUL GENERAL al CAMEREI DEPUTAŢILOR.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2022.