Insolvency claim table revision denied for lack of triple identity and positive res judicata effect

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016/a1, creditoarea A.A.A.S. a formulat contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei U.M.T. S.A., solicitând rectificarea acestuia conform prevederilor legale.

La 21 iulie 2017, creditorii A., B., C., D., E. şi F. au formulat contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei U.M.T. S.A., solicitând înscrierea lor în tabel, arătând că, din eroare, nu au fost menţionaţi de administratorul judiciar, deşi au depus hotărâri judecătoreşti definitive în acest sens.

La 22 iulie 2017, a formulat contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei U.M.T. S.A. şi creditoarea G. S.A., solicitând înscrierea sa în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 425,763,05 RON, din care 418.679,44 RON contravaloare a prestărilor de servicii de apă potabilă şi de canalizare şi 7.083,61 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Timiş.

În drept, au fost invocate prevederile art. 277 alin. (2) C. proc. civ., art. 31 alin. (6) din Legea nr. 241/2006, art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, art. 110 pct. 4 şi art. 111 pct. 2 din Legea 85/2014.

La 26 iulie 2017, debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator special H., în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014, a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor sale, întocmit de administratorul judiciar, prin care a solicitat, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, compensarea legală a creanţei D.G.R.P.F. Timişoara, în cuantum de 6.016.133 RON, cu parte din creanţa sa, în sumă de 41.515.860 RON, împotriva Statului Român - prin Ministerului Finanţelor Publice, şi, pe cale de consecinţă, obligarea administratorului judiciar la refacerea tabelului preliminar de creanţe, în sensul eliminării creanţei D.G.R.F.P. Timişoara, în sumă de 6.016.133 RON.

La 26 iulie 2016, tot debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator special H., a formulat contestaţie împotriva înscrierii în tabelul preliminar de creanţe, la poziţia 32 din grupa creanţelor chirografare, a creanţei în cuantum de 1.574.091,31 RON, în favoarea intimatei I. S.R.L.

La 26 iulie 2017, debitoarea, prin administrator special H., în temeiul dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a formulat contestaţie la creanţa în sumă de 1.796.720,33 RON cu care fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor, creditoarea ENEL ENERGIE S.A.

La 26 iulie 2017, creditoarea I. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu societatea debitoare UMT S.A. în insolvenţă, administratorul judiciar al debitoarei, J.. şi administratorul special al debitoarei UMT S.A. în insolvenţă - dl. H., în temeiul dispoziţiilor art. 111 şi urm. din Legea nr. 85/2014, contestaţie cu privire la tabelul preliminar al creanţelor întocmit de către administratorul judiciar J.. în cadrul procedurii insolvenţei societăţii debitoare U.M.T. S.A.. prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună modificarea măsurilor luate de administratorul judiciar constând în înscrierea creanţei solicitate fără a opera compensarea legală în conformitate cu dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 85/2014.

La 27 iulie 2017, creditoarea K. S.A., în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014, a formulat contestaţie la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, cu privire la creanţa sa în cuantum de 1.121.325,11 RON, care a fost respinsă în mod nelegal de administratorul judiciar al debitoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 1058 din 12 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş a respins contestaţia debitoarei U.M.T. S.A. împotriva creanţei I. S.R.L., a respins ca rămasă fără obiect contestaţia formulată de I. S.R.L., a respins contestaţiile formulate de creditoarele A.A.A.S. şi G. S.A., de către debitoarea U.M.T. S.A. împotriva creanţei ENEL ENERGIE S.A. şi pentru compensarea creanţei Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara. Totodată, a respins, ca rămasă fără obiect, contestaţia foştilor salariaţi A., B., C., D., E. şi F..

Totodată, a admis contestaţia debitoarei U.M.T. S.A. împotriva creanţei L. S.R.L., dispunând înscrierea acesteia în tabel cu suma de 50.016 RON, a admis contestaţia formulată de K. S.A., dispunând menţionarea acesteia în tabel cu suma de 1.121.325,11 RON şi a obligat debitoarea la plata sumei de 6.054,80 RON către creditoarea K. S.A. şi la plata sumei de 16.800 RON către creditoarea I. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate au declarat apeluri contestatoarea-debitoare U.M.T. S.A., prin administrator special H. şi prin administrator judiciar J.. şi contestatoarele-creditoare Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi G. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016, s-au dispus următoarele:

Au fost respinse apelurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi G. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1058/12.10.2017, pronunţată de către Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016.

Au fost admise apelurile declarate de către debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator judiciar J.. şi de către debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator special H., împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că:

A fost respinsă contestaţia la tabelul de creanţe al debitoarei, formulată de creditoarea K. S.A.

A fost admisă contestaţia la tabelul de creanţe al debitoarei, formulată de către debitoare prin administrator special, în ceea ce priveşte creanţa deţinută de creditoarea I. S.R.L., în sumă de 1.574.091,31 RON şi s-a dispus înlăturarea acesteia din tabel.

Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva deciziei mai sus evocate, contestatoarea-creditoare K. S.A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea acesteia faţă de decizia civilă nr. 1019/A din 14 decembrie 2015 şi decizia civilă nr. 1287/NLP/A din 28 noiembrie 2016, ambele pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015

Prin decizia civilă nr. 321/A din 24 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 22l/A din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi a obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata J.., în calitate de administrator judiciar al contestatoarei-debitoare U.M.T. S.A.

La 05.06.2018, administratorul judiciar al U.M.T. S.A. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 321/A din 24 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, care a fost respinsă prin încheierea din 14 iunie 2018 a aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuenta-contestatoare K. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, în principal, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii cererii de revizuire, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016; în subsidiar, recurenta a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În debutul memoriului de recurs, autoarea a făcut o expunere amplă a relaţiilor dintre părţi şi a parcursului procesual al litigiului.

Ulterior, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susţinut că instanţa de revizuire a pronunţat decizia recurată cu încălcarea art. 430-432 C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat.

Detaliind, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că cenzura instanţei de retractare nu a vizat atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârilor pretins contradictorii.

Subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a arătat că decizia atacată în prezenta cale extraordinară de atac este atât insuficient motivată, cât şi este fondată pe motive străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte motivarea sumară, recurenta a menţionat că analiza instanţei s-a limitat strict la verificarea îndeplinirii desuetei condiţii a triplei identităţi, deşi reglementarea actuală complexă a autorităţii de lucru judecat presupunea o analiză completă a acestei instituţii, inclusiv sub aspectul identităţii chestiunilor litigioase eventual tranşate prin considerentele hotărârilor pretins contradictorii.

Referitor la argumentele străine de natura pricinii, recurenta s-a limitat să afirme incidenţa acestui caz de casare, fără însă să precizeze în concret care ar fi aceste astfel de considerente.

Circumscris motivului de nelegalitate statuat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de revizuire nu a analizat riguros autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1019/A din 14 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015 şi a sentinţei civilă nr. 10549 din 28 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Timişoara, hotărâre menţinută prin decizia civilă nr. 1287/NLP/A din 28 noiembrie 2016 a Tribunalului Timiş.

În acest sens, a arătat că, prin decizia civilă nr. 22l/A din 2 aprilie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor mai sus evocate cu privire la modalitatea de interpretare/aplicare şi incidenţa dispoziţiilor art. 11 din contractele de leasing nr. x si nr. x

În continuare, recurenta a susţinut că, în cazul hotărârilor mai sus enumerate se regăseşte îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

La 17 septembrie 2018, recursul a fost comunicat intimaţilor, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, iar la 8 octombrie 2018, J.., în calitate de administrator judiciar al debitoarei U.M.T. S.A., în reorganizare judiciară, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în considerarea prevederilor art. 483 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a art. 43 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, susţinând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată în recurs, în condiţiile în care hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu este ea însăşi susceptibilă de recurs. Astfel, a solicitat respingerea recursului în principal, ca inadmisibil şi în subsidiar, ca nefondat.

La 26 octombrie 2018, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-debitoare prin întâmpinare, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-revizuentă este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, procedura insolvenţei a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că recurenta-revizuentă a criticat decizia pronunţată în revizuire pentru faptul că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430-432 C. proc. civ., fiind, pe de o parte, aplicate greşit respectivele dispoziţii normative şi, pe de altă parte, încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015 ale Tribunalului Timiş. Recurenta invocă şi faptul că decizia atacată în prezenta cale extraordinară de atac este atât insuficient motivată, sub aspectul cercetării condiţiilor necesare pentru reţinerea autorităţii de lucru judecat, cât şi că este fondată pe motive străine de natura pricinii.

Criticile recurentei-revizuente subscrise motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 sunt nefodate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, recurenta a afirmat că decizia definitivă nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016 este contradictorie cu decizia nr. 1019/A/14.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi cu decizia 1287/NLP/A/28.11.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, sub aspectul considerentelor şi soluţiilor pronunţate în cele trei dosare, referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 din contractul de leasing în caz de reziliere a contractului; condiţiile de valorificare de către revizuenta K. a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing; caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, rezultată din contractul de leasing nr. x/23.03.2009.

Rezultă că, potrivit normelor aplicabile în prezenta cauză, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerinţe conducând la respingerea cererii de revizuire.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Autoritatea de lucru judecat se manifestă sub aspect negativ, cât şi ca efect pozitiv, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, că cerinţa identităţii de părţi, obiect şi cauză reprezintă o condiţie care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit şi efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Însă, dacă în al doilea proces, instanţa a respins apărările întemeiate pe autoritatea de lucru judecat a hotărârilor din primul proces, partea nu mai poate reitera aceeaşi apărare pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi autoritatea de lucru judecat asupra dezlegării date apărării respective.

Recurenta-revizuentă a invocat contrarietatea dintre decizia nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016, având ca obiect contestaţie la tabelul preliminar de creanţe şi decizia nr. 1019/A/14.12.2015, pronunţată asupra contestaţiei la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, respectiv decizia nr. 1287/NLP/A/28.11.2016, pronunţată asupra contestaţiei la executare din dosarul nr. x/2015, ambele ale Tribunalului Timişoara.

Instanţa de revizuire a reţinut că dosarele nr. x/2016, nr. y/2015 şi nr. 8365/325/2015 nu au acelaşi obiect, ele vizând cereri diferite, respectiv o contestaţie la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei U.M.T. S.A., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 şi două contestaţii la executare împotriva unor acte de executare silită efectuate din iniţiativa K. S.A. (actual M.), în dosarele de executare nr. 372/EX/2015 şi nr. 373/EX/2015. În plus, cele două dosare de executare silită, cu privire la care s-au pronunţat instanţele în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015, au fost constituite anterior declanşării procedurii insolvenţei împotriva debitoarei U.M.T. S.A.

S-a mai reţinut şi faptul că hotărârile a căror contrarietate se invocă nu sunt pronunţate între aceleaşi părţi, nefiind deci îndeplinită cerinţa ca a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ), cât timp condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză nu este îndeplinită în mod cumulativ.

Or, revizuienta a invocat în recurs efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fără a aduce argumente convingătoare în sensul identităţii de obiect a litigiilor anterior indicate.

Totodată, Înalta Curte constată că, în decizia nr. 221/A, instanţa de apel a reţinut faptul că, prin apelul formulat de debitoarea U.M.T. S.A., prin administratorul judiciar, împotriva sentinţei civile nr. 1058/12.10.2017, pronunţată de către Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016, s-a invocat puterea de lucru judecat a celor reţinute în cadrul deciziei civile nr. 1019/A/14.12.2015, pronunţată în apel de Tribunalul Timiş, în cadrul contestaţiei la executare care a format obiectul dosarului nr. x/2015

Totodată, s-a reţinut că, prin întâmpinarea formulată, intimata-contestatoare K. a susţinut că cele doua contracte de leasing sunt raporturi juridice distincte, care au fost puse în executare în mod distinct şi care au fost tratate într-un final chiar şi de către administratorul judiciar ca fiind distincte, neexistând nici o justificare pentru tratarea globală a sumelor deja achitate, a sumelor restante, a daunelor interese sau a sumelor obţinute din valorificare, iar prin decizia civilă nr. 1019/A/14.12.2015, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015, s-a statuat în mod definitiv faptul că, potrivit art. 11 din contractele de leasing, "în situaţia în care contractul de leasing este reziliat din vina utilizatorului, pentru neplata ratelor de leasing, finanţatorul poate proceda la executarea silită a eventualelor despăgubiri numai în condiţiile stipulate în contract, anume prin adunarea ratelor restante, a ratelor care ar fi devenit scadente şi a valorii reziduale, şi scăderea din suma rezultată a valorii obţinute din valorificarea obiectului leasingului". A susţinut intimata-contestatoare că este mai presus de orice tăgada că deplina aplicabilitate a dispoziţiilor art. 11 din contractele de leasing şi a modului de calcul reglementat în acest fel sunt intrate sub autoritate de lucru judecat, nemaiputând a fi puse în discuţie.

Totodată, intimata-contestatoare K. a invocat faptul că, prin decizia civila nr. 1287/NLP/A pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015, nu numai că s-a reconfirmat deplina aplicabilitate a modului de calcul reglementat de art. 11 din contractele de leasing, însă în plus, instanţa de judecată a explicat şi mai detaliat modul în care operează compensarea, arătând în mod expres că "nu este posibilă compensarea sumelor obţinute de locator/finanţator prin vânzarea utilajului cu contravaloarea ratelor restante, deoarece acestea din urmă reprezintă tocmai preţul contractului de leasing. Prin urmare e necesar să se facă diferenţa dintre sumele datorate de utilizator cu titlu de rate de leasing scadente anterior momentului rezilierii contractului de leasing şi sumele de bani care ar putea fi datorate de utilizator cu titlu de despăgubiri".

A conchis intimata-contestatoare că sugestia de compensare oferită de administratorul judiciar, între valoarea globală a contractelor şi sumele achitate cu titlu de rate de leasing de către debitoarea UMT la care se adaugă sume care ar fi putut fi obţinute dintr-o potenţială valorificare a bunurilor, sfidează atât autoritatea de lucru judecat, cât şi dispoziţiile legale şi contractuale.

Analizând apelul debitoarei UMT S.A., instanţa de apel a reţinut, prin decizia nr. 221/02.08.2018, că soluţiile pronunţate în cele două contestaţii în anulare au fost pe larg expuse de ambele părţi din prezentul dosar, relevant fiind faptul că, prin decizia civilă nr. 1019/14.12.2015, pronunţată în dosar nr. x/2015 (privitor la contractul de leasing. nr. x/10.03.2009), s-a admis contestaţia la executare, reţinându-se că suma pusă în executare în dosarul execuţional nr. x/2015 nu este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Totodată, a reţinut instanţa de apel că, în cadrul soluţionării contestaţiei formulate de UMT împotriva formelor de executare silită din dosarul execuţional nr. x/2015, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2015 (contract de leasing nr. x din 10.03.2009), respinsă, creditoarea a menţionat că a operat o compensare de tipul celei reglementate de contract, aceasta şi-a modificat apărarea susţinând că, inclusiv în ipoteza aplicării art. 11 din contractul de leasing, în urma compensării, UMT ar datora în continuare o sumă de bani.

A mai reţinut instanţa de apel că, în cererea de înscriere la masa credală depusă de K., nu a fost efectuat un calcul în acord cu obligaţia prevăzută de art. 11 din contract, iar din compararea sumelor ce au făcut obiectul cererilor de executare silită cu cele înscrise în cererea de înscriere la masa credală, rezultă că, în fapt, creditoarea a solicitat sume care nu sunt justificate de dispoziţiile contractuale.

În acest context, instanţa supremă reţine că, întrucât dezlegările date prin hotărârile invocate au făcut obiectul judecăţii în cel de-al doilea dosar, anume în apelul soluţionat prin decizia nr. 221/02.04.2018 a cărei revizuire se solicită, nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate; or, instanţa de revizuire nu poate, raportat la dispoziţiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Contrar susţinerilor recurentei-revizuente, hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul nemotivării, motivul de recurs întemeiat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. fiind nefondat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că judecătorul nu este obligat de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părţi, ci obligaţia sa se rezumă la a motiva soluţia pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de faţă, a şi făcut, relevant în acest sens fiind conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părţilor. Aşadar, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceste din urmă argumente fiind deopotrivă valabile şi în ceea ce priveşte expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă.

Se constată, aşadar, că instanţa care a soluţinat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei, a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 513 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă M. (fosta K.) împotriva deciziei civile nr. 321/A din 24 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.