Site organization cost recovery under a capped contractual percentage in a private construction contract

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 17 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâtelor B. S.A. şi C. S.A. la plata sumei de 759.195,14 RON, reprezentând cheltuielile de organizare şantier, avansate de reclamantă şi neîncasate de la prima pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 şi art. 1530-1533 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 472/C din 13 iulie 2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca prescrise, pretenţiile aferente perioadei cuprinse între 10 septembrie 2010 şi 16 august 2014; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a respins cererea formulată de aceeaşi parte împotriva pârâtei C. S.A. pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.355 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 434/Ap/2019 din 28 martie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat-o pe aceasta la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a reţinut că izvorul pretenţiilor reclamantei îl constituie contractul de lucrări nr. x/2010, completat cu actele adiţionale şi contractele individuale de execuţie, care nu stipulează o majorare a preţului convenită de ambele părţi.

În dezacord cu instanţa de apel, autoarea recursului a subliniat că atât actele adiţionale, cât şi contractele individuale de execuţie, prevăd modificarea preţului contractului, în acest sens fiind menţiunea "valoarea estimată a contractului" din cuprinsul clauzei stipulate la pct. 5.1.

Aceeaşi parte a criticat considerentul prin care s-a reţinut că nu reprezintă decât o sporire a preţului contractului costul avansat de reclamantă pentru plata organizării de şantier.

În combaterea acestui considerent, recurenta-reclamantă a susţinut că art. 6.5 lit. b) din contractul de lucrări nr. x/2010 prevede că procentul se aplică la valoarea lucrărilor de contrucţii montaj.

În condiţiile în care valoarea lucrărilor de construcţii montaj a crescut, părţile au convenit să crească şi cotele procentuale de 0,1%, 0,5% şi, începând cu 21 octombrie 2013, cota de 2,5%.

Autoarea recursului a mai arătat că procesul-verbal nr. x din 19 noiembrie 2015 cuprinde recunoaşterea intimatei-pârâte B. S.A. a sumei datorate cu titlu de organizare de şantier.

Recurenta-reclamantă a criticat considerentul prin care s-a reţinut că dispoziţiile H.G. nr. 1179/2002, H.G. nr. 28/2002 şi art. 69 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 nu pot constitui temei al admiterii pretenţiilor reclamantei, nefiind încorporate în contract.

În combaterea acestui considerent, titulara recursului a subliniat că aceste dispoziţii legale au fost avute în vedere la data semnării contractului, întrucât, conform art. 11.5 din contractul de lucrări nr. x/2010, "contractul se încheie cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente în materie".

Recurenta-reclamantă a arătat că, din analiza clauzelor stipulate la pct. 5 lit. a)-b), 5.1, 5.2 şi 5.3 teza a II-a din contractul de lucrări nr. x/2010, rezultă că nu s-a stabilit un preţ de antrepriză fix şi invariabil, nefiind convenit un preţ global, astfel cum prevede art. 1867 C. civ.

În acest context, autoarea recursului a subliniat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1865 C. civ., iar nu cele ale art. 1867 din acelaşi act normativ.

Aceeaşi parte a învederat că nu a solicitat o sporire a preţului, ci plata cheltuielilor de organizare şantier, procentul convenit neacoperind modificările şi adăugirile aprobate de client, care fac obiectul unor contracte individuale de execuţie.

În acest sens, a arătat că au fost ignorate clauzele stipulate la art. 6.5 lit. b), art. 9.1 lit. t) şi art. 11.2 din contractul de lucrări nr. x/2010, evocând conţinutul acestora.

Autoarea recursului a învederat că, din analiza dispoziţiilor H.G. nr. 1179/2002, art. H.G. nr. 28/2008 şi art. 69 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, rezultă că sumele reprezentând cheltuielile privind organizarea de şantier se estimează, neputând fi determinate la momentul contractării lucrărilor.

Cu privire la considerentul prin care s-a reţinut că era necesar acordul clientului pentru majorarea preţului, recurenta-reclamantă a subliniat că toate contractele individuale de execuţie au fost semnate de beneficiarul lucrării.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că a solicitat plata unor facturi emise începând cu luna ianuarie 2011.

Astfel, a subliniat că sumele pretinse depăşesc cota procentuală stabilită prin contractul de lucrări nr. x/2010 şi actele adiţionale aferente, ca urmare a lucrărilor suplimentare efectuate la cererea clientului.

În acest context, recurenta-reclamantă a susţinut că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie coincide cu cel la care a calculat şi înaintat către beneficiar centralizatorul organizare şantier, respectiv la 26 noiembrie 2016.

În final, autoarea recursului a conchis că instanţa de apel nu a lămurit izvorul pretenţiilor deduse judecăţii constând în cheltuielile privind organizarea de şantier şi a apreciat în mod greşit că sumele pretinse reprezintă contravaloarea unor facturi fiscale prescrise.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a menţionat că este de acord cu soluţionarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 21-22 august 2019 .

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la 23 septembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepţia "inadmisibilităţii recursului" pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 3 octombrie 2019 .

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care nu au înţeles să depună un punct de vedere.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele devolutive, între societatea reclamantă A. S.R.L., în calitate de antreprenor general, B. S.A., în calitate de beneficiar şi C. S.A., în calitate de manager de proiect, s-a încheiat contractul nr. x/2010, având ca obiectiv "Lucrări de construcţii montaj D., loc. Covasna".

Potrivit art. 6.5 lit. b) din contract, "pe lângă cotele legale, în situaţiile lunare, se stabileşte următorul nivel maximal pentru organizare de şantier (alte cheltuieli) - maxim 0,1% din valoarea lucrărilor de construcţii montaj".

Prin actul adiţional nr. x/21.10.2013 s-a modificat valoarea nivelului maximal pentru organizare de şantier la valoarea de 2,5%.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a beneficiarului şi a managerului de proiect la plata sumei de 759.195,14 RON, reprezentând diferenţă privind cheltuielile de organizare şantier, avansate de reclamantă şi neachitate de pârâte.

Potrivit art. 5.3 din contract, "în condiţiile în care, pe perioada de derulare a contractului apar diferenţe valorice, faţă de oferta ce formează Anexa 2 a fiecărui contract individual de execuţie, datorate execuţiei unor lucrări suplimentare sau modificări ale documentaţiei de execuţie (confirmate de managerul de proiect) urmare unor schimbări semnificative de soluţii, comenzi suplimentare sau cerinţe tehnologice, pe baza dispoziţiei de şantier emisă de proiectant sau beneficiar, executantul va întocmi oferta de preţ, pentru articolele care nu se regăsesc în oferta acceptată, care va fi negociată şi acceptată de beneficiar. Valoarea şi noul termen de execuţie vor fi incluse în acte adiţionale ce vor modifica valoarea contractului individual de execuţie şi respectiv prezentul contract. Pentru lucrările suplimentare cuprinse în acte adiţionale, se vor respecta tarifele de negociere stabilite prin prezentul contract".

Recurenta-reclamantă, prin recursul formulat, a criticat decizia instanţei de apel prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinând să hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a H.G. nr. 1179/2002, H.G. nr. 28/2008 şi art. 63 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, precum şi cu aplicarea greşită a art. 1867 C. civ.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că, deşi recurenta-reclamantă a precizat că îşi întemeiază recursul şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin memoriul de recurs nu a dezvoltat critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în acest motiv de casare, nearătând aspectele nemotivate, existenţa în decizie a unor motive contradictorii sau numai a unor motive străine de natura cauzei.

Totodată, constată că majoritatea susţinerilor din memoriul de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei atacate, ci o manifestare nemulţumirii recurentei-reclamante faţă de modul de interpretare a probei cu înscrisuri (procese-verbale, corespondenţă), pe de o parte, şi, pe de altă parte, a clauzelor contractuale.

În acelaşi sens, criticile referitoare la momentul de la care ar curge termenul de prescripţie nu pot fi considerate critici de nelegalitate, întrucât presupun reevaluarea împrejurărilor de fapt, pe baza probatoriului administrat.

Faptul că instanţa de apel, prin decizia pronunţată, a confirmat soluţia primei instanţe, în contradicţie cu susţinerile recurentei-reclamante, nu reprezintă un motiv de casare, în lipsa incidenţei unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra administrării şi interpretării probelor, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta invocă faptul că instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile H.G. nr. 1179/2002, H.G. nr. 28/2008 şi ale art. 63 alin. (3) din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, din care rezultă caracterul estimativ al cheltuielilor privind organizarea de şantier, în baza unui deviz general întocmit.

Aceste susţineri ale recurentei nu sunt fondate, întrucât dispoziţiile legale invocate nu au relevanţă în cauză, de vreme ce recurenta-reclamantă solicită contravaloarea unor cheltuieli cu organizarea de şantier efectuate în temeiul contractului nr. x/2010 încheiat de părţi, astfel încât raporturile dintre părţi sunt guvernate de clauzele contractuale, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel.

În schimb, normele de drept material invocate de recurentă nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum rezultă din următoarele texte legale:

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1179/2002, "Prevederile prezentei hotărâri se aplică obiectivelor de investiţii, precum şi lucrărilor de intervenţii, promovate de ordonatorii de credite care au calitatea de "autoritate contractantă", astfel cum este definită prin art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002.

Potrivit art. 4 din H.G. nr. 28/2008, "Prevederile prezentei hotărâri se aplică pentru realizarea obiectivelor de investiţii noi, precum şi lucrărilor de intervenţii la construcţii existente, finanţate, total sau parţial, din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, din conţinutul contractului sau din probele administrate nu a rezultat că beneficiarul B. S.A. are calitatea de autoritate contractantă ori că lucrările erau finanţate din surse bugetare publice.

Nici prevederile art. 69 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii nu sunt relevante în litigiul de faţă, întrucât se referă la baza de calcul pentru stabilirea taxelor în procedura de autorizare, pentru emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire/desfiinţare.

Nefondată este şi critica privind aplicarea greşită, în cauză, a dispoziţiilor art. 1867 C. civ., în detrimentul celor ale art. 1865 C. civ., privind preţul estimativ al contractului.

Aceasta pentru că, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, prin convenţia părţilor s-a stipulat că se datorează o sumă procentuală pentru organizarea de şantier, respectiv maxim 0,1% din valoarea lucrărilor de construcţii montaj, modificată prin actul adiţional nr. x/21.10.2013, la nivelului maximal de 2,5%, iar pretenţiile recurentei-reclamante reprezintă o sumă peste cuantumul stabilit.

Prin urmare, nu are relevanţă, în cauză, dacă preţul contractului a fost stabilit global sau estimativ, cât timp, printr-o clauză expresă, părţile au plafonat cheltuielile cu organizarea de şantier şi, aşa cum chiar recurenta-reclamantă recunoaşte, nu a fost convenită prin niciunul din actele adiţionale la contract o modificare a nivelului procentual alocat acestor costuri, care să reflecte cheltuielile efectuate.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special E. şi prin administrator judiciar Consorţiul format din C.I.I. F. şi C.I.I. G., împotriva deciziei civile nr. 434/Ap/2019 din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 3272,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat (2975 RON) şi cheltuieli de deplasare (297,5 RON), dovedite cu facturile şi ordinele de plată aflate în copie de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special E. şi prin administrator judiciar Consorţiul format din C.I.I. F. şi C.I.I. G., împotriva deciziei civile nr. 434/Ap/2019 din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 3272,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.