Paulian action over debtor’s asset transfer; enforceability of creditor’s claim against a fidejussor despite principal debtor’s insolvency and the res judicata effect of unchallenged execution claims

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa pe calea prezentei acţiuni pauliene, să dispună:

- declararea ca inopozabile fata de reclamanta creditoare-urmăritoare a efectelor contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din data de 23.11.2016 de către BNP D., încheiat intre parata B., in calitate de vânzător şi pârâta C., în calitate de cumpărător, prin care a fost transferat către acesta din urma dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:

- apartamentul nr. x, în regim de S+P+1+M, situat în Bucureşti, str. x, in suprafaţa utila de 195 mp, compus din:

- parter: 2 camere, hol, acces subsol, 3 mp. Si terasa 9,62 mp;

- etajul 1: 2 camere, hol si bucătărie;

- mansarda: 2 camere, bucătărie, baie, casa scării 8,73 mp, terasa 21,82 mp si balcon 5,65 mp.;

- cota indiviza de 6.404/10.000 din dependinţele comune si cota de 13800/27.600 din terenul aferent aflat în proprietate, cu nr. cadastral x -C1-U3, al BCF Bucureşti - Sector 2 şi nr. cadastral x. Terenul este în suprafaţă de 276 mp şi este identificat separate cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a BCF - Sector 2 Bucureşti;

- apartamentul nr. x, situat in Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum şi cota indiviză de VT. din întreaga suprafaţă de teren de 272 mp. Apartamentul este identificat potrivit planurilor de amplasament cu nr. cadastral x -C1-U1, in CF nr. x -C1-U1 în scopul fraudării intereselor pârâtei, prin sustragerea acestor bunuri imobile de la urmărirea silită demarată la solicitarea societăţii reclamante în calitate de creditoare-urmăritoare, prin mijlocirea BEJ E. (în circumscripţia CA Prahova) si BEJ F. (in circumscripţia CA. Bucureşti), în cadrul dosarelor execuţionale nr. 378/2016 şi nr. 2103/2016, împotriva patrimoniului debitoarei reclamante B. (în calitate de fideiusor al debitoarei principale G.), pentru recuperarea unei creanţe în sumă totală de 1.555.466,25 RON, compusa din 77.031,50 RON, TVA inclus, reprezentând sold facturat şi neîncasat, la care se adaugă 1.478.434,75 RON, daune-interese, ambele sume rezultate din titlul executoriu reprezentant de contractul de leasing financiar imobiliar cu nr. x/27.05.2008, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1562 şi urm. C. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 148-151 C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei interesului invocată de pârâta B.. Admite excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Constată că pârâta B. este decăzută din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la 12 februarie 2019, cu citarea părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 588/2019 din 7 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. S.R.L..

Constată inopozabilitatea faţă de reclamantă a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23 11 2016 de H., încheiat între pârâta B., în calitate de vânzător şi C. S.R.L., în calitate de cumpărător, în ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor: apartament nr. x, S+P+1+M, situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 195 mp, astfel cum este descris în contract, cota indiviză de 6404/10000 din dependinţele comune şi cota de 13800/27600 din terenul aferent, având nr. cadastral x - C1-U3, carte funciară Bucureşti sector 2 şi nr. cadastral x - C1 - U3; apartament nr. x situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie precum şi cota indiviză de 1 din întreaga suprafaţă de 272 mp, având nr. cadastral x - C1 - U1, înscris în CF nr. x - C1 - U1.

Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 17608,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâtele B. şi C. S.R.L. au declarat apel împotriva încheierii din 20 decembrie 2018 şi a sentinţei civile nr. 588/2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 667 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâtele B. şi C. S.R.L. împotriva încheierii din 20 decembrie 2018 formulat de apelantele B. şi C. S.R.L..

A fost schimbată încheierea în sensul că respinge excepţia tardivităţii ca nefondată şi respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondată.

A fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele B. şi C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 588/2019 din 7 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâtele B. şi C. S.R.L. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând admiterea apelului promovat şi, în consecinţă respingerea cererii introductive de instanţă ca fiind netemeinică şi nefondată.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu dispoziţiile art. 76 din acelaşi act normativ.

În acest context, se susţine că deşi la data deschiderii procedurii insolvenţei G. nu înregistra restanţe la plata Contactului de leasing nr. 6148, A. a formulat o cerere de înscriere la masa credală prin care a solicitat înscrierea în tabelul de creanţe al debitoarei cu suma de 1.806.138,85 RON reprezentând capital nescadent pentru Contractul de leasing nr. x/27.05.2008, respectiv contravaloarea ratelor de leasing până la expirarea duratei contractuale în anul 2022.

Aşadar, în opinia vădit nejustificată a A., recurentele arată că rezilierea intervenise din cauza culpei debitoarei G., constând în neexecutarea obligaţiilor contractuale, respectiv în neachitarea ratelor de leasing aferente contractului de leasing nr. x/27.05.2008, rate înscrise deja în tabelul de creanţe drept creanţe anterioare, dar pe care A. le-a calificat drept creanţe curente.

În acest sens, se arată că odată cu exercitarea dreptului de formulare a declaraţiei de creanţa in termenul stabilit de legiuitor, A. a fixat întinderea creanţei sale, pentru orice altă sumă care excede celei de 1.806.138,86 RON, fiind decăzută din dreptul de a o solicita.

Aceasta întrucât art. 62 alin. (1) lit. B) din Legea nr. 85/2006, reglementează termenul limita în care creditorii pot depune cereri de admitere a creanţelor, iar art. 76 instituie în mod expres sancţiunea care intervine în cazul în care creditorul nu îşi exercita dreptul în termenul peremptoriu stabilit de lege. Art. 76 reglementează aşadar efectele depăşirii termenului de înscriere, precum şi situaţia creanţei care face obiectul cererii de admitere a creanţei.

Astfel, dacă un creditor formulează cerere de înscriere la masa credală doar pentru o parte din suma datorată şi lasă să se împlinească termenul prevăzut de art. 62, fără să formuleze declaraţie de creanţă şi pentru restul sumei, înscrierea în tabelul de creanţe configurează practic drepturile creditorului în cadrul procedurii, aceasta având dreptul de a participa la distribuirea sumelor numai în limita creanţei înscrise la masa credală, cu privire la restul sumei fiind decăzut.

Aşadar, în cazul de faţă, având în vedere ca A. a formulat declaraţie de creanţa pentru suma de 1.806.138,86 RON cu care a şi fost înscrisă în tabelul preliminar şi menţinută în tabelul definitiv, aceasta a stabilit limita creanţei sale sub aspectul întinderii acesteia.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 85/2006, au fost fixate limitele dreptului creditoarei în funcţie de opţiunea acesteia, fiind astfel afectată existenţa şi întinderea dreptului de creanţă pretins.

In acest sens, în calitate de fidejusor - calitate dobândită în cursul procedurii de insolvenţă şi nu anterior - societatea nu poate fi executată decât pentru datoria debitorului principal, iar aceasta aşa cum a fost stabilită prin tabelul definitiv de creanţe, era în valoare de 1.806.138,86 RON reprezentând capital nescadent.

In concluzie, se susţine că societatea recurentă nu poate fi executată, independent de renunţarea sau nu la beneficiul de diviziune şi la cel de discuţiune, pentru nicio altă potenţială obligaţie a debitorului principal.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 mai 2021, peste termenul legal, intimata-reclamantă A. solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 667 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. este nefondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În cuprinsul deciziei atacate privind soluţia asupra unei acţiuni pauliene, Curtea de Apel a reţinut că există o creanţa certă, lichidă şi exigibilă a reclamantei A. împotriva fidejusorului B.. Împotriva acesteia din urmă creditoarea A. a declanşat executarea silită, în baza titlului reprezentat de contractul de leasing nr. x/27.05.2008, pentru recuperarea sumei de 1.555.466,25 RON (din care 77.031,50 RON rate scadente şi neachitate şi 1.478.434,75 RON daune interese), fiind format dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. şi nr. 2103/2016 al BEJ F..

În condiţiile în care existau mai mult de 2 rate de leasing neachitate din contractul de leasing nr. x/2008 la data emiterii şi comunicării notificării din 03.10.2016, este evident că societatea creditoare putea să declare scadenţa anticipată, conform art. 11 coroborat cu art. 12.1 şi art. 12.3 din contract, dar punerea în executare şi recuperarea creanţei nu putea avea loc faţă de debitoarea principală G. S.R.L., ca urmare a intrării acesteia în insolvenţă, situaţie în care se aplică un regim derogatoriu de la dreptul comun (de ex. accesoriile -penalităţi/dobânda legalănu pot fi calculate ulterior deschiderii procedurii, conform art. 41 alin. (1) din Lega nr. 85/2006; creditorul având obligaţia de a se înscrie la masa credală cu creanţa născută anterior deschiderii procedurii, chiar dacă sunt nescadente, potrivit art. 64 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 85/2006). Acest regim derogatoriu nu este incident, în schimb, şi fidejusorului B., motiv pentru care declararea scadenţei anticipate putea produce efecte în raport cu acesta pentru recuperarea ratelor neplătite şi a daunelor interese.

În cadrul dosarelor de executare, debitoarea fidejusor a introdus contestaţii la executare. Ambele contestaţii la executare au fost respinse, soluţiile fiind definitive. Atât prin decizia nr. 3841A/27.11.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a, pronunţată în dosarul nr. x/2019 (definitivă), cât şi prin sentinţa civilă nr. 11972/04.12.2019 a Judecătoriei Sector 2, pronunţată în dosarul nr. x/2019 (definitivă prin neatacare), s-a statuat că susţinerile referitoare la greşita pornire a executării silite pentru sumele reprezentând penalităţi ca urmare a neoperării rezilierii constituie, în realitate, critici în legătură cu legalitatea şi temeinicia cuantumului debitului, care¸ însă, trebuia a fi evocate în cadrul unei contestaţii la executarea silită însăşi, contestaţie ce nu a fost promovată în termenul legal, motiv pentru care nu puteau fi analizate de instanţele de executare.

În consecinţă, atât timp cât S.C. B. (debitoare în dosarele de executare mai sus indicate) nu a contestat existenţa şi întinderea creanţei puse în executare, printr-o contestaţie la executarea propriu-zisă, această creanţă s-a definitivat, nemaiputând fi combătută pe alte căi (inclusiv în prezenta cauză) deoarece ar însemna încălcarea flagrantă a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor mai sus precizate (decizia nr. 3841A/27.11.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a fiind pronunţată în contradictoriu cu societatea B., iar sentinţa civilă nr. 11972/04.12.2019 a Judecătoriei Sector 2 în contradictoriu cu ambele apelante), autoritate care se întinde nu numai asupra dispozitivului, dar şi asupra considerentelor, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, Curtea de Apel a înlătura susţinerea pârâtei în sensul că debitoarea principală S.C. G. nu ar mai avea vreo datorie faţă de creditoarea S.C. A.. Din cuprinsul adresei nr. x/17.05.2019 emisă de I., administratorul judiciar al debitoarei S.C. G., reiese că A. a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 1.952.889,25 RON aferentă contractului de leasing nr. x/2008, iar plăţile efectuate de debitoare sau de terţi creditori, începând cu 21.01.2014, au fost de 829.181,65 RON pentru acelaşi contract, ceea ce înseamnă că debitul nu este stins. De altfel, în ultimul tabel definitiv actualizat al debitoarei S.C. G., publicat în BPI nr. 4953/07.03.2018, creditoarea A. figurează cu o creanţă admisă conform tabelului rectificat din 14.04.2017 în cuantum de 1.806.138,85 RON, iar creanţa definitivă actualizată fiind de 3.108.123,87 RON.

În ce priveşte apărarea în sensul că tribunalul nu a ţinut cont de natura creanţei (de a fi anterioară deschiderii procedurii, iar nu curentă), acest aspect fiind clarificat de judecătorul sindic ulterior începerii executării silite împotriva fidejusorului B., Curtea de Apel o considerat-o fără nicio relevanţă în speţă.

Chestiunea caracterului creanţei (anterior sau ulterior deschiderii procedurii), a modului de plată (conform planului de reorganizare sau prin distribuiri în caz de lichidare) şi a limitării creanţei (potrivit planului de reorganizare sau a tabelului definitiv consolidat/rectificat) vizează, în opinia instanţei de apel, exclusiv situaţia debitorului principal S.C. G. întrucât în privinţa acesteia se aplică regulile speciale din materia insolvenţei. Executarea creanţei cu limitările impuse de legea insolvenţei nr. 85/2006 are loc doar în raport cu debitoarea S.C. G., iar nu şi cu fidejusorul B.. Conform art. 102 alin. (2) din lege nr. 85/2006, creditorii conservă acţiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. Aşadar, indiferent de cuantumul debitului cu care creditoarea A. (intimata-reclamantă din prezenta cauză) este înscrisă la masa credala a debitoarei G. şi de termenele de plată stabilite în procedura insolvenţei, reclamanta poate proceda la executarea garantului-fidejusor pentru întreaga creanţă care rezultă din contractul de leasing nr. x/2008, conform clauzelor convenţionale şi în limita garanţiei asumate de apelanta B..

Totodată, Curtea de Apel a înlăturat şi apărarea apelantelor potrivit căreia garantul nu poate fi urmărit şi executat silit pentru o creanţă mai mare faţă de cea înscrisă în tabelul întocmit în procedura insolvenţei deoarece ar echivala cu depăşirea limitelor fidejusiunii atrăgând nevalabilitatea acestei obligaţii este nefondată.

În acest sens s-a reţinut că, în primul rând, creanţa executată în cadrul dosarelor de executare nr. 378/2016 al BEJ E. şi nr. 2103/2016 al BEJ F. nu este mai mare în raport cu cea înscrisă la masa credală a debitoarei S.C. G.. În al doilea rând, dispoziţiile art. 102 alin. (2) din legea nr. 85/2006 permit ca împotriva fidejusorului să se execute întreaga valoare a creanţei, textul neimpunând ca aceasta să fie egală cu suma înscrisă în tabelul preliminar sau definitiv, ceea ce înseamnă că poate avea o valoare superioară celei din procedura insolvenţei.

S-a subliniat caracterul univoc al acestei interpretări în condiţiile în care, în cadrul procedurii insolvenţei, creanţa unui creditor garantat poate suferi modificări/limitări, însă acestea produc efecte numai în privinţa debitorului insolvent, iar nu şi a co-debitorului solidar. Cu privire la acesta din urmă, creanţa se va executa integral, fără nicio modificare, în condiţiile şi cu consecinţele stabilite prin contractul de leasing nr. x/2008, nefiind vorba de o situaţie mai oneroasă. Cu alte cuvinte, fidejusorul va răspunde exact în limitele statuate prin contractul de garanţie (actul adiţional din 31.01.2014), iar nu în limitele reglementărilor speciale din materia insolvenţei, care sunt derogatorii, aplicabile doar debitorului insolvent, neexistând nicio dispoziţie legală sau contractuală care să îngăduie acest lucru.

Pe calea prezentului recurs, recurentele - pârâte şi-au concentrat motivarea căii de atac pe argumentul potrivit căruia, în baza art. 76 din Legea nr. 85/2006, reclamanta nu mai deţine o altă creanţă împotriva debitorului principal G. S.R.L., în afara celei înscrise în tabelul definitiv de creanţe întocmit în procedura insolvenţei declanşate împotriva acesteia. Această critică se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de recurs necuprinzând niciun aspect privitor la o eventuală nulitate a deciziei atacate pentru a se impune şi analiza motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat doar formal de recurente.

În acest cadru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază faptul că prezenta cauză nu priveşte analiza pe fond a unor pretenţii ale reclamantei A. împotriva fidejusorului B., ci doar a existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile a reclamantei, drept condiţie a acţiunii pauliene promovate.

Dispunând de un titlu executoriu reprezentat de contractul de leasing nr. x/27.05.2008, reclamanta a declanşat direct procedura executării silite împotriva pârâtei B., în calitate de fidejusor, pentru recuperarea sumei de 1.555.466,25 RON (din care 77.031,50 RON rate scadente şi neachitate şi 1.478.434,75 RON daune interese), fiind format dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. şi nr. 2103/2016 al BEJ F..

În acest cadru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în contestaţiile la executare promovate de debitoarea fidejusor.

Câtă vreme, prin hotărârile definitive pronunţate în contradictoriu cu această parte, s-a reţinut deja cu autoritate de lucru judecat, că, atât timp cât debitoarea din dosarele de executare, S.C. B. nu a contestat existenţa şi întinderea creanţei puse în executare, printr-o contestaţie la executarea propriu-zisă, această creanţă s-a definitivat, nemaiputând fi combătută în cuprinsul unor contestaţii la executare ulterioare, cu atât mai mult aceasta nu poate fi contestată pe alte căi, în mod incidental, ca în cadrul procesual de faţă.

Totodată, instanţa de apel a combătut argumentul referitor la inexistenţa unei creanţe suplimentare şi din perspectiva dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, apreciind că limitările impuse de legea insolvenţei nr. 85/2006 privitor la executarea creanţei se aplică doar în raport cu debitoarea în insolvenţă, nu şi cu fidejusorul, care va fi ţinut să răspundă integral conform contractului de garanţie şi titlului de creanţă al creditorului.

Pe de altă parte, dincolo de reafirmarea apărării cu privire la inexistenţa unei creanţe împotriva debitorului principal, recurentele nu au oferit nicio argumentare de natură să combată considerentele elaborate de instanţa de apel cu privire la aceasta.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 667 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2022.