Missed Deadline for Justifying Cassation Appeal Rendered Due to Late Electronic Submission After Court Working Hours Under Pre-2018 Civil Procedure Rules

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi C. - PERSOANA FIZICA AUTORIZATA, să se dispună anularea tranzacţiei încheiate la data de 8.11.2016 între reclamantă şi pârâţi pentru dol şi cauză ilicită, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1214, art. 1235-art. 1237 Noul C. civ., art. 9 din Legea nr. 72/2013, art. 451 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ., precum şi orice alte prevederi legale aplicabile în cauză.

La termenul din 11.05.2018 instanţa a dispus introducerea în cauză în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a numitului D..

Prin sentinţa civilă nr. 3343 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C., C. Persoană Fizică Autorizată şi intervenientul D., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL), prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea din 28 octombrie 2020, instanţa de apel, faţă de informaţiile comunicate de către părţi în cadrul şedinţei publice, a constatat că se impune citarea în cauză a apelantei A. S.R.L. şi prin administratorul judiciar desemnat E., procedând la amânarea judecării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1844 din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. SRL) şi de apelanta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. SRL) prin administrator judiciar E. împotriva sentinţei civile nr. 3343 din 13 noiembrie 2019 şi a tuturor încheierilor de şedinţă premergătoare pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-intervenient D. şi cu intimaţii-pârâţi C. şi C. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, ca nefondat.

La 11 decembrie 2020, împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL) a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 497 C. proc. civ.

La 12 aprilie 2021, recurenta a depus motivele de recurs, susţinând, în esenţă, că prin decizia recurată instanţa de apel a încălcat regulile de procedură vizând atingerea scopului procesului civil, respectiv înfăptuirea justiţiei prin pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Totodată, a arătat că nu motivează nelegalitatea hotărârii prin neexercitarea instanţei de apel a rolului activ, ci prin decizia acesteia de a refuza să analizeze toate motivele expuse în susţinerea acţiunii şi toate mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei.

Recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor privind efectul devolutiv al apelului şi ignorarea concluziilor scrise depuse în faţa prime instanţe arătând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. privind efectul devolutiv al apelului şi în strânsă legătură, dar totuşi distinct de acest aspect, au mai fost încălcate şi dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. şi 297 din acelaşi act normativ.

A menţionat recurenta că decizia instanţei de apel de a ignorat concluziile scrise pe care le-a depus înainte de pronunţarea primei hotărâri, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 476 C. proc. civ., deoarece limitarea impusă de instanţa de apel ignoră dispoziţiile prevăzute de art. 394 C. proc. civ.

În plus, instanţa de apel a refuzat să readministreze înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Chiar ignorând corelaţiile şi concluziile sale formulate în prima instanţă, recurenta a arătat că la dosarul cauzei au fost depuse multe înscrisuri din care rezultă care au fost obligaţiile intimaţilor, motivele pentru care au încetat raporturile contractuale dintre părţi şi activitatea ilicită a intimaţilor înainte şi după încheierea Tranzacţiei.

Or, în aceste condiţii, aspectele reţinute de instanţa de apel prin care s-a motivat soluţia de respingere, apreciind că reclamanta nu ar fi dovedit manoperele dolosive ale intimaţilor, denotă o necunoaştere a probatoriului administrat în cauză şi acest lucru este evident din moment ce curtea a făcut trimitere doar la situaţia privind societatea F. S.R.L. şi a afirmat că "în ceea ce priveşte susţinerea apelantei-reclamante conform căreia intimaţii-pârâţi au încheiat contractul de tranzacţie având reprezentarea că nu îşi vor îndeplini obligaţiile, se observă că acesta nu a fost dublată de un probatoriu adecvat sau cel puţin de argumente solide care, coroborate cu probe indirecte, să conducă la dovedirea acestui aspect".

În continuare, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a analizat alte aspecte care reies din probatoriul administrat în cauză, respectiv că intimaţii au înfiinţat o societate prin care au preluat angajaţii recurentei după ce au fost concediaţi chiar de intimatul persoană fizică, precum şi faptul că intimaţii au preluat contracte comerciale încheiate de recurentă cu alţi parteneri comerciali.

Aşadar, a susţinut recurenta, instanţa de apel a înţeles să reformuleze motivarea primei instanţe şi nu a readministrat probele administrate în fond, acest aspect reprezentând o încălcare a principiilor procedurii civile, lipsind-o efectiv de o etapă procesuală.

Pe lângă faptul că instanţa de apel a înţeles să lipsească de conţinut dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. privind efectul devolutiv al apelului, recurenta a arătat că aceasta a preluat şi perpetuat o altă eroare a primei instanţe, respectiv a ignorat în mod explicit concluziile scrise formulate de reclamantă în fond, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 394 C. proc. civ.

În această privinţă recurenta a susţinut că instanţa de apel a preluat o aplicare eronată a dispoziţiilor legale, reţinută în sentinţa tribunalului.

Astfel, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au efectuat o apreciere greşită a atribuţiilor participanţilor la litigiu civil, soluţia pronunţată neavând nicio legătură cu rolul reglementat de C. proc. civ. pentru judecător, sarcina acestuia este de a stabili adevărul juridic prin pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Recurenta a susţinut că, deşi prin administrarea probelor prima instanţă trebuia să aibă cunoştinţă de conţinutul şi relevanta înscrisurilor de la dosar, ignorarea concluziilor scrise pe motiv că sunt aduse argumente suplimentare, când doar au fost corelate înscrisurile de la dosar cu motivele de nulitate ale Tranzacţiei, reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor de procedură.

Prin soluţia pronunţată de instanţa de apel au fost încălcate dispoziţiile art. 394 din C. proc. civ., deoarece nu pot fi ignorate argumentele expuse în notele depuse la dosarul cauzei potrivit C. proc. civ., chiar dacă acestea ar constitui completări (dar nu este cazul), deoarece dispoziţiile legale aminte anterior conferă dreptul părţilor să depună completări la concluziile orale susţinute în etapa de cercetare a procesului şi a dezbaterilor în fond.

Un alt aspect aflat în strânsă legătură cu efectul devolutiv al apelului, dar totuşi distinct de acest motiv de nelegalitate, priveşte soluţia instanţei de la termenul din data de 25.11.2020 prin care a refuzat administrarea unor probe utile soluţionării cauzei reţinând astfel:

"Curtea neavând la dispoziţie nicio pârghie legală pentru a obliga terţe persoane de a comunica spre a fi avute în vedere într-un litigiu înscrisuri provenind de la acestea."

Recurenta a arătat că a solicitat citarea societăţii G. S.A. sau H. pentru comunicarea înscrisurilor privind relaţia comercială a acestora înainte de data de 08.11.2017, dar instanţa de apel a respins solicitarea sa motivând că nu are această posibilitate legală şi nu pentru că nu ar fi fost utilă soluţionării cauzei.

Astfel, deşi aceste aspecte sunt esenţiale pentru aflarea adevărului în cauză, instanţa de apel din cauza necunoaşterii dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. a refuzat să iniţieze demersurile legale necesare pentru lămurirea pe deplin a cauzei, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, recurenta a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea principiilor procesuale civile şi că, în contradicţie cu rolul activ de care trebuie să dea dovadă judecătorul în soluţionarea cauzei, instanţa de prim control judiciar a înţeles să-şi limiteze în mod nelegal activitatea de cercetare a cauzei, fiind încălcate dispoziţiile art. 476, 394 şi 297 C. proc. civ.

De asemenea, a susţinut că a fost privată de un grad de jurisdicţie, nefiind aplicate dispoziţiile care reglementează caracterul devolutiv al apelului, a fost privată de posibilitatea de a administra probatoriul necesar pentru aflarea adevărului în cauză şi soluţia nu s-a bazat pe probele administrate, hotărârea fiind rezultatul unui cumul de hotărâri neprocedural luate de instanţa de apel.

A mai susţinut recurenta că motivele de nulitate arătate pot fi invocate doar prin recurs, deoarece aspectele privind nerespectarea caracterului devolutiv al apelului şi decizia de a ignora o parte dintre argumentele sale nu au putut fi cunoscute până la redactarea hotărârii, iar încheierea din data de 25.11.2020 se poate ataca doar odată cu fondul, nefiind o hotărâre care poate fi atacată separat.

A mai considerat recurenta că nerespectarea dispoziţiilor legale privind caracterul devolutiv al apelului sunt aspecte de ordine publică după cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 9/2020 pronunţată în interesul legii, la punctul 79.

În ceea ce priveşte lipsa motivării deciziei atacate, recurenta a susţinut că această sancţiune este aplicabilă întrucât instanţa de apel nu a motivat de ce aspectele învederate prin concluziile depuse la dosar şi cele care reies din analizarea probelor administrate nu atrag sancţiunea anulării Tranzacţiei.

A susţinut recurenta că atât instanţa de apel, cât şi tribunalul au reţinut că nu s-a motivat de ce cunoaşterea reală a situaţiei financiare a societăţii sau a plăţilor efectuate de F. S.R.L. direct către intimaţi ar prezenta vreo relevanţă pentru formarea opiniei societăţii recurente privind încheierea Tranzacţiei. Cu toate acestea, a arătat recurenta, în concluziile scrise depuse în apel şi în faţa tribunalului, aceasta a motivat că o operaţiune prin care intimatul a înţeles să încheie fără acordul asociaţilor acte de cesiune de creanţă în dauna societăţii ar fi afectat încrederea sa în ceea ce priveşte buna credinţă a intimaţilor în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Tranzacţie, aceste aspecte fiind, de altfel, prezentate şi în cererea de chemare în judecată.

Instanţa de apel nu a motivat în niciun mod de ce nu prezintă importanţă activitatea intimaţilor de a conduce activitatea societăţii şi de a coordona şi gestiona creanţele privind activitatea societăţii. Or, aceste aspecte sunt esenţiale din moment ce activitatea departamentului de contabilitate este strict legată de activitatea intimaţilor şi din modul în care aceştia înţeleg să comunice informaţiile esenţiale pentru activitatea societăţii.

De asemenea, instanţa de apel a omis mai multe aspecte care dovedesc în mod cert că intimaţii nu au acţionat cu bună credinţă când au încheiat Tranzacţia.

Recurenta a susţinut că nu a solicitat anularea Tranzacţiei motivat de faptul că intimaţii au încălcat obligaţiile Contractului şi ale Tranzacţiei, ci doar a arătat că obligaţiile asumate prin Tranzacţie nu au fost asumate cu scopul de a fi respectate, din moment ce, concomitent, au fost demarate acţiuni prin care au fost încălcate chiar obligaţiile ce urmau să fie asumate (cazul G. şi I.).

Aspectele expuse în cuprinsul cererii de recurs dovedesc manoperele dolosive întreprinse de intimaţi şi intenţia lor de a nu-şi respecta obligaţiile asumate prin Tranzacţie, intenţia fiind aceea de a-şi preconstitui un titlu de creanţă, în mod nelegal, a subliniat recurenta.

Deşi instanţa de apel a reţinut că recurenta a avut reprezentarea calităţii activităţilor prestate de intimaţii-pârâţi şi din această cauză toate aspectele imputate intimaţilor nu pot constitui o activitate oculta, ascunsă şi de care aceasta nu ştia, totuşi, notificările depuse la dosarul cauzei şi invocate de tribunal privesc strict modalitatea defectuoasă în care intimaţii şi-au îndeplinit obligaţiile, nu şi anumite operaţiuni frauduloase întreprinse de aceştia.

A subliniat recurenta că această distincţie este esenţială, deoarece la acel moment nu s-a pus problema că intimaţii întreprind acţiuni pentru fraudarea intereselor sale, ci că aceştia nu au fost suficient de diligenţi pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate.

În aceste condiţii, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu conţine motivele pentru care au fost respinse aspectele relevante care reies din probatoriul administrat în cauză şi, de aceea, nu conţine toate elementele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Concluzionând, recurenta a menţionat că soluţia instanţei de apel prin care sunt preluate considerentele tribunalului, fără să fie analizate chiar probele care arată temeinicia pretenţiilor sale, este în mod vădit nelegală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, concluzia raportului privind soluţia preconizată, fiind aceea de anulare a recursului având în vedere că motivele de recurs au fost depuse cu nerespectarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă va fi anulat pentru nemotivarea în termenul legal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs, iar art. 470 alin. (5) din acelaşi act normativ statuează că "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Aşadar, motivarea recursului se face prin însăşi cererea de recurs sau, în ipoteza în care se depun printr-un memoriu separat, înlăuntrul termenul de exercitare a recursului. Excepţiile prevăzute de textele procedurale precitate vizeză motivele de casare de ordine publică sau situaţia în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la alt moment decât cel al comunicării hotărârii.

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Prin urmare, obligaţiei procesuale instituite prin textul de lege cuprins în art. 487 alin. (1) C. proc. civ. îi corespunde, corelativ, şi o sancţiune, aceea a nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1) din acelaşi cod.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător."

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost comunicată reclamantei la data de 12 martie 2021, potrivit dovezilor aflate la dosarul de apel, iar motivele de recurs au fost transmise, prin poşta electronică, către registratura Curţii de Apel Bucureşti la data de 12 aprilie 2021, ora 20:26.

Aşadar, cererea de recurs a fost înaintată în ultima zi a termenului de declarare a căii de atac, după ora la care activitatea încetează la instanţă, respectiv la data de 12 aprilie 2021, ora 20:26.

Potrivit art. 182 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul, iar, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile.

Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic şi începe, de regulă, la ora 8:00 şi se încheiere la ora 16:00, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin urmare, cum nu s-a susţinut şi nici nu a existat vreo dovadă în sensul că programul de lucru în cadrul Curţii de Apel Bucureşti nu s-ar desfăşura în intervalul orar ce constituie regula instituită de dispoziţiile anterior menţionate, depunerea la această instanţă a motivelor de recurs, prin e-mail, în ultima zi a termenului, după ora 16:00, este socotită a fi fost realizată cu nerespectarea termenului legal, având în vedere că acestea au fost înregistrate în evidenţa instanţei a doua zi, respectiv pe data de 13 aprilie 2021.

În acest sens, se reţine că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017 a fost publicată decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale privind dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă acţiunea introdusă prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotită a fi făcută în termen.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen".

Ulterior, prin decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din 20 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen".

Faţă de dispoziţiile art. 24 şi 25 C. proc. civ., care prevăd că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămânând supuse acelei legi, şi raportat la data demarării prezentului proces, 15 iunie 2017, acesta este supus normelor de procedură civilă anterioare modificărilor aduse de Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, intrate în vigoare la data de 21 decembrie 2018.

Ca atare, din perspectiva termenului de motivare a recursului, relevanţă în prezenta cauză o au dispoziţiile art. 182 şi art. 183 C. proc. civ. în forma în vigoare la data iniţierii prezentului litigiu (dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, prin care în enumerarea cuprinsă la art. 183 alin. (1) C. proc. civ. au fost introduse şi actele de procedură trimise prin fax sau e-mail), astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Având în vedere considerentele expuse, se constată că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fosta B. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2022.