Labor jurisdiction for anti-corruption authority staff: exclusivity of Art. 127 CPC special venue rules for judges and court-attached prosecutors

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Alba, sub număr de dosar x/2020, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâţilor începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, pe viitor, şi după intrarea în vigoarea a Legii nr. 153/2017, la acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru asigurarea confidenţialităţii în cuantum total de 30% (compus astfel 25% - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% - spor pentru asigurarea confidenţialităţii) aplicat la indemnizaţia/salariul brut; repararea prejudiciului prin obligarea pârâţilor la plata, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data plăţii efective, a diferenţelor de drepturi salariale dintre venitul calculat prin acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru asigurarea confidenţialităţii în cuantum total de 30% (compus astfel 25% - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% - spor pentru asigurarea confidenţialităţii) şi venitul plătit; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiei necompetentei teritoriale facultative, prevăzute de art. 127 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Serviciului Teritorial Alba al D.N.A., desfăşurându-şi activitatea în raza de competenţă a Curţii de Apel Alba Iulia, astfel că instanţele care, potrivit legii, ar fi fost competente să judece prezenta cauză, sunt învecinate Curţii de Apel Alba Iulia.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că reclamanţii nu sunt angajaţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1853/2021 din 29 iunie 2021, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Vâlcea, în calitate de instanţă de acelaşi grad cu Tribunalul Alba aflată însă în circumscripţia curţii de apel învecinate, respectiv a Curţii de Apel Piteşti.

În motivare, Tribunalul Alba a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, care se referă la o categorie specială de cereri în care judecătorul are calitatea de parte reclamantă şi circumscriu obligaţia reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate calităţii sale de a fi judecător la instanţa competenţă să îi soluţioneze pricina, nu şi la instaţa de grad superior. Mai mult, instanţa a reţinut că interesul ocrotit prin norma legală este unul general şi anume apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul.

De asemenea, a arătat că potrivit jurisprudenţei CEDO, în aprecierea imparţialităţii obiective, aparenţele au un rol deosebit, deoarece, într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor. Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţiunalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 C. proc. civ. şi a stabilită că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Totodată, Tribunalul Alba a reţinut că s-a statuat de către Curtea Constituţională, la alin. (2) al aceleiaşi decizii, că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Prin urmare, a concluzionat Tribunalul Alba, s-a constatat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau după caz de pârât.

Aşa fiind, circumscripţia teritorială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, structură de parchet în cadrul căreia sunt încadraţi reclamanţii, include judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, drept pentru care faţă de prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., trebuie interpretat că atunci când într-o cauză calitatea de reclamanţi aparţine personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul unei structuri teritoriale a DNA, iar acea cauză este înregistrată pe rolul unei instanţe care funcţionează în circumscripţia teritorială în care îşi desfăşoară activitatea respectivul personal auxiliar de specialitate şi conex, trebuie sesizată una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad cu instanţa iniţial aleasă şi aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2428 din 21 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a fost excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de instanţă, din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Alba.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecata cauzei şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea hotărârii, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanţii, în calitate de personal auxiliar de specialitate (grefier şef serviciu, grefier) şi personal conex (şofer) în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, au învestit Tribunalul Alba cu un litigiu din materia dreptului muncii.

Dispoziţiile care reglementează competenţa de soluţionare a cauzei sunt cele de la art. 208 din Legea nr. 62/2011 ("conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal") raportat la art. 210 din aceeaşi lege ("cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul").

Din cererea introductivă, din adresa şi răspunsul la întâmpinare depuse la dosar a rezultat că reclamanţii sunt încadraţi la Serviciul Teritorial Alba Iulia al DNA, iar locul de muncă este la aceeaşi instituţie.

Aşadar, din perspectiva normei imperative de competenţă instituite de art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a apreciat că instanţa competentă a soluţiona a litigiul este Tribunalul Alba, iar nu Tribunalul Vâlcea.

Pe de altă parte, ţinând cont de calitatea reclamanţilor, verificând incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a reţinut că reclamanţii A. şi B. au calitatea de personal auxiliar de specialitate (grefier şef serviciu, grefier) în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, astfel că nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., petenţii neavând calitatea de grefier la parchetul de pe lângă tribunal şi nici grefier la parchetul de pe lângă curtea de apel (deci nu funcţionează la unitatea de parchet de pe lângă instanţa competentă şi nici la unitatea de parchet de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza), iar DNA nu reprezintă o unitate de parchet de pe lângă o instanţă.

Totodată, s-a reţinut că pentru reclamantul C., personal conex (şofer) în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, neavând calitatea expres menţionată în lege, independent de prestarea activităţii în raza de competenţă a curţii de apel, în cauză nu este incident art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Nu au fost reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2)1 C. proc. civ., întrucât, în cauză, nu are calitatea de pârât parchetul de pe lângă tribunal sau curte de apel.

Aşa fiind, în raport de prevederile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, văzând şi dispoziţiile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 132 C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că litigiul vizează un conflict de muncă, declanşat de către reclamanţi ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Reclamanţii au învestit Tribunalul Alba cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Norma legală este de strictă interpretare, astfel că nu poate fi extinsă, prin analogie în raport cu raza de desfăşurare a activităţii, la alte categorii de salariaţi, nevizate în mod expres prin lege.

Astfel, în ipoteza în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, reclamantul, pentru a fi incident art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., trebuie să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la tribunal sau la curtea de apel, respectiv parchet de pe lângă tribunal ori parchet de pe lângă curtea de apel.

Reclamanţii din prezenta cauză nu intră în sfera de aplicare a art. 127 C. proc. civ., întrucât pentru a fi incident alin. (3) raportat la alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. este necesar ca judecătorul/procurorul/grefierul (nu şi personalul conex), care are calitatea de reclamant, să funcţioneze în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) care este competentă să soluţioneze cauza sau în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) superioare celei competente.

Este de necontestat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calităţii cărora a fost edictată norma (judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri) este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât acestea nu se aplică nici celor care nu mai au această calitate, fiind pensionari, nici altor categorii de personal din cadrul instanţei/unităţii de parchet (agenţi procedurali, aprozi, conducători auto, informaticieni, tehnicieni criminalişti), nici altor categorii de persoane care funcţionează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar care nu este unitate de parchet de pe lângă o instanţă.

Totodată, textul legal enunţat vizează ipoteza în care instanţa competentă să judece cauza ar fi ori cea la care funcţionează reclamantul, ori instanţa inferioară celei la care funcţionează reclamantul.

Conform art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1), (2), (3) şi 4 ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, se constată că serviciile teritoriale, serviciile şi birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal al D.N.A. funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DNA are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunităţile acestei structuri nefiind arondate instanţelor precum celelalte unităţi de parchet din cadrul Ministerului Public (parchete de pe lângă curţi de apel, tribunale şi judecătorii), astfel încât ipoteza avută în vedere la instituirea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauzele în care sunt părţi procurorii/grefierii acestei instituţii, norma fiind cu atât mai clară în cazul personalului conex.

Prin urmare, situaţia personalului auxiliar din această structură este total diferită de cea a celui care funcţionează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanţe, neputându-se aprecia că reclamanţii din prezenta cauză nu pot formula cereri de chemare în judecată la instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia. Ceea ce interesează este calitatea părţilor vizată de lege (salariaţi în cadrul parchetului de pe lângă instanţă, ceea ce nu este cazul DNA), iar nu raza de desfăşurare a activităţii.

Prin Decizia nr. 290/26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, s-a mai constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte (reclamantă sau pârâtă).

Totodată, prin Decizia nr. 7/2016, adoptată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "Art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti."

Prin urmare, pentru grefierul care nu funcţionează la parchetul de pe lângă instanţa competentă şi nici la unitatea de parchet de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza, este competentă să soluţioneze cauza instanţa/tribunalul de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Aşa fiind, întrucât reclamanţii A. şi B. au calitatea de personal auxiliar de specialitate (grefier şef serviciu, grefier) în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., petenţii neavând calitatea de grefier la parchetul de pe lângă tribunal şi nici grefier la parchetul de pe lângă curtea de apel (deci nu funcţionează la unitatea de parchet de pe lângă instanţa competentă şi nici la unitatea de parchet de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza), iar DNA nu reprezintă o unitate de parchet de pe lângă o instanţă.

În egală măsură, pentru reclamantul C., personal conex (şofer) în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, neavând calitatea expres menţionată în lege, independent de prestarea activităţii în raza de competenţă a curţii de apel (aşa cum s-a susţinut prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâta DNA, fila x), în cauză nu este incident art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2)1 C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet de pe lângă o instanţă. De altfel, în cauză, nu are calitatea de pârât parchetul de pe lângă tribunal sau curte de apel.

Astfel, competenţa revine în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 266, art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Aşadar, la determinarea instanţei competente este necesar a se avea în vedere domiciliul reclamanţilor sau locul de muncă al acestora.

În speţă, aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului, locul de muncă al reclamanţilor se află în judeţul Alba.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Tribunalului Alba, această instanţă fiind în mod legal sesizată de către reclamanţi prin acţiunea înregistrată la 31 decembrie 2020; astfel prin alegerea făcută de aceştia, Tribunalul Alba a devenit exclusiv competent în soluţionarea cauzei, conform art. 116 C. proc. civ.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Alba, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2021.