Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2714/2021 AI generated

Compulsory sale of state-owned assets under SME Law: appeal allowed, decision quashed and remanded

Case Number Decizia nr. 2714/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Bucharest Court of Appeal for a new judgment, thereby ruling in favor of the plaintiff. The dispute concerned a claim under Law No. 346/2004 to compel a state-owned enterprise to sell real estate assets (land and facilities) used by the plaintiff under an association-in-participation contract; the lower courts had dismissed the action on the ground that the plaintiff was no longer using the asset at the time the lawsuit was filed, whereas the plaintiff argued this temporal requirement was not legally mandated. The decisive legal basis was Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure regarding erroneous application of substantive law, as the court determined that Articles 12 and 13 of Law No. 346/2004 require the asset to be utilized at the moment the purchase request is submitted, not when the judicial action is initiated, thus finding the appellate court’s addition of a post-filing usage condition to be unlawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 din Legea nr. 346/2004, art. 478 alin. (1) C. proc. civ, art. 472 C. proc. civ, art. 9 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 pct. 4 C. proc. civ, art. 477 C. proc. civ; Compulsory sale of state-owned assets under SME Law: appeal allowed, decision quashed and remanded: , cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483, art. 488 pct. 4, 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., art. 430 C. proc. civ., art. 12, art. 13 din Legea nr. 346/2004, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Legea nr. 304/2004.

Keywords

AI generated
real property contract of sale enterprise law Civil Procedure Code judicial law assets

Cited Legislation

AI generated
art. 12 din Legea nr. 346/2004
şi a terenului aferent în suprafaţă de 1531,80 mp, situat în staţiunea Costineşti, în temeiul art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
art. 478 alin. (1) C. proc. civ
(1) şi art. 478 alin. (1) C. proc. civ.
art. 472 C. proc. civ
Or, în condiţiile în care autoarea recursului nu a învestit instanţa de apel cu critici referitoare la această încheiere interlocutorie, pe care, de altfel, fiindu-i favorabilă, nici nu ar fi avut interes să o atace şi nici pârâta nu a declarat apel incident în condiţiile art. 472 C.
art. 9 alin. (2) C. proc. civ
civ., instanţa de apel nu era învestită să reanalizeze acest aspect deja dezlegat cu putere de lucru judecat şi nici nu putea proceda la o atare analiză din oficiu (cu atât mai mult cu cât nici nu a pus în discuţia părţilor acest aspect), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 pct. 4 C. proc. civ
Recurenta-reclamantă, în baza art. 483 şi a art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6,7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
art. 477 C. proc. civ
Precizează faptul că, instanţa de apel avea obligaţia de a respecta limitele efectului devolutiv al apelului (art. 477 C. proc. civ.), precum şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil (art.
art. 9 C. proc. civ
civ.), precum şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil (art. 9 C. proc. civ.).
art. 48 C. proc. civ
Recurenta-reclamantă, în baza art. 483 şi a art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 19 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. (B.T.T.), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului imobil denumit incintă B. şi a terenului aferent în suprafaţă de 1531,80 mp, situat în staţiunea Costineşti, în temeiul art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2541 din 20 mai 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A.

Prin decizia civilă nr. 211 din 03 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2541/20.05.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1912 din 19 iunie 2018, pronunţată în rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET, ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 21.252,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, înregistrat la data de 05.11.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Instanţa de prim control judiciar, prin decizia nr. 949A din 30 iulie 2020 a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1912 din 19 iunie 2018, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., înregistrat la data de 10.09.2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta-reclamantă, în baza art. 483 şi a art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6,7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat următoarele:

Hotărârea atacată este nelegală deoarece instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pronunţându-se asupra unui aspect care nu a fost invocat de niciuna dintre părţi în apel, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active.

În preambulul expunerii acestui prim motiv de nelegalitate, a arătat că, acest aspect fusese dezlegat cu putere de lucru judecat de către instanţa de fond prin încheierea interlocutorie din 07.06.2016, neatacată cu apel de niciuna dintre părţi, motiv pentru care erau incidente dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc limitele efectului devolutiv al apelului.

În acest sens, recurenta susţine că, în cauza de faţă, a fost singura apelantă, astfel că nu a formulat critici privind soluţia favorabilă prin care s-a pronunţat instanţa fondului prin încheierea interlocutorie din 07.06.2016, când a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale active tocmai pe motivul potrivit căruia "condiţia sesizării instanţei de judecată cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 346/2004, în interiorul duratei contractuale, neregăsindu-se în textul de lege invocat".

Or, în condiţiile în care autoarea recursului nu a învestit instanţa de apel cu critici referitoare la această încheiere interlocutorie, pe care, de altfel, fiindu-i favorabilă, nici nu ar fi avut interes să o atace şi nici pârâta nu a declarat apel incident în condiţiile art. 472 C. proc. civ., instanţa de apel nu era învestită să reanalizeze acest aspect deja dezlegat cu putere de lucru judecat şi nici nu putea proceda la o atare analiză din oficiu (cu atât mai mult cu cât nici nu a pus în discuţia părţilor acest aspect), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, recurenta apreciază că instanţa de apel s-a reînvestit din oficiu cu analiza aspectului stabilit deja de către instanţa de fond prin încheierea interlocutorie din 07.06.2016, aspect ce poate fi calificat drept depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv de recurs reglementat de art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, recurenta a motivat că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Precizează faptul că, instanţa de apel avea obligaţia de a respecta limitele efectului devolutiv al apelului (art. 477 C. proc. civ.), precum şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil (art. 9 C. proc. civ.).

Prin faptul că instanţa de apel a pronunţat soluţia de respingere a apelului, reţinând un aspect cu care nu fusese învestită ca instanţă de apel, recurenta afirmă că aceasta a încălcat cele două dispoziţii ce ocrotesc un interes public referitor la principiile ce guvernează procesul civil.

De asemenea, susţine că instanţa de apel a încălcat principiul neagravării situaţiei sale în propria cale de atac - non reformatio in peius (reglementat de art. 48 C. proc. civ.) prin aceea că a introdus din oficiu, în condiţiile în care instanţa de fond reţinuse contrariul, o condiţie neprevăzută de lege, pentru instituirea obligaţiei pârâtei de a vinde activul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune.

O altă critică vizează nelegalitatea hotărârii atacate raportat la împrejurarea că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, respectiv, motive străine de cadrul procesual din apel, fixat atât de autoarea recursului, în calitate de apelantă, prin motivele de apel, cât şi de intimată, prin apărările sale formulate prin întâmpinare, precum şi motive contradictorii.

Arată faptul că niciuna dintre părţi nu a invocat aspectul privind neutilizarea bunului cu privire la care a solicitat obligarea pârâtei să procedeze la vânzare, astfel încât, instanţa de apel nu avea căderea de a motiva soluţia dată în apel pe aspecte străine de cadrul procesual din apel.

Susţine că, deşi intimata formulase această apărare prin întâmpinare la cererea de chemare în judecată în faţa primei instanţe, în lipsa învestirii sale în calea de atac a apelului cu această chestiune, instanţa de prim control judiciar nu trebuia să se pronunţe, cu atât mai mult cu cât acest aspect fusese dezlegat cu putere de lucru judecat prin încheierea interlocutorie de la data de 07.06.2016.

Aşadar, consideră că aspectul ce fusese dezlegat definitiv de către prima instanţă a devenit străin de limitele învestirii pentru instanţa de apel, iar prin reluarea sa, apreciază că soluţia dată se bazează pe o împrejurare străină, care nu mai putea fi reluată în raţionamentul juridic avut în vedere de instanţa de apel pentru pronunţarea soluţiei.

Totodată, autoarea recursului arată că, aşa cum rezultă din motivarea instanţei de apel, motivele de apel au fost apreciate ca întemeiate în totalitate sub aspectul încadrării terenurilor în noţiunea de activ supus procedurii reglementate de Legea nr. 346/2004 ceea ce, în opinia sa, ar fi trebuit să conducă la admiterea apelului, astfel cum acesta a fost formulat.

Cu toate acestea, prin reţinerea ca întemeiate a motivelor de apel, dar prin pronunţarea unei soluţii contrare celor solicitate de autoarea recursului în apel, consideră că hotărârea instanţei de apel este şi contradictorie, de vreme ce motivele sale de apel au fost socotite întemeiate, dar soluţia a fost nefavorabilă, prin reţinerea unor aspecte străine, neinvocate de niciuna din părţi în apel.

A încadrat aceste critici de nelegalitate, în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, autoarea recursului consideră că decizia instanţei de apel încalcă autoritatea de lucru judecat, încadrând critica în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, afirmă că, prin încheierea interlocutorie din 07.06.2016, Tribunalul Bucureşti a respins în primă instanţă excepţia lipsei calităţii sale procesuale active ce fusese invocată de pârâtă, pe motivul potrivit căruia "condiţia sesizării instanţei de judecată cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 346/2004, de asemeni în interiorul duratei contractuale, neregăsindu-se în textul de lege invocat", sens în care, recurenta consideră că această chestiune litigioasă a fost tranşată definitiv de către tribunal, prin încheierea interlocutorie care, nefiind atacată cu apel de niciuna din părţi, a dobândit autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C. proc. civ.

Totodată, afirmă că, aşa cum este reglementată în prezent, autoritatea de lucru judecat priveşte atât acele hotărâri prin care se soluţionează în fond o cerere de chemare în judecată, cât şi acele hotărâri prin care se tranşează o chestiune litigioasă ori o excepţie procesuală, adică şi cele tranşate prin încheieri interlocutorii, cum este în cazul de faţă, încheierea din 07.06.2016.

Aşa fiind, deşi instanţa de apel încearcă să argumenteze faptul că soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu o împiedică să considere contrariul, sub pretext că o atare chestiune litigioasă este o chestiune de fond, nu doar o excepţie, recurenta afirmă că, în realitate, instanţa de apel încalcă flagrant tocmai autoritatea de lucru judecat a acestei încheieri interlocutorii.

Cu alte cuvinte, arată că greşeala săvârşită de către instanţa de apel constă în faptul că aceasta tranşează diferit în raport cu încheierea interlocutorie tocmai chestiunea litigioasă privind necesitatea condiţiei de utilizare a bunului a cărui vânzare se solicită la data introducerii cererii, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii interlocutorii.

Consideră că această încălcare este cu atât mai gravă cu cât prin ea se produce o vătămare dublă recurentei, atât pe tărâm procedural, cât şi pe tărâmul dreptului substanţial, de vreme ce dreptul său de a solicita vânzarea activului s-a născut la data formulării cererii de cumpărare, astfel cum a fost acesta reglementat de Legea nr. 346/2004, lege specială în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, iar nu la data introducerii cererii de chemare în judecată, cum, în mod eronat, a apreciat instanţa de apel.

Sub un ultim aspect, recurenta critică soluţia instanţei de apel privind aplicarea în mod greşit a normelor de drept material incidente, respectiv, a art. 13 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Susţine că interpretarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, în sensul că acesta ar institui o condiţie în plus, neprevăzută expres de însuşi textul de lege (aceea ca activul să fie încă utilizat de reclamantă la data introducerii cererii), are ca efect, în realitate, pe de o parte, introducerea unei condiţii în afara legii speciale, iar pe de altă parte, lipsirea de efecte chiar a dispoziţiei legale edictate tocmai în scopul stimulării întreprinderilor mici şi mijlocii sau, mai exact, în scopul desăvârşirii procesului de privatizare din România, declanşat după 1990 şi, mai mult, al stimulării proceselor de producţie, comerţ sau prestări servicii (art. 2 din Legea nr. 346/2004).

Apreciază că, deşi instanţa de apel reţine că, prin hotărârea de fond, tribunalul restrânge în mod nepermis aplicarea legii speciale la terenuri, ca şi mijloace fixe sau elemente intrinseci spaţiilor comerciale ori unităţilor de producţie utilizate de către întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt acestea definite de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 346/2004, fără ca acest lucru să rezulte din vreo dispoziţie expresă care să interzică aplicarea legii la aceste categorii de elemente ce făcea obiectul contractelor preexistente, fie de închiriere, fie de locaţie de gestiune sau de asociere în participaţiune (enumerate de art. 12 alin. (1) lit. b), teza I din Legea nr. 346/2004), reţinând ca fondată critica din apel, aceasta introduce o condiţie nouă, neprevăzută de lege, respectiv necesitatea ca activul să fie încă utilizat de reclamantă la data introducerii cererii.

Faţă de acest aspect, recurenta arată că interpretarea dată de instanţa de apel textului de lege lipseşte practic de efecte însăşi aplicarea legii, de vreme ce "utilizarea" activului la data introducerii cererii este la dispoziţia discreţionară a proprietarului, iar dreptul de a cumpăra activul, corelativ obligaţiei legale de a vinde, existentă în sarcina pârâtei, s-a născut anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Ca atare, susţine recurenta, în accepţiunea instanţei de apel, dacă proprietarul, printr-un abuz de drept, procedează la evacuarea chiriaşului, asociatului ori a locatarului din imobilul activ deţinut în condiţiile stabilite de legea specială, înseamnă că cel îndreptăţit la cumpărare, nemaideţinând bunul, nu va putea obţine niciodată în justiţie valorificarea dreptului său reglementat de lege.

În sfârşit, recurenta susţine că o astfel de interpretare este contrară principiului de aplicare a legii civile, care statuează că legea trebuie interpretată în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul de a nu produce niciunul, aceasta cu atât mai mult cu cât dreptul său, de a beneficia de cumpărarea activului, s-a născut la data de 23.10.2012, când a formulat cererea de cumpărare şi când era în derulare contractul de asociere în participaţiune, a cărui durată fusese prelungită prin actul adiţional din 06.01.2011, până la data de 28.04.2013, astfel încât data formulării cererii de chemare în judecată nu constituie un reper pentru naşterea dreptului subiectiv la cumpărarea activului, cum greşit apreciază instanţa de apel.

În acelaşi sens, în opinia recurentei, toate acestea conduc la concluzia că procesul de privatizare se referă la elemente exterioare procedurilor judiciare, astfel încât, momentul introducerii unei cereri de chemare în judecată nu poate da naştere unui drept subiectiv, ci acţiunea judiciară este menită să recunoască un drept subiectiv preexistent.

Nu în ultimul rând, autoarea prezentului demers judiciar arată că, prin adăugarea unei condiţii neprevăzute expres de legea specială, dedusă din textul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, instanţa de apel a încălcat nu numai normele de drept material evocate, ci şi dreptul său la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de art. 6 C. proc. civ. şi de art. 6 din Legea nr. 304/2004.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483, art. 488 pct. 4, 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., art. 430 C. proc. civ., art. 12, art. 13 din Legea nr. 346/2004, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Legea nr. 304/2004.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 28 septembrie 2020.

La 15 octombrie 2020, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei pronunţate în apel.

Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei-reclamante la 27 octombrie 2020, aşa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 19 octombrie 2021, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părţilor.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. instanţa de recurs reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pronunţându-se asupra unui aspect care nu a fost invocat de niciuna dintre părţi în apel.

Referitor la prima critică formulată, Înalta Curte reţine că depăşirea atribuţiilor "puterii judecătoreşti" motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., reprezintă o situaţie de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat şi se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică.

Or, situaţia evidenţiată de recurentă nu se încadrează în ipotezele prevăzute de motivul de casare invocat, ci vizează nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, ca urmare a luării în analiză, de către instanţa de apel, a unor aspecte pe care recurenta consideră că niciuna dintre părţi nu le-a invocat. De aceea, susţine că analiza în apel s-a efectuat cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu poate fi reţinut, întrucât într-o corectă aplicare a legii, aprecierea probelor şi aplicarea dispoziţiilor legale de către instanţa de apel nu poate constitui o ingerinţă în activitatea celorlalte puteri ale statului - legislativă sau executivă (sensul cazului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), ci constituie un aspect ce dă conţinut însăşi activităţii de judecată deşfăşurate de instanţele judecătoreşti, în limitele atribuţiilor lor legale.

Nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenţii-reclamanţi au susţinut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât controlul judiciar exercitat de instanţa de apel a fost realizat cu depăşirea limitelor învestirii sale, neregularitate care ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ.

Art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ţinându-se seama de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil. Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate şi dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. care se referă la principiul tantum devolutum quantum iudicatum, respectiv efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.

Astfel, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză chiar dispoziţiile legale pe care recurenta le invocă ca fiind incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Totodată, instanţa de apel, în virtutea dispoziţiilor art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., este ţinută să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate şi, dând eficienţă efectului devolutiv al apelului, să procedeze la analiza celorlalte condiţii instituite de lege pentru cumpărarea activului.

În concret, instanţa de apel reţinând că bunul ce face obiectul contractului de asociere în participaţiune poate fi integrat noţiunii de activ, în sensul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a procedat la analiza celorlalte condiţii instituite de lege privind cumpărarea activului şi a reţinut că nu este îndeplinită condiţia privind deţinerea bunului de către reclamantă la momentul înstrăinării, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată, apelanta-reclamantă nu mai utiliza bunul.

O atare situaţie nu excedează limitele investirii instanţei de apel, determinate de ceea ce s-a apelat şi ceea ce s-a supus judecării în primă instanţă, în considerarea efectului devolutiv al apelului, care, potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ., provoacă o nouă judecată asupra fondului, în cadrul căreia instanţa de apel statuează atât în fapt, cât şi în drept.

Referitor la critica privind încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, instanţa de recurs constată că verificarea unei alte condiţii pentru instituirea obligaţiei pârâtei de a vinde activul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune, nu reprezintă o încălcare a art. 481 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, nu se poate vorbi de o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac a apelului, faţă de soluţia pronunţată, respectiv instanţa de prim control judiciar a respins apelul recurentei, menţinând soluţia dată de prima instanţă.

Examinând în continuare criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, prin decizia pronunţată a încălcat autoritatea de lucru judecat, în raport cu cele reţinute în considerentele încheierii din 07.06.2016, instanţa supremă constată că acestea nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care se referă la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, astfel încât criticile urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă motivează că prin încheierea interlocutorie din 07.06.2016, Tribunalul Bucureşti a respins în primă instanţă excepţia lipsei calităţii sale procesuale active ce fusese invocată de pârâtă, sens în care, susţine că această chestiune litigioasă a fost tranşată definitiv de către tribunal, prin încheierea interlocutorie care, nefiind atacată cu apel, a dobândit autoritate de lucru judecat.

Instanţa supremă reţine că prin decizia atacată, instanţa de apel a păstrat soluţia dată de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a reţinut că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea acţiunii reprezintă o chestiune care priveşte fondul cauzei, iar nu o condiţie de exerciţiu a acţiunii. În acest cadru, se constată că efectul pozitiv al încheierii interlocutorii din 07.06.2016 nu a fost nesocotit de Curtea de Apel Bucureşti.

Cu referire la criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care susţine că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, respectiv, motive străine de cadrul procesual din apel, instanţa constată că, recurenta reia criticile ce privesc depăşirea limitelor devoluţiunii în apel, la care s-a răspuns deja prin analiza criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, cu privire la critica prin care susţine că hotărârea recurată este contradictorie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie a motivelor de fapt şi de drept, ce determină soluţia din dispozitiv.

Instanţa constată însă întemeiate criticile subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 12 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, susţinând că, în cauză, instanţa de apel introduce o condiţie nouă, neprevăzută de legea specială, respectiv necesitatea ca activul să fie utilizat de către reclamantă la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Instanţa supremă reţine că, potrivit art. 12 alin. (1), lit. b) Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, "(1) Întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanţe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit sechestru asigurător, în următoarele condiţii:b) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune, încheiate cu regiile autonome, societăţile/companiile naţionale, precum şi cu societăţile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către locatar/asociat. În cazul contractelor de locaţie de gestiune şi asociere în participaţiune, asociatul/locatarul, întreprindere mică sau mijlocie, poate solicita şi încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în aceleaşi condiţii. În cazul depunerii unei solicitări exprese privind cumpărarea activului sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii prezentelor dispoziţii, care utilizau activul în baza unui contract de închiriere, cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părţi suficientă pentru rezolvarea formalităţilor legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare."

Totodată, reţine că, art. 13 din Legea nr. 346/2004 prevede la alin. (1) că, "În contextul prezentei legi, prin active se înţelege unităţi de producţie, subunităţi, secţii, spaţii comerciale, spaţii de cazare ori alte bunuri de acelaşi gen din patrimoniul unei regii autonome, societăţi/companii naţionale, precum şi al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, ce pot fi organizate să funcţioneze independent."

În raport de considerentele care au fundamentat decizia atacată, instanţa de recurs constată că, în procesul de analiză a condiţiilor privind procedura de cumpărare a activelor, astfel cum sunt reglementate prin Legea nr. 346/2004, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 12 din actul normativ menţionat, stabilind că activul disponibil trebuie să fie utilizat de către recurenta-reclamantă la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că, instanţa de apel nu a observat că o asemenea condiţie nu este instituită în cuprinsul dispoziţiilor legale mai sus citate.

Pe de altă parte, statuând că în speţă nu sunt întrunite condiţiile înstrăinării activului, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată activul disponibil nu mai era utilizat de către recurenta-reclamantă, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 364/2004, reţinând că nu este îndeplinită o condiţie pe care textul de lege nu o conţine.

Câtă vreme prin prevederile legale menţionate, legiuitorul a prevăzut expres condiţia referitoare la împrejurarea că la momentul formulării cererii de cumpărare, activul să fie utilizat de către cumpărător, instanţa de apel a schimbat această condiţie, înlocuind-o cu o altă condiţie neprevăzută de lege, aceea ca activul disponibil să fie utilizat de către recurenta-reclamantă la momentul formulării cererii de chemare în judecată, pronunţând decizia recurată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Faţă de cele mai sus arătate, constată întemeiate criticile referitoare la greşita aplicare, de către instanţa de prim control judiciar, a prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, critici subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşa fiind, potrivit art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 949A din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2021.