Dismissal challenge jurisdictional conflict resolved: employee's choice of workplace forum binds, case sent to Timiș Tribunal.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2020, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 3776/31.08.2020, emisă de intimata S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună anularea deciziei contestate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de desfacere a contractului de muncă, respectiv obligarea intimatei la reintegrarea pe funcţia deţinută, la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost desfăcut contractul de muncă, de la data încetării contractului de muncă şi până la data reintegrării efective pe funcţia deţinută, precum şi obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6 alin. (2), art. 78, art. 80, art. 252 alin. (5) şi art. 253 alin. (1) din Codul muncii, precum şi cele ale articolelor menţionate în cuprinsul cererii.

Prin sentinţa nr. 680/2021 din 14 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

În argumentarea acestei soluţii, Tribunalul Timiş a reţinut că reclamantul are domiciliul în judeţul Mehedinţi, aşa cum rezultă din copia cărţii de identitate. De asemenea, instanţa a reţinut că societatea pârâtă are sediul în Municipiul Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 344/2021 din 7 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Mehedinţi a reţinut următoarele:

Contestatorul A., cu domiciliul în judeţul Mehedinţi, la data sesizării instanţei, a învestit Tribunalul Timiş cu soluţionarea unei acţiuni ce are ca obiect principal anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă, repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei şi alte capete de cerere constând în drepturi băneşti cuvenite din derularea raporturilor de muncă cu intimata, contestatorul având locul de muncă în Timişoara.

Litigiul de faţă, fiind un conflict de muncă, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora aceste cereri se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul are domiciliul sau reşedinţa, dispoziţii care se completează cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conform cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În conformitate cu art. 275 din Codul muncii, dispoziţiile Titlului XII - Jurisdicţia Muncii - se completează cu prevederile C. proc. civ., iar potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, dispoziţiile acestei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, textele de lege stipulează trei criterii de determinare a competenţei teritoriale (domiciliu, reşedinţă, loc de muncă), rezultând că, în situaţia în care lucrătorul are calitatea de reclamant, competenţa teritorială dă posibilitatea reclamantului de a alege dintre mai multe posibile instanţe exclusiv competente, competenţă pe care nici instanţa de judecată nu o poate înlătura, decât cu încălcarea acestui drept procesual.

Indicarea uneia din aceste instanţe reprezintă o alegere reglementată de legiuitor doar în favoarea reclamantului, nu şi în beneficiul celorlalte părţi din proces sau al instanţei de judecată.

În speţă, domiciliul contestatorului este în judeţul Mehedinţi, aşa cum rezultă din contractul de muncă, iar decizia de încetare a raporturilor de muncă a fost emisă de şeful depozitului din cadrul punctului de lucru din Timişoara al societăţii intimate, care are sediul în Municipiul Bucureşti.

Aşadar, locul de derulare a raporturilor de muncă este în Timişoara, unde contestatorul şi-a desfăşurat activitatea şi a locuit efectiv, motiv pentru care, Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Timiş erau deopotrivă competente să soluţioneze cauza.

Contestatorul şi-a exercitat dreptul de opţiune între cele două instanţe deopotrivă competente şi a învestit Tribunalul Timiş, conform dispoziţiilor legale, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul său de muncă.

Este adevărat că dispoziţiile art. 269 din Codul muncii stabilesc, în cadrul conflictelor de muncă o competenţă teritorială exclusivă, în sensul că reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care legiuitorul a urmărit facilitarea accesului la justiţie al salariatului, normele prevăzute de textul de lege anterior menţionat neputând fi interpretate în defavoarea angajatului.

Contestatorul A., prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Timiş, a învestit, în mod legal, această instanţă de judecată.

Împrejurarea că acesta are domiciliul stabilit în judeţul Mehedinţi nu atrage competenţa de soluţionare a cauzei de către Tribunalul Mehedinţi, odată ce contestatorul şi-a manifestat opţiunea şi a fixat competenţa definitiv.

Aşadar, competenţa nu mai poate fi pusă în discuţie prin revenirea contestatorului asupra ei ori prin invocarea de către instanţă din oficiu sau la cererea părţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 29 octombrie 2021.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă la 6 octombrie 2020, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Litigiul are ca obiect anularea deciziei nr. 3776/31.08.2020, emisă de intimata S.C. B. S.R.L. şi repunerea contestatorului în situaţia anterioară emiterii actului de desfacere a contractului de muncă, respectiv obligarea intimatei la reintegrarea pe funcţia deţinută, la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost desfăcut contractul de muncă, de la data încetării contractului de muncă şi până la data reintegrării efective pe funcţia deţinută, precum şi obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

Aşadar, contestatorul A. a învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Din analiza acestui text de lege rezultă că, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine fie tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, fie tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă.

Instanţa supremă reţine că locul de muncă al contestatorului A. a fost la punctul de lucru din Timişoara al intimatei S.C. B. S.R.L., locuind efectiv şi desfăşurându-şi activitatea în Timişoara.

Criteriul alternativ al locului de muncă pentru determinarea instanţei competente nu poate fi exclus ca urmare a emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, întrucât validitatea acestei decizii este contestată, solicitându-se anularea ei.

În plus, contestaţia formulată de contestatorul A. cuprinde şi solicitarea de a se dispune obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe funcţia deţinută şi la plata unor drepturi băneşti rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Având în vedere că dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanţei deopotrivă competente aparţine reclamantului, conform art. 116 din C. proc. civ.

În aceste condiţii, introducerea acţiunii pe rolul instanţei în circumscripţia căreia se află punctul de lucru al societăţii intimate, unde contestatorul şi-a desfăşurat activitatea, impune concluzia că Tribunalului Timiş îi revine competenţa de soluţionare a conflictului individual de muncă.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 116 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.