Commercial lease: Early termination damages and the strict limit of cassation review to grounds of illegality versus mere unreasonableness

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, la 19 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., fostă B. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Telegraf S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 380.088,05 RON, reprezentând 88.978,55 RON chirie restantă şi contravaloare utilităţi, conform contractului de închiriere nr. x/01/1136 din 7 iunie 2011, 58.190,52 RON, penalităţi de întârziere, conform art. 9.2 din contract, şi 232.918,98 RON, respectiv 51.012,52 Euro, despăgubiri pentru încetarea contractului din culpa pârâtei, înainte de împlinirea termenului, calculate conform art. 16.5 din contractul de închiriere.

Pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând sancţionarea reclamantei pentru exercitarea într-o manieră abuzivă a drepturilor procesuale, în sensul antrenării răspunderii pentru pagubele prejudiciile materiale în cuantum de 220.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 390/2018 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea principală a reclamantei, pârâta S.C. C. S.R.L. (fostă Telegraf S.R.L.) fiind obligată la plata sumei de 88.978,55 RON, reprezentând contravaloarea chiriei şi a utilităţilor, a sumei de 58.190,52 RON, penalităţi de întârziere şi a sumei de 232.918,98 RON, despăgubiri pentru încetarea contractului. De asemenea, pârâta a fost obligată şi la plata sumei de 10.916,75 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Totodată, a fost anulată cererea reconvenţională ca netimbrată.

Împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă, pârâta S.C. C. S.R.L a declarat apel.

Prin decizia nr. 377/2019 din 19 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul pârâtei şi, în consecinţă, schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că a fost respins capătul de cerere privind pretenţiile în cuantum de 232.918,98 RON, solicitate în temeiul art. 16.5 din contractul de închiriere, ca neîntemeiat. În rest, au fost menţinute dispoziţiile hotărârii pronunţate în primă instanţă.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat recurs, iar prin decizia nr. 942 din 4 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul pârâtei şi admisă calea de atac formulată de reclamantă, decizia atacată fiind casată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, 16 octombrie 2020, sub dosar nr. x/2017.

Prin decizia nr. 93/2015 din 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Totodată, s-a luat act de concluziile intimatei-reclamante privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva deciziei nr. 93/2015 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, la 19 aprilie 2021, pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea căii de atac declarate şi casarea hotărârii recurate.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut iniţial faptul că rezilierea contractului s-a produs din culpa reclamantei, culpa pârâtei fiind exclusă, întrucât a solicitat locatorului să-i pună la dispoziţie actele necesare, conform prevederilor art. 12.1.6 şi 12.5.3 din contract, încă din 2014-2015. Aceeaşi instanţă a constatat că locatorul, respectiv reclamanta, a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 12.5.3, art. 14.2 şi art. 16.5 din contract.

În aprecierea recurentei, în condiţiile în care nu a mai putut funcţiona în spaţiul închiriat, până la îndeplinirea de către proprietar a tuturor solicitărilor, nu poate fi obligată să plătească contravaloarea facturilor sau accesoriilor şi a penalităţilor de întârziere. Astfel, deşi a solicitat reclamantei să îi transmită actele necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie şi autorizaţiei I.S.U., aceasta a rămas în pasivitate, încălcându-şi astfel obligaţiile contractuale, ceea ce a împiedicat-o să îşi desfăşoare activitatea economică, astfel încât să se justifice plata contravalorii chiriei şi utilităţilor. Din acest motiv, nu a putut intra în legalitate pentru atingerea scopului economic propus prin contract într-o perioadă de 4 ani.

Prin întâmpinarea depusă la 11 iunie 2021, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat anularea căii de atac formulate, motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind invocate pur formal, fără a se formula vreo critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea căii de atac ca nefondate.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, 9 iulie 2021, solicitând, în esenţă, înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, şi admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.

În cauză a fost acordat termen în complet de filtru pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

În cauză, recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Referitor la acest motiv de recurs recurenta-pârâtă a învederat că, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut iniţial faptul că rezilierea contractului s-a produs din culpa reclamantei, culpa pârâtei fiind exclusă, întrucât a solicitat locatorului să-i pună la dispoziţie actele necesare, conform prevederilor art. 12.1.6 şi 12.5.3 din contract, încă din 2014-2015. Aceeaşi instanţă a constatat că locatorul, respectiv reclamanta, a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 12.5.3, art. 14.2 şi art. 16.5 din contract.

Or, astfel de susţineri vizează modul de interpretare a clauzelor contractuale, prin urmare nu vizează ipotezele legale prevăzute de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deşi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care ar fi fost încălcate norme de drept material prin decizia atacată.

Astfel, susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel a reţinut iniţial faptul că rezilierea contractului s-a produs din culpa reclamantei, iar apoi că reclamanta a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 12.5.3, art. 14.2 şi art. 16.5 din contract, ca şi cele prin care arată că nu poate fi obligată să plătească contravaloarea facturilor sau accesoriilor şi a penalităţilor de întârziere în condiţiile în care nu a mai putut funcţiona în spaţiul închiriat, sunt critici ce vizează netemeinicia deciziei, iar nu nelegalitatea acesteia.

Aşadar criticile vizează în realitate o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Prin urmare, invocarea nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă este întemeiată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Societatea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 93/2021 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Societatea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 93/2021 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.