Damages award quashed and remanded for reassessment of builder fault in stalled-home loss-of-use claim.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE prin care au solicitat obligarea pârâtei, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1750 Euro/lună (respectiv 8.167,07 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6669 RON din data de 19 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între data de 31 octombrie 2016 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 43.750 Euro (echivalentul sumei de 204.176,87 RON la cursul de 1 euro/4,6669 RON din data de 19 noiembrie 2018), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula în continuare până la predarea la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip I 25 C situat în sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10111 din 6 iulie 2004 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B.Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 3825 din 19 decembrie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE; a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 41.650 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 31 octombrie 2016 - 31 octombrie 2019; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.156,94 Euro lunar, în echivalent RON la cursul BNR reprezentând media contravalorii lipsei de folosinţă, de la data de 1 noiembrie 2019 şi până la predarea la cheie, după recepţia la terminarea lucrărilor a locuinţei şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa I25C situată în sectorul 1, Bucureşti cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10111 din 6 iulie 2004; a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 7041,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de fond.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti a declarat apel pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE solicitând modificarea acesteia şi respingerea cererii de chemare în judecată.

D.Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 1120A din 23 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 1.156,94 Euro lunar în echivalent RON la cursul BNR reprezentând media contravalorii de folosinţă, de la data de 1 noiembrie 2019 şi până la predarea la cheie, după recepţia la terminarea lucrărilor a locuinţei şi a finalizării complete a cartierului Henri Coandă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat apelanta la plata către intimaţi a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

E. Considerentele deciziei instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Într-un litigiu anterior, între aceleaşi părţi, intimaţii-reclamanţi au obţinut conform deciziei civile nr. 2108/A/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5374 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), obligarea ANL la plata sumei de 75.524 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a aceluiaşi imobil, pentru perioada 9 octombrie 2010 - 30 octombrie 2016.

Faţă de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se bucură decizia sus menţionată, conform art. 430 C. proc. civ., Curtea a reţinut că aspectele tranşate în litigiu anterior nu mai pot fi repuse în discuţie în cauza de faţă.

În privinţa faptei ilicite, constând în neexecutarea obligaţiilor de finalizare a lucrărilor de construire propriu-zisă a locuinţei şi de viabilizare a terenurilor din punctul de vedere al infrastructurii şi utilităţilor, în termenul asumat prin contractul de construire, situaţia de fapt este aceeaşi, în sensul că nici în prezent lucrările, în ambele lor componente, nu au fost finalizate.

Prin decizia civilă nr. 2108/A/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a reţinut calitatea ANL de dezvoltator şi coordonator al proiectului imobiliar, astfel că toate argumentele din cererea de apel, întemeiate pe noţiunea de "investitor", menite a informa teza calităţii sale de dezvoltator şi coordonator al proiectului imobiliar nu pot fi primite. A fost invocată culpa intimaţilor-reclamanţi ca fiind o cauză exoneratoare de răspundere, aceştia neasigurând resursele financiare necesare finalizării locuinţei din 6 octombrie 2011. Aceste apărări au fost analizate şi în litigiul anterior, constatându-se că nu sunt relevante, întrucât, pe de o parte, scadenţa obligaţiei de predare a locuinţei este anterioară acestei date, iar pe de altă parte că lipsa finanţării din partea intimaţilor-reclamanţi nu a fost cauza nefinalizării proiectului, ci lipsa de eficienţă a monitorizării de către ANL atât a activităţii antreprenorului, cât şi a dificultăţilor apărute în realizarea investiţiilor în infrastructură şi utilităţi.

În condiţiile în care imobilul nu este finalizat, acesta prezentând în luna iulie 2017 numeroase vicii de construcţie, precum şi lucrări neexecutate, pentru utilizarea necorespunzătoare a sumelor de bani necesare finanţării locuinţei este răspunzătoare apelanta-pârâtă.

În ce priveşte condiţia prejudiciului, s-a constatat că atât timp cât fapta ilicită reţinută în sarcina apelantei-pârâte are efecte continue în timp, persistând şi după data de 30 octombrie 2016, nu există temei legal a se limita valoarea reparaţiei la suma stabilită prin decizia civilă nr. 2108/A/2016.

Simpla lipsire a intimaţilor-reclamanţi de folosinţa imobilului determină existenţa unui prejudiciu cert, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat în litigiul anterior dintre părţi.

Curtea de Apel a constatat că în cauza anterioară s-a statuat deja că daunele-interese constând în valoarea lipsei de folosinţă se cuvin intimaţilor-reclamanţi, aceştia fiind lipsiţi de prerogativele conferite de dreptul de proprietate, respectiv de atributul folosinţei locuinţei.

Întrucât intimaţii-reclamanţi nu au solicitat efectuarea unei expertize pentru perioada ulterioară lunii octombrie 2019, Curtea a constatat că poate fi reparat în cauză exclusiv prejudiciul cuantificat în mod cert prin raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, aferent perioadei 31 octombrie 2016 - 31 octombrie 2019.

În privinţa deciziei nr. 2108/A/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat funcţionează pe deplin în prezenta cauză, întrucât priveşte aceleaşi părţi şi acelaşi raport contractual.

F. Calea de atac împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1120A din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greşit instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri din alt dosar, dosar care nu a avut un obiect identic cu cel din prezenta cauză.

Deşi s-a invocat puterea de lucru judecat, instanţa a admis apelul ANL, în condiţiile în care această soluţie nu este susţinută de argumente care să vizeze fondul cauzei.

Neasigurarea resurselor financiare de către intimaţii-reclamanţi C. nu a avut nicio relevanţă pentru instanţa de apel, deşi, potrivit dispoziţiilor contractuale, reclamantul-intimat avea obligaţia de a sigura finanţarea lucrărilor de construcţie la imobilul său de la iniţierea acestora şi până la finalizarea şi predarea locuinţei.

Deşi aspectul finanţării lucrărilor de construire este apreciat ca irelevant, instanţa de apel nu motivează ce alt demers în afara celui de a-i solicita reclamantului să asigure contravaloarea lucrărilor ar fi putut întreprinde ANL sau cum ar putea un constructor să finalizeze lucrările de construire, dacă acestea nu vor fi achitate.

În aceste condiţii, momentul predării efective a locuinţei la cheie poate fi amânat la nesfârşit de către reclamanţii-intimaţi fiind convenabilă încasarea în acelaşi timp a unor sume de bani cu titlu de prejudiciu cauzat de lipsa de folosinţă a imobilului, lipsa finanţării fiind determinată de atitudinea lor subiectivă.

În anul 2016 reclamanţii-intimaţi au încasat de la ANL cu titlu de despăgubiri în cadrul dosarului nr. x/2013 suma de 75.524 euro. În dosarul nr. x/2019, ANL a fost obligată în mod definitiv să plătească aceloraşi reclamanţi o penalitate în cuantum de 1000 RON/zi întârziere până la executarea obligaţiei de a face prevăzută în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2210 din 3 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014.

Deşi în patrimoniul intimaţilor nu există nici un prejudiciu având în vedere sumele deja încasate, în mod cu totul nejustificat instanţa de apel stabileşte prin decizia recurată că aceştia sunt prejudiciaţi şi că li se cuvin sumele solicitate.

Asigurarea fondurilor necesare pentru realizarea lucrărilor de construcţie a imobilelor în programul de credit ipotecar derulat de ANL este distinctă de finanţarea şi executarea lucrărilor de viabilizare a terenului pe care se construiesc aceste case.

ANL nu are prerogativa legală potrivit Legii nr. 152/1998 şi H.G. nr. 962/2001 să asigure finanţarea şi executarea lucrărilor de construcţii şi de utilităţi pentru niciunul din amplasamentele pe care se derulează programele sale, deci nici pentru Cartierul Henri Coandă.

Prin decizia nr. 2273 din 8 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, decizie definitivă, Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată să lanseze procedura de atribuire, prin licitaţie publică a lucrărilor de utilităţi prin introducerea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare şi drumuri în cartierul Henri Coandă, obligaţie asumată prin contractul de cooperare încheiat în 5 martie 2008.

Fără realizarea infrastructurii la care s-a obligat Municipiul Bucureşti nu pot fi derulate nici investiţiile aferente celorlalte utilităţi, astfel că, proiectul este imposibil de finalizat iar termenul de predare al locuinţelor nu poate fi respectat, nefiind posibilă nici predarea la cheie a utilităţilor, respectiv realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

Atât timp cât alte entităţi (autorităţii publice locale şi operator economic autorizat pentru alimentarea cu energie electrică a Cartierului Henri Coandă, membre semnatare ale Convenţiei MM 1909/2004) sunt obligate de instanţele judecătoreşti la executarea utilităţilor în Cartierul henri Coandă, răspunderea pentru inexistenţa acestora nu poate incumba ANL şi nici repararea prejudiciului cauzat de această situaţie nu trebuie suportat de ANL, aşa cum în mod greşit a stabilit instanţa de apel.

Sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare instanţei de apel.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spirtul lor, sau le-a aplicat greşit.

În esenţă, recurenta ANL invocă în motivarea recursului faptul că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, recurenta arată că nu trebuie să răspundă pentru prejudiciul pretins de intimaţi, în condiţiile în care aceştia nu au asigurat finanţarea după ce ANL a fost obligată la plata sumei de 75.542 euro despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a aceluiaşi imobil pentru perioada 9 octombrie 2010 - 30 octombrie 2016.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Consecinţele autorităţii de lucru judecat sunt exclusivitatea, incontestabilitatea, executorialitatea şi obligativitatea.

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti avea în vechea reglementare două accepţiuni: stricto sensu - semnifica autoritatea de lucru judecat, care făcea imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleiaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea) şi lato sensu - semnifica puterea de lucru judecat, care presupunea că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragibilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu puterea de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

În prezentul litigiu, Curtea de Apel reţine că acesta se poartă între aceleaşi părţi, obiectul şi cauză fiind diferite numai sub aspectul cuantumului concret al pretenţiilor şi al perioadei lipsei de folosinţă, iar faţă de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 5374 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţia în prezenta cauză nu poate fi diferită.

Ceea ce a greşit Curtea de Apel este faptul că a analizat condiţiile angajării răspunderii civile contractuale a ANL raportat la situaţia existentă în litigiul anterior, cătă vreme, pârâta-recurentă a invocat lipsa de finanţare în condiţiile în care a fost obligată la plata sumei de 75.524 euro către intimaţi.

S-a reţinut în mod greşit faptul că apărările acesteia au fost analizate şi în litigiul anterior, constatându-se că nu sunt relevante întrucât, pe de o parte, scadenţa obligaţiei de predare a locuinţei este anterioară acestei date, iar pe de altă parte, că lipsa finanţării din partea intimaţilor-reclamanţi nu a fost cauza nefinalizării proiectului, ci lipsa de eficienţă a monitorizării de către ANL atât a activităţii antreprenorului, cât şi a dificultăţilor apărute în realizarea investiţiilor în infrastructură şi utilităţi.

Pentru cele reţinute în litigiul anterior, recurenta a fost obligată la plata sumei de 75.524 euro, iar în prezentul litigiu a invocat lipsa finanţării în condiţiile în care a fost obligată deja la această sumă către intimaţi. În aceste condiţii s-a reţinut în mod greşit existenţa culpei recurentei-pârâte raportat la condiţiile din precedentul litigiu şi nu la cele existente în prezent.

Pe de altă parte, culpa pârâtei-recurente trebuia analizată din perspectiva apărării acesteia în ce priveşte lipsa finanţării şi raportat la lucrările executate ulterior deciziei civile nr. 2108/A/2016 întrucât în decizia recurată se reţine faptul că din adresa din 23 octombrie 2019 emisă de primăria Municipiului Bucureşti, rezultă că pentru lotul x, lucrările de infrastructură, deşi realizate în proporţie de 98-99%, cu excepţia drumurilor interioare (realizate în proporţie de 60%), nu sunt apte pentru darea în folosinţă, fiind necesare întregirea arterei de apă şi racordarea acesteia la magistrala de apă potabilă, realizarea a 3 cămine şi finalizarea altor 5 pentru canalul colector, echiparea staţiei de pompare ape uzate şi a staţiei booster cu pompe, tablouri electrice şi automatizări.

Aşadar, Curtea de Apel trebuia să analizeze dacă neasigurarea resurselor financiare necesare finalizării locuinţei ulterior obligării recurentei-pârâte la plata sumei de 75.542 euro despăgubiri către intimaţi reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, în condiţiile în care de la momentul soluţionării litigiului anterior, situaţia este diferită.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 1120A/2020 din 23 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 9 decembrie 2021.