Compensation claim against privatization authority upheld; appeal over limitation, valuation, and costs rejected.

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.A. Miercurea Ciuc, societate în lichidare voluntară, prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), a solicitat: obligarea pârâtei să achite cu titlu de despăgubiri suma ce va fi stabilită de instanţă, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. x, jud. Harghita, corectată cu rata inflaţiei la data plăţii; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 6 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii şi a fost înaintată cauza secţiei a VI-a Civile, în vederea repartizării acesteia unui complet specializat în litigii cu profesioniştii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti, sub număr de dosar x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 2947 din 4 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A. prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Starului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.750 RON actualizată cu rata inflaţiei de la data de 31.03.2014 şi până la data plăţii efective. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.710 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 1961 din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. Miercurea Ciuc prin lichidator B. şi apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 2947 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără a-şi încadra criticile în motivele de casare reglementate de dispoziţiile ari. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, susţine, în esenţă, că în mod nelegal instanţa de fond şi de apel nu au admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel cum rezultă din textul legal al art. 39 din Legea nr. 137/2002, modificată, termenul special de prescripţie se aplică în cazul în care se valorifica un drept prevăzut de actele normative din domeniul privatizării (în speţă O.U.G. nr. 88/1997 - art. 324).

Coroborând dispoziţiile art. 3228 cu cele ale art. 324 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, care condiţionează plata despăgubirii ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, rezultă că data la care a luat naştere dreptul pe care-1 valorifică A. S.A. Miercurea Ciuc, este data la care a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească în baza căreia a fost restituit în natură imobilul pentru care se solicită despăgubirile.

Astfel, apreciază recurenta, dreptul material la acţiune în despăgubire împotriva instituţiei publice implicate în procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, este prescris.

În opinia recurentei, data naşterii dreptului material la acţiune o reprezintă momentul la care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească invocată de reclamantă.

Raportat la data rămânerii irevocabile a hotărârii, 12.02.2014, şi data promovării cererii de chemare în judecată, 13.02.2017, acţiunea formulată de intimata-reclamantă este prescrisă.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă apreciază că în mod nelegal instanţa de fond şi de apel nu au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AAAS, având în vedere că prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/23.04.1999 şi y/13.07.2000 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societăţii privatizate, ci acţiunile deţinute în numele statului la această societate.

Sub un alt aspect apreciază că în mod nelegal instanţele au admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi au obligat AAAS la plata sumei de 11.750 RON actualizată cu rata inflaţiei de la data de 31.03.2014 şi până la data plăţii efective.

Prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată şi nu la valoarea "de piaţă". În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăţi fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societăţii şi avută în vedere în situaţia patrimonială a societăţii la data privatizării.

Repararea prejudiciului creat societăţii, susţine recurenta, trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societăţii ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost menţionată în dosarul de privatizare al societăţii comerciale reclamante.

Chiar şi în situaţia în care ar fi îndeplinit toate condiţiile pentru acordarea de despăgubiri, instituţia publică implicată nu ar putea fi obligată la o valoare peste limita prevăzută de art. 30 din Legea nr. 137/2002, respectiv 50% din preţul încasat de către aceasta din vânzarea pachetului de acţiuni.

Menţionează că dispoziţiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 modificată, sunt de imediată aplicare şi au aplicabilitate în cauză, dreptul la prezenta acţiune a reclamantei născându-se după intrarea în vigoare a acestui act normativ (data la care a rămas irevocabilă hotărârea de restituire).

Sub un ultim aspect apreciază că în mod nelegal şi nejustificat instanţa de fond şi de apel a obligat AAAS la plata sumei de 6.710 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În cauză, se poate constata că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 453 C. proc. civ., deoarece AAAS prin apărările depuse în cauză şi-a susţinut interesele legale, a aplicat dispoziţiile legale, nu a tergiversat nejustificat soluţionarea cauzelor, iar prezenta acţiune în pretenţii este neîntemeiată.

Cheltuielile de judecată reprezintă, în fond un aspect accesoriu într-un litigiu, astfel încât, cuantumul lor prin raportare la valoarea litigiului şi la apărarea făcută trebuie să aibă un caracter rezonabil.

Întrucât cheltuielile de judecată invocate au constat în onorariu expert, rezultă că acestea, în conformitate cu art. 451 (2) C. proc. civ. pot fi puse în sarcina părţii adverse doar în măsura rezultată după evaluarea lor în raport de valoarea pricinii şi munca expertului şi numai în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 9 iunie 2021, a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 9 februarie 2022, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prealabil se impune a preciza că, deşi recurenta-pârâtă nu şi-a încadrat criticile în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., susţinerile din cuprinsul cererii de recurs pot fi încadrate în motivul de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Temeiul juridic al acţiunii este reprezentat de dispoziţiile art. 32 indice 4 din O.U.G. nr. 88/1997 care prevăd în alin. (1) că "instituţiile publice implicate asigură recuperarea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat", iar în alin. (2) se arată "instituţiile publice implicate vor plăti societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile".

Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă că obligaţia de a repara prejudiciile cauzate societăţilor comerciale privatizate prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, revine instituţiilor publice implicate, respectiv AAAS.

În cauză nu sunt incidente termenele de prescripţie speciale reglementate de dispoziţiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, respectiv art. 39 din Legea nr. 137/2002, deoarece prin cererea de chemare în judecată nu se atacă un act sau o operaţiune şi nu se valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare, ci se solicită plata unei sume reprezentând prejudiciul estimativ suferit ca efect al executării obligaţiei de restituire în natură, către moştenitorii foştilor proprietari, a unui activ din patrimoniul său.

În acest sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în teza a II-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002, conform cărora cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare - cumpărare de acţiuni ale societăţii comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripţie, iar acest termen este cel de 3 ani, conform art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 3 din Decretul nr. 167/1958, acţiunea fiind introdusă înlăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani. Cum data de 12.02.2017 a căzut într-o zi de duminică, corect s-a reţinut că termenul s-a prelungit în ziua următoare.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs prin care se invocă greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale a AAAS, instanţa de apel apreciind în mod judicios că prin contractele de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. x/23.04.1999 şi HR 21/13.07.2000 s-a transferat şi dreptul de proprietate asupra activelor proprietate de stat către reclamantă cu ocazia procesului de privatizare şi printre bunurile care aparţineau statului se afla şi imobilul situat în Odorheiu Secuiesc, str. x, care a fost restituit moştenitorilor foştilor proprietari, în temeiul deciziei nr. 9/A din 13.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 456/12.02.2014.

Critica prin care se susţine că despăgubirile ce pot fi acordate societăţilor comerciale sunt limitate la nivelul de 50 % din preţul efectiv plătit de cumpărătorul acţiunilor nu este fondată, întrucât potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare - cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii şi cum contractele de vânzare - cumpărare acţiuni au fost încheiate la 23.04.1999 şi 13.07.2000, despăgubirile ce pot fi acordate societăţii comerciale nu sunt limitate, neputându-se face raportare la prevederile legale ce stabilesc cuantumul maxim la nivelul de 50 % din preţul efectiv plătit de cumpărătorul acţiunilor, aşa cum dispune art. 30 din legea menţionată.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut în considerentele deciziei nr. 18/2011 că "Prin prevederea expresă în cadrul Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a faptului că textul art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne aplicabil contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii, s-a creat o situaţie de ultraactivitate a legii, respectiv de excepţie ce trebuie analizată ca atare, fără raportare la prevederile ulterioare. În consecinţă, pentru contractele de vânzare - cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, nu există norme de limitare a despăgubirilor, aceste limitări intervenind doar pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate sub imperiul Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare".

Critica prin care se invocă încălcarea şi aplicarea greşită a art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, sub aspectul despăgubirilor este nefondată, întrucât cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la valoarea contabilă, iar nu la valoarea de piaţă.

Instanţa de apel a avut în vedere decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.

Art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 nu prevede nicio limitare de stabilire a despăgubirilor la un anumit procent din capitalul social sau la o anumită valoare, iar prin decizia în interesul legii menţionată anterior nu au fost limitate despăgubirile la un anumit procent din capitalul social, ci acestea au fost stabilite la valoarea contabilă a bunurilor imobile retrocedate.

Critica referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi valorificată în recurs din perspectiva art. 488 C. proc. civ., deoarece presupune o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt ce ţin de puterea de apreciere a circumstanţelor procesului de către instanţa de fond, nu pe o interpretare a normei juridice.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S., în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. să fie admisă cererea acesteia în sensul obligării recurentei-pârâte AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.A. MIERCUREA CIUC prin lichidator B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 1961 din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S. la plata sumei de 1800 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.A. MIERCUREA CIUC prin lichidator B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2022.