Appeal annulled as improperly motivated; appellate ruling on assignment contract and damages stands.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Cabinet Avocat "A." a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C., S.C.A. D., E., Biroul Executorului Judecătoresc F., Tribunalul Braşov, secţia I civilă, G. şi H., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune încheiat la 22 septembrie 2008, între pârâtele B. S.A. şi C. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;

- constatarea faptului că modalitatea de calcul a prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită a ratelor scadente, aferente contractului încheiat cu pârâta B. S.A., la 10 ianuarie 2008, este eronată;

- constatarea faptului că pârâţii S.C.A. Ene şi Asociaţii, E. şi pârâta Biroul Executorului Judecătoresc F. au pus în executare un contract comercial şi nu unul bancar;

- obligarea pârâţilor, în solidar, S.C.A. Ene şi Asociaţii, S.C.A. E., Biroul Executorului Judecătoresc F., B. S.A. şi C., la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a scoaterii abuzive a reclamantului de sub protecţia legislaţiei financiar-bancare;

- constatarea faptului că începerea executării silite a liniei de credit, aferente contractului de împrumut nr. x din 3 octombrie 2007, s-a făcut de către o persoană fără calitate procesuală activă, astfel cum rezultă din adresa B. S.A. din 29 iulie 2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi urm. şi art. 1568 şi urm. C. civ.

La 28 februarie 2018 reclamantul a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat obligarea pârâţilor B. S.A. şi C. la plata sumei în cuantum total de 4.382.536,40 RON şi a precizat contravaloarea capătului nr. 4 de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 613 din 11 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia inadmisibilităţii privind capetele nr. 2 şi 3 din cererea introductivă, fiind respinse ca inadmisibile, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, în contradictoriu cu pârâtele G. şi H. şi, totodată, s-a respins capătul nr. 4 din cererea de chemare în judecată, formulat în contradictoriu cu aceste părţi, ca inadmisibil.

De asemenea, s-au respins ca neîntemeiate capetele din cererea introductivă nr. 1, 4 şi 5, ca neîntemeiate.

2. Împotriva acestei hotărâri, la 21.03.2019, reclamantul Cabinet Avocat "A." a formulat apel iar prin decizia civilă nr. 1162 din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, calea de atac a fost respinsă ca nefondată.

3. Împotriva acestei decizii la 26 noiembrie 2020 reclamantul Cabinet de Avocat "A." a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul arată că au fost încălcate normele procedurale, întrucât instanţa de apel a introdus în cauză un terţ, respectiv C., care nu are calitate procesuală pasivă, sens în care solicită instanţei de recurs să pună în vedere acestei părţi să depună la dosar dovada sediului din România sau dovada rezidenţei fiscale, precum şi a altor acte care să dovedească calitatea procesuală pasivă a C..

Recurentul solicită, de asemenea, ca avocatul prezent la dezbateri la termenul din 28.09.2020 pentru intimata C. să prezinte contractul de asistenţă juridică şi reprezentare din 22.10.2011.

Tot în cadrul aceluiaşi motiv de recurs se contestă modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în urma formulării cererii de scutire care a fost admisă doar pe jumătate, deşi s-a făcut dovada veniturilor foarte mici, fiind încălcat astfel art. 6 din CEDO.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa de apel, în motivarea respingerii apelului a reţinut că nu a fost invocată decât o cauză de nulitate absolută şi anume lipsa notificării cesiunii şi încălcarea caracterului intuitu personae al contractului.

Recurentul susţine că, prin cesiune, creanţa de natură financiar-bancară este transformată arbitrar într-o creanţă de tip comercial, schimbându-se fundamental natura raportului juridic.

În continuare, recurenta precizează că, lipsind notificarea cesiunii şi a notificării declarării scadente a creditului, debitorul a fost grav prejudiciat, consecinţa fiind nulitatea contractului.

Potrivit recurentului, instanţa de apel, în mod greşit şi cu încălcarea RIL nr. 28 din 21.09.2015, a considerat că este inadmisibilă invocarea direct în apel a lipsei calităţii procesuale active a societăţii din Olanda.

La 12 februarie 2021, intimatul Tribunalul Braşov a formulat întâmpinare, prin care solicită, în esenţă, respingerea recursului.

La 20 aprilie 2021, recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de intimat.

La 10 iulie 2021, recurentul a depus o cerere prin care şi-a restrâns pretenţiile la suma de 225.000 Euro.

La 27 septembrie 2021, intimata C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia.

La 20 octombrie 2021 recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata C., prin care a solicitat, în esenţă, înlăturarea apărărilor invocate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părţile nu au depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 7 decembrie 2021.

La termenul din 7 decembrie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege. Astfel, recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită şi recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural, astfel încât nu satisface exigenţele pentru validarea sa, în cadrul procedurii de filtru operează sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, criticile formulate neputând fi completate deductiv de instanţa de casare.

În cauză, Înalta Curte constată că deşi motivele de casare formulate de recurent sunt întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., dar nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, nefiind cazul unor critici ale neconformităţii hotărârii recurate, în măsura în care nu se indică regulile de drept încălcate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că deşi recurentul face referire la măsura procesuală a introducerii în cauză a unui terţ, la calitatea de reprezentant în proces şi la Decizia nr. 28/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind explicitarea pretenţiilor implicite în apel, invocând necesitatea administrării unor probe pentru lămurirea unor situaţii de fapt, în dezvoltarea motivului de casare nu explică în ce constă greşeala de judecată a instanţei de apel şi nu indică nicio normă de procedură încălcată de instanţa de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reţine spre analiză motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, criticile recurentului privind cuantumul taxei judiciare de timbru în urma formulării cererii de scutire, nu pot fi analizate, întrucât taxa judiciară de timbru a fost stabilit în mod definitiv, într-o procedură specială a ajutorului public judiciar reglementată de O.U.G. nr. 51/2008, care prevede o altă cale de atac, respectiv reexaminarea.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că recurentul, în susţinerea motivului de casare, nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greşit de către instanţa de apel, ci s-a limitat la reiterarea susţinerilor de la instanţele de fond privind lipsa acordului pentru cesionarea contractului, raportat la caracterul intuitu personae al acestuia, respectiv la transformarea lui în contract comercial, fără însă a se identifica dispoziţia legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greşitei aplicări de către instanţa de apel.

Prin urmare, întrucât din motivele de casare invocate de recurent nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de reclamantul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 1162 din 28 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte C. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 1162 din 28 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.