Consolidation of relative territorial jurisdiction by failure to invoke incompetence within statutory deadline
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the Bucharest District 2 Court has exclusive competence to hear the case, effectively reversing the lower court's declination. The dispute arose from a small claims action for civil damages involving multiple defendants with different headquarters, where the initial court (Pitești) declined jurisdiction because the plaintiff had not filed there against all defendants, while the receiving court (Bucharest District 2) declined back *ex officio* arguing that the plaintiff’s selection of the Pitești branch as a defendant made that court the exclusive competent forum under alternative jurisdiction rules. The Court held that territorial incompetence under common law is of a private nature (relative) and can only be invoked by a defendant through a response; since no party raised the objection before the Bucharest District 2 Court after the declination, that court’s competence was consolidated and it could not refer the case back *ex officio*, pursuant to Articles 107, 112, 129, 130, and 135 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 1028 alin. (2) C. proc. civ, art. 1028 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 112 alin. (2) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; Consolidation of relative territorial jurisdiction by failure to invoke incompetence within statutory deadline: Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 107 alin. (1) din acelaşi cod, rezultă că este competentă să soluţioneze cererea de valoare redusă judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. x/2021, la 08.06.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., B. S.A. SUCURSALA Piteşti şi C. S.R.L., obligarea acestora la plata sumei de 7464,13 RON, la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii, excepţia prescripţiei dreptului material, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 7876/2021 din 09.12.2021, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 107 alin. (1) din acelaşi cod, rezultă că este competentă să soluţioneze cererea de valoare redusă judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.
Prin urmare, a reţinut că pârâtele au sediul în mun. Bucureşti, aflându-se în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, aşa cum rezultă din dispoziţiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.
Ca urmare a declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, sub acelaşi nr. de dosar, care, prin sentinţa civilă nr. 175 din 13.01.2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Piteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că acţiunea având ca obiect "cerere de valoare redusă" a fost formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu 3 pârâţi:
1. pârâta B. S.A.;
2. pârâta B. S.A. - SUCURSALA PITEŞTI şi
3. pârâta C. S.R.L. cu sediul în Bucureşti.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor de valoare redusă, conform art. 1028 C. proc. civ., competenţa materială revine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun, conform art. 107 C. proc. civ., respectiv instanţa de la sediul pârâtului.
Conform art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ. cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.
Prin urmare, instanţa a reţinut că Judecătoria Piteşti era competentă teritorial să soluţioneze cererea prin raportare la sediul pârâtei B. S.A. - SUCURSALA PITEŞTI cu sediul în Piteşti, jud. Argeş.
Dispoziţiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ. prevăd şi ipoteza pârâtului fictiv, statuând că, "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", însă s-a reţinut că, în cauză, nu s-a invocat ipoteza pârâtului fictiv, nu a fost invocată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A. - SUCURSALA PITEŞTI, nu s-a constatat un abuz de drept al reclamantei prin chemarea în judecată a acestei pârâte exclusiv pentru a atrage competenţa Judecătoriei Piteşti şi nu a fost admisă o astfel de excepţie cu consecinţa înlăturării acestei pârâte din proces.
La momentul soluţionării excepţiei necompetenţei teritoriale, B. S.A. - SUCURSALA PITEŞTI avea calitatea de pârât în cauză, deşi în mod inexplicabil această parte nu mai figurează în dispozitivul hotărârii de declinare, iar sediul său se afla în Piteşti, ceea ce atrage competenţa instanţei iniţial învestite cu soluţionarea cererii de valoare redusă, Judecătoria Piteşti.
A concluzionat instanţa că, prin alegerea făcută de reclamant a Judecătoriei Piteşti, conform art. 116 C. proc. civ., ca instanţă de la sediul pârâtei B. S.A. - SUCURSALA PITEŞTI, această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.
Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte reţine că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei, formulată în condiţiile art. 1026-1033 C. proc. civ. ce reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, de obligare a pârâtelor B. S.A., B. - SUCURSALA PITEŞTI şi C. S.R.L. la plata unor sume de bani reprezentând despăgubiri civile.
Din punct de vedere al competenţei teritoriale, se constată că ambele instanţe au reţinut corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1028 coroborate cu cele ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.
Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţă este de ordine privată.
Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Aşadar, efectul neinvocării de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială relativă cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei sesizate.
Este adevărat că dispoziţiile art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora, "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia", reglementează o competenţă alternativă ce face ca, în cauză, ambele instanţe aflate în conflict să fie deopotrivă competente teritorial pentru a soluţiona cererea.
Însă, normele de competenţă reglementate de art. 112 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
În speţă, se constată că, în faţa Judecătoriei Piteşti, pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti. Ulterior admiterii excepţiei de necompetenţă relativă invocate prin întâmpinare, în faţa instanţei sesizate prin hotărârea de declinare, nici reclamanta şi nici celelalte pârâte nu au înţeles să invoce necompetenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în condiţiile art. 130 alin. (3) şi art. 247 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, această din urmă instanţă nu mai putea să dispună, din oficiu, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul celuilalt pârât, în condiţiile în care dreptul de a invoca necompetenţa de ordine privată revenea exclusiv părţilor.
Reţinând că instanţa sesizată prin declinare, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale alternative invocate de pârât prin întâmpinare, nu poate să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă relativă, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.