Contractual penalty reduction under Civil Code Art. 1541 barred by failure to substantiate cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s extraordinary appeal, thereby upholding the prior lower-court decisions that had rejected the claim. The dispute involved a contractual penalty clause of 1% per day in a sublease agreement, where the claimant sought a judicial reduction on grounds that the penalty was manifestly excessive and disproportionate to the foreseeable prejudice. The Supreme Court found the appeal null and void because the appellant merely reiterated factual arguments and prior merits-level grievances without substantiating specific grounds of illegality required for cassation. The decision is based on the mandatory procedural requirements of the Code of Civil Procedure, specifically Articles 486(1)(d), 488(1)(8), and 489(2), which dictate that an appeal must identify precise violations of material or procedural law, rather than simply expressing dissatisfaction with the lower court’s assessment of the facts or contract interpretation.
Legislator headnote
AI generatedart. 1541 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Contractual penalty reduction under Civil Code Art. 1541 barred by failure to substantiate cassation grounds: The dispute involved a contractual penalty clause of 1% per day in a sublease agreement, where the claimant sought a judicial reduction on grounds that the penalty was manifestly excessive and disproportionate to the foreseeable prejudice. The Supreme Court found the appeal null and void because the appellant merely reiterated factual arguments and prior merits-level grievances without substantiating specific grounds of illegality required for cassation. The decision is based on the mandatory procedural requirements of the Code of Civil Procedure, specifically Articles 486(1)(d), 488(1)(8), and 489(2), which dictate that an appeal must identify precise violations of material or procedural law, rather than simply expressing dissatisfaction with the lower court’s assessment of the facts or contract interpretation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for annulling the appeal due to non-compliance with the mandatory requirements for cassation grounds, resulting in the sanction of nullity.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la 19 august 2020 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. constatarea ca vădit excesiva a penalităţii contractuale de 1% pe zi de întârziere, stabilită prin clauza penală prevazută la art. 5 alin. (5.1) din contractul de subînchiriere încheiat între părţi la 09.03.2018 şi reducerea cuantumului penalităţilor contractuale raportat la prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului.
Totodată, reclamanta a solicitat recalcularea sumei pe care societatea o datorează pârâtei cu titlu de penalitate contractuală raportat la prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului de subînchiriere.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 11, art. 14, art. 1541 C. civ., art. 64 şi urm. din Legea nr. 85/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 3655 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat desfiinţarea în tot a hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 747 A din 23 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca nefondat apelul.
3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Recurenta susţine, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 1541 C. civ., contrar celor reţinute de instanţa de apel. În acest sens, recurenta arată că, pe de o parte, a achitat parţial contravaloarea chiriei, fiind rămas un rest de achitat în cuantum de 52.904 RON, iar, pe de altă parte penalitatea solicitată de intimată este vădit disproporţionată faţă de prejudiciul suferit de aceasta şi abuzivă, conducând la îmbogăţirea fără justă cauză a unei părţi în dauna celeilalte.
La 6 septembrie 2021, intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar şi a inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, raportat la art. 488 alin. (2) C. proc. civ.
La 11 octombrie 2021, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare şi admiterea recursului.
Cauza a fost înregistrată la 1 iulie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 14 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2021.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate limitativ de lege este o cerinţă imperativă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti. Şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.
În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat nu este decât o copie fidelă a motivelor de apel, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără să releve greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.
Instanţa de prim control judiciar, confirmând sentinţa primei instanţe, a reţinut ca argument pentru respingerea apelului formulat de reclamantă faptul că penalităţile prevăzute în contract nu aveau un caracter vădit excesiv, faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului, nefiind cazul reducerii acestora.
Astfel, reiterarea prin recurs a aspectelor de fapt invocate prin acţiune şi apel privind derularea raporturilor contractuale, relevanţa în cauză a calităţii de profesionist, necesitatea restabilirii echilibrului contractual în raport cu situaţia financiară de la data încheierii convenţiei, cuantumul vădit disproporţionat al penalităţilor raportat la prejudiciul suferit de intimată, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare.
Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum şi o simplă reiterare a aspectelor de fond supuse judecăţii.
În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.
Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., respectiv care sunt dispoziţiile de drept material ori de procedură încălcate de către instanţa de prim control judiciar, prin respingerea apelului formulat de aceasta şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.
Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 747 A din 23 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 747 A din 23 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.