Annulment of appeal for introducing contractual liability grounds in cassation without prior judicial examination

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 08 martie 2019 pe rolul Tribunalului Timiş-Secţiei I Civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A., prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea pârâţilor Sport Club Municipal Timişoara, Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local Al Municipiului Timişoara, la plata sumei de 185.000 euro, reprezentând despăgubiri rezultate în urma folosirii locului reclamantei în Liga Naţională de Baschet Masculin, a datoriilor reclamantei în cuantum de 2.340.286,19 RON, astfel cum acestea sunt prevăzute în tabelul preliminar al creanţelor, la momentul formulării cererii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C. civ. şi ale art. 192 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă de la 26 septembrie 2019, în temeiul art. 136 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei Civile I a Tribunalului Timiş, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II - a civilă a Tribunalului Timiş.

Urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019*, iar prin încheierea din 04 noiembrie 2019, instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Timiş, secţia a II - a civilă, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către secţia I Civilă a Tribunalului Timiş şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă între secţia a II-a civilă şi secţia a I Civilă a Tribunalului Timiş, a sesizat Curtea de Apel Timişoara, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 430 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a stabilit competenţa funcţională de soluţionare a cererii în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată la 20 ianuarie 2020 pe rolul secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Timiş, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 446/NLP/PI din 7 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A., reprezentată prin lichidator judiciar B.. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 198/A din 12 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul.

3. La 20 iulie 2021 reclamanta A., reprezentată de lichidator judiciar B.. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în totalitate a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenta susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în concret a art. 1270, art. 1349 şi art. 1350 C. civ. precum şi a art. 430 C. proc. civ.

Potrivit recurentei instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile referitoare la răspunderea civilă delictuală şi nu a reţinut îndeplinirea condiţiilor acestei răspunderi.

La 8 septembrie 2021, intimaţii-pârâţi Municipiul Timişoara, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au depus întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, nefiind formulate critici de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea căii de atac.

La 22 septembrie 2021, intimatul-pârât Sport Club Municipal Timişoara a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii căii extraordinare de atac pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia.

Cauza a fost înregistrată la 9 august 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 18 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2021.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimaţii-pârâţi, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat de reclamantă este întemeiat doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei privind încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa de prim control judiciar a dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1350 C. civ. precum şi art. 430 C. proc. civ. nu pot fi analizate, întrucât sunt invocate omisso medio, fiind formulate pentru prima oară în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepţii de la această regulă în cauză.

Prima instanţă care a respins cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante şi-a motivat soluţia prin neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În prima cale de atac devolutivă a reclamantei, cu privire la respingerea celui de-al doilea petit al acţiunii introductive au fost invocate în principal dispoziţii din statutul federaţiei şi din regulamentul general de organizare al competiţiilor de baschet cu privire la obligaţia legală de suportare a datoriilor fostei competitoare.

Apelanta a făcut referire şi la actul adiţional nr. x/12.05.2016, la acordul de asociere nr. 1/06.11.2015, în legătură cu acestea din urmă invocându-se puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3225/2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, al Tribunalului Timiş, argumente în dovedirea faptei ilicite a pârâtei care a continuat să se folosească de locul reclamantei în Liga Naţională de Baschet Masculin şi după încetarea raporturilor contractuale, fiind reiterate în apel dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Instanţa de apel a confirmat raţionamentul logico-juridic al primei instanţe în sensul că prejudiciul nu era cert sub aspectul existenţei şi al întinderii acestuia şi nu era dovedită nici legătura de cauzalitate, cererea de preluare a datoriilor fiind neîntemeiată.

În schimb, în recurs reclamanta modifică conţinutul şi natura criticilor valorificate în apel şi deduce instanţei de casare o solicitare nouă şi anume, de a se cerceta încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului şi a art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală, invocând o hotărâre judecătorească care ar fi analizat raporturile convenţionale dintre părţi.

Acest motiv de recurs este inadmisibil, cu consecinţa imposibilităţii analizei acestuia, întrucât nu poate fi valorificat direct în calea extraordinară de atac, fără ca temeiul răspunderii contractuale să fi fost supus analizei instanţelor de fond, în raport cu dispoziţiile imperative ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În calea de atac devolutivă nu s-a solicitat anularea sentinţei în legătură cu eventuala nerespectare a limitelor învestirii de către instanţele fondului sub aspectul temeiurilor juridice şi cauzei acţiunii introductive circumscrise răspunderii civile delictuale.

Totodată, prin cererea de recurs nu s-au formulat critici încadrate în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind eventuala aplicare greşită de către instanţa de apel a regulii procedurale instituite prin dispoziţiile art. 478 alin (3) C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, motivarea căii extraordinare de atac neputând fi dedusă ori completată deductiv de către instanţa de recurs.

Prin restul criticilor invocate în calea extraordinară de atac privind aplicarea art. 1349 C. civ. sunt reluate fidel apărările de la prima instanţă şi din apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele de drept material în ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut ca argumente pentru respingerea apelului formulat de reclamantă faptul că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv că nu se poate reţine vreo faptă ilicită în sarcina intimatei-pârâte, nefiind dovedită uzurparea dreptului de a participa în competiţiile sportive, iar prejudiciul afirmat nu a fost probat şi nici circumstanţiat pretinsei fapte ilicite, prin justificarea limitelor acestuia în considerarea raportului de cauzalitate cu fapta ilicită invocată.

Astfel, reiterarea apărărilor formulate şi la instanţele de fond, privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

Mai mult, toate aceste critici reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat. În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamanta A., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 198/A din 12 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 198/A din 12 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.