Contractual damages appeal cancelled for mischaracterizing factual re-evaluation as error of law in absence of valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L la plata sumei de 402.677,56 RON, cu titlul de despăgubiri, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate prin contractul nr. x din 10 ianuarie 2018, din care suma de 200.000 RON, totalul finanţării europene pierdute potrivit acordului de finanţare, 8.000 RON, costul de consultanţă plătit firmei de specialitate şi 194.677,56 RON, profitul previzionat pe 3 ani potrivit bilanţului analitic.

De asemenea, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1.270, art. 1.530-1.534 C. civ. şi dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 377 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

2. Împotriva acestei hotărâri, la 14 februarie 2020, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate iar, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 397/A-COM din 25 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă, şi s-a dispus obligarea acesteia, faţă de intimata-pârâtă, la plata sumei de 7.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

3. Împotriva acestei decizii, la 3 decembrie 2020, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În susţinere, recurenta a învederat, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1.240 şi art. 1.242 alin. (2) C. civ., referitoare la forma contractului şi a modificărilor acestuia, art. 1.671 C. civ., privind interpretarea clauzelor contractului de vânzare în favoarea cumpărătorului, art. 1516 C. civ. privind dreptul de a pretinde îndeplinirea la termen a obligaţiilor, art. 1.266 şi art. 1.268 C. civ., referitoare la interpretarea contractului, art. 1.182 alin. (2), art. 1.186 şi art. 1.188 alin. (2) C. civ., referitoare la modul de manifestare a voinţei contractanţilor, art. 1.274 C. civ., privind riscul contractului, art. 1.683 raportat la art. 1.702 şi 1.703 C. civ., referitoare la regulile privind vânzarea bunului altuia şi răspunderea vânzătorului pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

La 10 februarie 2021, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părţile nu au depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamantă, a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursului şi a stabilit termen de judecată la data de 7 decembrie 2021.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate limitativ de lege este o cerinţă imperativă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti. Şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare de strictă interpretare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat de reclamantă este întemeiat doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Mai multe critici sunt invocate omisso medio, iar celelalte, deşi cuprind norme de drept material, care în opinia recurentei ar fi fost interpretate şi aplicate greşit prin decizia recurată, vizează, în realitate, situaţia de fapt şi reaprecierea probelor din dosar, aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii atacate, excedând limitele analizei instanţei de casare, fără a releva deci greşita aplicare a regulilor de drept de către instanţa de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Criticile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 1.240 şi art. 1.242 alin. (2) C. civ., referitoare la forma contractului şi a modificărilor acestuia, ale art. 1.266 şi art. 1.268 C. civ., privind interpretarea contractului şi ale art. 1.182 alin. (2), art. 1.186 şi art. 1.188 alin. (2) C. civ., referitoare la modul de manifestare a voinţei contractanţilor, ori ale art. 1516 C. civ., vizează stabilirea culpei în derularea relaţiilor contractuale prin reaprecierea situaţiei de fapt, în legătură cu prelungirea convenţiei şi modificarea raporturilor convenţionale, prin reinterpretarea probatoriului administrat.

Normele evocate de recurentă reprezintă în concret simple trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, devolutive, care nu pot fi cenzurate în recurs.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei şi o reapreciere asupra temeiniciei acţiunii, instanţa de recurs verificând doar dacă normele de drept au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită de judecătorii fondului.

Celelalte critici ale recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 1.671 C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor contractului de vânzare în favoarea cumpărătorului, art. 1.274 C. civ., privind riscul contractului, art. 1.683 raportat la art. 1.702 şi 1.703 C. civ., referitoare la regulile privind vânzarea bunului altuia şi răspunderea vânzătorului pentru neîndeplinirea obligaţiilor, nu pot fi analizate întrucât sunt invocate omisso medio, fiind formulate pentru prima oară în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care este o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele precedente se poate reţine nerespectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac, fiind întemeiate apărările intimatei.

Înalta Curte constată că motivarea căii de atac nu conţine critici privind nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., de strictă interpretare şi aplicare şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 397/A-COM din 25 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la cererea intimatei B. S.R.L privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura fiscală nr. x din 08.02.2021 în cuantum de 4.500 RON emisă de Cabinet Avocat C., precum şi ordinul de plată nr. x din 09.02.2021.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 4500 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 397/A-COM din 25 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. să plătească intimatei S.C. B. S.R.L suma de 4.500 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.