Pension certificate for retired judge: discretionary choice of forum under Art. 127 C. proc. civ. when suing a judicial body

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.06.2021 sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la emiterea adeverinţei-tip pentru pensia de serviciu prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, cu indicarea venitului brut din ultima lună de activitate în cuantumul rezultat prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 605/04.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosar x/2018, definitivă.

Prin sentinţa nr. 6151 din 21 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

În cauza de faţă, Tribunalul este învestit cu soluţionarea unui conflict de muncă, reclamanta solicitând obligarea fostului angajator la eliberarea adeverinţei-tip necesară pentru stabilirea drepturilor de pensie de serviciu în baza prevederilor Legii nr. 304/2004.

Conform art. 269 alin. (1) Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Aceste texte instituie o competenţă teritorială de ordine publică. Locul de muncă al reclamantei este în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, iar domiciliul reclamantei este în municipiul Bucureşti.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

În condiţiile alin. (2)1 al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz".

În cauza de faţă, reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Curţii de Apel pârâte până la 01.09.2020, iar pârâtă este Curtea de Apel Bucureşti, instanţă în circumscripţia căreia se află instanţa competentă să soluţioneze cauza, Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a apreciat că prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile în cauză, având în vedere calitatea de judecător a reclamantei, în temeiul căreia a formulat acţiunea, calitate care, deşi a încetat la o dată destul de recentă faţă de data cererii de chemare în judecată, atrage competenţa unei alte instanţe tocmai pentru a se atinge finalitatea avută în vedere de legiuitor prin reglementarea normei de competenţă din art. 127 alin. (1) C. proc. civ., finalitate ce este apreciată de Curtea Constituţională în decizia nr. 290/2018, par. 30, astfel:

"dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu legea şi adevărul şi instituie un mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării, reglementarea corespunzând totodată principiului accesului liber la justiţie şi exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială" (în acest ultim sens a se vedea Decizia nr. 49 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 20 martie 2015, paragrafele 20 şi 26)."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 12.01.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Una dintre condiţiile impuse de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este desfăşurarea activităţii reclamantei la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la o instanţa superioară acesteia.

Cum reclamanta şi-a încetat activitatea prin pensionare, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că, pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Conform art. 21 al art. 127 C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (2) se aplica în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de pârâtă", situaţie care se regăseşte în prezenta cauză (Curtea de apel Bucureşti, instanţă superioară celei competente să judece cauza în prima instanţă, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, având calitatea de pârât în cauză).

Dipoziţiile art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)1 al aceluiaşi articol reglementează o competenţă facultativă, caracterul facultativ rezultând din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

Cum reclamanta, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, a decis să nu uzeze de beneficiul acordat de art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)1 C. proc. civ., apreciind că va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, ea a facut alegerea de competenţă, conform art. 116 C. proc. civ., astfel că această competenţă ramâne câstigată cauzei, iar nicio parte şi nici instanţa din oficiu nu poate invoca necompetenţa teritorială decurgând din dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care, în speţă, se situează în municipiul Bucureşti.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la eliberarea unei adeverinţe-tip pentru pensia de serviciu prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, cu indicarea venitului brut din ultima lună de activitate, în cuantumul rezultat prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 605/04.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosar x/2018, definitivă.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Bucureşti cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Curtea de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află prima instanţă sesizată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanta, cu domiciliul în Bucureşti, a fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti, în prezent pensionar, astfel încât competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanţe superioare în grad, celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bucureşti), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bucureşti, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceasta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.