Sea buckthorn sale-on-approval upheld; buyer’s rejection for unripe fruit affirmed, seller’s claim rejected and counterclaim for destruction costs partially granted.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected as unfounded the claimant’s appeal against the appellate decision, thereby upholding the lower courts’ rulings: the trial court’s judgment (dismissing the claimant’s claim for payment for delivered sea buckthorn fruits and partially granting the defendant’s counterclaim for destruction costs of rejected goods, to the extent of 2,341 RON) and the appellate court’s affirmance remain in force. The dispute arose from a commercial sale of sea buckthorn products where the buyer refused delivery and payment, alleging the fruits were unripe, and the seller sought the price plus penalties, while the buyer counterclaimed. The decisive legal basis: the contract was correctly characterized as a sale on approval (vânzare pe încercate) under Article 1681(3) Civil Code, subject to the suspensive condition of quality verification and acceptance by the buyer (including fruit maturity) per Articles 1231, 1266-1267 Civil Code; therefore, the rules on latent defects (Article 1709) were inapplicable, and the seller bore the burden of proving contractual conformity of delivered goods under Article 249 Code of Civil Procedure, as the claims for factual reassessment and evidence re-evaluation fell outside the scope of cassation under Article 488(1)(5) and (8) Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1709 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Sea buckthorn sale-on-approval upheld; buyer’s rejection for unripe fruit affirmed, seller’s claim rejected and counterclaim for destruction costs partially granted: A mai susţinut, în raport de acelaşi considerent la condiţiei suspensive al maturităţii fructelor pentru încheierea vânzării, că instanţa de apel nu a analizat şi nu a aplicat dispoziţiile art. 1.709 C. civ., menţionând că gradul de maturitate al fructelor putea constitui doar un viciu, ce putea fi denunţat potrivit textului legal menţionat. În condiţiile în care instanţa de apel ar fi făcut corecta aplicare a normei legale, ar fi observat că notificarea vizând neconformitatea fructelor a fost emisă cu depăşirea termenului de denunţare a viciilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 10 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 417.820 RON, compusă din valoarea facturii nr. x din 13.08.2018 şi valoarea fructelor de cătină refuzate, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, de la momentul scadenţei plăţii până la plata debitului principal.
Prin cererea reconvenţională, pârâta B. S.A. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 12.099 RON reprezentând valoarea cantităţii de 37 kg ulei de cătină achiziţionate, precum şi la plata sumei de 33.851,04 RON reprezentând valoarea cantităţii de 20 kg ulei de cătină şi 720 kg cătină boabe uscate achiziţionate, la care se adaugă suma de 2.341 RON reprezentând costul procesului de distrugere a cantităţii de 19,8 tone de cătină pe ramură.
Prin sentinţa civilă nr. 7880 din 18 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 271 din 4 martie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată; a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta la plata sumei de 2.341 RON; a respins în rest cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei de fond a formulat apel reclamanta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.
Prin decizia civilă nr. 1040/A/2021 din 10 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 22 iulie 2021, sub acelaşi număr unic.
Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1231, art. 1681, art. 1270, art. 1350, art. 1530 şi art. 1709 C. civ., criticând decizia de apel sub aspectul greşitei calificări a contractului ca fiind unul de vânzare pe încercate; a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile contractuale, neobservând voinţa reală a părţilor. A arătat că instanţa devolutivă nu a analizat întregul conţinut al art. 3 din contract din care rezultă că singura condiţie pentru ca intimata-pârâtă să primească marfa era aceea a interzicerii folosirii substanţelor chimice, iar din probele administrate nu rezultă că această condiţie nu ar fi fost respectată, iar, pe de altă parte art. 4 din contract prevede expres că vânzătorul (recurenta-reclamantă) se obligă să transmită proprietatea mărfii, iar cumpărătorul (intimata-pârâtă) să primească şi să plătească preţul convenit la termenele şi în condiţiile stipulate în contract. Raportat la această clauză contractuală, recurenta-reclamantă a susţinut că fructele livrate au corespuns criteriilor contractuale, nefiind probat contrariul.
În cadrul aceluiaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă a criticat considerentele deciziei de apel prin care s-a statuat că împrejurările din care rezultă reaua credinţă a intimatei nu ar avea relevanţă faţă de modul în care s-a desfăşurat ulterior livrarea mărfii, chiar dacă aceeaşi parte nu a mai dorit executarea contractului încă din 26 iunie 2018, fără legătură cu caracterul contractului sau calitatea fructelor de cătină. Sub acest aspect a arătat că probele administrate că demonstrat că intimata-pârâtă a dorit rezilierea contractului încă din data menţionată, nemaidorind să plătească preţul, făcând trimitere la declaraţia de martor aflată la dosar, din care rezultă fără îndoială reaua credinţă a părţii adverse care, realizând că nu poate trimite notificarea de reziliere fără niciun motiv, a încercat preconstituirea unor probe.
A susţinut, totodată, că instanţa de apel a ignorat modalitatea de desfăşurare a raporturilor contractuale dintre părţi în anii anteriori (2016 şi 2017), făcând trimitere, de asemenea, la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză din care rezultă că în anii menţionaţi intimata nu a solicitat prelevare de probe din cultură.
Invocând acelaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă a criticat decizia de apel sub aspectul constatării faptului că maturitatea fructelor ar reprezenta o condiţie suspensivă a încheierii contractului de vânzare, deşi a înlăturat toate probele administrate de intimata-pârâtă cu privire la gradul de maturitate al produselor comercializate, ajungând, însă, la concluzia că fructele nu erau coapte. Susţine că potrivit contractului avea posibilitatea livrării fructelor şi în luna august, deci că părţile au agreat că produsele puteau fi coapte şi la acel moment, cunoscut fiind, totodată, că vara anului 2018 a fost una deosebit de călduroasă. A susţinut şi atitudinea oscilantă a intimatei-pârâte, făcând trimitere la înscrisuri depuse la dosar, solicitând a fi avute în vedere, alături de aceste înscrisuri şi interogatoriul administrat în cauză, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi.
A mai susţinut, în raport de acelaşi considerent la condiţiei suspensive al maturităţii fructelor pentru încheierea vânzării, că instanţa de apel nu a analizat şi nu a aplicat dispoziţiile art. 1.709 C. civ., menţionând că gradul de maturitate al fructelor putea constitui doar un viciu, ce putea fi denunţat potrivit textului legal menţionat. În condiţiile în care instanţa de apel ar fi făcut corecta aplicare a normei legale, ar fi observat că notificarea vizând neconformitatea fructelor a fost emisă cu depăşirea termenului de denunţare a viciilor.
Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederea art. 249 C. proc. civ. privind sarcina probei, în condiţiile în care intimata-pârâtă a susţinut că fructele de cătină nu erau coapte, probatoriul administrat pe acest aspect fiind înlăturat. În consecinţă, apreciază că în condiţiile în care a livrat fructele, iar intimata-pârâtă a refuzat primirea/achitarea valorii acestora, tot ea avea obligaţia dovedirii că fructele nu erau coapte, în mod greşit instanţa de apel apreciind că dovada îi revenea recurentei-reclamante.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că criticile invocate prin memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând următoarele: a apreciat că în mod legal instanţa de apel a calificat contractul dintre părţi ca fiind unul de vânzare pe încercate, analiza instanţei devolutive vizând toate clauzele contractuale din care rezultă că aceasta a fost intenţia părţilor. În acest sens, face referire la clauzele contractuale, precum şi la faptul că în anii 2016 şi 2017 au existat rapoarte de analiză. Or, arată, intimata-pârâtă, niciunul din cele trei rapoarte de analiză făcută fructelor livrate în august 2018 nu atestă că marfa corespunde criteriile contractuale. A mai arătat că în mod legal instanţa de apel a făcut aplicare dispoziţiilor art. 1.681 alin. (3) C. civ. A combătut, în egală măsură, criticile recurentei-reclamante referitoare la pretinsa sa rea credinţă, cele referitoare la modalitatea desfăşurării raporturilor contractuale în anii anteriori, precum şi cele referitoare la calitatea fructelor livrate în august 2018. A apreciat că în mod legal instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1.710 C. civ., în condiţiile calificării date contractului dintre părţi. În final, a arătat că nu au fost încălcate prevederile art. 249 C. proc. civ.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate putând fi încadrate în textele legale menţionate.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, conform art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că aceasta este nefondată, respingând-o pentru considerentele expuse în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate de recurenta-reclamantă şi apărările invocate de intimata-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că o parte importantă a criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în ipoteza legală, neputând determina examinarea conformităţii hotărârii atacate normele de drept aplicabile, astfel cum impune art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În acest sens, instanţa supremă menţionează că deşi aparent recurenta-reclamantă invocă încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a numeroase articole din C. civ. (art. 1231, art. 1681, art. 1270, art. 1350, art. 1530 şi art. 1709 C. civ.), dezvoltarea criticilor conduc spre analiza situaţiei de fapt, a modalităţii de derulare a raporturilor contractuale şi a probatoriului administrat. Astfel, critica referitoare la pretinsa rea credinţă a intimatei în cadrul raportului contractual face trimitere la înscrisurile administrate ori la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză; de asemenea, critica referitoare reţinerea de către instanţa a gradului de maturitate al fructelor livrate ca fiind o condiţie suspensivă la încheierea contractului face trimitere la situaţia de fapt (modalitatea de derulare a raportului contractual în perioada anterioară celei suspuse judecăţii în prezenta cauză), la înscrisurile administrate în probatoriu şi la declaraţiile martorilor, solicitând chiar instanţei supreme să reevalueze şi interogatoriul administrat în cauză.
Aşa cum s-a arătat deja, recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu este posibilă reanalizarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etape anterioare, devolutive, scopul recursului fiind acela al examinării conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
În consecinţă, criticile menţionate anterior nu vor fi analizate, neputând intra în sfera de analiză a recursului, limitată conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte a identificat o critică de nelegalitate ce poate fi încadrată în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv ce referitoare la greşita calificare a contractului dintre părţi.
Se observă, totuşi, că recurenta-reclamantă, contestând calificarea dată contractului de către instanţa de apel, nu menţionează care ar fi acea calificare corectă în opinia sa, putându-se deduce, oarecum, că ar aprecia că ar avea natura unei vânzări simple.
Plecând de la această premiză, Înalta Curte reţine legalitatea deciziei de apel sub aspectul corectei calificări a contractului dintre părţi, analiza instanţei devolutive de atac nefiind limitată doar la textele contractuale indicate de recurenta-reclamantă, ci la ansamblul clauzelor actului juridic, în aplicarea dispoziţiilor art. 1.266 şi art. 1267 C. civ. Astfel, în mod legal, instanţa de apel a pornind în demersul juridic al calificării actului juridic supus judecăţii de la prevederea art. II alin. (3), care instituie o procedură prealabilă livrării produselor, constând în verificarea calităţii produsului, abia după analiza în laboratorul intimatei-pârâte aceasta urmând să îşi dea acordul cu privire la achiziţia din anul respectiv. În contextul acestei reglementări contractuale, văzând şi dispoziţiile art. 1.681 alin. (3) C. civ., a calificat actul juridic ca fiind un contract de vânzare pe încercare, sub condiţia suspensivă a verificării şi acceptării produselor de către cumpărător (intimata-pârâtă).
Chiar şi analiza prevederii contractuale invocate de recurenta-pârâtă (art. IV din contract) conduce la aceeaşi concluzie, în condiţiile în care sintagma "la termenele şi în condiţiile stipulate în contract" nu poate fi redusă doar la obligaţia de plată a preţului produselor livrate, aşa cum sugerează recurenta-reclamantă, ci trebuie interpretată prin coroborare cu toate condiţiile stipulate contractual, inclusiv, deci, a încercării produsului, anterior exprimării acordului pentru achiziţia din anul respectiv.
Înalta Curte, reţine, totodată, legalitatea deciziei de apel şi din perspectiva reţinerii, în cadrul condiţiei suspensive, a criteriului maturităţii fructelor ce urmau a fi livrate, instanţa de apel dând valenţa corectă prevederii contractuale care stipulează că vânzătorul (recurenta-reclamantă) va livra marfa în tranşe, anual, în funcţie de maturitatea producţiei, cu aplicarea legală în speţă a dispoziţiilor art. 1.231 C. civ.
În consecinţă, critica recurentei-reclamante sub acest aspect va fi înlăturată.
O a doua critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cea referitoare la neanalizarea şi neaplicarea în cauză de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1.709 C. civ.
Înalta Curte reţine că critica este nefondată. Astfel, în condiţiile în care instanţa devolutivă de atac a apreciat natura de contract de vânzare pe încercate în ceea ce priveşte actul juridic dintre părţi, nu era ţinută a verifica eventuala incidenţă în cauză a art. 1.709 C. civ. O asemenea analiză s-ar fi impus doar în situaţia în care instanţa de apel ar fi constatat, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că se găseşte în prezenţa unui contract de vânzare pur, aşa cum este definit în art. 1.650 C. civ. Doar în acest condiţii se putea reţine eventualitatea incidenţei în cauză a normelor legale care reglementează viciile bunului vândut, cu consecinţă raportării la termenul în care pot fi denunţate.
Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat greşita aplicare a prevederilor art. 249 C. proc. civ., susţinând inversarea sarcinii probei.
Înalta Curte apreciază legalitatea deciziei de apel şi în raport de această critică a recurentei- reclamante.
Se reţine, sub un prim aspect că pretenţiile recurentei-reclamante nu au fost admise, nu doar faţă de împrejurarea că fructele nu aveau gradul de maturitate convenit, ci mai ales ca urmare a nerespectării condiţiei suspensive de prelevare a probelor din cultură anterior livrării, probe care urmau a fi analizate în laboratorul intimatei-pârâte, abia după certificarea conformităţii recoltei urmând a fi dat acordul pentru livrare.
În ceea ce priveşte dovada conformităţii produselor livrate, conform criteriilor stabilite contractual, Înalta Curte apreciază, în acelaşi sens cu instanţa de apel, că această dovadă trebuia adusă de recurenta-reclamantă. Se are în vedere din această perspectivă faptul că iniţierea demersului judiciar a fost făcută de recurenta-reclamantă, aceasta invocând prin cererea de chemare în judecată livrarea unor produse care respectă specificaţiile contractuale. În consecinţă, ea era chemată primordial să facă dovada celor susţinute, în timp ce intimata-pârâtă putea face dovada contrară, în raport de probele administrate mai întâi de recurenta-reclamantă.
În consecinţă, nu se poate reţine o nelegalitate a deciziei de apel, instanţa devolutivă de atac aplicând în mod corect dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. cu privire la sarcina probei.
Pentru considerentele expuse, văzând şi prevederile art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1040A/2021 din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.