Constitutional challenge to insolvency notification rules lacks requisite nexus to litigation outcome

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2017/a1 A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., asociaţi ai debitoarei S.C. D. S.R.L. a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale, obligarea pârâţilor la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 306.850 RON.

La termenul din 24 mai 2018 reclamanta a depus precizări la cererea de antrenare a răspunderii, în sensul că cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a solicitat obligarea numiţilor B. şi C. la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 306.850 RON.

Prin sentinţa nr. 156 din 21 iulie 2020 Tribunalul Dâmboviţa a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., asociaţi ai debitoarei S.C. D. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel lichidatorul judiciar A. solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii cererii introductive.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 375 din 16 decembrie 2020 a admis apelul declarat de lichidatorul judiciar A. împotriva sentinţei nr. 156 din 21 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care a schimbat-o în sensul că admite cererea lichidatorului judiciar şi obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 306.850 RON, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.

Împotriva acestei decizii, contestatorul C. a formulat contestaţie în anulare.

Prin decizia nr. 278 din 20 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2017.1 a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de contestatorul C. şi, în consecinţă:

A fost admisă excepţia de tardivitate, fiind anulată ca tardiv formulată contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 375 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii A. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. şi B..

Anterior, în cursul litigiului, prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2021 contestatorul C., în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin încheierea din 20 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, formulată de contestatorul C. în contradictoriu cu intimaţii A. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. şi B..

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, C. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea sesizării Curţii Constituţionale a României.

Admiterea recursului se impune, susţine recurentul, întrucât hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a nomelor materiale de drept - respectiv a dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (7), (3) şi 5 din Legea nr. 47/1992.

În raport cu aceste dispoziţii legale, se susţine că s-a apreciat în mod greşit că cererea de sesizare este inadmisibilă prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) sau 3 coroborate cu alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât condiţiile de admisibilitate ale excepţiei impuse prin cele trei alineate au fost întrunite.

Astfel, la data invocării excepţiei, Curtea Constituţională nu a constatat printr-o decizie anterioară neconstituţionalitatea textului de lege vizat de excepţie; Excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată, având legătură directă cu modul de soluţionare al cauzei, în condiţiile în care citarea pentru soluţionarea apelului s-a realizat exclusiv prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, fără a se proceda la citarea conform C. proc. civ., exact motivul contestaţiei în anulare care viza nelegale citare, care s-a realizat numai prin BPI;

În final, se susţine că excepţia vizează o lege, respectiv art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, context în care se apreciază că se impune admiterea recursului.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimaţi.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de C. este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susţine că în mod greşit instanţa a concluzionat în sensul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 este inadmisibilă.

În vederea analizării criticilor formulate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte a luat în examinare condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Conform art. 29 alin. (4) teza I din acelaşi act normativ, "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi".

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte constată că acestea nu au fost îndeplinite, astfel cum în mod corect a apreciat şi Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, art. 124 din Constituţie prevede că "justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", iar art. 129 din legea fundamentală prevede că "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Conform art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa."

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 43 alin. (2), teza a III-a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, potrivit cărora "citarea şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac prin BPI".

Obiectul recursului îl constituie încheierea din 20 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, ce a vizat decizia nr. 278 din 20 iulie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017.1, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de contestatorul C. şi anulată ca tardiv formulată contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 375 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ce vizează îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate evocată, Înalta Curte reţine că deşi, a fost ridicată într-un litigiu aflat pe rolul instanţei, respectiv în dosarul nr. x/2017.1 al Curţii de Apel Ploieşti, iar dispoziţiile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, aceasta nu au legătura cu soluţionarea cauzei.

Aceasta deoarece, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 42 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 43 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, context în care, Înalta Curte constată că soluţionarea cauzei nu depinde de aplicarea acestor prevederi, întrucât aceste dispoziţii legale reglementează norme speciale privind judecarea căii de atac a apelului, iar prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, vizează procedura de citare şi comunicare în etapa judecăţii în primă instanţă.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate în cadrul memoriului de recurs să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită, context în care Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Ploieşti că, nefiind întrunită cerinţa privind legătura cu soluţionarea cauzei nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, invocate în cauză.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 20 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 20 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar A. şi B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.