Interpretation of contractual jurisdiction clause designating "contractor's headquarters" for subcontracting disputes

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 19.11.2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 290.159,15 RON, reprezentând debit principal, precum şi a sumei de 54.296,90 RON, reprezentând dobânda legală calculată până la data redactării cererii de chemare în judecată. A solicitat obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a debitului datorat.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a solicitat trimiterea cauzei la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Argeş, motivat de existenţa clauzei prevăzute la art. 16.1 din Condiţiile generale ale contractului de subantrepriză.

Prin sentinţa civilă nr. 1274/2021 din 11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâta B. S.R.L. şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pârâta B. S.R.L. are sediul social în mun. Piteşti, judeţul Argeş, şi figurează cu punct de lucru în mun. Bucureşti, iar pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale relative prin întâmpinare.

Totodată, instanţa reţine că, potrivit art. 129 şi 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa teritorială relativă este de ordine privată şi poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele legale menţionate privind invocarea în termen a excepţiei de către pârât.

Conform art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabileşte că, în afară de instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului mai este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, reclamantul fiind cel care are alegerea între mai multe instanţe competente potrivit art. 116 C. proc. civ.

În speţă, instanţa a reţinut că, în cuprinsul contractului de subantrepriză nr. x/20.12.2017 - Condiţii generale şi Condiţii Speciale, la art. 16, părţile au convenit că, în cazul în care soluţionarea neînţelegerilor apărute nu este posibilă pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente din localitatea în care se află sediul antreprenorului.

Prin inserarea acestei clauze atributive de competenţă, părţile au înlăturat posibilitatea ca litigiile dintre ele să fie soluţionate de alte instanţe deopotrivă competente, decât instanţa de la sediul antreprenorului B. S.R.L., lucru permis de art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa nu a primit susţinerile reclamantei cu privire la faptul că s-ar fi avut în vedere instanţele de la punctul de lucru al antreprenorului, în condiţiile în care clauza de la art. 16 este clară şi vizează sediul acestuia.

Totodată, instanţa a constatat că reclamanta a promovat în anul 2019 împotriva pârâtei o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată pentru sumele aferente facturilor nr. x/10.08.2018 şi nr. y/21.08.2018 (ce se regăsesc şi în prezenta cauză), cerere adresată instanţelor din judeţul Argeş, unde îşi are sediul societatea pârâtă, fiind evident că aceste instanţe au fost avute în vedere de părţi la semnarea contractului de subantrepriză.

Instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei privind incidenţa art. 109 C. proc. civ. întrucât pârâta are doar un punct de lucru în mun. Bucureşti, iar nu un dezmembrământ fără personalitate juridică la care face referire textul menţionat.

Ca urmare a declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 458/2021 din 27 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş, întrucât speţa se circumscrie sintagmei "litigii cu profesionişti".

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, care, prin sentinţa civilă nr. 677/2021 din 19 noiembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Specializat Argeş, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în convenţia încheiată, părţile au stipulat o clauză atributivă de competenţă în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor (art. 16 secţiunea Litigii - în cazul în care soluţionarea neînţelegerilor apărute nu este posibilă pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente din localitatea în care se află sediul antreprenorului), stabilind competenţa teritorială în favoarea instanţelor judecătoreşti de la sediul pârâtei, fiind aplicabile astfel prevederile art. 126 C. proc. civ.

Diferendele dintre părţi privesc interpretarea clauzei atributive de competenţă, sub aspectul noţiunii de "sediu al antreprenorului", reclamanta susţinând că este vorba despre sediul punctului de lucru, situat în Bucureşti, iar pârâta că este vorba despre sediul social, situat în Piteşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 1266 C. civ., contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului, iar conform prevederilor art. 1268 C. civ., "(1) Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului".

Pârâta are sediul principal în Piteşti şi punct de lucru în Bucureşti. Punctul de lucru reprezintă un sediu secundar al societăţii, dezmembrământ fără personalitate juridică, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor.

Părţile nu au stipulat în mod expres în cuprinsul clauzei de la art. 16 din contract, competenţa teritorială a instanţelor de la sediul principal al antreprenorului, respectiv de la sediul din Piteşti.

Reclamanta a susţinut că obligaţiile izvorâte din contract au fost executate la sediul punctului de lucru al antreprenorului, aspect necontestat în cauză de către pârâtă.

Prin urmare, tribunalul specializat, interpretând clauza atributivă de competenţă de la art. 16 din contract, în lumina prevederilor art. 1266 şi art. 1268 alin. (1) C. civ., a reţinut competenţa instanţei de la sediul secundar al pârâtei în soluţionarea litigiilor izvorâte din contractul de antrepriză nr. x/20.10.2017.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză cât timp niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia răspunderii contractuale, iar potrivit art. 116 din C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, că procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Dispoziţiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare voluntară a competenţei teritoriale de soluţionare a litigiilor care au ca obiect bunuri şi alte drepturi de care acestea pot să dispună. Aceste dispoziţii se aplică deci numai în cazul competenţei teritoriale reglementată de norme juridice de ordine privată, aşa cum este şi litigiul de faţă.

Înalta Curte constată că în cuprinsul contractului de subantrepriză nr. x/20.12.2017 - Condiţii generale şi Condiţii Speciale, la art. 16.1, părţile au convenit că, "în cazul în care soluţionarea neînţelegerilor apărute nu este posibilă pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente din localitatea în care se află sediul antreprenorului".

Prin inserarea acestei clauze atributive de competenţă, părţile au înlăturat posibilitatea ca litigiile privitoare la raportul juridic obligaţional dintre acestea să fie soluţionate de alte instanţe deopotrivă competente, decât instanţa de la sediul antreprenorului B. S.R.L.

În cauză, sediul antreprenorului-pârât B. S.R.L. este în raza de competenţă a Tribunalului Specializat Argeş.

În ce priveşte interpretarea clauzei atributive de competenţă, respectiv a sintagmei "sediul Antreprenorului", instanţa supremă, în baza dispoziţiilor art. 1266 C. civ., reţine că această noţiune trebuie interpretată restrictiv, ca referindu-se la sediul principal al antreprenorului.

Pentru stabilirea voinţei concordante a părţilor, în conformitate cu prevederile art. 1266 alin. (2) C. civ., trebuie avut în vedere inclusiv comportamentul părţilor ulterior încheierii contractului.

În acest sens, constată că reclamanta A. S.R.L. a sesizat la 10.05.2019 Judecătoria Piteşti cu o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată împotriva pârâtei B. S.R.L. (dosar nr. x/2019), având ca obiect sumele pretinse şi prin capătul principal de cerere formulat în prezentul dosar (aferente facturilor nr. x/10.08.2018 şi nr. y/21.08.2018 emise în executarea contractului de subantrepriză nr. x/20.12.2017).

Aşadar, reclamanta a avut reprezentarea faptului că trebuie să se adreseze instanţelor din judeţul Argeş, unde îşi are sediul social societatea pârâtă, iar poziţia procesuală a pârâtei este consecventă şi concordantă acestei interpretări, fiind evident că aceste instanţe au fost avute în vedere de părţi şi la semnarea contractului de subantrepriză.

Faţă de considerentele anterior expuse şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Specializat Argeş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.