Failure to articulate substantive illegality in recourse relying on improper application of contract law and evidentiary challenges

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 12.03.2018, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 807.216,96 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată în temeiul contractului de vânzare nr. x/19.12.2014, pentru neplata la scadenţă a facturii nr. x/22.12.2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 242/NLP/PI/24.03.2020, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.130 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea ei în tot şi admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 513/A/28.10.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul şi a obligat apelanta la plata sumei de 7.250,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi, în rejudecare cauzei, admiterea acţiunii.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a afirmat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit prevederile art. 1.350 alin. (1) şi art. 1.548 C. civ., pe care le-a evocat.

Sub acest aspect, autoarea căii de atac a arătat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu şi-a executat obligaţiile contractuale.

Astfel, a susţinut că în sarcina sa nu a existat o obligaţie contractuală de predare către intimata-pârâtă a locomotivei tip LE 3400kw nr. 43-0054-7 în stare tehnică corespunzătoare unui transport în condiţii de siguranţă a circulaţiei. În acest sens, a menţionat prevederile art. 4.1 şi 4.2 din contractul de vânzare nr. x/19.12.2014, având ca obiect locomotivele tip LE 5100kw nr. 40-0778-7 şi LE 3400kw nr. 43-0054-7, potrivit cărora livrarea locomotivelor se realiza în starea în care se aflau la locurile de depozitare, iar încărcarea în mijlocul de transport şi transportul erau în sarcina intimatei. A susţinut că starea tehnică a locomotivei tip LE 3400kw nr. 43-0054-7, la momentul vânzării, a fost atestată prin procesul-verbal de constatare tehnică nr. x/3324/30.10.2014, încheiat la depoul Arad, în raport cu care atât de instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut faptul că la data adjudecării locomotivei, aceasta era completă.

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel în mod greşit a analizat cauza prin raportare la corespondenţa părţilor şi la raportul de expertiză judiciară, fără să aibă în vedere prevederile contractului de vânzare.

În opinia sa, corespondenţa părţilor şi raportul de expertiză judiciară nu puteau face dovada neexecutării contractului, întrucât nu avea obligaţia de predare a locomotivei în starea care să permită transportul în condiţii de siguranţă a circulaţiei.

Mai mult decât atât, autoarea căii de atac a arătat că, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată între părţi, intimata-pârâtă a recunoscut neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului aferent locomotivei tip LE 3400kw nr. 43-0054-7 şi a penalităţilor prevăzute în contract.

În dovedirea aceluiaşi aspect, recurenta-reclamantă a mai apreciat că nici raportul de expertiză judiciară nu putea fi reţinut pentru a proba neîndeplinirea obligaţiilor sale, întrucât prin acesta nu s-a stabilit gradul de uzură a locomotivei la momentul vânzării, iar raportul conţinea o serie de opinii ale expertului, fără nicio legătură cu obligaţiile asumate.

Pe cale de consecinţă, a arătat că starea tehnică şi transportul locomotivei trebuiau să fie analizate prin raportare la clauzele contractuale din care rezultă inexistenţa obligaţiei reţinute de instanţa de apel, ca temei al respingerii cererii sale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 26.02.2021 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât recurenta-reclamantă nu a arătat în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a textelor de lege invocate.

Recurenta a răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea argumentelor intimatei-pârâte ca neîntemeiate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că au dreptul să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar recurenta şi-a prezentat punctul de vedere.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În speţă, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă, însă, inexistenţa unor critici ce pot fi circumscrise acestei ipoteze legale, recurenta prezentând numai elemente ataşate situaţiei de fapt şi probatoriului administrat, invocând temeinicia acţiunii din perspectiva clauzelor contractului de vânzare, a stării tehnice a bunului, a corespondenţei părţilor şi a raportului de expertiză judiciară.

Astfel, autoarea căii de atac a afirmat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu şi-a executat obligaţiile contractuale, că în mod eronat a analizat cauza prin raportare la corespondenţa părţilor şi la raportul de expertiză judiciară, că în sarcina sa nu a existat nicio obligaţie contractuală de predare către intimata-pârâtă a locomotivei tip LE 3400kw nr. 43-0054-7 în stare tehnică corespunzătoare unui transport în condiţii de siguranţă a circulaţiei, că starea tehnică a locomotivei tip LE 3400kw nr. 43-0054-7, la momentul vânzării, a fost atestată prin procesul-verbal de constatare tehnică nr. x/3324/30.10.2014, iar corespondenţa părţilor şi raportul de expertiză judiciară nu puteau face dovada neexecutării obligaţiilor sale şi că prin raport nu s-a stabilit gradul de uzură a locomotivei la momentul vânzării, iar raportul conţinea o serie de opinii ale expertului; toate aceste critici sunt de netemeinicie, formulate în combaterea valorii probatorii a dovezilor administrate şi a situaţiei de fapt, iar asupra lor instanţa de prim control judiciar, în urma propriilor verificări, s-a pronunţat.

Instanţa de apel a analizat şi argumentele Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A., privind incidenţa clauzelor contractuale indicate în memoriul de recurs, dar a reţinut că între data adjudecării, când locomotiva era completă şi cea a predării, unele piese au fost înlocuite cu altele, degradate.

Acest considerent nu a fost contestat în recurs, astfel încât, faţă de aspectele subliniate mai sus, criticile recurentei nu pot fi apreciate ca fiind de veritabilă nelegalitate, care să contureze, eventual, nesocotirea voinţei reale a părţilor la data semnării contractului. Din aceeaşi perspectivă, textele de lege pretins încălcate şi greşit aplicate, având un conţinut general, nu relevă o reală incidenţă a ipotezei 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Invocarea normelor de drept material pretins încălcate de către instanţa de prim control judiciar nu echivalează cu respectarea cerinţei prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în măsura în care argumentele prezentate reflectă aspecte de netemeinicie cu privire la elementele probatorii şi situaţia de fapt din cauză.

De aceea, în lipsa unor veritabile critici de nelegalitate, Înalta Curte reţine că argumentele expuse sunt doar formal invocate, că ele reflectă nemulţumirea părţii faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi urmăresc numai o nouă verificare a susţinerilor sale. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la decizia din apel nu este suficientă pentru exercitarea recursului, cale de atac de reformare, al cărei obiect este limitat exclusiv la controlul de nelegalitate a hotărârii atacate.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocate doar formal.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A. împotriva deciziei nr. 513/A/28.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2021.