Cassation appeal for civil service contract debt nullified for failure to articulate valid grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18.04.2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i achite suma de 515.913,06 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data scadenţei sumei şi până la achitarea sa integrală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3749/13.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 4779/30.12.2019, a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 649A/09.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 406.671,44 RON (TVA inclus), reprezentând contravaloare servicii prestate.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei în parte şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, după prezentarea aspectelor relevante ataşate situaţiei de fapt, probatoriului administrat şi a considerentelor instanţei de apel, precum şi a textelor legale incidente, a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incidentă ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a afirmat că instanţa de apel nu a analizat excepţia de neexecutare pe care o invocase şi nu şi-a motivat raţionamentul, cu privire la prezumţia sa de culpă sau la îndeplinirea condiţiilor legale în vederea angajării răspunderii sale pentru o creanţă care, în opinia sa, s-a născut cel mai devreme în cursul judecăţii în primă instanţă.

Tot în argumentarea acestui motiv, a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept în raport cu care s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii, în condiţiile în care demersul legal a fost iniţiat de către intimată anterior scadenţei obligaţiei de plată a debitului pretins, iar creanţa nu era certă, lichidă şi exigibilă.

De asemenea, a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele de drept în ceea ce priveşte raţionamentul instanţei de apel cu privire la atragerea răspunderii sale contractuale, având în vedere că s-a reţinut propria culpă a intimatei.

În opinia recurentei, soluţionarea în echitate a litigiului contravine art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 alin. (1) şi (2), art. 1.548, art. 1.555-1.556 C. civ., art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ.

În continuare, a afirmat că, deşi iniţial a apreciat că serviciile pretinse la plată nu au fost executate sau au fost prestate necorespunzător, fără nicio motivare, instanţa de apel a stabilit că intimata şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale şi că autoarea căii de atac nu şi-ar fi executat integral obligaţia de plată.

A mai arătat recurenta că decizia civilă atacată cuprinde şi motive contradictorii.

În argumentare, a afirmat că, deşi instanţa de apel a constatat culpa intimatei în executarea obligaţiilor sale contractuale, totodată, a reţinut şi culpa autoarei căii de atac.

În opinia recurentei, aprecierea instanţei de prim control judiciar în sensul că prezumţia de culpă a S.C. C. S.R.L. nu a fost răsturnată este străină cauzei şi contradictorie, având în vedere că neexecutarea şi executarea necorespunzătoare a serviciilor de către partea adversă au fost stabilite, dar şi din perspectiva faptului că acţiunea a fost prematur introdusă, elemente, care, în opinia sa, lipsesc de coerenţă argumentele instanţei de apel referitoare la probatoriul administrat.

A mai afirmat că şi raportat la dispoziţiile art. 1.555 C. civ., dar şi la faptul că, în speţă, obligaţiile părţilor nu erau simultane, ci succesive, hotărârea dată în faza procesuală a apelului este contradictorie, motiv pentru care se impune respingerea în totalitate a acţiunii.

Toate aceste critici au fost încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând că ambele ipoteze reglementate de acest text de lege sunt incidente în cauză.

Astfel, a arătat că prin soluţia pronunţată, instanţa de prim control judiciar a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 alin. (1) şi (2), art. 1.548, art. 1.555-1.556 C. civ., art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ., dar şi principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, în condiţiile constatării culpei celeilalte părţi în executarea contractului şi atragerii răspunderii contractuale a autoarei căii de atac pentru servicii neprestate sau prestate necorespunzător de S.C. A. S.R.L.

În argumentare, a susţinut că instanţa de apel a apreciat, contrar convenţiei dintre părţi, că obligaţiile deduse judecăţii erau lichide si exigibile la data facturării, deşi scadenţa obligaţiei de plată era după comunicarea documentelor justificative şi respectarea termenului de contestare a acestora.

Totodată, a precizat şi că instanţa de prim control judiciar a omis efectul generat de excepţia de neexecutare invocată, admiţând, în parte, pretenţiile părţii aflate în culpă.

A apreciat că au fost încălcate norme legale enunţate şi atunci când s-a stabilit că acordul părţilor, valabil încheiat, are putere de lege numai în ceea ce priveşte atragerea răspunderii sale, intimata având dreptul la plata serviciilor de pază chiar şi în măsura în care nu respectase contractul, aspect reţinut chiar de instanţa de apel în raport cu probatoriul administrat.

Conchizând, a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează prezumţia de culpă debitorului prin simpla neexecutare a obligaţiei, având în vedere că debitul pretins nu era cert, lichid şi exigibil la data introducerii acţiunii, iar prevederile răspunderii contractuale se impuneau a fi corelate cu cele privind excepţia de neexecutare a contractului de creditor, în speţă, S.C. A. S.R.L.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulţumirea recurentei faţă de interpretarea probelor administrate şi de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi urmăresc o nouă verificare a apărărilor sale; acestea sunt fie formale, fie vizează o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate.

Astfel, prin prisma primului motiv de recurs invocat, recurenta a susţinut că deciziei recurate îi lipseşte analiza sau motivarea propriu-zisă a instanţei de apel în legătură cu înlăturarea criticilor sale privind prematuritatea pretenţiilor intimatei, excepţia de neexecutare a contractului şi prezumţia de culpă a autoarei căii de atac. Subsumat aceluiaşi motiv de casare, a susţinut şi contradicţia considerentelor instanţei de apel din perspectiva reţinerii, pe de o parte, a culpei părţii adverse, iar pe de altă parte, a respectării obligaţiilor contractuale asumate de aceasta.

Examenul considerentelor deciziei recurate relevă că cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost pe deplin respectate, instanţa de apel explicând convingător raţionamentul juridic adoptat, arătând motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, dar şi cele pentru care susţinerile sesizate de autoarea căii de atac şi în recurs au fost înlăturate.

Se cuvine subliniat că, în contra afirmaţiilor recurentei, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către intimată a fost reţinută numai cu privire la serviciile care au respinse, acesta fiind şi motivul pentru care acţiunea a fost admisă numai în parte.

În aceste condiţii, pretinsa contradicţie sau reţinerea unor motive străine de natura cauzei sunt aspecte doar formal invocate.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 alin. (1) şi (2), art. 1.548, art. 1.555-1.556 C. civ. şi art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ.

Pe acest temei, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, a dat, în mod eronat, eficienţă prezumţiei de culpă a debitorului, deşi intimata era în culpă, a apreciat întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii sale contractuale pentru servicii neprestate sau prestate necorespunzător de intimată, a considerat, contrar convenţiei părţilor, că obligaţiile recurentei erau lichide şi exigibile la data facturării şi a omis efectul generat de neexecutarea contractului de către intimată, admiţând în parte pretenţiile părţii aflate în culpă.

Aceste susţineri nu pot reprezenta chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate în recurs, deoarece, aşa cum rezultă din memoriul de recurs, dezvoltarea lor s-a efectuat întemeiat pe situaţia de fapt şi pe elementele probatorii ale cauzei în apel, prin modalitatea de argumentare a incidenţei ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta antamând aspecte ce ţin de fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii şi nu temeinicia ei.

În acest context, analiza criticilor din recurs impune concluzia că textele de lege pretins încălcate au fost invocate în mod formal, recurenta criticând, în realitate, modalitatea de interpretare şi apreciere a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în apel.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuţie a fondului cauzei.

Faptul că soluţia instanţei de apel nu coincide cu apărările formulate în etapele procesuale anterioare şi cu propriile convingeri ale recurentei nu este suficient pentru admiterea recursului, cale de atac prin care se realizează doar un control de nelegalitate asupra hotărârii atacate, iar reluarea aceloraşi apărări în recurs nu este permisă, atât timp cât legea recunoaşte numai dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

În concluzie, aspectele circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu conţin veritabile critici de legalitate, în sens propriu, la adresa deciziei recurate, ci reprezintă argumente în susţinerea temeiniciei apărărilor din apel şi în combaterea valorii probatorii a dovezilor administrate şi a situaţiei de fapt, elemente asupra cărora, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel, în urma propriilor verificări, s-a pronunţat.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 649A/09.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2021.