Inadmissibility of cassation appeal in social insurance conflicts due to statutory limitation to appeal remedy

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la 05.12.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea Deciziei nr. 214283/01.10.2019 emisă de către intimată şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie de plată a sumelor ce i se cuvin, cu titlu de indemnizaţie lunară reparatorie, calculată în baza aplicării coeficientului de 0,50 asupra câştigului mediu brut pentru perioada 2005-2019, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, indemnizaţie lunară în cuantum de 2.020 RON, datorată pentru anul 2015, conform art. II din O.G. nr. 1/2015, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi să oblige intimata la plata către contestatoare a dobânzii legale aferente debitului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1557/09.06.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins atât excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru indemnizaţia pretinsă în temeiul art. 4 alin. (2) din legea nr. 341/2004 pentru perioada 2005 - 01.10.2011, cât şi acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe civile, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1770/29.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, prezentând considerentele instanţei de prim control judiciar pe care s-a întemeiat soluţia dată, autoarea căii de atac a arătat că instanţa de prim control judiciar în mod eronat a reţinut că la 03.07.2018 ar fi depus prima cerere de acordare a indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, în condiţiile în care aceasta a fost depusă la 14.03.2019, aspect învederat şi dovedit cu înscrisuri în faţa instanţelor de fond.

A mai afirmat că cererea sus-arătată a fost respinsă prin decizia 91149/17.04.2019, care a făcut obiectul contestaţiei înregistrate la intimată, sub nr. x/13.05.2019 şi a fost soluţionată prin decizia nr. 214283/01.10.2019, astfel că instanţa de apel în mod eronat a interpretat că ar fi fost contestată decizia emisă pentru presupusa cerere din iulie 2018.

În continuare, recurenta a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte indemnizaţia reparatorie aferentă perioadei anterioarei datei de 03.08.2018.

În argumentare, a afirmat că soluţia pronunţată de către prima instanţă asupra excepţiei dreptului material la acţiune nu a făcut obiectul căii de atac devolutive, în cererea sa de apel fiind indicat în mod expres că ea nu înţelege să critice hotărârea sub acest aspect.

A mai susţinut că motive contradictorii se regăsesc şi în argumentele instanţei de prim control judiciar referitoare la netemeinicia cererii privind acordarea indemnizaţiei prevăzută de art. II alin. (1) din O.G. nr. 1/2015, având în vedere că, în primă instanţă, acest drept i-a fost recunoscut ca urmare a interpretării greşite a textelor de lege incidente, iar, în apel, s-a stabilit că nu i se cuvine indemnizaţia pretinsă. În acest sens, a prezentat considerentele primei instanţe şi ale celei de prim control judiciar cu privire la acest capăt de cerere.

În argumentarea nelegalităţii deciziei atacate, recurenta a mai afirmat că hotărârea dată în apel nu indică normele de drept material aplicabile, împrejurare care, în opinia sa, semnifică cu o "achiesare" la considerentele primei instanţe.

Din această perspectivă, raportându-se la obiectul acţiunii, a arătat că instanţa de prim control judiciar a interpretat greşit textele de lege aplicabile în cauză, subliniind că prin hotărâre nu s-a făcut nicio referire la motivele de apel deduse judecăţii, fapt ce echivalează cu o încălcare atât a dispoziţiilor de drept material incidente, cât şi a normelor de drept procesual care reglementează calea de atac a apelului.

În drept, recurenta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

În speţă, reclamanta A. a învestit Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 05.12.2019, cu un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (...)".

Totodată, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Interpretarea acestor dispoziţii legale relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunţate în materia litigiilor de asigurări sociale, care potrivit prevederilor legale enunţate, pot fi atacate numai cu apel.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că decizia nr. 1770/29.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., exclusă din sfera controlului de nelegalitate în recurs, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1770/29.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2021.