Peremption of arbitration annulment action following suspension for criminal proceedings and state of emergency

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bacău, la 19.01.2015, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie Bacău a chemat-o în judecată arbitrală pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei arbitrale ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.302 RON, reprezentând taxa de participare a pârâtei la evenimentul "Expoconstruct 2013" din Bacău, în perioada 21-24.03.2013 şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 6.532,78 RON, calculate de la data semnării contractului până la data introducerii cererii arbitrale şi în continuare, până la plata efectivă a debitului principal.

Prin hotărârea nr. 6/29.05.2015, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bacău a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.458 RON, reprezentând debit principal şi suma de 6.352,78 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri, S.C. A. S.R.L a formulat acţiune în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 155/19.11.2015, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în anulare şi a anulat hotărârea arbitrală atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei arbitrale.

Prin sentinţa nr. 7/19.05.2016, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bacău a admis în parte cererea arbitrală şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 1.302 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, de 917,91 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere pentru perioada 17.10.2014-19.01.2015, precum şi la plata penalităţilor de 0,75%/zi de întârziere, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă a debitului principal; a mai obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 569,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, S.C. A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016.

În cadrul acţiunii în anulare, pârâta a solicitat suspendarea procesului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin încheierea din 21.10.2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cauzei, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, cauză ce a fost reînregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău sub nr. x/2017 şi în care s-a început urmărirea penală in rem la 31.07.2017.

La 27.03.2019, în dosarul penal nr. x/2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a emis o ordonanţă de clasare a cauzei, împotriva căreia S.C. A. S.R.L. a formulat plângere, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2019 şi respinsă prin încheierea nr. 332/24.02.2020.

Prin sentinţa nr. 103/15.12.2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat perimată acţiunea în anulare; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, a arătat că încheierea din 11.12.2019 nu i-a fost comunicată şi că încheierea din 24.02.2020, dată în dosarul penal nr. x/2019, i-a fost comunicată la sediul societăţii la 02.03.2020.

Recurenta a redat conţinutul art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

În acest sens, a relevat că ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă îl reprezintă comunicarea, din 02.03.2020, a încheierii din 24.02.2020, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2019.

În continuare, recurenta a făcut referire la incidenţa prevederilor art. 418 alin. (1) C. proc. civ. şi a celor de la art. 41 şi art. 42 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020, precum şi art. 62 şi art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/14.04.2020, ambele emise de Preşedintele României, arătând că dată fiind starea de urgenţă instituită, termenul de perimare a fost suspendat până la 15.05.2020, la care se adaugă 10 zile pentru ca instanţele să poată stabili termenele de judecată.

Prin urmare, făcând un calcul de la data de când a început să curgă termenul de perimare, ţinând cont de ziua de 16.03.2020, când a fost instituită starea de urgenţă, menţinută prin cel de-al doilea decret până la 15.05.2020, la care se adaugă 10 zile, recurenta a apreciat că nu se putea constata perimarea.

În final, a mai arătat că citaţia emisă pentru 06.11.2020 avea la obiectul dosarului menţiunea "Repunere pe rol din oficiu", că a depus la dosar concluzii scrise şi că apărătorul intimatei nu a formulat concluzii de admitere a excepţiei.

Astfel, a conchis, instanţa în mod eronat a reţinut culpa sa procesuală, în primul rând, pentru că nu a operat perimarea, deoarece termenul a fost suspendat prin decretele succesive privind starea de urgenţă şi, mai ales că pe rolul Judecătoriei Ploieşti s-a aflat înregistrat dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect contestaţie la executare, suspendat tot până la soluţionarea dosarului penal.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 08.03.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, conform art. 487 C. proc. civ., având în vedere că susţinerile autoarei căii de atac nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că declaraţia de recurs reprezintă o interpretare subiectivă şi nelegală, în ceea ce priveşte data la care a fost realizat ultimul act de procedură.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor; numai recurenta şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 06.10.2021, în urma calificării excepţiei invocate de intimată, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu calea de atac exercitată, fiind stabilit termen pentru dezbateri.

Examinând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Autoarea căii de atac a criticat sentinţa recurată din perspectiva calculării eronate de către curtea de apel a termenului de perimare prin raportare la ultimul act de procedură, care, în opinia sa, l-a reprezentat comunicarea hotărârii penale, realizată la 02.03.2020 şi reţinerii culpei sale procesuale pentru rămânerea cauzei în nelucrare mai mult de 6 luni de la data finalizării procesului penal.

În speţă, suspendarea judecăţii procesului în cauză a fost dispusă de curtea de apel, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la 21.10.2016, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2016, aflat pe rolul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, care s-a realizat la 24.02.2020, aspect necontestat de niciuna dintre părţile în litigiu.

La 15.12.2020, prin sentinţa ce formează obiect al recursului de faţă, curtea de apel, reţinând că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data la care s-a soluţionat definitiv procesul penal, 24.02.2020 şi că în cauză nu a intervenit niciun caz de suspendare sau întrerupere a cursului perimării, a constatat intervenită perimarea acţiunii în anulare.

Ipoteza suspendării reglementată de 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reprezintă o sistare temporară a judecăţii, iar în alin. (2) al acestui articol s-a indicat limita în timp a duratei suspendării procesului: aceasta este data la care hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Dată fiind prevalenţa principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, încetarea cauzei de suspendare trebuie semnalată instanţei printr-o cerere formulată de partea interesată.

Altfel spus, în situaţia suspendării facultative întemeiate pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. revine părţilor obligaţia să urmărească finalizarea respectivului proces şi să solicite reluare judecăţii, sub sancţiunea intervenirii perimării cererii.

Perimarea reprezintă o sancţiune procesuală care este întemeiată pe prezumţia de desistare a părţii, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecata litigiului pentru o perioadă de 6 luni, manifestată printr-o pasivitate neîndoielnică şi nescuzabilă.

Cerinţele pentru a interveni de drept sancţiunea perimării decurg chiar din conţinutul art. 416 C. proc. civ. şi ele vizează rămânerea în nelucrare a cauzei şi culpa părţii, care nu a acţionat în vederea continuării judecăţii, deşi avea posibilitatea să o facă.

Plecând de la aceste consideraţii preliminare, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la 24.02.2020, când procesul penal în raport cu care s-a dispus măsura suspendării cauzei a fost definitiv soluţionat, acesta urmând a se împlini la 24.08.2020, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Susţinerile părţii privind stabilirea unui alt moment de la care începe să curgă termenul de perimare nu pot fi reţinute, având în vedere că art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că punctul de referinţă pentru declanşarea curgerii acestuia este data rămânerii definitive a hotărârii care a provocat suspendarea.

De aceea, este lipsită de relevanţă data la care părţii i-a fost comunicată hotărârea respectivă.

Cum suspendarea judecăţii acţiunii în anulare a intervenit în urma chiar a demersului recurentei, se reţine că, primordial, acesteia îi revenea obligaţia de a ţine sub observaţie soluţionarea procesului penal şi de a încunoştiinţa instanţa despre finalizarea judecăţii lui.

În 16.03.2020 cursul perimării a fost suspendat prin art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 şi prin art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, ambele emise de Preşedintele României, până la data de 14.05.2020.

Cum suspendarea unui termen determină ca de la data încetării cauzei de suspendare, acesta să îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare, rezultă că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. s-a împlinit la 24.10.2020, data până la care redeschiderea procesului nu a fost solicitată.

Alegaţiile recurentei privind calculul greşit al termenului de perimare, din perspectiva întreruperii cursului, ca urmare a instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, sunt nefondate, având în vedere că această situaţie a determinat suspendarea termenului, potrivit considerentelor expuse, iar nu întreruperea lui (cele două ipoteze având finalitate juridică distinctă); mai mult, ipoteza sesizată nici nu este de natură a influenţa calculul termenului de perimare, în măsura în care aceasta nu a reprezentat decât 2 luni din cele aproape 10 luni dintre data soluţionării definitive a procesului penal şi data la care prima instanţă a pronunţat sentinţa atacată.

Nici susţinerea recurentei, potrivit căreia cursul perimării ar fi continuat să fie suspendat încă 10 zile de la data ridicării stării de urgenţă instituită pe teritoriul României, nu poate fi primită, deoarece potrivit celor două decrete, suspendarea opera doar pe durata stării de urgenţă. Se cuvine subliniat că în termenul de 10 zile la care se referă recurenta, instanţele urmau să ia măsuri pentru repunerea pe rol a cauzelor suspendate pe durata stării de urgenţă, însă o atare ipoteză nici nu putea interveni în speţă, atât timp cât judecata în prezentul dosar fusese suspendată anterior, iar nu ca efect al instituirii stării de urgenţă.

În aceste condiţii, faţă de atitudinea procesuală a părţilor, care nu au solicita reluarea judecăţii într-o perioadă de 6 luni de la soluţionarea definitivă a procesului penal, perioadă la care se adaugă cea în care pe teritoriul României a fost instituită starea de urgenţă, Înalta Curte apreciază că în mod legal curtea de apel a constatat că a operat perimarea.

Culpa procesuală privind lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp prevăzut de lege este atribuită de legiuitor tuturor părţilor implicate în proces şi nu doar uneia dintre ele, dându-se astfel eficienţă obligaţiei generale a părţilor de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 C. proc. civ.

Aşadar, susţinerile recurentei prin care tinde să demonstreze lipsa culpei sale procesuale nu sunt de natură să înlăture intervenirea de drept a sancţiunii perimării şi nici să justifice inacţiunea sa în ce priveşte introducerea unei cereri de redeschidere a procesului în intervalul prevăzut de art. 416 C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a respectat dispoziţiile de procedură referitoare la instituţia perimării, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 103/15.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2021.