Misclassification of public procurement execution disputes as civil appeals; incorrect composition of appellate panel and lack of specialized review

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursul de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia Civilă la 19 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei U.A.T. Epureni la plata sumei de 373.899,66 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractelor nr. x/28.10.2013, nr. y/14.12.2015 şi nr. 1823/11.05.2015, a penalităţilor pentru întârzierea la plata aferentă perioadei scadente până la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Cererea nu a fost întemeiată în drept, însă, reclamanta a precizat în preambulul acţiunii că solicită obligarea pârâtei la plata sumei solicitate "pe calea dreptului comun".

La cererea instanţei, reclamanta a depus precizări în care arată provenienţa sumei de 373 .899,66 RON solicitată de la pârâtă.

După ce reclamanta a făcut precizări cu privire la provenienţa debitului principal, pârâta a invocat prescripţia extinctivă şi faţă de facturile x/10.06.2013, y/10.06.2013, z/03.01.2014, w/03.01.2014, t/18.02.2015, s/17.12.2015, q/23.12.2015, r/23.12.2015, 517/30.05.2015, 3898/21.12.2015 şi 2701/24.08.2011.

Prin încheierea din 05 martie 2019, Tribunalul Vaslui a respins ca neîntemeiate excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată şi excepţia nulităţii cererii, a unit, în temeiul art. 248 C. proc. civ., cu fondul cauzei excepţia prescrierii dreptului material la acţiune pentru o parte din pretenţii şi a calificat ca o apărare de fond excepţia neexecutării contractelor.

Prin sentinţa civilă nr. 538/2019 din 05 iunie 2019, Tribunalul Vaslui a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamantei de a pretinde plata sumelor menţionate în facturile x/24.08.2011, y/03.12.2013, z/10.06.2013, w/10.06.2013, t/11.06.2013, s/03.01.2014 şi 4399/18.02.2015, excepţie invocată de pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Epureni, jud. Vaslui.

A obligat pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 153.681 RON compusă din: 128.977 RON reprezentând contravaloare parţială factură nr. x din 23.12.2015; 6.076 RON reprezentând contravaloare factură nr. x din 30.12.2015; 18.628 RON reprezentând contravaloare factură nr. x din 21.12.2015.

A respins cererea reclamantei de acordare a penalităţilor de întârziere.

A respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumelor derivând din facturile nr. x din 12.12.2016, nr. 503 şi nr. 504 din 23.12.2015.

A obligat pârâta U.A.T. Epureni jud. Vaslui să achite reclamantei suma de 3.073,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată proporţional pretenţiilor admise.

Împotriva sentinţei de fond, ambele părţi au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Pârâta U.A.T. Comuna Epureni a declarat apel atât împotriva încheierii din 05.03.2019, cât şi a sentinţei nr. 583/2019 a Tribunalului Vaslui.

Prin decizia nr. 107/2020 din 11 martie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 538/2019 din 5 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă.

A admis apelul formulat de pârâta U.A.T. Comuna Epureni, jud. Vaslui împotriva încheierii din 5 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, încheiere pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii, excepţie invocată de pârâta U.A.T. Comuna Epureni, jud. Vaslui.

A constatat ca a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată prin precizările depuse de reclamanta A. S.R.L., peste termenul legal.

A admis apelul formulat de pârâta U.A.T. Comuna Epureni jud. Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 538/2019 din 5 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă pe care a schimbat-o în sensul că:

A obligat pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 128.977 RON reprezentând contravaloare parţială factură nr. x din 23.12.2015 şi a respins cererea reclamantei de acordare a penalităţilor de întârziere aferente acesteia.

A respins restul pretenţiilor formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui.

A obligat pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui să achite reclamantei suma de 1.842,27 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond proporţional pretenţiilor admise.

A obligat intimata apelantă A. S.R.L. să plătească apelantei intimate Unitatea Administrativ Teritorială Epureni, jud. Vaslui suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

I. La 11 iunie 2020, apelanta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 107/2020, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii extraordinare de atac, autoarea recursului a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material privitoare la prescripţia dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte factura nr. x/18.02.2015, ultima plată fiind efectuată la 14.04.2016, prin OP 240.

Afirmă că U.A.T. Epureni a făcut imputaţia plăţii pentru facturi ce nu erau emise pe numele acesteia, astfel că în mod legal a înregistrat plata pentru factura nr. x/18.02.2015 care nu era încasată, însă, factura nr. x/2016 indicată de UAT era o factură ce aparţinea unei societăţi terţe.

Recurenta susţine că dispoziţiile art. 1507 şi următoarele din C. civ. nu îşi găsesc aplicarea în acest caz, întrucât debitorul a indicat în mod greşit o obligaţie a unei alte societăţi, astfel încât nu putea stinge o datorie inexistentă.

În altă ordine de idei, autoarea recursului consideră că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material atunci când a apreciat că a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată prin precizările depuse la termenul din 19.02.2019, admiţând excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii.

Recurenta afirmă că acest lucru nu poate fi reţinut, în condiţiile în care în cuprinsul cererii de chemare în judecată a argumentat că, pe parcursul derulării relaţiilor comerciale, au fost emise facturi în urma serviciilor prestate conform contractelor, care au fost parţial achitate.

Arată că, la termenul din data de 19.02.2019, a depus precizări la cererea de chemare în judecată, prin care a explicat provenienţa sumei de 373.899,66 RON, solicitată de la pârâtă, iar instanţa de fond în mod corect a reţinut că, prin precizările depuse, nu a intervenit nicio modificare a cererii de chemare în judecată, ci doar au fost completate motivele în fapt ale cererii de chemare în judecată.

Menţionează că cererea de chemare în judecată a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 373.899,66 RON debit principal, iar prin precizări nu a mărit/micşorat cuantumul obiectului cererii şi nici nu a sesizat instanţa cu noi pretenţii.

Afirmă că, odată cu acţiunea, a depus şi documentele în baza cărora a pretins această sumă, însă, dat fiind faptul că instanţa de fond a solicitat defalcarea sumei de bani pretinse, a depus precizări în acest sens, pe care instanţa de apel le-a apreciat ca fiind o modificare a acţiunii, respingând, astfel, pretenţiile sale.

Anterior, arată că instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând U.A.T. Epureni să achite suma de 153.681 RON, compusă din 128.977 RON reprezentând c/v factură parţială nr. x/23.12.2015, 6.076 RON reprezentând c/v factură nr. x din 30.12.2015, 18.628 RON reprezentând c/v factură nr. x din 21.12.2015.

Cu privire la contractul de achiziţie publică nr. x din 11.05.2015, având ca obiect închiriere utilaje pentru lucrări întreţinere drumuri pe raza U.A.T. Epureni, autoarea recursului susţine că, în mod greşit a reţinut instanţa că aceste servicii nu au fost dovedite, cu toate că a depus la dosarul cauzei procesul-verbal nr. x/20.06.2015 şi procesul-verbal nr. x/06.07.2015 care atestă faptul că piatra a fost recepţionată şi împrăştiată, serviciile fiind executate.

Totodată, faţă de prevederile art. 9.1 din contractul x/11.05.2015, conform căruia "prestatorul are obligaţia de a începe executarea contractului în 2 zile de la intrarea în vigoare a contractului", recurenta afirmă că se subînţelege că beneficiarul cere în scris începerea executării lui.

Mai arată că, deşi a depus la dosarul cauzei avize de însoţire a mărfii, care atestă că materialele s-au transportat cu autovehiculele sale, centralizatorul orelor pentru utilajele închiriate, fişele de utilaj, care atestă combustibilul consumat, instanţa de apel a reţinut că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform contractului, toate acestea în condiţiile în care contractul semnat era unul cadru.

Afirmă că U.A.T. cu rea-credinţă nu a recunoscut executarea contractului, cu toate că recurenta a prestat serviciile conform înţelegerii, iar dacă societatea recurentă nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile, niciun reprezentant al U.A.T. Epureni nu ar fi semnat centralizatorul orelor de funcţionare care atestă îndeplinirea obligaţiilor.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi următoarele C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 9 iulie 2020, cu menţiunea de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare.

La 5 august 2020, intimata-pârâtă U.A.T. Comuna Epureni jud. Vaslui a formulat întâmpinare, cu respectarea termenului de 30 de zile, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că doar primul motiv de recurs s-ar subsuma (aparent) motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Cu toate acestea, susţine că acest motiv nu poate fi primit deoarece nu a fost invocat pe calea apelului, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Cu referire la celelalte motive de nelegalitate invocate, intimata-pârâtă afirmă că acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

La 24 august 2020 recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanţei să respingă, ca nefondate, toate apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă U.A.T. Comuna Epureni.

II. La 12 iunie 2020, pârâta U.A.T. Comuna Epureni a formulat recurs împotriva aceleiaşi decizii civile (nr. 107/2020 din 11 martie 2020) pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

În motivarea căii extraordinare de atac, autoarea susţine că, în contradicţie cu dispoziţiile legale, Curtea de Apel Iaşi a considerat că taxa de timbru de 2%, stabilită în conformitate cu art. 56 din Legea nr. 101/2016, se raportează la pretenţiile reclamantei, şi nu la "valoarea estimată a contractului".

Arată că, fiind o lege specială, care derogă de la legea cadru a taxelor de timbru care stabileşte pentru acţiunile patrimoniale o taxă de timbru calculată la cuantumul pretenţiilor, Legea specială nr. 101/2016 dispune în mod explicit că taxa de 2% să fie calculată "din valoarea estimată a contractului", deci nu din suma pretinsă de reclamant.

În acest sens aminteşte că, respingând excepţia netimbrării, instanţa a precizat că această interpretare a legii s-a făcut la o întâlnire a preşedinţilor de secţii civile a Curţii de Apel Iaşi.

Recurenta afirmă, totodată, că, deşi dezvoltă argumente principiale, minuta încheiată cu acel prilej nu are putere de lege, fiind în evidentă contradicţie cu ceea ce, în mod explicit, a stabilit legiuitorul.

În concluzie, susţine că taxa de timbru trebuia stabilită şi achitată potrivit rigorilor impuse de art. 56 din Legea nr. 101/2016 (critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

O altă critică dezvoltată de recurenta-pârâtă priveşte faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului 1.2 privitor la viciul fundamental al cererii de chemare în judecată, care nu cuprinde "obiectul cererii".

În acest sens, arată că reclamanta a solicitat o sumă globală, provenită din 3 (trei) raporturi juridice (contracte comerciale) cu obiecte distincte, de valori diferite, iar, în capătul de cerere nu se regăseşte indicarea precisă a obligaţiilor de plată corespunzătoare fiecărui contract comercial.

Faţă de acest aspect, recurenta susţine că instanţa nu putea încălca dreptul de disponibilitate al reclamantei şi să procedeze la examinarea fiecărei prestaţii în parte, ci, trebuia să constate nulitatea cererii ca fiind lipsită de obiect (critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 prima teză C. proc. civ.).

O altă critică adusă deciziei recurate constă în faptul că, obligând pârâta la plata sumei de 128.977 Ron reprezentând contravaloare parţială factură nr. x/23.12.2015, corespunzătoare contractului x/14.12.2015, instanţa a aplicat greşit normele de drept material care reglementează contractul de vânzare şi răspunderea contractuală.

Arată că instanţa a apreciat că "factura x/23.12.2015 a fost acceptată la plată prin semnătură şi aplicarea ştampilei de către reprezentantul U.A.T. Comuna Epureni, proba fiind suficientă pentru admiterea acţiunii în aceste limite". Totodată, s-a reţinut că marfa ar fi fost recepţionată "de către reprezentantul legal al primăriei viceprimar B., centralizatorul balastului fiind însuşit de către acesta". În susţinerea criticii formulate, recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 1672 pct. 2 C. civ., vânzătorul are obligaţia să predea bunul vânzătorului, iar art. 1685 şi următoarele din C. civ. reglementează în mod concret predarea bunului.

Totodată, afirmă că, faţă de dispoziţiile art. 1270 C. civ., potrivit căruia, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţi, acestea au convenit la art. 6 pct. 1 ca predarea balastului să se facă la destinaţia indicată de către cumpărător (pârâta), cu respectarea datelor din graficul de livrare, factura fiscală şi certificatul de garanţie.

Mai arată că, potrivit art. 10 pct. 2, la predarea bunurilor, reclamanta era obligată să anexeze certificatul de calitate, procesul-verbal de recepţie şi documentele aferente, precum şi instrucţiunile de întreţinere.

Totodată, susţine că, potrivit art. 6.2 din contract, avea obligaţia după recepţia produselor să certifice că acestea au fost livrate, parţial sau total prin semnare de primire de către reprezentantul autorizat, pe documentele emise de către furnizor pentru livrare.

Prin urmare, susţine că predarea bunurilor nu se realizează cu factura fiscală şi nici cu centralizatorul avizelor de însoţire a mărfii, ci, ca în orice raport comercial de livrare produse, documentul care face dovada predării/preluării bunului îl constituie procesul-verbal de recepţie.

Cum reclamanta nu a întocmit procese-verbale de recepţie, nu există nici semnătura reprezentantului pârâtei pe un act inexistent.

În plus, faţă de obligaţiile convenite de către părţi, arată că reclamanta trebuia să se supună dispoziţiilor legale imperative ale H.G. nr. 1373/2018 care reglementează "tichetul de cântar", document eliberat automat în urma cântăririi de către instalaţiile de cântărire a bunurilor divizibile şi a vehiculelor rutiere, care trebuie să însoţească marfa pe timpul transportului şi care reprezintă unicul document atestat care confirmă cantitatea mărfii livrate.

Recurenta afirmă, totodată, că reclamanta nu poate face nici măcar dovada existenţei fizice a cantităţilor deţinute în vederea livrării, aceasta deoarece fişa de magazie depusă la dosar confirmă că reclamanta nu deţinea stocul suficient pentru a vinde cantitatea facturată.

Preluând argumentaţia instanţei, în sensul că acestea (fişele de magazie) reprezintă o mărturisire extrajudiciară a cantităţilor de material pe care le avea la dispoziţie, recurenta afirmă că aceste documente reprezintă acte primare, ce aparţin exclusiv reclamantei, astfel încât, în lipsa tuturor acestor documente stabilite prin dispoziţii de drept material, nu se poate reţine îndeplinirea obligaţiei de predare de către reclamantă.

Cu referire la factura fiscală, recurenta arată că aceasta nu reprezintă un act doveditor al predării, ci este un document contabil, reglementat de dispoziţiile codului de procedură fiscală, fără incidenţă în privinţa predării bunului şi nici măcar a plăţii contravalorii acestuia, după cum, acceptarea facturii nu presupune şi dovada preluării efective a bunurilor livrate.

Mai mult, arată că, din simpla analiză a facturii fiscale nr. x/2015, se constată că rubricile referitoare mijlocul de transport, data şi ora expedierii nu sunt completate, iar centralizatorul avizelor de însoţire a mărfii este semnat de către viceprimar, care nu avea calitatea de reprezentant al recurentei-pârâte.

În acest sens, aminteşte că, potrivit legii administraţiei publice locale, unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate de către primar.

În încheiere, recurenta-pârâtă conchide în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile C. civ., ale contractului de vânzare-cumpărare şi ale Hotărârii de Guvern nr. 1373/2018, reclamanta nefăcând dovada livrării produselor (critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-reclamante la 9 iulie 2020, cu menţiunea de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare.

La 16 iulie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, cu respectarea termenului de 30 de zile, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât motivele invocate nu se regăsesc printre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte U.A.T. Comuna Epureni la 24 iulie 2020, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat un punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 5 octombrie 2021, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, a admis în principiu ambele recursuri şi a acordat termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursurilor, cu citarea părţilor.

La termenul din 23 noiembrie 2021, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a invocat motivul de casare de ordine publică constând în greşita calificare a căii de atac declarate împotriva sentinţei primei instanţe, motiv de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la decizia nr. 40 din 18 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 23/2020 şi O.U.G. nr. 114/2020, precum şi prin raportare la prevederile art. 457 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia Civilă la 19 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei U.A.T. Epureni la plata sumei de 373.899,66 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractelor nr. x/28.10.2013, nr. y/14.12.2015 şi nr. 1823/11.05.2015, a penalităţilor pentru întârzierea la plata aferentă perioadei scadente până la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică şi cererilor privind executarea contractelor sus-menţionate, categorie de litigii în care se include şi cererea dedusă judecăţii.

În conformitate cu Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (forma în vigoare la data învestirii instanţei cu soluţionarea cererii de chemare în judecată - 19 septembrie 2018):

"Art. 53. - (1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice.

(1^1) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante. (...)"

Art. 55. - (1) În cazuri justificate, dacă instanţa de judecată nu ia hotărârea de îndată, poate dispune amânarea pronunţării pentru un termen de 5 zile.

(2) Hotărârea se redactează într-un termen de 7 zile de la pronunţare şi se comunică de îndată părţilor în cauză.

(3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.

(4) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

(5) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond."

Totodată, potrivit dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 101/2016:

"Art. 68. - Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare."

Analiza coroborată a textelor legale sus-menţionate relevă faptul că, în condiţiile în care, prin modificările aduse art. 53 din Legea nr. 101/2016, potrivit Legii nr. 212/2018, s-a făcut trimitere la dreptul comun exclusiv din perspectiva determinării instanţei civile competente material să soluţioneze o anumită categorie de litigii dintre cele avute în vedere de legea specială, respectiv litigiile decurgând din executarea contractelor administrative, rezultă că nu au fost modificate nici calea de atac incidentă în astfel de cauze, nici procedura specială de soluţionare a acesteia, în lipsa unor dispoziţii exprese în acest sens.

Prin urmare, trimiterea la dispoziţiile dreptului comun cuprinsă în art. 68 din Legea nr. 101/2016 vizează exclusiv normele de reglementare a competenţei materiale (funcţională şi procesuală) a instanţei civile competente să soluţioneze litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziţii publice/sectoriale, fără ca această trimitere să poată fi extinsă implicit şi asupra căii de atac de drept comun în materie civilă, prevederile cuprinse în Legea nr. 101/2016 fiind norme speciale nu numai prin raportare la procedura de drept comun în materie civilă, ci chiar şi prin raportare la dreptul comun în materia contenciosului administrativ (Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ulterior pronunţării hotărârii recurate, prin decizia nr. 40/2020 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31 iulie 2020, prin care s-a stabilit că:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (3) şi (4) din acelaşi text normativ, "(3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege; (4) Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege".

Această normă juridică se aplică în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate şi este edictată pentru ca partea care exercită o cale de atac să nu fie prejudiciată, ca efect al menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac pe care o poate exercita.

Cum calea de atac este prevăzută de lege, se impunea ca instanţa de control judiciar să recalifice şi să judece calea de atac ca fiind recurs, iar nu apel.

Calificarea greşită a căii de atac a avut drept consecinţă nelegala compunere a completului de judecată, întrucât curtea de apel a pronunţat decizia în complet format din 2 judecători, în loc de 3 judecători, conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pentru aceste considerente, constatând fondat motivul de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu, referitor la încălcarea normelor de procedură aplicabile căii de atac a recursului, pe care legea o prevedea a fi exercitată împotriva hotărârii primei instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Epureni împotriva deciziei nr. 107/2020 din 11 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.