Exclusion of attorney fee proportionality disputes from cassation review under Article 488(1) of the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, la data de 12 februarie 2020, sub nr. x/2020, şi, ulterior, declinată în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă (prin sentinţa civilă nr. 8763 din 09.11.2020), reclamanta A. S.R.L. Baia Mare a chemat în judecată pe pârâţii MUNICIPIUL BAIA MARE- PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, solicitând instanţei obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 222.949,69 RON, reprezentând onorarii de avocat în toate instanţele, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

În drept, a invocat prevederile art. 453 alin. (1) şi art. 451 C. proc. civ.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 16 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii U.A.T a Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, şi în consecinţă: au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 14.000 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent contractului de asistenţă juridică nr. x/05.03.2019 şi contractului de asistenţă juridică nr. x din 03.10.2019; au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 302/2021 din 03 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 16.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, al Tribunalului Maramureş, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureş; a respins apelul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Baia Mare, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare împotriva aceleiaşi sentinţe; au fost obligaţi intimaţii să plătească apelantei S.C. A. S.R.L. suma de 2707,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond şi apel.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ MUNICIPIUL BAIA MARE, PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, solicitând admiterea recursului, iar, pe cale de consecinţă, casarea în tot a hotărârii recurate, ca nelegală, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii în pretenţii formulată de A. S.R.L., ca nefondată.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii- pârâţi au relevat scurt istoric al litigiului şi au criticat decizia recurată ca nelegală, reproşând instanţei de apel aplicarea eronată a dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 30 din noul C. proc. civ., respectiv, art. 451-453 din noul C. proc. civ., reţinându-se în mod nelegal culpa lor în faza fondului şi apelului ce a făcut obiectul dosarului x/2013, sens în care, au invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Un prim aspect de nelegalitate a deciziei Curţii de Apel Cluj constă în aprecierea eronată potrivit căreia, capătul de cerere din acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, prin care s-a solicitat "obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 Euro pentru repararea prejudiciului cauzat societăţii" ar fi unul accesoriu.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenţii susţin că acest capăt de cerere nu este unul accesoriu, ci reprezintă un veritabil capăt de cerere principal, ce poate fi admis şi în ipoteza în care nu se dispune rezoluţiunea unui contract, neexistând nicio legătură de dependenţă între cele două cereri.

Prin urmare, solicitarea de încuviinţare a cheltuielilor legate de suportarea onorariilor din apel exclusiv în raport de valoarea pretenţiilor admise, consideră recurenţii că nu este una nerezonabilă sau inechitabilă, cum a reţinut instanţa de apel, acesta fiind exact modul de stabilire ce se deduce din cuprinsul art. 451- 453 C. proc. civ.., consfinţit şi în doctrina de specialitate.

Mai arată recurenţii că unul dintre motivele de apel formulate în dosar nr. x/2013 l-a constituit chiar cuantumul cheltuielilor de judecată la care A. S.R.L. era obligată prin sentinţa nr. 1275/24.07.2018 pronunţată în dosar nr. x/2013 de Tribunalul Maramureş, prin urmare din menţiunea potrivit căreia "păstrează restul dispoziţiilor sentinţei atacate", din dispozitivul deciziei civile nr. 355/2019 pronunţată în dosar nr. x/2013 de Curtea de Apel Cluj, rezultă în mod fără echivoc faptul că s-a menţinut inclusiv culpa procesuală în primă instanţă respectiv obligarea intimatei reclamante A. S.R.L. Ia plata de "cheltuieli de judecată în cuantum de 46.160 RON, din care 40.000 RON - onorariu avocaţial (parţial) şi 6.160 RON - contravaloare expertize".

Conchizând, arată că, în etapa jurisdicţională în faza apelului din dosar x/2013, nu se poate reţine vreo culpă procesuală a recurentelor U.A.T. şi CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL BAIA MARE şi oricum procedura jurisdicţională a durat mai puţin de patru luni şi a presupus prezenţa reprezentantului convenţional la un singur termen de judecată.

În continuare, recurenţii- pârâţi susţin că obligarea lor la plata sumei de 40.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureş, în contextul în care se poate reţine o culpă procesuală doar pentru faza recursului, încalcă cele statuate în Decizia I. C. civ..J. nr. 59/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile

În mod evident nu se poate reţine o complexitate deosebită a cauzei pentru faza recursului, având în vedere faptul ca serviciile juridice prestate de reprezentantul convenţional al A. S.R.L. în faza recursului ce a făcut obiectul dosarului x/2013 au constat în redactarea întâmpinării la cererea de recurs formulată de pârâţi şi reprezentare juridică la termenul de judecată din faţa I. C. civ..J. din data de 16.10.2019, procedura jurisdicţională a recursului având o durată de mai puţin de două luni.

Astfel fiind, onorariul avocaţial în sumă de 40.000 RON în mod vădit are nu are caracter rezonabil şi nu se justifică în raport de serviciile concrete prestate de avocat, în etapa jurisdicţională a recursului fiind realizată controlul de legalitate a deciziei pronunţate în apel, prin prisma unei chestiuni simple de drept (natura raportului juridic dedus judecăţii).

Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă S.C. A. S.R.L., Baia Mare a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 27.09.2021, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză şi menţinerea în vigoare a deciziei civile nr. 302/03.06.2021 a Curţii de Apel Cluj.

IV. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

V. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 octombrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 18 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.

VI. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Argumente de fapt şi de drept

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat procesul.

Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Iar, art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. prevede că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Referitor la dispoziţiile legale mai sus evocate, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, s-a statuat că este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice (paragraf 36).

În cauza de faţă, se constată că instanţa de apel a apreciat că partea căzută în pretenţii nu poate fi obligată să suporte integral aceste onorarii, considerând că au o întindere nerezonabilă şi, în aplicarea acestor dispoziţii, a obligat recurenţii- pârâţi la plata către intimata- reclamantă a sumei de 40.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureş, sumă rezonabilă şi justificată în raport de calitatea şi consistenţa serviciilor de asistenţă juridică prestate, de complexitatea cauzei desprinsă din problemele juridice dezbătute şi probaţiunea administrată, şi de întinderea pretenţiilor admise.

A apreciat, totodată, că reducerea operată de prima instanţă, la 14.000 RON, nu poate fi acceptată, deoarece, nu surprinde în mod judicios complexitatea cauzei şi faptul că serviciile de asistenţă juridică au vizat mai multe grade de jurisdicţie.

Contrar susţinerilor recurenţilor- pârâţi, soluţia la care s-a oprit instanţa de apel este legală.

În contextul acestei cereri autonome ulterioare, de solicitare a cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces deja finalizat, dispoziţiile procedurale care reglementează modalitatea de soluţionare a cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă, sui generis, sediul materiei, din punct de vedere al dreptului substanţial, pentru soluţionarea cererii, în directă corelaţie cu normele care stabilesc regimul juridic al răspunderii civile delictuale, fundamentul însuşi al prevederilor art. 453 din C. proc. civ.

Recurenţii- pârâţi susţin critici cu privire la greşita stabilire a proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, dar şi în ceea ce priveşte caracterul rezonabil al acestora, suma dispusă de instanţa de apel, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. fiind, în opinia acestora, nejustificată şi, în mod vădit, nu are caracter rezonabil.

Înalta Curte reţine că, în realitate, recurenţii fac doar afirmaţii contrarii celor reţinute şi stabilite de instanţa de apel, printr-o atentă evaluare a probelor cauzei şi situaţiei din dosar, şi prin prezentarea unei demonstraţii juridice de detaliu, fără ca recurenţii să fie în măsură să indice încălcarea sau greşita interpretare a vreuneia dintre aceste condiţii, pentru a fi posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În plus, criticile vizând cuantumul şi proporţionalitatea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece reprezintă chestiuni ce implică puterea de apreciere a instanţei de apel, ca instanţă de fond, în aplicarea dispoziţiilor legale.

Este de menţionat că, în acest sens, s-a statuat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de recursul în interesul legii, anume prin Decizia nr. 3/2020, publicată în M. Of. nr. 181/5.03.2020, decizie aplicabilă mutatis mutandis şi pentru situaţia în care cheltuielile de judecată au fost solicitate ulterior, într-un proces separat (precum în speţă) pe temei delictual, iar nu în cadrul procesului în care acestea au fost efectuate, în baza art. 451 şi urm. din C. proc. civ.

Prin această decizie s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Înalta Curte constată, astfel, că această împrejurare nu poate conduce la admiterea prezentului recurs, în raport de dispoziţiile deciziei obligatorii pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea recursului în interesul Legii nr. 3/2020.

Altfel spus, se apreciază că, la momentul pronunţării instanţei de recurs, decizia amintită este obligatorie, astfel că motivul referitor la modalitatea în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, examinând aspectul criticat de recurenţii-pârâţi, constând în aprecierea eronată de către instanţa de apel a capătului de cerere din acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, prin care s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat societăţii, sub forma beneficiului nerealizat, ca fiind un capăt de cerere accesoriu, Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi reţinut.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., "(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.".

Or, contrar susţinerilor recurenţilor, şi în lumina acestor dispoziţii legale, se reţine, cu evidenţă, caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere, soluţia lui depinzând de soluţia dată primului.

De altfel, Înalta Curte reţine că aplicarea art. 455 din C. proc. civ. reprezintă o chestiune a cărei premisă presupune reaprecierea materialului probator al cauzei (proporţionalitatea culpei fiecărui pârât), iar criticile privind aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., de asemenea, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Nu în ultimul rând, art. 453 din acelaşi cod statuează că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, dacă este cazul putând dispune compensarea acestor cheltuieli.

Aplicând regula statornicită în art. 453 din C. proc. civ., partea care a pierdut procesul este, în fapt, partea obligată la plata despăgubirilor solicitate pe cale judiciară, iar această parte este societatea pârâtă, chiar dacă apelul său a fost admis, sub aspect deja arătat. În alte cuvinte, partea care pierde procesul trebuie, la cererea părţii triumfătoare, să fie obligată să plătească cheltuielile de judecată suportate de cealaltă parte, la baza unei asemenea obligaţii stând culpa procesuală a celui care a pierdut litigiul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.

Faţă de argumentele anterior expuse, se constată că soluţia pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea apelului, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale incidente în cauză, neputându-se reproşa acesteia încălcarea vreunei norme legale care să atragă casarea hotărârii, fiind legală şi temeinică hotărârea acesteia, impunându-se a fi menţinută, prin respingerea recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele prezentate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ MUNICIPIUL BAIA MARE, PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE împotriva deciziei civile nr. 302/2021 din 03 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II- civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.