Res judicata precluding re-litigation of currency-risk clauses in CHF-denominated consumer credit contracts

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la data de 30 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., în nume propriu şi pentru Sucursala Cluj-Napoca, solicitând instanţei constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit nr. x/21 iulie 2008, stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul ratelor de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data încheierii contractului de credit, 1 CHF = 2,1881 RON pe toată perioada derulării contractului, efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea CHF de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus de reclamant (diferenţa dintre valoarea ratelor calculate la cursul din data plăţii şi valoarea ratelor calculate la cursul din ziua încheierii contractului, sume actualizate cu dobânda legală penalizatoare aplicabilă între profesionişti, începând cu data plăţii acestora şi până la achitarea efectivă a acestei diferenţe), cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 563/2018 din 2 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză a sentinţei civile nr. 6026/30 octombrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 207A/2 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2015, excepţie invocată de către pârâta B. S.A., şi în consecinţă s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în nume propriu şi pentru Sucursala Cluj-Napoca, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit nr. x/21 iulie 2008, stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul ratelor de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data încheierii contractului de credit (1 CHF = 2, 1881 RON) pe toată perioada derulării contractului, efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea CHF de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus de reclamant (diferenţa dintre valoarea ratelor calculate la cursul din data plăţii şi valoarea ratelor calculate la cursul din ziua încheierii contractului, sume actualizate cu dobânda legală penalizatoare aplicabilă între profesionişti, începând cu data plăţii acestora şi până la achitarea efectivă a acestei diferenţe); cu cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 657/2019 din 12 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 563 din 02.04.2018 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii în întregime a acţiunii introductive; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Întemeindu-şi, în drept, calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- reclamant a criticat decizia recurată ca nelegală, reproşând instanţei de apel că a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, prevăzută de art. 430 C. proc. civ. şi în ceea ce priveşte constatarea ca abuzivă a clauzei referitoare la riscul valutar, prevăzută în Contractul de credit nr. x din 21.07.2008, au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., ale art. 4, 5, 6 si 7, art. 12 si art. 13 din Legea 193/2000, a dispoziţiilor Legii 296/2004, a O.U.G. nr. 50/2010, art. 1020, 1021, 1167, art. 1578 s.a. din C. civ. 1865, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, după redarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., s-a arătat că exista autoritate de lucru judecat, in situaţia in care, este vorba de aceleaşi parti, in aceeaşi calitate, in temeiul aceleiaşi cauze si pentru acelaşi obiect.

În ceea ceea ce priveşte părţile, s-a susţinut, este adevărat ca atât in prezentul litigiu cat si în dosarul soluţionat de Tribunalul Bucureşti, părţile sunt aceleaşi si au aceeaşi calitate.

In ceea ce priveşte obiectul prezentului dosar, s-a considerat ca acesta este diferit fata de obiectul dosarului nr. x/2015, astfel:

Prin acţiunea înregistrata in anul 2015 la Tribunalul Bucresti, s-a susţinut că reclamantul a solicitat "obligarea paratei la emiterea unui nou grafic de rambursare care sa prevadă restituirea creditului in RON, conversia urmând a se face in funcţie de cursul CHF - LEU existent la data semnării împrumutului", iar prin acţiunea care face obiectul prezentului dosar, a solicitat "îngheţarea cursului de schimb", ceea ce, in opinia sa sunt obiecte total diferite, solicitări care au fost analizate diferit (raportat la obiectul fiecărui dosar) si evident, pot sa aibă soluţii diferite.

Totodată, referitor la acţiunea care face obiectul dosar nr. x/2015, Curtea de Apel a reţinut ca "solicitarea apelantului de schimbare a monedei de restituire a creditului este o cerere de modificare a contractului care nu are temei in Legea nr. 193/2000 si bineînţeles, se opune acestei cereri principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda) reglementat de art. 970 C. civ.." si evident, in cauza este aplicabil principiul nominalismului monetar (având in vedere ca s-a solicitat schimbarea monedei de restituire a creditului).

Având in vedere ca prin acţiunea care face obiectul prezentului dosar s-a solicitat îngheţarea cursului, respectiv păstrarea monezii de restituire, care sa ramana CHF, cu consecinţa restituirii creditului in moneda in care a fost acordat, evident ca in acest caz nu este incident principiul nominalismului monetar si cele doua acţiuni au obiect diferit, care trebuie analizat in mod diferit, a susţinut recurentul-reclamant.

Tribunalul Bucureşti si Curtea de Apel Bucureşti, in analiza cererii reclamantului, s-au raportat la obiectul dosarului, de schimbare a monedei creditului, asa cum in mod clar a arătat Curtea de Apel Bucureşti, a opinat recurentul.

Prezentul dosar are ca obiect, a susţinutl recurentul-reclamant, îngheţarea cursului de schimb, adică, asa cum a spus, păstrarea monedei creditului, astfel ca, in prezenta speţa acesta consideră ca nu este aplicabil principiul nominalismului monetar, raportat la jurisprudenta CJUE si la obligativitatea acestora.

Prin urmare, recurentul-reclamant a solicitat sa respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi sa reţinerea cauzei spre pronunţare.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a evidenţiat, în sinteză, situaţia de fapt, jurisprudenţa şi legislaţia CJUE relevantă în speţă, precum şi dispoziţiile legale în materia protecţiei consumatorilor (art. 4 din Legea 193/2000) cu incidenţă asupra analizei clauzelor contestate al cărui caracter abuziv se invocă, expunând pe larg criticile aduse deciziei recurate.

In ceea ce priveşte stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, s-a arătat, în esenţă, că se impune restabilirea prestaţiilor inerente contractului asumat prin îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, astfel incat să se asigure o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de parti care sa corespunda manifestării de voinţa in sensul angajării in acest raport juridic.

S-a mai susţinut că, potrivit art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiţii aplicabile contractului trebuie sa conţină clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru înţelegerea cărora sa nu fie necesare cunoştinţe de specialitate.

Având in vedere prevederile art. 970 C. civ.. 1864 (aplicabil in cauza având in vedere momentul semnării contractului) conform cărora părţile trebuie sa acţioneze cu buna-credinta atât la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputand inlatura sau limita aceasta obligaţie, distribuţia intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF fata de moneda naţionala, apare ca o soluţie justa si echitabila ce materializează aplicarea acestui principiu, s-a mai arătat.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinţa, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părţile au inteles sa le stabilească, recurentul-reclamant a considerat ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odată cu intrarea in vigoare Noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluţiilor conturate in practica.

De asemenea, intrucat schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibila, recurentul a susţinut că, neavand cunoştinţe de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa îi permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului fata de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voinţa al părtilor.

S-a mai arătat că îngheţarea cursului la valoarea sa din data acordării creditului este nu doar un drept al consumatorului, recunoscut, inca o data, prin instrumente legislative ale Uniunii Europene (asa cum este Directiva 2014/17), ci si o măsura necesara de responsabilizare a băncilor, o sancţiune care trebuie aplicata de instanţe tocmai pentru încălcarea obligaţiei de informare, pentru practicile inselatoare, pentru vânzarea de produse toxice si pentru inserarea de clauze abuzive in contractele cu consumatorii.

In ceea ce priveşte petitul referitor la rambursarea sumelor plătite nedatorat in temeiul clauzelor nule, principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat in temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate absoluta sa fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivităţii efectelor nulităţii. Numai prin revenirea la situaţia anterioara emiterii actului nul, părtii vătămate ii este reparat întreg prejudiciul, s-a mai arătat.

Prin inserarea clauzelor abuzive si prin aplicarea lor potrivit propriilor interpretări fara sa se acorde vreo justificare, recurentul a susţinut că i se creează un prejudiciu. Potrivit art. 970 C. civ.. 1864 {aplicabil in cauza având in vedere momentul semnării contractului), partile trebuie sa acţioneze cu buna-credinta atât Ia negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputand înlătura sau limita aceasta obligaţie. Nerespectarea acestui principiu poate fi sancţionată prin obligarea paratei la plata de daune morale, care au caracter de despăgubiri pentru recurent si un rol sancţionator pentru parata, s-a mai arătat.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 11.02.2020, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, arătând, în sinteză, că recurentul susţine în mod eronat incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel ar fi aplicat eronat prevederile art. 4,5,6 si 7, art. 12 si 13 din Legea nr. 193/2000 legea nr. 296/2004, O.U.G. nr. 50/2010, art. 1020, art. 1021, art. 1167, art. 1578 s.a. din C. civ. 1865.

În fapt, s-a menţionat, instanţa de apel nu s-a pronunţat in vreun fel cu privire la aplicarea acestor prevederi legale in cauza, deoarece atât instanţa de fond, cat si cea de apel au soluţionat cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat si, in urma admiterii acesteia, nu au mai cercetat pe fond cauza, iar motivul de recurs este lipsit de obiect.

De asemenea, intimata-pârâtă a arătat că instanţa de apel a aplicat in mod corect prevederile art. 430-431 C. proc. civ., având in vedere faptul ca exista autoritate de lucru judecat cu privire la respingerea cererilor recamantului, subliniind că singura diferenţa intre cele două cauze constă în aceea că in prezenta pricină nu se mai solicita conversia creditului, ci doar stabilizarea cursului la nivelul iniţial.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus punct de vedere, în scris, la raport.

Prin încheierea de la 19 noiembrie 2020, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.., recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen la 11 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

VI. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Argumente de fapt şi de drept

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

De asemenea, se reţine că noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.

După cum se poate observa, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu, semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii elementelor reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - calitate procesuală, cauză şi obiect.

Curtea de Apel Cluj, în speţă, în mod corect a reţinut că este întrunită condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, arătând că, aşa cum de altfel, însuşi recurentul-reclamant recunoaşte, prin cererea de chemare în judecată înregistrată în anul 2015 la Tribunalul Bucureşti, a solicitat "obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia urmând a se face în funcţie de cursul CHF- Leu existent la data semnării împrumutului, iar prin acţiunea care face obiectul prezentului dosar, a solicitat îngheţarea cursului de schimb.

Or, aşa fiind, analizând identitatea de obiect din dosarele menţionate anterior, prin raportare la obiectul cauzei de faţă, instanţa de apel, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, corect a observat că obiectul acestor dosare este acelaşi, astfel încât, nu se poate reproşa acesteia ignorarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.., ori încălcarea art. 430 alin. (1) C. proc. civ.., cum nefondat pretinde recurentul- reclamant.

Deoarece aceleaşi problemă dedusă judecăţii în prezenta cauză a primit o dezlegare în litigiul anterior purtat între aceleaşi părţi, rezultă că dezlegarea dată de instanţă trebuie avută în vedere şi de instanţa sesizată cu judecarea prezentei cauze, deoarece, ea este chemată să pronunţe o soluţie pe o problemă deja lămurită, care a creat speranţa legitimă că aceasta nu v-a mai fi negată de o altă instanţă de judecată într-o procedură ulterioară.

Legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri are obligaţia de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranşate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situaţie în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nici nu o poate ignora.

Faţă de argumentele anterior expuse, se constată că soluţia pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea apelului, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale incidente în cauză, neputându-se reproşa acesteia încălcarea vreunei norme legale care să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii.

Înalta Curte constată că curtea de apel a interpretat şi aplicat corect art. 430- 432 C. proc. civ., fiind legală şi temeinică hotărârea acesteia, impunându-se a fi menţinută, prin respingerea recursului, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele prezentate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 657/2019 din 12 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II- civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.