Non-compliance with cassation grounds: failure to frame factual and evidentiary critiques as illegality in a contract resolution and damages dispute

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 28 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. x din 11 aprilie 2018 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 96.697,98 RON (echivalent al sumei de 20.750,64 euro), reprezentând avans achitat conform contractului, precum şi la plata penalităţilor de întârziere calculate la nivelul dobânzii legale, de la data punerii în întârziere (1 august 2018) până la data plăţii efective şi obligarea pârâtei la plata de daune-interese compensatorii în cuantum de 20.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea clauzelor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia lipsei de interes a capătului principal de cerere privind rezoluţiunea contractului.

Prin încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 1971 din 28 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, prin considerente, excepţia lipsei de interes, şi a admis în parte acţiunea, a dispus rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. x din 11 aprilie 2018, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 96.697,98 RON reprezentând avans, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu 1 august 2018 şi până la plata efectivă a debitului, precum şi la plata sumei de 3.038,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2A din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de pârâtă B. S.R.L., ca nefondat. A admis apelul declarat de apelantul-reclamant C. împotriva aceleiaşi sentinţe civile. A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 6.828,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva deciziei civile nr. 2A din 13 ianuarie 2020, reclamantul a declarat recurs, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze în parte hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de recurs se afirmă că decizia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece dovada prejudiciului cerută de dispoziţiile art. 1537 C. civ. este imposibil de realizat, întrucât stresul cauzat de neexecutarea obligaţiilor de către intimata-pârâtă şi stresul organizatoric, ambele derivate din fapta ilicită a intimatei-pârâte, sunt elemente aproape imposibil de cuantificat în echivalent pecuniar, fiind şi imposibil de probat. Recurentul-reclamant face referire la jurisprudenţa instanţei supreme, susţine că existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare, a prejudiciului real şi efectiv produs victimei şi apreciază că starea de tulburare în care s-a aflat, în momentul constatării faptului că intimata-pârâtă nu îşi va executa obligaţiile, precum şi stresul şi eforturile depuse de recurent pentru a complini lipsa de responsabilitate a partenerului contractual sunt probate prin declaraţia martorului D., administrată de prima instanţă.

Autorul căii de atac susţine că recurgerea la ajutorul unei persoane juridice specializate în organizarea de evenimente a fost necesară tocmai în vederea combaterii problemelor ivite, precum nivelul ridicat de stres cauzat de problemele organizatorice, care i-ar fi afectat eficienţa la locul de muncă sau relaţiile personale.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 26 mai 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Deşi invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant indică formal art. 1537 C. civ. apreciind că a fost corect aplicat de instanţa de fond şi reia, în mare parte, susţinerile din memoriul de apel referitoare la imposibilitatea dovedirii prejudiciului moral, la atitudinea pârâtei care a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, la greşita stabilire a situaţiei de fapt şi la interpretarea probatoriului administrat. Astfel, autorul căii de atac aduce în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2A din 13 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2A din 13 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.