Loan restitution prescription dispute: cassation appeal dismissed as unfounded, lower remand upheld

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 28 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta societatea B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 244.000 RON.

Pârâta B. S.R.L. a depus note scrise prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 215/2020 din 25 februarie 2020, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă, şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A., a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre o nouă judecată instanţei de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1270 C. civ. referitoare la forţa obligatorie a contractelor între părţi în sensul că a ignorat voinţa părţilor care reiese din art. 6.1 din contractul de împrumut. Conform acestei clauze, modificarea contractului se face numai prin act adiţional, iar curtea de apel, în mod greşit, susţine recurenta, a dat eficienţă înscrisului semnat de părţi, reprezentând "Situaţia împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016", în privinţa datei de restituire şi a considerat modificat contractul.

Autoarea căii de atac afirmă că au fost aplicate greşit şi prevederile art. 75 din Legea nr. 31/1990 raportate la art. 2017 C. civ. şi art. 1309 C. civ. întrucât instanţa de apel a considerat că înscrisul intitulat "Situaţia împrumuturilor", întocmit de administrator, are efectele unui act modificator al contractului, fără a ţine seama de faptul că administratorul societăţii nu are puteri nelimintate şi nu ar fi putut încheia un act de prelungire a termenului de restituire a împrumutului. În opinia aceleiaşi părţi, calitatea de asociat a reclamantei îi permitea acesteia să cunoască prevederile actului constitutiv, aceasta nefiind îndreptăţită să invoce necunoaşterea limitelor mandatului sau să ignore faptul că îndatorarea societăţii excede obiectului de activitate al societăţii.

Prin memoriul de recurs se mai arată că în lipsa pluralităţii de exemplare şi a lipsei de opozabilitate faţă de intimata-reclamantă a unei recunoaşteri a societăţii pârâte, precum şi faţă de faptul că nu au fost respectate condiţiile de fond şi de formă necesare pentru prelungirea termenului de rambursare, decizia atacată conţine o motivare contradictorie şi străină de natura cauzei.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 684 din 31 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin înscrisul depus la 6 iulie 2021, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susţine că decizia recurată conţine o motivare contradictorie întrucât din considerentele acestei hotărâri rezultă că instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, cu referire la probatoriul administrat şi a construit un raţionament logico-juridic corect, care sprijină soluţia din dispozitiv. Astfel, s-a reţinut că înscrisul intitulat "Situaţia împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016" a fost însuşit prin semnătură de reclamantă şi de pârâtă şi că din conţinutul său rezultă intenţia evidentă a părţilor de a prelungi până la 9 august 2019 termenul de restituire a împrumutului pe care reclamanta l-a acordat pârâtei. Faţă de acest moment de timp, curtea de apel a apreciat că termenul de prescripţie nu era împlinit la 28 august 2019, data formulării cererii de chemare în judecată, drept pentru care a admis apelul formulat de reclamantă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, astfel cum s-a solicitat prin cererea de apel.

Nu se poate reţine nici că motivarea este străină de natura cauzei întrucât curtea de apel s-a raportat la situaţia de fapt din dosar, menţionând, în esenţă, faptul că între părţi s-a încheiat un contract de împrumut şi că ulterior părţile au convenit asupra prelungirii termenului de restituire, iar hotărârea nu cuprinde argumente străine, care să nu aibă legătură cu cauza.

Astfel, instanţa supremă reţine că sunt îndeplinite exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., decizia atacată conţinând o motivare coerentă şi argumentată, care răspunde aspectelor de fapt şi de drept supuse dezbaterii judiciare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte nu va analiza criticile subsumate de recurentă motivului de casare mai sus menţionat deoarece, deşi autoarea căii de atac susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 1270 C. civ. (forţa obligatorie a contractului), în realitate aduce în discuţie prevederile art. 6.1 din contractul de împrumut şi critică interpretarea dată de curtea de apel acestei clauze şi înscrisului intitulat "Situaţia împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016". Acestea sunt chestiuni de fapt pe care instanţa supremă nu le poate analiza în cadrul examenului de nelegalitate din recurs.

Nici susţinerile legate de nerespectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care fiecare administrator are dreptul de a reprezenta societatea, în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, raportat la art. 2017 C. civ. referitor la executarea mandatului şi art. 1309 din acelaşi cod referitor la lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare nu constituie veritabile critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare indicat mai sus. Autoarea căii de atac indică în mod formal aceste dispoziţii, dar nu demonstrează de ce au fost aplicate greşit normele de drept material, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probatoriul şi de valoarea juridică pe care dat-o Situaţiei împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016 în sensul că a apreciat că acest înscris dovedeşte voinţa părţilor de a modifica contractul de împrumut iniţial în privinţa datei de restituire a sumei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosarul nr. x/2019 şi la dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.