Statute of limitations for undue enrichment: start date determined by payment date, not audit decision

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 2 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Judeţul Cluj-prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A., S.C. B. S.R.L. şi Drumuri şi Poduri Judeţene S.A., ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei estimate de 1.873.390 RON (1.510.798 RON la care se adacuagă TVA 24%, în sumă de 362.592 RON), reprezentând sumele plătite cu titlu de servicii de deszăpezire a drumurilor judeţene în sezonul rece 2014-2015 şi obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtele S.C. A., S.C. B. S.R.L. şi Drumuri şi Poduri Judeţene S.A. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia netimbrării, excepţia inadmisibilităţii pentru neparcurgerea în termenul legal a procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a precizat temeiul de drept al acţiunii, respectiv dispoziţiile art. 1340-1341 C. civ. referitoare la plata nedatorată .

Prin înscrisul din 30 septembrie 2019, pârâta Drumuri şi Poduri Judeţene S.A. a arătat că împotriva sa s-a deschis procedura insolvenţei prin sentinţa civilă nr. 1355/2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2019, fiind desemnat administrator judiciar C.. .

Prin sentinţa civilă nr. 216/2020 din 11 februarie 2020, Tribunalul Specializat Cluj a dispus încetarea acţiunii civile formulate de reclamantul Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj, în contradictoriu cu pârâta Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj S.A., societate aflată în procedura insolvenţei, administrator judiciar fiind C.. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj, în contradictoriu cu pârâtele A. şi B. S.R.L. A obligat reclamantul Judeţul Cluj să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj.

Prin decizia civilă nr. 414/2020 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de Judeţul Cluj împotriva sentinţei civile nr. 216 din 11 februarie 2020 pe care a păstrat-o în întregime. A obligat reclamantul Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj să plătească pârâtei A. suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Judeţul Cluj-prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea hotărârii recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac susţine că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 2528 C. civ. în sensul că a fost greşit stabilit momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, respectiv data la care au fost efectuate plăţile către pârâte, aceasta fiind data la care reclamantul, în calitate de achizitor, era ţinut, prin organele sale de control, să ia cunoştinţă de prejudiciu. Recurentul susţine că la momentul plăţii nu a cunoscut neregulile ce au fost ulterior constatate prin raportul Curţii de Conturi. Apreciază că momentul la care a cunoscut prejudiciul este data pronunţării deciziei nr. 3786 din 9 octombrie 2017 prin care care Curtea de Apel Cluj a respins definitiv contestaţia formulată de recurentul-reclamant împotriva deciziei Curţii de Conturi nr. 21 din 24 iunie 2016.

Aceeaşi parte susţine că decizia curţii de apel nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază în sensul că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că nu era necesară o analiză punctuală, prin sentinţă, a fiecărei situaţii care a generat pretenţiile ce fac obiectul litigiului şi a respins acest motiv de apel. În opinia recurentului, curtea de apel ar fi trebuit să analizeze aceste aspecte de fapt şi nu să se limiteze la a reţine ca relevantă numai data la care s-au efectuat plăţile.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs şi a solicitat respingerea căii de atac, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinări prin care a solicitat respingerea excepţiei netimbrării şi înlăturarea apărărilor formulate de intimatele-pârâte.

La termenul de la 29 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia netimbrării, invocată de intimata-pârâtă A. prin întâmpinare, apreciind că taxa judiciară de timbru a fost calculată în baza dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât în primă instanţa cererea a fost respinsă ca prescrisă. La acelaşi termen, instanţa supremă a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, pe care a respins-o prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, cu motivarea că în cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. S-a acordat termen la 17 noiembrie 2021, în vederea soluţionării recursului, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurentul-reclamant arată că decizia atacată nu este suficient motivată în ceea ce priveşte respingerea motivului de apel prin care aceeaşi parte a susţinut că tribunalul ar fi trebuit să analizeze fiecare situaţie care a generat pretenţiile deduse judecăţii întrucât din considerentele deciziei rezultă că instanţa de apel a dezvoltat o argumentaţie suficientă în acest sens. Astfel, s-a reţinut, în esenţă, că motivarea sentinţei satisface rigorile unui proces echitabil, fiind amplă şi completă. Statuarea curţii de apel în sensul că nu era necesară o analiză punctuală a chestiunilor indicate de recurent în memoriul de apel este logică în raport de data reţinută ca determinând începutul termenului de prescripţie, respectiv data efectuării plăţilor. Din aceeaşi perspectivă, este justificată şi constatarea instanţei de apel în sensul că nu se mai impunea examinarea oricăror alte circumstanţe, care nu ar fi fost relevante în formarea opiniei instanţei. Astfel, instanţa supremă reţine că instanţa de apel a răspuns în mod clar şi suficient criticilor relative la nemotivarea sentinţei, fiind astfel îndeplinite exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurentul susţine că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 2528 C. civ., apreciind că este corectă statuarea curţii de apel în sensul că termenul general de prescripţie aplicabil în cauză este cel de 3 ani, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la dispoziţiile art. 1341 şi art. 2517 C. civ.

Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, instanţa supremă reţine că instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 2528 C. civ. atunci când a reţinut că data de început a termenului de prescripţie este "data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.", iar această dată este data efectuării plăţilor către intimatele-pârâte.

Nu vor fi reţinute nici criticile prin care se arată că reclamantul a cunoscut că nu datorează sumele de bani ce fac obiectul litigiului la 9 octombrie 2017, data la care a rămas definitivă decizia Curţii de Conturi nr. 21 din 24 iunie 2016, întrucât prin Decizia nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 iunie 2019, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, şi publicată în Monitorul Oficial la 24 octombrie 2019, instanţa supremă a statuat că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Din considerentele acestei decizii rezultă că este lipsit de relevanţă actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, în determinarea momentului de început al termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, "şi în cazul faptei juridice licite, respectiv acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plăţii nedatorate sau gestiunii de afaceri, dispoziţii ce au relevanţă şi în analiza problemei de drept, obiect al recursului în interesul legii."

Aşadar, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, nici data rămânerii definitive a deciziei emise de Curtea de Conturi nu influenţează stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripţie întrucât, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la legalitatea sau nu a unor acte comise de către intimatele-pârâte, persoana prejudiciată, respectiv recurentul-reclamant, trebuia să verifice dacă serviciile de deszăpezire au fost prestate conform caietului de sarcini şi contractelor încheiate între părţi şi dacă facturile pentru aceste servicii au fost corect emise.

Stabilind situaţia de fapt, curtea de apel a constatat că termenul de prescripţie a început să curgă în anul 2015, plăţile către cele două intimate fiind efectuate în perioada decembrie 2014-mai 2015, şi a reţinut, în mod corect, că termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit la 1 iulie 2019, data cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Judeţul Cluj-prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj împotriva deciziei civile nr. 414/2020 din 17 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant Judeţul Cluj- Prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj la plata către intimata-pârâtă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.532,20 RON, reprezentând onorariu avocat, contravaloare cazare şi costuri de deplasare, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant JUDEŢUL CLUJ- PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CLUJ împotriva deciziei civile nr. 414/2020 din 17 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant JUDEŢUL CLUJ- PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CLUJ la plata către intimata-pârâtă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.532,20 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.