Bankruptcy debt recovery and claim set-off: insufficiency of cassation grounds due to mere repetition of factual and evidentiary arguments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the defendant company, thereby leaving in force the appellate decision that dismissed the defendant's appeal and upheld the first-instance judgment obliging the defendant to pay 616,839.37 RON to the plaintiff. The dispute involved a bankruptcy case where the plaintiff, acting as the judicial liquidator, sought to annul an administrative decision and recover payments made to a bank creditor on behalf of the defendant, while the defendant counterclaimed for offsetting its own admitted insolvency claim of 479,373.88 RON against the plaintiff's claim. The supreme court found the appeal null and void ex officio because the appellant failed to properly develop grounds under Article 488(1) of the Code of Civil Procedure; specifically, the arguments regarding the legal interpretation of set-off under Articles 1616-1623 of the Civil Code and the procedural handling of the counterclaim were deemed insufficient as they merely reiterated factual and evidentiary arguments already rejected by the lower instances, which fall within the exclusive competence of the trial and appellate courts rather than the cassation instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 24 C. proc. civ, art. 2306 C. civ, art. 123 C. proc. civ, art. 52 din Legea nr. 85/2006, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Bankruptcy debt recovery and claim set-off: insufficiency of cassation grounds due to mere repetition of factual and evidentiary arguments: The dispute involved a bankruptcy case where the plaintiff, acting as the judicial liquidator, sought to annul an administrative decision and recover payments made to a bank creditor on behalf of the defendant, while the defendant counterclaimed for offsetting its own admitted insolvency claim of 479,373.88 RON against the plaintiff's claim. The supreme court found the appeal null and void ex officio because the appellant failed to properly develop grounds under Article 488(1) of the Code of Civil Procedure; specifically, the arguments regarding the legal interpretation of set-off under Articles 1616-1623 of the Civil Code and the procedural handling of the counterclaim were deemed insufficient as they merely reiterated factual and evidentiary arguments already rejected by the lower instances, which fall within the exclusive competence of the trial and appellate courts rather than the cassation instance.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final order to annul the appeal for lack of proper motivation.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la 17 ianuarie 2020, sub nr. x/2010/a2.3, reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L., să dispună anularea deciziei nr. 1123 din 18 iunie 2019 şi să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 616.839,37 RON, achitată către C. S.A. în contul datoriei pârâtei, împreună cu dobânda legală.
Pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională faţă de cererea de chemare în judecată formulată de către B.. în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 479.373,88 RON, reprezentând creanţa înscrisă şi acceptată la plata de către administratorul judiciar B.. în tabelul definitiv al obligaţiilor nr. 1755 din 18 noiembrie 2011, creanţe ce aparţin S.C. D. S.R.L. (actualmente S.C. Platforma Industrială S.R.L.) şi S.C. E. S.R.L.; stingerea obligaţiilor reciproce dintre reclamantă şi pârâtă prin compensarea creanţei reclamantei în cuantum de 616.839,37 RON, cu creanţa în cuantum de 479.373,88 RON pe care o are de încasat S.C. Platforma Industrială S.R.L. Raportat la primele două capete de cerere, a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect pe motiv că S.C. Platforma Industrială S.R.L. nu mai are nicio obligaţie faţă de S.C. A. S.R.L. la data formulării cererii de chemare în judecată. Cu privire la cererea reconvenţională, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Maramureş, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, faţă de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., art. 25 lit. g) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei dispoziţiile şi art. 2306 C. civ.
Prin cerere precizatoare, pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L. a arătat că temeiul juridic al cererii reconvenţionale îl constituie dispoziţiile art. 209 si următoarele raportat la dispoziţiile art. 123 C. proc. civ., având în vedere calificarea ei ca o acţiune incidentă cu dublu rol, şi a solicitat admiterea cererii reconvenţionale şi stingerea obligaţiilor reciproce dintre reclamantă şi pârâtă prin compensarea creanţei reclamantei în cuantum de 616.839,37 RON cu creanţa în cuantum de 479.373,88 RON pe care o are de încasat pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L.
La termenul de la 6 iulie 2020, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, completul format din judecător sindic, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 781 din 16 iulie 2020, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătorului sindic şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Maramureş în soluţionarea cererii formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, în contradictoriu cu pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L. şi în soluţionarea cererii reconvenţionale formulate de către pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L. şi a trimis dosarul instanţei competente, respectiv Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 64 din 3 februarie 021, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator B.. în contradictoriu cu pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L. (fostă S.C. D. S.R.L.), având ca obiect pretenţii, şi, în consecinţă, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 616.839,37 RON reprezentând suma achitată de reclamantă către creditoarea C. S.A. în contul datoriei pârâtei către bancă, cu dobânda legală, şi a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâta S.C. Platforma Industrială S.R.L. (fostă S.C. D. S.R.L.) având ca obiect compensare creanţe; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. Platforma Industrială S.R.L.
Prin decizia nr. 366/A din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul formulat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. Platforma Industrială S.R.L., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Autoarea căii de atac susţine că nu a fost valorificat materialul probator invocat referitor la instituţia compensaţiei şi că instanţa de apel nu a reţinut că atât dreptul de regres, cât şi totalitatea raporturilor juridice dintre părţi au constituit obiectul cauzei. Arată că nu s-a precizat care sunt dispoziţiile legale aplicabile în ceea ce priveşte stingerea datoriilor reciproce şi că nu au fost analizate momentele la care s-au născut creanţele a căror compensare se solicită. Mai arată că dreptul de creanţă al reclamantei exista la data deschiderii procedurii insolvenţei, fiind afectat de un termen de graţie prin care s-a amânat doar executarea acestui drept.
Prin memoriul de recurs se afirmă că prin decizia recurată au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii în sensul că instanţa de apel a respins cererea reconvenţională prin dispozitiv fără a arăta motivele care au stat la baza acestei hotărâri. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac face consideraţii referitoare la certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei raportat la dispoziţiile art. 663 şi următoarele C. proc. civ.
Recurenta arată că cererea de chemare în judecată nu este o cerere formulată în cadrul proceduri insolvenţei şi că sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ.. Susţine că au fost aplicate greşit prevederile art. 1616 -art. 1623 din Noul C. civ. în ceea ce priveşte compensarea creanţelor întrucât dreptul de creanţă al reclamantei exista la data deschiderii procedurii insolvenţei, fapt dovedit de înscrierea acestei creanţe în tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei S.C. A. S.R.L. Menţionează că efectuarea plăţii la 8 august 2019 reprezintă o favoare acordată debitorului, dar nu poate împiedica intervenirea compensaţiei. Apreciază că nu au fost respectate dispoziţiile art. 3 pct. 31, 33, 34 şi 35 şi art. 52 din Legea nr. 85/2006. În opinia aceleiaşi părţi, contractele de credit cu garanţie încheiate între reclamantă, pârâtă şi C. S.A. au natura unor contracte financiare calificate.
Recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
La termenul de la 29 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, a cărei discutare a prorogat-o pentru termenul de la 17 noiembrie 2021.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inexistenţa motivelor de nelegalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate, sub aspectul legalităţii acesteia.
Instanţa supremă constată că susţinerile subsumate de recurentă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă aspecte legate de respingerea cererii reconvenţionale de către instanţa de fond, sunt formulate omisso medio faţă de faptul că partea nu a supus aceste aspecte analizei instanţei de apel. Aceste critici nu pot fi aduse în atenţia instanţei direct în recurs.
Înalta Curte nu va analiza nici criticile prin care se invocă nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a sentinţei pronunţate de tribunal întrucât aceste chestiuni au fost deja soluţionate prin decizia atacată şi nu mai pot fi reiterate în recurs.
Deşi indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reia susţinerile formulate prin memoriul de apel cu privire la încălcarea art. 1616 şi următoarele C. civ. şi pe cele relative la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor existente între părţile litigiului. Aspectele legate de momentul la care s-a născut fiecare dintre creanţele cu privire la care recurenta solicită compensaţia, la lichiditatea, certitudinea şi exigibilitatea acestora, la natura juridică a contractelor de credit încheiate între reclamantă, pârâtă şi bancă din punct de vedere al Legii nr. 85/2006, precum şi susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel nu a valorificat întregul material probator referitor la instituţia compensaţiei reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului deoarece stabilirea situaţiei de fapt, a modului în care s-au derulat relaţiile dintre părţi şi interpretarea probelor sunt atributele exclusive ale instanţelor devolutive.
Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a dezvolta critici care să poată fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul declarat de recurenta S.C. Platforma Industrială S.R.L. împotriva deciziei nr. 366/A din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. PLATFORMA INDUSTRIALĂ S.R.L. împotriva deciziei nr. 366/A din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.