Privatization: Whether sale of state land without capital increase breacher tort liability or shareholder status

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 martie 2018 pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. Sulina, să dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în sumă de 502.637 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor pentru care au fost emise certificatele de proprietate seria x nr. x din 30 iulie 2004 şi seria x nr. x din 30 iulie 2004, deoarece pârâta nu a procedat la majorarea corespunzătoare a capitalului social în favoarea A.A.A.S., aşa cum o obligau prevederile art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, ci le-a înstrăinat unor terţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1718/2018 din 13 decembrie 2018, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă ca neîntemeiată.

Reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate.

Prin decizia civilă nr. 437 din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă afirmă că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 137/2002, ale art. 290 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale şi ale art. 1349 C. civ.. Se susţine că, în mod greşit, a considerat instanţa de apel că a intervenit majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor în discuţie deoarece această operaţiune nu a fost posibilă. Aceste terenuri erau deja vândute la momentul la care recurenta-reclamantă a solicitat majorarea, iar Oficiul Registrului Comerţului a refuzat să aplice dispoziţiile Legii nr. 137/2002.

Se mai susţine că vânzarea acestor terenuri este o faptă ilicită şi produce un prejudiciu recurentei-reclamante şi că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 290 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 în conformitate cu care administratorii societăţii pot fi sancţionaţi în cazul în care majorarea nu are loc conform legii. Autoarea căii de atac apreciază că nici art. 1349 C. civ. referitor la răspunderea civilă delictuală nu a fost aplicat corect.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 31 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că motivele de recurs se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 437 din 26 septembrie 2019 şi s-a fixat termen de judecată la 17 noiembrie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1349 C. civ. deoarece în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Conform dispoziţiilor art. 1349 C. civ., "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", iar în cazul în care încalcă aceste prevederi, persoana respectivă răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligată să le repare integral.

Pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală, este necesar să existe o faptă ilicită care să fi fost comisă cu vinovăţie şi care să fi produs altuia un prejudiciu, fiind obligatorie legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Toate aceste condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Curtea de apel a apreciat în mod corect că intimata-pârâtă nu a comis o faptă ilicită prin înstrăinarea terenurilor pentru care au fost eliberate titlurile de proprietate seria x nr. x din 30 iulie 2004 şi seria x nr. x din 30 iulie 2004 şi că nu a creat un prejudiciu recurentei deoarece conform art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, instituţia publică implicată în privatizare poate solicita majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor în discuţie. Mai mult decât atât, în cazul în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate se eliberează după privatizare, cum este cazul în prezentul dosar, "capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate."

Rezultă astfel că recurenta-reclamantă devine ex lege titularul acţiunilor emise în schimbul constituirii terenurilor ca aport la capitalul social, iar formalităţile de înregistrare în Registrul Comerţului a acestei operaţiuni au scopul de a asigura opozabilitatea şi nu au efect constitutiv de drepturi. În virtutea calităţii de acţionar, recurenta-reclamantă se bucură de toate prerogativele specifice conferite, în esenţă, de Legea nr. 31/1990 privind societăţile, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la dividende, dar nu dobândeşte nici un drept asupra terenurilor care fac parte din patrimoniul societăţii privatizate. Aşa fiind, intimata-pârâtă, în calitate de proprietar, poate face orice acte de dispoziţie sau de administrare cu privire la aceste bunuri imobile, acte care nu afectează calitatea de acţionar a recurentei-reclamante.

Instanţa supremă va înlătura şi criticile prin care se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 290 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, întrucât din economia textului rezultă că legiuitorul a avut în vedere sancţionarea conduitei administratorilor societăţii privatizate în situaţia în care majorarea capitalului social s-ar realiza cu încălcarea dispoziţiilor legale sau în situaţia în care o astfel de majorare nu a fost înregistrată. Recurenta-reclamantă face trimitere la aceste prevederi legale în susţinerea argumentelor sale referitoare la vânzarea terenurilor în discuţie şi la prejudiciul pe care intimata-pârâtă i l-ar fi cauzat, dar nu dezvoltă critici pertinente din care să rezulte greşita aplicare a textului de lege la situaţia de fapt.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 437 din 26 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (A.A.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 437 din 26 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.