Abusive variable interest rate clauses in mortgage contracts: refusal to freeze currency exchange rate and scope of cassation review

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. - Sucursala Judeţeană Suceava şi C. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7 pct. 1 lit. a) în ceea ce priveşte tezele "dobânda variabilă a Băncii", respectiv "banca decide sa revizuiască nivelul dobânzii" şi la art. 13 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 iunie 2007 încheiat între părţi şi la art. I.2.2.1 pct. 1 şi art. I pct. I.1 lit. r) din actul adiţional la contract de implementare a O.U.G. nr. 50/2010 în situaţia în care se va reţine încheierea sa valabilă; să oblige pârâtele la modificarea contractului în sensul înlăturării clauzelor abuzive; să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre dobânda percepută începând cu 30 iunie 2008 şi dobânda rămasă în urma constatării caracterului abuziv al art. 7 pct. 1 lit. a) în ceea ce priveşte tezele "dobânda variabilă a Băncii", respectiv "banca decide să revizuiască nivelul dobânzii" din contractul de credit încheiat între părţi şi la art. I.2.2.1 pct. 1 şi art. I pct. I.1 lit. r) din actul adiţional la contract; să dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de mai sus la valoarea de la momentul încheierii acestuia, respectiv 1,8913 RON; să oblige pârâtele să plătească reclamanţilor sumele achitate în plus în temeiul contractului sus menţionat, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil la data semnării contractului; să oblige pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate la capetele 3 şi 5, calculată de la data efectuării plăţii şi până la data achitării efective a debitelor, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 56 din 4 februarie 2019, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii; a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B..

Prin decizia nr. 343 din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 7 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 29 iunie 2007 în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a dobânzii curente începând cu al doilea an de creditare, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de dobândă peste procentul de 4,5% pe an, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă şi a respins ca nefondată cererea apelanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată din apel şi de la fond. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

Reclamanţii au formulat cerere de completare dispozitiv, prin care au solicitat completarea deciziei cu privire la cheltuielile de judecată efectuată de reclamanţi la fond privind onorariul expertului. Această cerere a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei nr. 343 din 7 noiembrie 2019 au declarat recurs reclamanţii şi pârâta C..

Recurenţii-reclamanţi au solicitat casarea în parte a deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs se formulează critici legate de modul în care au fost soluţionate cererile reclamanţilor privind dobânda curentă, îngheţarea cursului valutar şi cheltuielile de judecată.

Autorii căii de atac arată că dezlegările date în privinţa consecinţelor ce decurg din constatarea clauzelor ca fiind abuzive încalcă normele de drept material statuate de art. 6, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 193/2000 şi că instanţa de apel a interpretat greşit clauza privind dobânda curentă după primul an de creditare deoarece a transformat dobânda contractuală variabilă într-o dobândă fixă de 4,5% pe an, ceea ce contravine înţelegerii şi intenţiei părţilor.

Recurenţii-reclamanţi critică şi soluţia de respingere a capătului de cerere privind îngheţarea cursului valutar la data încheierii convenţiei, apreciind că banca nu şi-a respectat obligaţia de a îi informa pe reclamanţi asupra riscului de supraapreciere a CHF, iar riscul valutar este suportat exclusiv de consumatori, ceea ce face îndeplinirea obligaţiilor de plată extrem de oneroasă pentru aceştia. În opinia recurenţilor-reclamanţi se impune revizuirea efectelor contractelor în temeiul teoriei impreviziunii.

Cu privire la soluţia instanţei de apel de respingere a cererii reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată aferente stadiilor procesual fond şi apel, constând în onorariul de expert în sumă de 7.000 de RON, pe care l-au plătit în faza de fond, şi pe care l-au solicitat în apel, recurenţii-reclamanţi arată că aceasta este nelegală şi că înscrisurile doveditoare se află la dosarul de fond.

Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei atacate, invocând, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs se formulează critici legate de modul în care instanţa de apel a aplicat prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi ale art. 5 C. civ. din 1864. În opinia autoarei căii de atac, clauzele referitoare la dobânda variabilă a creditului şi la dreptul băncii de a modifica dobânda nu sunt abuzive. În continuare sunt prezentate explicaţii legate de modul în care este stabilită dobânda unui contract de credit.

Se mai arată că a existat o negociere a acestor clauze şi că nu există un dezechilibru semnificativ între părţile contractante, iar clauza în discuţie a fost amendată prin actul adiţional încheiat în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 50/2010.

Recurenta-pârâtă arată că dobânda şi comisioanele sunt elemente care determină costul total al creditului, formând preţul contractului, şi care nu pot face obiectul evaluării caracterului abuziv.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi şi recurenta-pârâtă au depus întâmpinări faţă de recursul formulat de cealaltă parte, prin care au solicitat respingerea căii de atac.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este admisibil în principiu, iar recursul formulat de recurenta-pârâtă este tardiv.

Prin încheierea din 31 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021 a fost admisă excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă şi a fost admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva aceleiaşi decizii, stabilindu-se termen de judecată la 17 noiembrie 2021, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, instanţa supremă apreciază că susţinerile recurenţilor privind încălcarea normei procedurale statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi reţine că nu au fost formulate critici care să atragă incidenţa pct. 5 al aceluiaşi text de lege, astfel cum a fost indicat în memoriul de recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care autorii căii de atac arată că instanţa de apel nu a indicat motivele pentru care a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanţi pentru stadiile procesuale de fond şi apel întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a analizat această cerere a reclamanţilor şi a constatat că nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli. Soluţia a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., conform cărora sarcina probei revine celui care face o susţinere în cursul procesului.

Nu vor fi reţinute nici criticile prin care recurenţii arată că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de recurs nu poate reevalua probatoriul şi nici nu poate redefini situaţia de fapt determinată de curtea de apel întrucât recursul vizează analiza aspectelor de nelegalitate, şi nu a celor de netemeinicie.

Înalta Curte nu va reţine criticile prin care recurenţii afirmă că au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 6, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 193/2000 întrucât curtea de apel a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 7 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 29 iunie 2007 în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a dobânzii curente începând cu al doilea an de creditare, şi nu a constatat caracterul abuziv al clauzei în integralitatea sa. Curtea de apel a dat eficienţă art. 6 din Legea nr. 193/2000, obligând pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de dobândă peste procentul de 4,5% pe an. Nu se poate reţine că instanţa de apel a intervenit în convenţia părţilor prin introducerea unei clauze întrucât prin decizia recurată a fost înlăturată partea din clauza referitoare la dobândă care permitea băncii să stabilească dobânda variabilă fără a se raporta la criterii obiective, astfel cum au solicitat recurenţii-reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi prin motivele de apel, curtea de apel constatând că este posibilă continuarea contractului în lipsa acestei prevederi, astfel cum dispune art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Recurenţii nu formulează critici concrete referitor la încălcarea prevderilor art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 193/2000, texte de lege care fac parte din Capitolul III al legii referitor la organele abilitate pentru constatarea contravenţiilor şi soluţionarea litigiilor.

Vor fi înlăturate criticile prin care se susţine că nu este corectă soluţia de respingere a capătului de cerere privind îngheţarea cursului valutar la data încheierii convenţiei deoarece chestiunile invocate de recurenţi nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Lipsa sau nu a informării consumatorului la momentul încheierii contractului de credit referitor la variaţia cursului valutar în viitor şi previzibilitatea fluctuaţiei cursului de schimb din punct de vedere al calităţii de profesionist a băncii sunt aspecte de fapt care ar fi putut fi evaluate la momentul naşterii raportului juridic, dar pe care instanţa de recurs nu le poate analiza în cadrul examenului de nelegalitate din recurs. Mai mult decât atât, autorii căii de atac nu indică norma materială care a fost încălcată sau greşit aplicată de curtea de apel

Instanţa supremă va înlătura şi susţinerile prin care se solicită revizuirea efectelor contractului de credit în sensul stabilizării (îngheţării) cursului de schimb leu-CHF la cursul de la data semnării contractului, invocându-se intervenirea unui eveniment imprevizibil (fluctuaţia de curs valutar), întrucât se reiterează susţinerile făcute în faţa instanţei de apel, fără a se dezvolta veritabile critici de nelegalitate. Aceste solicitări ale părţilor tind la modificarea prevederilor contractuale, cerând judecătorului să intervina în acordul de voinţă al părţilor, demers care nu este permis nici de prevederile legale şi nici de jurisprudenţa europeană (C-618/10 Banco Espanol de Credito). Analiza îndeplinirii condiţiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existenţa condiţiei riscului supra-adăugat, iar o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate.

Referitor la recursul formulat de recurenta-pârâtă, instanţa supremă reţine că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Recursul declarat în cauză vizează o decizie pronunţată în calea de atac a apelului într-un litigiu având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit. Termenul în care poate fi declarat recursul este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, astfel cum prevede art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Fiind un termen legal peremptoriu, nerespectarea sa atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Teza a II-a al aceluiaşi articol prevede că actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la 4 decembrie 2019, aşa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de apel, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 10 ianuarie 2020, astfel cum atestă data înscrisă pe cererea de recurs, aflată la dosar, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a şi a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, şi va anula ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Anulează ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.