Tax security seizure civil liability: scope of cassation review and cumulative conditions for delictual responsibility under competition law

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12 decembrie 2017, sub numărul x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C.. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata prejudiciului material creat prin emiterea unui act administrativ fiscal nelegal, respectiv decizia de poprire asiguratorie nr. 3 din 8 iunie 2015, anulată prin sentinţă definitivă, prejudiciu estimat, la data introducerii cererii de chemare în judecată, ca reprezentând suma de 4.774.675,79 RON, ca urmare a faptului că pârâta a încălcat dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b), ale art. 5 alin. (1) lit. d) şi ale art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 actualizată; compensarea creanţelor între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi S.C. A. S.R.L. pentru creanţele existente după judecarea pe fond; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 2859 din 18 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 2987 din 25 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a formulat note de şedinţă prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin încheierea de şedinţă din 8 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia netimbrării, a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a invocat, din oficiu, excepţia prematurităţii formulării cererii privind compensarea creanţelor existente după judecarea fondului litigiului.

Prin sentinţa civilă nr. 1046 din 19 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prematurităţii formulării capătului doi de cerere, a respins capătul doi de cerere ca prematur formulat şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Totodată, instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. şi administrator special B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C..

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. a declarat recurs principal, iar pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a formulat recurs incident.

Prin memoriul de recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar a solicitat instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei de apel este foarte succintă şi evită dezlegarea cauzei, instanţa nepronunţându-se asupra motivului de apel formulat de reclamantă privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, ca urmare a emiterii deciziei de poprire asiguratorie de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Arată că nu au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel s-a limitat la preluarea considerentelor instanţei de fond şi a reţinut, în ciuda amplului material probator depus de către reclamantă, că aceasta nu a dovedit săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite. Apreciază că referirea globală la probe sau absenţa oricărei trimiteri la probele administrate, fără analiza acestora sub aspectul despăgubirilor solicitate, constituie o nemotivare a hotărârii.

Autoarea căii de atac afirmă că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile art. 8 din Legea nr. 21/1996, susţinând că, în cauză, prin emiterea deciziei de poprire, s-a produs o acţiune a autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, în sensul avut în vedere de textul de lege, precum şi o inacţiune din cele vizate de această prevedere legală, constând în aceea că decizia menţionată nu a fost retrasă până la intrarea recurentei-reclamante în procedura de insolvenţă. Menţionează că, deşi a dovedit existenţa acţiunii şi inacţiunii pârâtei care au determinat eliminarea din piaţă a recurentei-reclamante, prin restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, datorată emiterii deciziei de poprire asigurătorie, instanţa de apel a apreciat, în mod eronat, că este nerelevant faptul că recurenta-pârâtă nu a depus întâmpinare, astfel încât, în contextul probatoriu al cauzei, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. În legătură cu împrejurarea nedepunerii întâmpinării, consideră că, astfel, recurenta-pârâtă şi-a recunoscut culpa, făcând trimitere la prevederile art. 208 C. proc. civ., referitoare la sancţiunea nedepunerii întâmpinării.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul incident, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat admiterea căii de atac formulate şi casarea hotărârii recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă invocă excepţia prescripţiei dreptulului material la acţiune (invocată şi la fond), precizând că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când persoana a fost păgubită sau a cunoscut paguba, în speţă, de la data efectuării primelor controale, respectiv 2010-2011, pentru creanţele fiscale datorate la bugetul general consolidat aferent anului 2009. Face referire la prevederile art. 1, 7, 8, 11 şi 21 din Decretul nr. 167/1958 şi la cele ale art. 1903-1904 C. civ. şi învederează că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru naşterea răspunderii, deoarece întinderea prejudiciului şi modalitatea de reparare a acestuia nu sunt certe şi cunoscute. Precizează că de la data începerii controalelor (2010-2011) şi până la data introducerii acţiunii de către reclamantă, respectiv 12 decembrie 2017, au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamanta nu a făcut dovada intervenirii nici unei situaţii de natură a suspenda sau întrerupe cursul prescripţiei.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă arată că poprirea asigurătorie emisă a avut drept scop protejarea dreptului de creanţă al bugetului de stat, conform art. 129 alin. (3) Codul de procedură fiscală. Menţionează că recurenta-reclamantă a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. x din 6 aprilie 2016 pentru suma de parţială de 3.787.893 RON (2.067.749 RON debite + 1.720.144 RON accesorii), urmare soluţionării acestei contestaţii fiind emisă decizia nr. 796 din 27 decembrie 2016, prin care contestaţia a fost respinsa ca neîntemeiată, pentru întreaga sumă contestată. Arătă că recurenta-reclamantă nu a depus contestaţie pentru suma de 2.024.827 RON (1.409.811 RON debite + 615.066 RON accesorii), iar această sumă este mai mare decât suma de 1.818.820 RON înscrisa în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii. Consideră că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pretenţiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, desi avea această obligaţie, conform art. 249 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, susţine că în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului cauzat ca urmare a emiterii deciziei de poprire, nici a unui abuz din partea pârâtei, creanţa pretinsă nefiind certă, lichidă şi exigibilă.

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, apreciind că această cale de atac nu este motivată în concordanţă cu prevederile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., şi a solicitat respingerea recursului principal.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul recurentei-reclamante este admisibil în principiu, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este nul prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021, a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, cu motivarea că recurenta - pârâtă a criticat soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nu a atacat sentinţa şi nu a formulat întâmpinare în cadrul apelului, susţinerile din recurs nefiind supuse dezlegării curţii de apel, fiind formulate omisso medio, şi a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. împotriva aceleiaşi decizii. A fost respinsă excepţia nulităţii recursului principal invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare, cu motivarea că în cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. S-a fixat termen în şedinţă publică la 17 noiembrie 2021, în vederea soluţionării recursurilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul principal formulat de recurenta-reclamantă, instanţa supremă reţine că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Aceste dispoziţiile au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că decizia curţii de apel este motivată sumar şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, ca urmare a emiterii deciziei de poprire asiguratorie de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a analizat motivele cu care a fost învestită de reclamantă, respectând astfel principiul disponibilităţii. Faţă de faptul că reclamanta nu a formulat critici concrete ale sentinţei pe aspectele legate de dovada existenţei faptei ilicite şi nici nu a precizat în faza devolutivă a apelului de ce emiterea deciziei de proprire asigurătorie de către recurenta-pârâtă reprezintă o acţiune sau o inacţiune interzisă de Legea concurenţei nr. 21/1996, curtea de apel a reţinut în mod corect că nu mai este necesară analiza susţinerilor legate de prejudiciu, condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale fiind cumulative.

Din analiza raţionamentului juridic al instanţei de apel rezultă că aceasta a construit o motivare logică, argumentată şi suficientă, care răspunde aspectelor de fapt şi de drept supuse dezbaterii judiciare şi care respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa supremă nu va avea în vedere afirmaţiile prin care recurenta-reclamantă apreciază că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ. întrucât sancţiunea nedepunerii întâmpinării nu este recunoşterea pretenţiilor formulate de reclamantă, ci decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe sau de a invoca excepţii. Statuând în acelaşi sens, curtea de apel a aplicat corect normele de procedură, astfel că nu se impune reformarea deciziei atacate.

Criticile privind presupusa greşită reţinere a situaţiei de fapt incidente în cauză, prin greşita evaluare a probelor administrate, nu pot fi analizate în recurs deoarece acestea vizează netemeinicia deciziei recurate. Autoarea căii de atac prezintă un istoric al relaţiilor dintre părţi în scopul de a convinge instanţa că recurenta-pârâtă a săvârşit o faptă ilicită şi astfel i-a creat un prejudiciu, însă nu formulează veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate şi nici nu indică în ce mod curtea de apel a încălcat sau a aplicat greşit norma materială, menţionând în mod formal dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 21/1996.

Cu privire la recursul incident declarat de recurenta-pârâtă, instanţa supremă reţine că aceasta a formulat critici referitoare la soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dar nu a atacat sentinţa tribunalului şi nici nu a depus întâmpinare în cadrul apelului. Se constată astfel că susţinerile din recurs sunt formulate omisso medio şi nu vor fi analizate deoarece nu au fost supuse dezlegării curţii de apel şi nu pot fi aduse în discuţie pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.

Aspectele invocate de recurenta-pârâtă în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate referitor la contestaţiile formulate de recurenta-reclamantă împotriva deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii, în ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei sau existenţa unui prejudiciu nu vor fi analizate deoarece aduc în discuţie situaţia de fapt şi tind la o nouă evaluare a probatoriului. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul, ci se examinează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza III raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va anula recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C. în insolvenţă împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Anulează recursul incident declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.