Appeal annulled for lack of cassation grounds; claim dismissal stands.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar B.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, obligarea pârâtei la plata sumei de 822.652.91 RON compusă din: suma de 632.666.60 RON, reprezentând debit principal, conform facturii nr. x din 06.07.2015, suma de 189.986,31 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată în baza art. 1.017 din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 271/2020 din 4 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii, promovată de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca neîntemeiată; reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâtă.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 64 din 24 februarie 2021, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. (în faliment) prin lichidator B.. împotriva sentinţei nr. 271 din 4 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 20 aprilie 2021.

Recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a susţinut faptul că instanţa de apel a respins apelul formulat în cauză pentru motivul că emiterea facturii din dispoziţia organului fiscal are rolul de a regulariza situaţia fiscală a societăţii reclamante din perspectiva aspectelor constatate de inspecţia fiscală, iar nu de a da naştere unui drept de creanţă asupra intimatei-pârâte, care nu îşi are izvorul în raporturile juridice contractuale dintre părţi.

În considerentele deciziei recurate se arată că "în mod temeinic instanţa de fond a reţinut faptul că pârâta-intimată nu datorează suma de plată aferentă facturii nr. x/06.07.2015, neexistând niciun temei pentru obligarea acesteia la plată".

Faţă de această situaţie, recurenta-reclamantă reiterează faptul că emiterea facturii fiscale nr. x/06.07.2015 de către A. S.A. s-a realizat ca urmare a măsurii dispuse de organul fiscal, fără însă ca societatea C. S.A. să emită, la rândul său, o factură de aceeaşi valoare, deşi a fost notificată în acest sens.

Este adevărat că măsura dispusă de organul fiscal priveşte o operaţiune de regularizare a situaţiei fiscale, însă prin refuzul intimatei-pârâte de a emite o factură fiscală nu mai poate fi vorba despre o regularizare.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că organul fiscal care ar fi trebuit să răspundă în vederea soluţionării acestei situaţii, fie printr-o măsură dispusă, în mod direct, pârâtei C. S.A. (respectiv emiterea unei facturi de aceeaşi valoare pentru efectuarea regularizării), fie printr-o măsură dispusă societăţii A. S.A. (respectiv stornarea facturii nr. x/06.07.2015).

În cuprinsul cererii de recurs, s-a arătat că nici expertul contabil nu a răspuns la obiecţiunile reclamantei la raportul de expertiză, în sensul de a preciza care este dispoziţia legală în baza căreia A. S.A. se putea sustrage de la respectarea unei decizii emise de către organul fiscal, cu consecinţa stornării facturii nr. x/06.07.2015, fără ca organul fiscal să dispună astfel sau fără o hotărâre a instanţei de judecată.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, având în vedere că argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenţei şi întinderii lor.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a propus admiterea excepţiei nulităţii recursului, având în vedere că recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. nu a formulat critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 octombrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a înţeles să uzeze de acest drept.

Ulterior, s-a fixat termen la 3 februarie 2022 pentru examinarea stadiului recursului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă C. S.A., în temeiul art. 248 C. proc. civ., asupra căreia se reţin următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că prin cererea de recurs trebuie să se arate motivele de nelegalitate pe care aceasta se întemeiază şi dezvoltarea lor, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac nedevolutivă, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii recurate, indiferent de gradul de nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia pronunţată.

Instanţa supremă constată că prin prezentul recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Invocarea motivului de recurs s-a făcut pur formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori numai străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Înalta Curte mai reţine că sancţiunea nulităţii recursului este aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în termeni procedurali, de vreme ce nu se arată şi nu se argumentează critici de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce recurenta-reclamantă formulează în calea de atac a recursului susţineri ce vizează doar aspecte de netemeinicie a deciziei recurate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea unor nemulţumiri faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 64 din 24 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.