Late-filed cassation appeal: loss of right to extraordinary remedy due to non-compliance with 30-day deadline for fax submission after business hours

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C., au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la punctele 1.1-1.3, respectiv:

- clauzele care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară - art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale;

- clauzele care prevăd că rata dobânzii este fixă sau variabilă - art. 3.1.2 lit. a) din Condiţiile generale;

- clauzele ce fac referire la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 zile - pct. 3 lit. c) şi Secţiunea 3 art. 3.1.2 din Condiţiile generale;

- clauza referitoare la comisionul de risc - art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale şi art. 3.5 din Secţiunea 3 din Condiţiile generale;

- clauza referitoare la declararea scadenţei anticipate a creditului - art. 8.1 lit. a) liniuţele 2 şi 3 din Condiţiile generale; art. 8.1 lit. b) din Condiţiile generale; art. 8.1 lit. c) şi d) din Condiţiile generale; art. 8.3 din Condiţiile generale;

- clauza referitoare la modificarea conturilor creditului în baza Secţiunii 10 "Costuri suplimentare" din Condiţiile generale;

Prin sentinţa civilă nr. 1021 din 18 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis în parte cererea precizată formulată reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă S.C. C.), în sensul că:

1. s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea următoarelor clauze din convenţia de credit nr. x/01.08.2008 încheiată de părţi:

- clauza de la art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale;

- clauza de la art. 3.1.2 lit. c) din Condiţiile generale;

- clauza de la pct. 3 lit. c) şi secţiunea 3 art. 3.1.2 din Condiţiile generale;

- clauza de la art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale şi art. 3.5 Secţiunea 3 din Condiţiile generale;

- clauza de la art. 8.1 lit. a) liniuţele 2 şi 3 din Condiţiile generale;

- clauza de la art. 8.1 lit. b) din Condiţiile generale;

- clauza de la art. 8.1 lit. c) si d) din Condiţiile generale;

- clauza de la art. 8.3 din Condiţiile generale;

- Secţiunea 10 Costuri suplimentare din Condiţiile generale privind modificarea costurilor;

2. s-a constatat nulitatea de drept a clauzelor de la art. 1, art. 2 şi art. 3 din actul adiţional nr. x/19.08.2011;

3. pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor sumele încasate în baza clauzelor a căror nulitate a fost constatată;

4. pârâta a fost obligată să convertească în RON creditul acordat reclamanţilor în baza convenţiei, la cursul CHF/RON de la data efectuării conversiei, începând din data de 2 octombrie 2008 şi să plătească sumele încasate nedatorat;

5. s-a respins capătul de cerere nr. x constatând că la petitul 3 a admis cererea de restituire a tuturor sumelor încasate în mod nejustificat de către pârâtă;

6. pârâta a fost obligată să refacă graficul de rambursare conform celor dispuse anterior şi să îl pună la dispoziţia reclamanţilor;

7. pârâta a fost obligată să achite dobânda legală aferentă sumelor pe care trebuie să le restituie reclamanţilor, de la data perceperii fiecărei sume încasate nejustificat şi până la data restituirii efective;

8. s-a respins petitul 8, ca neîntemeiat;

9. s-a respins petitul 9, ca neîntemeiat;

Împotriva acestei sentinţe, pârâta D. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 267 din 5 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2016 şi a sentinţei civile nr. 1021/18.02.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.; s-a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. x (convertirea în RON a creditului) şi nr. 6 (refacerea graficului de rambursare); s-a schimbat în parte pct. 7, referitor la data de la care se va calcula dobânda legală aferentă sumelor încasate în temeiul clauzelor anulate, în sensul că aceasta va fi data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 30 iulie 2015; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.

Împotriva deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, recurenta-pârâtă D. S.A. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 2080 din 14 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, decizia recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A., în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.; s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. IV (convertirea în RON a creditului), nr. VI. (refacerea graficului de rambursare), nr. 1, art. 1.1 (clauzele referitoare la dobândă) şi nr. II (articolele nr. 1, 2 şi 3 ale actului adiţional); s-a schimbat în parte pct. VII, referitor la data de la care se va calcula dobânda legală aferentă sumelor încasate în temeiul clauzelor anulate, în sensul că aceasta va fi data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 30 iulie 2015; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.

La data de 25 martie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015*, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. cu privire la capătul de cerere nr. IV (convertirea în RON a creditului), nr. VI. (refacerea graficului de rambursare), nr. 1, pct. 1.1 (clauzele referitoare la dobândă) şi pct. II (clauzele inserate la articolele nr. 1, 2 şi 3 ale actului adiţional).

O primă critică se referă la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce cuprinde, în parte, motive contradictorii.

S-a arătat că decizia civilă nr. 267/05.02.2018 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu titlu "definitiv", intrând astfel în circuitul civil şi producând efecte juridice, prin achiesarea de către bancă la dispoziţiile acesteia şi restituirea de bună-vole a sumelor încasate în baza clauzelor abuzive.

În accepţiunea recurenţilor-reclamanţi, este inacceptabil ca, după 3 ani de la data restituirii sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, aceeaşi instanţă de apel, în baza aceloraşi motive de apel şi în baza aceloraşi înscrisuri, să pronunţe o decizie contradictorie, printr-o soluţionare diferită a aceleiaşi cereri de apel promovate de apelanta-pârâtă D. S.A., ivindu-se astfel o problemă în privinţa securităţii raporturilor juridice.

Astfel, soluţionarea diferită a aceleiaşi cereri de apel, în condiţiile în care decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost casată cu trimitere de către instanţa supremă pentru o insuficientă motivare faţă de toate susţinerile apelantei-pârâte şi, nicidecum, pentru alte pretinse motive de nelegalitate, conduce în mod evident la o stare de incertitudine juridică. În acest context, recurenţii-reclamanţi consideră că au fost privaţi de dreptul la un proces echitabil şi că a fost încălcat art. 6.1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Cu privire la clauzele referitoare la dobândă, respectiv capătul de cerere nr. x pct. 1.1 şi pct. II (clauzele inserate la articolele nr. 1, 2 şi 3 ale actului adiţional), recurenţii-reclamanţi au formulat următoarele critici de nelegalitate:

În raport de constatarea caracterului abuziv al clauzelor privitoare la dobândă, respectiv art. 1.1. lit. a) (care permitea băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară), art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale şi art. 1, 2 şi 3 din Actul adiţional nr. x/19.08.20211, reclamanţii au solicitat păstrarea marjei fixe a dobânzii de 3,99 prevăzută în convenţia de credit sau, în subsidiar, desfiinţarea în întregime a Actului adiţional nr. x/19.08.2011, având în vedere că toate cele 3 scopuri pentru care a fost încheiat au fost viciate şi, drept urmare, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia.

Pentru a putea stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanţa de apel, în rejudecare, avea obligaţia să verifice îndeplinirea condiţiilor în mod cumulativ, condiţii care, în speţă sunt îndeplinite, intimata-pârâtă modificând unilateral şi abuziv marja fixă, în temeiul art. 1, 2 şi 3 din actul Adiţional nr. 1/19.08.2011, fără nicio negociere efectivă, creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi contrar bunei-credinţe.

Un aspect necontestat este acela că banca pârâtă a inclus comisionul de risc/administrare în componenţa ratei dobânzii, respectiv în componenţa marjei fixe, ce trebuia să fie fixă pe toată perioada contractuală, aspect care a fost învederat instituţiei de credit încă de la acel moment, dar şi instanţei de judecată prin acţiunea promovată.

Curtea de Apel Bucureşti, în cel de-al doilea ciclu procesual, în mod eronat şi printr-o greşită interpretare a dispoziţiilor legale, a apreciat că, în cadrul actului adiţional încheiat, "dobânda a fost stabilită ca fiind variabilă prin voinţa părţilor contractante, şi nu unilateral, intimaţii au cerut restructurarea creditului primind oferta în raport de cerere. Or, în aceste împrejurări în care nu se dovedeşte o iniţiativă a consumatorilor de a modifica oferta prezentată, nu se poate susţine că acel contract este nenegociat, iar banca de rea-credinţă".

Recurenţii-reclamanţi au solicitat să se ţină seama de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia simpla informare a consumatorilor în legătură cu prevederile contractuale nu echivalează în niciun fel cu negocierea acestora, în cazul contractelor de acest tip.

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a instanţei supreme este în concordanţă cu ideea că acest tip de contracte, de adeziune, sunt prezumate a fi nenegociate, cât timp, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, clauza a fost prestabilită unilateral de comercianţi, fiind de datoria comerciantului (în speţă a instituţiei bancare), de a prezenta probe în sensul negocierii clauzei.

În speţă, este evident faptul că împrumutaţii nu au negociat prevederile actului adiţional şi nici nu au avut posibilitatea de a negocia vreo clauză contractuală.

Autorii căii de atac apreciază că se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, din moment ce clauzele referitoare de dobânda dau dreptul băncii de a le modifica (atât în raport de dobânda stabilită în temeiul contractului, cât şi în raport de dobânda stabilită prin actul adiţional), fără a fi negociată.

Ca urmare a constatării nulităţii clauzelor abuzive şi pentru restabilirea legalităţii, recurenţii-reclamanţi consideră că se impune obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze, împreună cu dobânda legală aferentă, calculată de la data achitării fiecărei sume, iar nu de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, aşa cum a stabilit, în mod nelegal, instanţa de apel.

Constatarea caracterului abuziv al clauzei ce stabileşte modalitatea de calcul a dobânzii de referinţă determină nulitatea absolută a acestei clauze, iar nulitatea absolută presupune atât lipsirea clauzei de efecte, cât şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Conform dispoziţiilor art. 1092 alin. (1) din C. civ., orice plată presupune o datorie şi ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii. În contextul constatării nulităţii absolute a clauzei ce vizează dobânda de referinţă variabilă, se va considera, retroactiv, că această obligaţie nu a existat, fiind vorba de plata făcută fără temei şi care trebuie restituită celui care a primit-o, în speţă reclamanţilor.

În cazul contractelor cu executare succesivă, principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic nu este aplicabil în ipoteza în care executarea obligaţiei este ireversibilă şi nu mai este posibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Cererea de restituire a sumelor încasate în baza clauzelor constatate abuzive este întemeiată pe plata nedatorată, ca urmare a dispariţiei fundamentului executării prestaţiei.

În concluzie, recurenţii-reclamanţi au arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, O.U.G. nr. 174/2008 de modificare a O.G. nr. 21/1992, art. 1092 din C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.A. a transmis, prin e-mail, întâmpinare, la data de 3 iunie 2021, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu menţiunea că onorariul de avocat va fi cerut pe cale separată.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Recurenţii-reclamanţi au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin rezoluţia din 6 decembrie 2021 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 3 februarie 2022.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2)-(4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător".

În prezenta cauză, se constată că decizia recurată a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi A. şi B. (la domiciliul procesual ales, la Cabinet de Avocat E.), la data de 11 februarie 2021, aşa cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti poate fi exercitată numai în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Art. 183 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 (aplicabilă în speţă, conform dispoziţiilor art. 24 din acelaşi cod), având denumirea marginală "actele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere", prevede că:

(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, este socotit a fi făcut în termen.

(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

Prin decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 803 din 11.10.2017, s-a statuat că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen".

Conform prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Cu privire la data declarării recursului de către recurenţii-reclamanţi A. şi B., Înalta Curte constată că aceştia au transmis cererea de recurs, prin fax, la 15 martie 2021, ora 22:27, după ora la care a încetat activitatea la instanţă, astfel că recursul nu este socotit a fi depus în termen.

Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate susţinerile formulate de către recurenţii-reclamanţi prin punctul de vedere la raport, în sensul că ar fi incidentă decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 961 din 20.10.2020, care a fost dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

În acest sens, se cuvine a fi menţionat faptul că prezentul litigiu a fost pornit la 30 iulie 2015, astfel că, în conformitate cu regulile cuprinse în art. 24 şi art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., se vor aplica dispoziţiile C. proc. civ. de la data sesizării instanţei de judecată, nefiind aplicabile dispoziţiile procedurale ale Legii nr. 310/2018, prin care s-au adus modificări şi completări C. proc. civ.

Totodată, se reţine că recurenţii-reclamanţi nu au invocat şi nu au dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea lor în termen, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea părţilor din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa pierderii de către recurenţii-reclamanţi a dreptului de a le fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) şi art. 485 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca tardiv declarat recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.