Civil nature of state shareholder mandate and lack of standing to challenge director removal

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16 mai 2018 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea Ordinului nr. 2812/25.10.2017 emis de pârât, prin care se ia act de încetarea calităţii sale de administrator al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că are calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., îndeplinind, în temeiul Contractului nr. x/16.05.2017 încheiat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., şi mandatul de Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General al acestei societăţi.

Calitatea de membru al consiliului de administraţie a fost dobândită ca urmare a emiterii Ordinului nr. 267/25.02.2016 al Ministerului Finanţelor Publice şi a Hotărârii A.G.A. nr. 49/25.02.2016 (publicată în M. Of. nr. 1031/14.03.2016), prin încheierea, între reclamant şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., a Contractului de administrare din 25 februarie 2016.

Prin precizările formulate şi depuse în data de 14 august 2018, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Constanţa, a invocat excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, prin prisma efectelor pe care reclamantul tinde să le obţină prin admiterea cererii sale de chemare în judecată, respectiv anularea Hotărârii A.G.A. a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. nr. 74/25.10.2017.

În drept, au fost invocate art. 18 alin. (7), art. 25, art. 28 alin. (5), art. 29 alin. (5), art. 34 alin. (2), art. 35, 59, 60, art. 64 alin. (2), art. 641 şi 644 din O.U.G. nr. 109/2011, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 93/2009, art. 137 alin. (1), art. 1382 şi 15323 din Legea nr. 31/1990, art. 17 din O.G. nr. 29/2013, art. 34 şi 13 din H.G. nr. 1211/2001, art. 17 şi art. 54 alin. (1) din Regulamentul B.N.R. nr. 20/2009, art. 141 alin. (2), (4) şi 5 şi art. 153 din Legea nr. 31/1990, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, art. 18 alin. (6), (8) şi 9 şi art. 23 din H.G. nr. 376/2012, art. 51 alin. (3) din Regulamentul B.N.R. nr. 20/2009 şi art. 32 alin. (2) din Legea nr. 93/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 159/CA din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat natura civilă a cauzei şi, prin urmare, a admis excepţia necompetenţei materiale, declinând competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reţinând, în esenţă, că activitatea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. se desfăşoară în cadrul legal general aplicabil societăţilor, astfel încât întreaga sa activitate, precum şi exercitarea atribuţiilor de către statul român, în calitate de acţionar, nu pot avea un alt caracter decât civil, astfel că, raportat la prevederile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., actul dedus judecăţii nu are caracter administrativ, cauza neintrând în sfera contenciosului administrativ, aşa cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018, la data de 21 noiembrie 2018.

Reclamantul A. a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, apreciind că actul a cărui anulare se solicită are caracter administrativ individual.

Prin încheierea de şedinţă din 18 decembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a constatat natura civilă a cauzei şi, prin urmare, a respins excepţia necompetenţei materiale ca nefondată, considerentele avute în vedere la dezlegarea acestei chestiuni fiind prezentate în încheierea menţionată.

Prin sentinţa civilă nr. 122 din 29 ianuarie 2019 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes ale reclamantului, respingând acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 543 din 30 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apelul a fost respins ca nefondat.

La data de 22 mai 2020, împotriva acestei decizii şi a tuturor încheierilor premergătoare, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru judecarea fondului, pricina fiind soluţionată prin admiterea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că instanţa de apel nu era competentă material să judece cauza, fiind astfel încălcate normele procedurale imperative privind competenţa materială a instanţelor şi, implicit, normele privind compunerea completului de judecată.

Actul juridic contestat este un act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică. Prin urmare, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Constanţa, în temeiul art. 10 alin. (1) teza 1 din lege.

Acest act a fost emis în vederea executării în concret a legii, respectiv a art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 şi art. 4 din H.G. nr. 1211/2001, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice. Entitatea pentru organizarea căreia a fost emis actul contestat - Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017 -, a fost constituită şi autorizată cu scopul unic de a presta un serviciu public, prin delegarea puterii publice de la statul român, prin autoritatea tutelară Ministerul Finanţelor Publice.

Nelegala calificare a cererii de chemare în judecată şi, implicit, nelegala învestire a tribunalului au consecinţe asupra căii de atac formulate împotriva hotărârii primei instanţe. Conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, calea de atac în cazul acţiunilor în contencios administrativ este recursul, ceea ce conduce la ideea că instanţa care a judecat calea de atac nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

În privinţa soluţiei date asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, se arată că acţiunea vizează constatarea nulităţii absolute a Ordinului M.F.P. nr. 2812/2017, pentru motive deduse din încălcarea normelor imperative ale legii. Raportat la calificarea dată actului juridic contestat, în sensul că se atacă un contract de mandat, prin prisma art. 1246 şi 216 din C. civ., oricine poate invoca nulitatea absolută, cu condiţia dovedirii unui interes legitim.

Recurentul-reclamant susţine că are un interes evident în formularea cererii întrucât din simpla lecturare a actului atacat rezultă că acesta îl vizează direct şi aduce atingere drepturilor şi intereselor sale legitime.

Instanţa de apel a reţinut nelegal că nu prin actul atacat s-ar aduce atingere directă drepturilor şi intereselor recurentului, ci prin actele subsecvente, respectiv prin Hotărârea A.G.A. nr. 74/2017 a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., prin deciziile consiliului de administraţie şi ordinele preşedintelui acestuia organ colegial.

O astfel de argumentare este contradictorie şi vizează motive străine de natura cauzei întrucât, din moment ce actul contestat dispune măsuri care îl vizează direct pe reclamant, acest act aduce atingere drepturilor sale.

Chiar dacă actul atacat nu aduce atingere directă drepturilor sale, în măsura în care a fost adoptat cu încălcarea normelor legale imperative, recurentul susţine că are interesul să constate nulitatea acestuia deoarece, în conformitate cu art. 1254 alin. (2) din C. civ., urmare declarării nulităţii, poate solicita şi nulitatea actelor subsecvente, potrivit principiului quod nullum est nullum effectum producit. Nulitatea actelor subsecvente deschide implicit şi dreptul recurentului la plata retroactivă a tuturor drepturilor băneşti prevăzute în contractul de administrare.

Recurentul arată că situaţia este similară şi în ceea ce priveşte constatarea nulităţii art. 1 pct. 4-6 din Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017.

Prin respingerea apelului au fost menţinute motivele contradictorii în ceea ce priveşte condiţiile de validitate ale unui act, apreciindu-se că aspectele de nelegalitate nu privesc cerinţele de validitate ale contractului în general şi, cu atât mai puţin, ale contractului de mandat, ci efectele produse de actul atacat. În realitate, motivele de nelegalitate invocate prin acţiune se referă la condiţiile de validitate ale actului atacat şi la nelegalitatea obiectului, respectiv a cauzei actului atacat.

Recurentul arată că a criticat nelegalitatea obiectului sub aspectul obligaţiilor persoanelor mandatate prin actul atacat, întrucât a fost dat cu încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii, obiectul conduitei stabilite pentru mandatar fiind ilicit în raport cu dispoziţiile art. 1226 alin. (1) şi (2) din C. civ.

Instanţa de apel, validând hotărârea primei instanţe sub acest aspect, a omis criticile relative la cauza emiterii actului atacat, respectiv înlăturarea reclamantului din funcţie.

Recurentul consideră că instanţa de apel era obligată să ţină seama de faptul că o instituţie a statului - Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - a constatat că a fost victima unei discriminări din motive politice, ce a dus la emiterea actului atacat şi a actelor subsecvente de înlăturare a sa din calităţile şi funcţiile deţinute în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N.

La data de 5 noiembrie 2020 intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, susţinând că decizia atacată este definitivă potrivit art. 634 din C. proc. civ., şi excepţia tardivităţii recursului întrucât a fost formulat la data de 22 mai 2020, cu depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 485 din acelaşi cod, iar pe fond a solicitat respingerea lui ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 25 mai 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului, cu motivarea reţinută în această încheiere, recursul fiind admis în principiu.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 3 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel nu era competentă material să judece, cauza fiind una civilă, fiind astfel încălcate normele procedurale imperative privind competenţa materială a instanţelor şi, implicit, normele privind compunerea completului de judecată, având în vedere natura de act administrativ a actului juridic contestat.

Critica este nefondată, în cauză fiind stabilită în mod corect natura civilă a actului juridic contestat.

Înalta Curte reţine că, prin emiterea ordinului contestat, având nr. 2812/25.10.2017, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului român, a acţionat, s-a manifestat ca acţionar al unei societăţi privind activitatea comercială, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. având, după cum rezultă şi din denumirea sa, forma juridică a unei societăţi pe acţiuni, intimatul-pârât nefăcând altceva decât să mandateze anumite persoane în vederea exercitării dreptului său de vot în adunarea generală ordinară a acţionarilor.

Prin urmare, deşi este emis de o autoritate publică, actul juridic prin care se trasează mandatarilor limitele mandatului conferit nu constituie un act administrativ, nici măcar asimilat, deoarece nu îndeplineşte una dintre condiţiile impuse cumulativ de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv nu este emis în regim de putere publică, drepturile şi obligaţiile născute în baza actului nefiind circumscrise conţinutului unui raport juridic de drept administrativ.

Astfel, Ordinul M.F.P. nr. 2812/25.10.2017 generează un raport juridic de drept civil, respectiv de mandat, iar emitentul actului acţionează în calitate de asociat al unei societăţi de drept privat având un scop lucrativ, în cadrul impus de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, iar nu ca autoritate publică, în exercitarea competenţelor sale legale conferite de puterea publică.

O atare interpretare, în sensul că întreaga activitate a societăţii în care recurentul şi-a desfăşurat activitatea, precum şi exercitarea atribuţiilor de către statul român, în calitate de acţionar, nu pot avea un alt caracter decât civil, rezultă din H.G. nr. 1211/2001 privind înfiinţarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., republicată, coroborată cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990 şi cele ale O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

În consecinţă, raportat la natura juridică civilă a actului contestat, sunt nefondate criticile recurentului care privesc încălcarea normelor de competenţă materială şi a celor privind alcătuirea instanţei de judecată.

Contrar afirmaţiilor recurentului, entitatea pentru organizarea căreia a fost emis Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017 nu a fost constituită şi autorizată cu scopul unic de a presta un serviciu public, prin delegarea puterii publice de la statul român, prin autoritatea tutelară Ministerul Finanţelor Publice, astfel că nu intră sub incidenţa Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Fiind calificată în mod corect cererea de chemare în judecată, tribunalul a fost legal învestit ca instanţă civilă, context în care o astfel de acţiune are deschisă calea de atac a recursului, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Sunt nefondate şi criticile prin care recurentul reclamă aplicarea greşită a normelor juridice care reglementează nulitatea absolută, din perspectiva soluţiei date asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi asupra celei a lipsei de interes, aspecte care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că nulitatea este o sancţiune civilă care intervine atunci când au fost încălcate normele imperative ale legii, diferenţa între nulitatea absolută şi cea relativă fiind dată de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală nesocotită.

Deşi nulitatea absolută este de ordine publică şi, în principiu, poate fi invocată de orice persoană interesată, în cauză, astfel cum au reţinut şi instanţele de fond, calitatea de reclamant se suprapune peste cerinţa existenţei unui interes.

Interesul pe care îl afirmă recurentul nu este unul general, ci un interes individual, aşadar, circumscris normelor subordonate raportului juridic dedus judecăţii. Prin urmare, chiar dacă nemulţumirile recurentului vizează contractul de mandat, prin prisma dispoziţiilor art. 1246 şi 216 din C. civ., nulitatea absolută invocată şi interesul legitim susţinut de recurent trebuie să se raporteze la particularităţile raportului juridic existent între acesta şi emitentul actului contestat.

Identificarea interesului nu se poate realiza din simpla lecturare a actului atacat, cum greşit consideră recurentul, ci din complexul de raporturi juridice, cu caracter derogatoriu de la dreptul comun.

Prin ordinul contestat, calificat ca fiind un mandat, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de emitent, şi-a exercitat un drept decurgând din calitatea de reprezentant al statului român în exerciţiul tuturor drepturilor ce îi revin acestuia din urmă, în calitate de acţionar la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. Prin urmare, efectele specifice acestui contract civil se produc doar asupra părţilor contractante, nu şi faţă de recurent, care este terţ, iar în raport cu această calitate ordinul îi este opozabil, motiv pentru care trebuie să-l respecte şi să-i suporte efectele, ca fapt juridic.

Dispoziţiile cuprinse în Ordinul nr. 2812/2017 au fost duse la îndeplinire în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. din data de 25 octombrie 2017 de către cei doi mandatari, care şi-au exprimat votul în acord cu mandatul încredinţat de mandant, astfel că, la momentul promovării acţiunii, contractul de mandat încetase, iar o eventuală nulitate a ordinului ar prezenta interes doar dacă s-ar finaliza cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, ceea ce în cazul de faţă este imposibil de realizat, având în vedere conţinutul concret al mandatului. Astfel, manifestarea de voinţă a mandantului într-un anume sens şi dreptul de vot al mandatarilor odată exprimate nu mai pot fi supuse restituirii, context în care eficienţa practică a constatării nulităţii Ordinului M.F.P. nr. 2812/25.10.2017 este inexistentă.

Recurentul a mai invocat, ca motiv de nulitate a actului contestat, şi nelegalitatea măsurilor ce urmau a fi executate de mandatari din perspectiva încălcării unor dispoziţii ale actului constitutiv al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. referitoare la cazurile de încetare a calităţii de administrator (art. 15 alin. (8), dar şi ale H.G. nr. 1211/2011, respectiv ale O.U.G. nr. 109/2011 (art. 28 alin. (5) şi (6) şi art. 29 alin. (5), însă aceste aspecte nu privesc condiţiile de validitate ale contractului în general şi, cu atât mai puţin, ale contractului de mandat, ci efectele produse de Ordinul nr. 2812/2017, concretizate prin adoptarea Hotărârii A.G.A. a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., în cadrul căreia mandatarii şi-au îndeplinit mandatul acordat. De aceea, se constată că nici din această perspectivă constatarea nulităţii ordinului contestat nu aduce vreun beneficiu recurentului care, în realitate, urmăreşte anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care s-au adoptat toate punctele cuprinse în Ordinul nr. 2812/2017.

Înalta Curte reţine, ca şi instanţele de fond, că deciziile asupra chestiunilor prejudiciabile pentru recurent nu s-au realizat prin Ordinul nr. 2812/2017, care a fost contestat prin cererea introductivă de instanţă, ci prin Hotărârea A.G.A. nr. 74/25.10.2017. Prin urmare, drepturile reclamantului izvorâte din contractul de administrare din data de 25 februarie 2016 nu au fost lezate prin acest ordin, ci prin adoptarea hotărârii adunării generale a acţionarilor menţionate anterior, fiind, aşadar, evident că anularea actului contestat nu aduce recurentului niciun folos practic.

Interesul recurentului nu poate fi reţinut nici din perspectiva caracterului accesoriu al Hotărârii A.G.A. nr. 74/2017 în raport cu Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017, deoarece lipsirea de efecte a hotărârii adunării generale a acţionarilor, scop urmărit în realitate, nu se poate realiza decât în condiţiile specifice Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, între cele două acte juridice neexistând relaţia de accesorietate invocată de recurent, fiecare act având un regim juridic distinct.

Întrucât recurentul nu se legitimează procesual activ în demersul său judiciar privind constatarea nulităţii ordinului atacat şi nici nu justifică un interes legitim, rezultă că sancţiunea nulităţii nu produce efectele menţionate de acesta, iar reclamantul nu obţine niciun folos practic în urma anulării ordinului contestat.

Critica prin care se invocă contradictorialitatea deciziei atacate, precum şi existenţa unor motive străine de natura pricinii, întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este nefondată.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a efectuat o analiză exactă a raporturilor juridice deduse judecăţii, sub aspectul folosului practic al recurentului în ceea ce priveşte anularea Ordinului M.F.P. nr. 2812/2017, în cauză reţinându-se în mod corect faptul că, nu prin actul atacat s-ar aduce atingere directă drepturilor şi intereselor recurentului, ci prin actele subsecvente, respectiv prin Hotărârea A.G.A. nr. 74/2017 a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., prin deciziile consiliului de administraţie al societăţii şi ordinele preşedintelui acestui organ colegial de administrare.

O astfel de argumentare nu este contradictorie şi nici străină de natura pricinii întrucât raportul juridic dedus judecăţii nu este unul de drept comun, ci unul supus dispoziţiilor legii speciale, ceea ce a impus analiza acestora în contextul petitului acţiunii formulate de recurentul-reclamant.

Contrar susţinerilor părţii recurente, pentru ca principiul nulităţii actelor subsecvente să funcţioneze este necesară legitimarea procesuală activă în susţinerea nulităţii absolute a actului principal, condiţie neîntrunită în cauză, astfel cum s-a arătat deja, având în vederea calitatea de terţ a recurentului faţă de actul contestat.

În considerarea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte va înlătura şi criticile privind incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind identificată nicio normă de drept material încălcată de instanţa de apel, contrar afirmaţiilor recurentului.

Totodată, vor fi înlăturare şi criticile care privesc aspecte de fond privind actul contestat întrucât cererea de chemare în judecată nu a fost analizată pe fond, ci respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active şi pentru lipsa interesului reclamantului în formularea acţiunii, excepţii care împiedică analizarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului, în sensul că s-a constatat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării că acesta a fost victima unei discriminări din motive politice, ce a dus la emiterea actului atacat şi a actelor subsecvente de înlăturare a sa din calităţile şi funcţiile deţinute în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., acestea nu sunt de natură să confere recurentului legitimitate procesuală activă în prezentul demers judiciar, urmând să fie înlăturate ca neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 543 din 30 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 543 din 30 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.