Subcontractor payment dispute: inapplicability of non-performance defense where full performance and acceptance predate litigation

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, la data de 7 iulie 2015, sub dosar nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 408.525,32 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, emise pentru operaţiunile de execuţie şi montaj ale structurii metalice a magazinului C. din loc. Craiova, în baza contractului de subantrepriză nr. x/11.12.2013, la care se adaugă suma de 139.307,13 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere calculate în conformitate cu art. 9.6 din contractul de subantrepriză nr. x/11.12.2013 până la data de 01.07.2015 şi în continuare, până la achitarea efectivă a debitului, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, a invocat art. 194 şi următ. din C. proc. civ., art. 1270 şi următ. din C. civ., precum şi contractul de subantrepriză nr. x/11.12.2013.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei A. S.A. la plata sumei de 3.994.230 RON, din care 2.208.300 RON reprezintă penalităţi de întârziere conform contractului nr. x/11.12.2013, 1.632.942,73 RON reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul nr. x/11.12.2013, 73.863 RON reprezintă debit conform contractului nr. x/24.01.2014 şi 79.124 RON reprezintă contravaloarea materialelor şi utilajelor furnizate, la care se adaugă dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acţiunii, precum şi cheltuielile de judecată.

Cererea reconvenţională a fost disjunsă prin încheierea de şedinţă din data de 19 martie 2019, fiind înregistrată sub dosar nr. x/2019.

Prin sentinţa nr. 112 din 6 mai 2019, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., respingând, totodată, şi cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar D.., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia nr. 90 din 21 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis apelul societăţii reclamante, a schimbat în tot sentinţa atacată şi, în rejudecare, a obligat pârâta la plata sumei de 547.832,45 RON cu titlu de daune, la care se adaugă cheltuieli de judecată în cuantum de 10.884,75 RON, pentru ambele faze procesuale.

Împotriva acestei decizii, la data de 21 iulie 2020, pârâta B. S.R.L., prin administrator judiciar E. Iaşi, a formulat recurs, care a fost înregistrat, iniţial, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 august 2020.

Prin încheierea nr. 2720 din 14 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre competentă soluţionare secţiei a II-a civile din cadrul aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 15 decembrie 2020, sub nr. x/2015*.

Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 90 din 21 mai 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, pârâta B. S.R.L., prin administrator judiciar E. Iaşi, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, societatea pârâtă a susţinut că dezlegările instanţei de apel cu privire la excepţia de neexecutare sunt date cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 1270 şi 1350 din C. civ., reţinându-se în mod greşit că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1556 din acelaşi cod.

Recurenta a arătat că prin notificarea nr. x/14.05.2014, reclamanta-intimată a fost somată, conform art. 5.18 din contract, cu privire la depăşirea termenului de execuţie, iar prin minuta din 14 mai 2014 aceasta şi-a asumat obligaţia de a finaliza lucrările până la data de 31 mai 2014, pentru a nu se dispune rezoluţiunea contractului conform notificării trimise.

Indiferent de dezlegările date asupra înscrisului intitulat "minută", nici termenul de 31 mai 2014 nu a fost respectat, iar motivarea reclamantei cu privire la întârziere este nejustificată.

În ciuda obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa de apel a omis să analizeze perioada de întârziere în executarea obligaţiilor cuprinsă între data de 31.05.2014 şi data de 14.07.2014.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, excepţia de neexecutare este incidentă în speţă întrucât nu a fost încheiat niciun proces-verbal de recepţie cu reclamanta, având în vedere că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată. Faptul că beneficiarul final a recepţionat lucrarea nu produce niciun efect cu privire la relaţia dintre antreprenor şi subantreprenor, subliniind, totodată, că prevederile contractuale sunt clare cu privire la exigibilitatea şi caracterul determinat al sumei de plată, iar nesemnarea procesului-verbal împiedică eliberarea acesteia.

Având în vedere inexistenţa procesului-verbal de recepţie care să ateste că subantreprenorul şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale şi că are dreptul la plata lucrărilor executate, precum şi faptul că neîncheierea acestuia este cauzată de divergenţele apărute în raporturile dintre părţi în legătură cu neexecutarea obligaţiilor în mod corespunzător, recurenta a considerat că nu este îndeplinită condiţia privind caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.

La data de 21 octombrie 2020, intimata-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar D.., a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru casarea acesteia, dezlegările instanţei de apel cu privire la excepţia de neexecutare nefiind date cu încălcarea normelor de drept material.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta, deşi nu a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din cuprinsul cererii de recurs rezultă că partea a făcut referire la încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a omis să analizeze perioada de întârziere în executarea obligaţiilor cuprinsă între data de 31.05.2014 şi data de 14.07.2014.

Aşadar, întrucât se face trimitere la cerinţele motivării hotărârii judecătoreşti, această critică se încadrează, din punct de vedere formal, în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Critica este însă nefondată, instanţa de apel analizând aspectele relevante privind excepţia de neexecutare a contractului invocate de societatea pârâtă, sens în care a reţinut că încheierea procesului-verbal de control al calităţii lucrărilor, în faza determinantă şi a procesului de recepţie a structurii de rezistenţă, la data de 14 iulie 2014, reprezintă o recunoaştere a reprezentanţilor proiectantului, constructorului şi beneficiarului că lucrările au fost executate corespunzător, cu respectarea reglementărilor tehnice şi a planurilor de execuţie.

Prin urmare, critica recurentei se referă în realitate la modul de interpretare a probelor care au stat la baza considerentelor reţinute, iar nu la lipsa motivării pe acest aspect. Or, chestiunea referitoare la interpretarea probatoriului nu mai poate fi analizată în etapa procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Sunt nefondate şi criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dezlegările instanţei de apel cu privire la excepţia de neexecutare fiind date cu aplicarea corectă a normelor de drept material reprezentate de art. 1270, 1350 şi 1556 din C. civ.

Astfel, conform art. 1270 din C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, acesta putând şi modificat sau încetat numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Potrivit art. 1350 din acelaşi cod, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Nu în ultimul rând, dispoziţiile art. 1556 din C. civ. prevăd că, atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând seama de mica însemnătate a prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinţe.

Contrar afirmaţiilor recurentei, textele legale menţionate anterior au fost avute în vedere de instanţa de apel cu privire la temeinicia susţinerii de către societatea pârâtă a incidenţei excepţiei de neexecutare a contractului, prima instanţă de control judiciar, ca instanţă devolutivă, reţinând, pe baza probelor administrate, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1556 din C. civ.

Excepţia de neexecutare a contractului este specifică contractelor sinalagmatice şi reprezintă acel remediu contractual defensiv, la care poate recurge partenerul contractual, ce constă în dreptul acestuia de a refuza executarea propriilor obligaţii atâta vreme cât cealaltă parte nu şi le-a executat pe ale sale.

În cauză, însă, posibilitatea recurentei de a invoca această apărare a fost înlăturată de instanţa devolutivă care a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera excepţia de neexecutare a contractului, în condiţiile în care pârâta nu a invocat prin întâmpinare o neexecutare, chiar parţială, dar suficient de importantă, din partea reclamantei, ci o executare întârziată a obligaţiilor contractuale, peste termenul prevăzut în contract, dar anterioară momentului introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, refuzul de către recurentă a executării obligaţiei de plată a preţului pentru serviciile prestate integral şi cel mai târziu la data de 14 iulie 2014, conform procesului-verbal de recepţie calitativă, a fost reţinut ca nejustificat în condiţiile în care la momentul învestirii instanţei de judecată reclamanta îşi executase integral şi conform toate obligaţiile contractuale asumate, astfel cum a rezultat din probele administrate pe fondul cauzei.

Instanţa de apel a reţinut ca relevante în acest sens şi considerentele expuse în sentinţa civilă nr. 808/07.10.2019 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 54/A/29.01.2020 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a respins contestaţia formulată de creditoarea B. S.R.L. - recurenta din prezenta cauză - împotriva tabelului preliminar de creanţe nr. 632/25.04.2019 al debitoarei A. S.A. - intimată în prezentul dosar -, în raport cu care instanţa de apel a reţinut autoritatea de lucru judecat, în temeiul dispoziţiilor art. 430 şi următ. din C. proc. civ., în ceea ce priveşte prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor angajate prin contractul de subantrepriză, respectiv faptul că cel târziu la data de 14 iulie 2014 lucrările contractate de intimată, în calitate de subantreprenor, au fost finalizate şi sunt conforme.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei nr. 91 din 21 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei nr. 91 din 21 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.