Municipal land recovery claim dismissed on grounds of res judicata from prior public domain judgments; application of Article 431(2) Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, la data de 26 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, a chemat în judecată pârâta Societatea A. S.A., solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren, în suprafaţă de 1.074,77 mp, aferent construcţiei numită "Hală", situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea - Piaţa Centrală.

În drept, a invocate prevederile art. 563 şi următ. din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1263 din 6 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, solicitând admiterea apelului cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost ea formulată.

Apelul a fost înregistrat iniţial pe rolul secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti care, prin încheierea din 12 martie 2019, a scos de pe rol cauza şi a înaintat-o secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 31 mai 2019, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti şi a declinat cauza secţia I Civilă a Curţii de Apel Piteşti. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două secţii ale Curţii de Apel Piteşti, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Prin decizia nr. 1603 din 3 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost reînregistrat la această secţie sub nr. x/2016 la data de 18 noiembrie 2019.

Prin decizia nr. 247/A-C din 19 iunie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 1263/06.11.2018 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta-intimată Societatea A. S.A., pe care a schimbat-o, în sensul admiterii acţiunii, societatea pârâtă fiind obligată să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de 1.074,77 mp, aferent construcţiei "Hală", situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea - Piaţa Centrală.

Prin încheierea din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de Societatea A. S.A. şi a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în decizia nr. 247/A-C/19.06.2020, în sensul că în loc de "S.C. A. S.A.", cum greşit s-a menţionat, se va trece "Societatea A. S.A." şi, în loc de "Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal", se va trece "Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă".

Împotriva deciziei nr. 247/A-C din 19 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 august 2020, pârâta Societatea A. S.A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o noua judecată aceleiaşi instanţe de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că înţelege să critice decizia atacată întrucât instanţa de apel a motivat în integralitate soluţia adoptată pe incidenţa puterii sau autorităţii de lucru judecat, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuţia contradictorie a părţilor şi fără ca această excepţie să fi fost invocată prin motivarea apelului. Aşadar, instanţa de apel a invocat din oficiu excepţia puterii de lucru judecat, după închiderea dezbaterilor, cu prilejul deliberării, încălcând principiul contradictorialităţii care primează faţă de principiul rolului activ al instanţei, iar această încălcare conduce, de plano, la încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a principiului oralităţii, prin raportare la scopul judecării procesului, chiar şi în etapa devolutivă a apelului.

Recurenta a susţinut că era obligatoriu a se pune în discuţia părţilor dacă, în manifestarea sa de excepţie procesuală, în cauză se aplică autoritatea sau puterea de lucru judecat, după caz, pentru că în considerentele deciziei recurate instanţa de apel se referă, mai întâi, la puterea de lucru judecat, iar ulterior, la autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti. Între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat există o distincţie clară, astfel că aceste aspecte nu pot fi valorificate direct, prin considerentele deciziei pronunţate în apel, fără a fi puse în discuţia părţilor.

Admiţând că instanţa de apel avea posibilitatea să invoce din oficiu puterea sau autoritatea de lucru judecat în cauză, întrucât este un motiv de ordine publică, aceasta era obligată să pună în discuţia părţilor respectivul motiv, în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al acestora. Prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a ignorat statuările hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare dintre părţi, care se impun cu putere de lucru judecat în cauza pendinte, însă intimatul nu a invocat acest aspect, nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin motivele de apel.

Recurenta a mai arătat că, întrucât în considerentele deciziei recurate sunt preluate pasaje ample din alte hotărâri judecătoreşti pentru a se releva incidenţa puterii sau autorităţii de lucru judecat, nu poate decela în ce măsură instanţa de apel a efectuat o analiză proprie, efectivă, a argumentelor invocate prin cererea de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a învederat că la compararea titlurilor de care s-au prevalat părţile în litigiu, instanţa de apel a constatat, contrar concluziei tribunalului, că titlul invocat de recurentă nu este apt să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, având în vedere puterea de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti.

Instanţa de apel, comparând titlurile părţilor, a apreciat suficiente hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte litigii, ca efect al puterii de lucru judecat, fără a analiza titlul apelantului-reclamant, care a încercat să îşi dovedească cererea în baza art. 563 şi următ. din C. civ.

Din punct de vedere al aplicării greşite a normelor de drept material în domeniul acţiunii în revendicare, recurenta a învederat că, deşi a invocat în apărare, prin întâmpinarea la apel, împrejurarea că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, care are ca obiect revendicare imobiliară, a pretins că are şi proprietatea terenului în litigiu, dar şi posesia, lipsind practic de interes cererea sa de chemare în judecată, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei susţineri care, de altfel, este nereală. Or, acţiunea în revendicare este acea acţiune în justiţie prin intermediul căreia reclamantul care se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită instanţei să-i recunoască dreptul exclusiv de proprietate asupra bunului, cu consecinţa obligării pârâtului - care stăpâneşte bunul respectiv şi care, la rândul său, se pretinde proprietar - la restituirea lucrului.

Prin urmare, reclamantul dintr-o astfel de acţiune trebuie să dovedească că este proprietarul bunului revendicat, drept dobândit cu bună-credinţă, în raport cu principiul statuat de art. 563 alin. (3) din C. civ., şi că nu are posesia bunului revendicat, condiţie neîndeplinită din moment ce reclamantul a pretins în cererea de chemare în judecată că are posesia imobil teren.

Această împrejurare, neanalizată de instanţa de apel, este un motiv de nelegalitate care determină casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, în vederea lămuririi împrejurării esenţiale dacă reclamantul poseda sau nu terenul revendicat.

La data de 5 noiembrie 2020, intimatul-reclamant Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., intimatul-reclamant a arătat că solicită respingerea acestuia, având în vedere că instanţa de apel nu s-a pronunţat expres cu privire la excepţia puterii sau autorităţii de lucru judecat, ci a subliniat doar că tribunalul nu a ţinut cont de faptul că unele aspecte nu mai pot fi puse la îndoială, fiind dezlegate cu putere de lucru judecat prin hotărâri judecătoreşti anterioare, depuse la dosarul cauzei.

Referitor la criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimatul-reclamant a susţinut că recurenta reiterează apărări de fond, care au fost avute în vedere de instanţa de apel, iar acestea sunt neîntemeiate.

La data de 23 noiembrie 2020, recurenta-pârâtă a transmis răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatului-reclamant, în esenţă, reiterând argumentele expuse în cererea de recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 25 mai 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., societatea recurentă a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii întrucât nu a pus în discuţia părţilor incidenţa puterii sau a autorităţii de lucru judecat în cauză, această chestiune nefiind invocată prin motivele de apel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

O primă observaţie care se impune este aceea că reclamantul s-a prevalat prin cererea de apel de hotărâri judecătoreşti care au statuat cu privire la dreptul de proprietate publică asupra imobilului revendicat, indicând faptul că litigiile au fost purtate între aceleaşi părţi şi privesc aceleaşi titluri, iar terenul care face obiectul cauzei reprezintă terenul aferent imobilului "Hală", construcţie în considerarea căreia societăţii pârâte i s-a eliberat titlul care îi este opus municipalităţii.

Scopul invocării respectivelor hotărâri judecătoreşti este acela de a preîntâmpina pronunţarea unor soluţii contradictorii pe aceleaşi aspecte, prin urmare reclamantul a vizat puterea de lucru judecat a acestora.

În consecinţă, este nefondată susţinerea recurentei-pârâte că nu ar fi avut cunoştinţă de incidenţa puterii de lucru judecat în cauză şi, ca atare, considerentele deciziei atacate pe acest aspect, ar fi luat-o prin surprindere.

Potrivit art. 14 alin. (2) din C. proc. civ., părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

Având în vedere că prin cererea de apel a fost învederată instanţei existenţa puterii de lucru judecat cu privire la hotărâri pe care reclamantul le-a indicat în mod expres, recurenta-pârâtă nu poate susţine cu temei că nu a avut cunoştinţă de această apărare a reclamantului şi, în consecinţă, că nu a avut posibilitatea ca, la rândul său, să o combată, prin întâmpinare.

Contrar afirmaţiilor societăţii recurente, instanţa de apel nu a invocat din oficiu, după închiderea dezbaterilor, excepţia puterii de lucru judecat, ci doar a răspuns motivat, aşa cum îi impunea, de altfel, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., criticilor formulate prin cererea de apel, care viza acest aspect esenţial pentru dezlegarea pricinii. Oricum, prima instanţă de control judiciar nu a făcut decât să valorifice, efectul pozitiv al lucrului judecat care rezultă din hotărârile judecătoreşti de care s-a prevalat apelantul, în jurisprudenţa CEDO conceptul de "securitate juridică" fiind recunoscut ca un principiu fundamental al drepturilor omului, cu referire specială la stabilitatea şi irevocabilitatea drepturilor consacrate definitiv prin hotărâri judecătoreşti, cu titlu de lege, care nu mai pot face obiectul unor ingerinţe legislative sau judiciare.

Aceasta a şi fost intenţia legislatorului român, atunci când, prin alin. (2) al art. 431 din C. proc. civ., a statuat că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, nefiind necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluţiei anterioare.

Aşadar, considerentele instanţei de apel cu privire la efectele puterii de lucru judecat în cauză nu reprezintă o împrejurare de fapt ori de drept care ar fi trebuit să fie pusă în discuţia contradictorie în mod distinct, nefiind încălcate prevederile art. 14 alin. (6) şi art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., ci reprezintă chiar raţionamentul logico-juridic care a dus la pronunţarea soluţiei raportat la starea de fapt din cauză şi la prevederile legale incidente, aceste aspecte invocate de reclamant fiind, după cum s-a arătat deja, cunoscute de către pârâtă, care a avut posibilitatea de a le combate.

Recurenta a mai susţinut că, în considerentele deciziei atacate, prima instanţă de control judiciar se referă mai întâi la puterea de lucru judecat, iar mai apoi la autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti şi întrucât între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat există o distincţie clară, aceste aspecte nu pot fi valorificate direct, prin considerente, fără a fi puse în discuţia contradictorie a părţilor.

Verificând această critică, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a ignorat statuările hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în litigiile anterioare purtate între părţi, care se impun cu putere de lucru judecat în cauza pendinte, referirea la autoritatea de lucru judecat făcându-se doar generic, iar nu cu privire la situaţia concretă dedusă judecăţii, deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a avut în vedere efectele puterii de lucru judecat, iar nu autoritatea de lucru judecat (tocmai pentru că nu era îndeplinită cerinţa triplei identităţi). Or, puterea de lucru judecat, ca prezumţie legală absolută că ceea ce s-a judecat şi statuat printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă reflectă adevărul, privită din punctul de vedere al efectelor hotărârii judecătoreşti pronunţate asupra unui raport juridic, reprezintă efectul pozitiv, în sensul că acea hotărâre a stabilit adevărul.

În consecinţă, prin decizia atacată nu au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al societăţii recurente. De altfel, recurenta nu contestă argumentele reţinute de instanţa de apel privitor la incidenţa în cauză a puterii de lucru judecat şi, prin urmare, nu este relevată o vătămare a drepturilor sale procesuale în sensul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., partea recurentă a învederat că, la compararea titlurilor de care s-au prevalat părţile în litigiu, instanţa de apel a constatat, contrar concluziei tribunalului, că titlul invocat de societate nu este apt să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, având în vedere puterea de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti.

Critica este nefondată raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Efectul pozitiv al lucrului judecat constă în aceea că starea de fapt reţinută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate fi contrazisă ulterior, pentru a fi asigurată, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, sub puterea de lucru judecat intrând atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină.

În condiţiile în care instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat în raport cu hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare purtate între părţi cu privire la legalitatea titlurilor invocate de intimatul-reclamant Municipiul Râmnicu Vâlcea în susţinerea pretenţiei sale de proprietar al imobilului teren, în suprafaţă de 1.074,77 mp, aferent construcţiei numită "Hală", situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea - Piaţa Centrală, fiind stabilită definitiv apartenenţa acestui bun la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale şi, implicit, regimul său juridic, analiza clasică a titlurilor exhibate de părţile unui proces de revendicare imobiliară nu s-a mai impus.

Nu în ultimul rând, aspectele privind posesia terenului nu reprezintă critici de nelegalitate, ci elemente de fapt care ţin de fondul cauzei dezlegat de instanţa de apel.

În consecinţă, pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul societăţii pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea A. S.A. împotriva deciziei nr. 247/A-C din 19 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.