Limits on remand after cassation: obligation to reassess lost profit method and moral damages evidence in bank theft case

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 209.300 RON, constând în: suma de 130.000 RON, reprezentând suma care i-a fost sustrasă în data de 23 februarie 2009 din contul curent nr. x; suma de 79.300 RON daune reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a neutilizării sumei sustrase, calculat de la data de 23 februarie 2009 (data furtului) până în prezent.

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 Euro, reprezentând daune morale decurgând din traumele psihice produse, pe de o parte, de faptul dispariţiei banilor din cont, iar pe de altă parte, de reaua credinţă şi atitudinea pasivă şi sfidătoare avută de pârâta B., prin angajaţii săi până în prezent.

Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2016 prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 7984 din 16 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 130.000 de RON, reprezentând sumă sustrasă din contul reclamantului deschis la pârâtă, a respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate, astfel cum a fost aceasta detaliată prin petitul cererii şi precizată pe parcursul procesului, în sensul admiterii şi a capetelor de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat şi a daunelor morale, menţinerea hotărârii apelate sub aspectul admiterii capătului principal de cerere, privind restituirea sumei de 130.000 RON (RON) reprezentând suma care i-a fost sustrasă în data de 23 februarie 2009 din contul curent nr. x; obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.

Prin decizia nr. 1881 din 31 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 7984 din 16 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata B. S.A..

Prin decizia nr. 2001 din 7 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1881 din 31 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost casată, în parte, decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel cu privire la beneficiul nerealizat şi daunele morale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 123 din 22 ianuarie 2021 a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 7984 din 16.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a beneficiului nerealizat, constând în randamentul subscrierii sumei de 130.000 RON, pentru perioada 26.02.2009 şi până la data de 29.08.2017, în cuantum de 91.351 RON.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate. A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert. A obligat intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de expert). A obligat intimata-pârâtă la plata către expert C. a sumei de 500 RON, cu titlu de majorare onorariu de expert.

Împotriva deciziei civile nr. 123 din 22 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.A..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a încălcat sub două aspecte limitele casării impuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta invocă dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul reţinerii ca dezlegate definitiv a unor elemente ce nu rezultă din decizia de casare.

Instanţa de apel a reţinut eronat limitele rejudecării în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, astfel cum au fost impuse prin decizia de casare.

Înalta Curte a reţinut că beneficiul nerealizat sub forma subscrierii sumei de bani la Fond îndeplineşte caracterul cert şi previzibil, beneficiul nerealizat sub forma dobânzii legale putea fi acordat de către instanţa de apel, chiar şi în lipsa unei cereri exprese, nefiind important modul de calcul al beneficiului nerealizat, ci doar faptul că a fost solicitat.

Din analiza considerentelor instanţei supreme, rezultă cu claritate, arată recurenta, că Înalta Curte nu a limitat Curtea de Apel Bucureşti cu privire la modalitatea de acordare a beneficiului nerealizat, ci a lăsat acesteia libertatea de a alege între cele două posibilităţi de acordare, inclusiv sub aspectul cuantumului şi perioadei pentru care va fi acordat.

Deşi acest raţionament este corect cu privire la chestiunea existenţei, instanţa de apel, în rejudecare, avea obligaţia de a analiza în mod separat ambele temeiuri ale acordării beneficiului nerealizat considerate ca făcând obiect al sesizării instanţei conform Înaltei Curţi şi de a realiza o alegere motivată a uneia şi abia apoi de a particulariza perioada şi cuantumul acestuia, ignorând dezlegarea Înaltei Curţi.

În consecinţă, recurenta susţine că decizia atacată este pronunţată cu încălcarea limitelor de casare prevăzute de art. 501 C. proc. civ., consecinţa fiind totodată, că este total nemotivată cu privire la neacordarea beneficiului nerealizat sub forma dobânzii legale.

Din alt punct de vedere se susţine încălcarea art. 501 alin. (1) şi (4) raportat la art. 22 şi 249 C. proc. civ., sub aspectul ignorării indicaţiilor instanţei de casare.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a impus reanalizarea cauzei în privinţa solicitării constând în daune morale, evocând posibilitatea administrării de alte probe noi, sub aspectul unei potenţiale traume psihice încercate de reclamant, generate de simpla lipsă de folosinţă a sumei de bani.

În rejudecare, instanţa de apel reţine că reclamantul nu a solicitat completarea probatoriului în dovedirea daunelor morale, însă apreciază că acesta ar fi suficient. Această constatare contravine evident obligaţiei fixate de Înalta Curte de a verifica consecinţele pe plan psihic generate de lipsa de folosinţă a sumei de bani.

Lipsa oricărei preocupări pentru a administra probe în sensul existenţei unei traume psihice generează încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispoziţiilor art. 249 şi art. 478 C. proc. civ., sarcina probei revenea reclamantului, instanţa de apel nesocotind aceste reguli, sancţionând pârâta prin fixarea unei valori arbitrare a daunelor morale.

Mai mult, se mai reproşează instanţei de apel că a încălcat rolul activ prevăzut de art. 22 C. proc. civ., conform căruia instanţa trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală.

Deşi acordarea daunelor morale include o latură de apreciere a instanţei cu privire la cuantum, aceasta nu exclude obligaţia de a depune toate probele necesare pentru dovedirea producerii unui prejudiciu moral.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia cuprinde motive contradictorii.

Un prim viciu al motivării rezidă din contradictorialitatea considerentelor instanţei cu privire la cererea de acordare a beneficiului nerealizat şi a daunelor morale.

Considerentele reţinute intră în contradicţie directă pentru că investirea întregii sume de bani presupune automat lipsirea intimatului de folosinţa banilor pentru o perioadă recomandată cuprinsă între 12-24 luni, indisponibilizarea sumelor de bani este inerentă participării la un Fond de investiţii.

Un al doilea viciu este reprezentat de contradicţiile dintre considerente prin care sunt valorificate elementele factuale cu rol probator în acordarea daunelor morale.

Atât timp cât starea materială a reclamantului este una suficient de bună, încât să permită acestuia să subscrie sume importante de bani după producerea evenimentului, înseamnă că lipsa sumei de bani nu putea să îi producă o traumă psihologică.

Instanţa nu a dispus de niciun element de probă din care să rezulte că reclamantul ar fi suportat cheltuieli majore/semnificative în legătură cu tratarea problemelor medicale.

Motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost argumentat cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 1084 şi art. 1088 alin. (2) C. civ.

Un prejudiciu viitor este cert atunci când se referă atât la existenţa cât şi la întinderea sa, ipoteză confirmată de doctrină cât şi de regulile generale în materie de răspundere contractuală conţinute în Principiile Unidroit 2004.

Beneficiul nerealizat este un beneficiu ipotetic care trebuie determinat, iar nu doar bănuit, în speţă beneficiul nerealizat nu se bazează pe o convenţie încheiată între părţi şi nici nu este determinat de lege, ci pe o facultate a reclamantului de a investi o parte sau toată suma etalon, reperul esenţial al dimensionării sale fiind însuşi obiectul investiţional al reclamantului atât anterior, cât şi ulterior sustragerii sumei.

Instanţa de fond tratează investiţia reclamantului în unităţi de fond ca pe un dat pe întreaga perioadă de aproximativ 8 ani şi jumătate pentru care acordă prejudiciul, asimilându-l dobânzii legale.

În contextul alegerii acordării beneficiului nerealizat sub forma randamentului investiţiei, instanţa de apel avea prin urmare obligaţia de a determina prejudiciul, iar nu a de a-l stabili în mod nediferenţiat/abstract ca în cazul aplicării dobânzii legale.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A solicitat de asemenea obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în prealabil, excepţia netimbrării recursului şi a tardivităţii, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat.

Un prim motiv al recursului a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. cu prilejul rejudecării apelului după casare.

A susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel a reţinut eronat limitele rejudecării în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, astfel cum au fost impuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2001 din 07.11.2019.

Astfel, instanţa de apel, rejudecând cauza, şi-a fondat raţionamentul care susţine soluţia pronunţată, pornind de la considerentul că nu mai poate fi supusă reaprecierii nici îndeplinirea caracterului previzibil al acestui prejudiciu şi nici a caracterului direct.

În acest context, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc că în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

În mod cu totul eronat s-a considerat în apel că Înalta Curte a limitat instanţa de apel, în rejudecare, cu privire la modalitatea de acordare a beneficiului nerealizat, sub aspectul subscrierii la fondul de investiţii.

Cercetând actele dosarului, instanţa de recurs reţine că prin decizia nr. 2001/07.11.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost casată decizia instanţei de apel pentru considerente contradictorii şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1084-1086 C. civ., cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru a fi reexaminată sub aspectul alegerii între cele două posibilităţi de acordare, fie beneficiul subscrierii la fondul de investiţii, fie dobânda legală.

Pentru atare considerente, instanţa învestită cu acest recurs subliniază că nicio dezlegare de drept asupra modalităţii de acordare a beneficiului nerealizat nu a fost realizată de instanţa supremă, ci constatându-se că, în contextul evaluat, instanţa de apel nu a lămurit deplin modul de calcul al beneficiului nerealizat, a conchis asupra necesităţii rejudecării fondului.

Decizia civilă nr. 1881/31.10.2017, casată de către instanţa supremă, s-a bazat pe trei considerente relative la prejudiciul cu titlu de beneficiu nerealizat: că nu se poate opune autoritatea de lucru judecat în privinţa existenţei unui beneficiu nerealizat, raportat la dezlegările date în procesul penal, că beneficiul nerealizat sub aspectul subscrierii sumei de bani la Fond nu era cert şi previzibil, că nu se poate acorda beneficiul nerealizat sub forma dobânzii legale, întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii.

În acest context, Înalta Curte subliniază că nu sunt probleme de drept dezlegate, în sensul art. 501 alin. (1) C. proc. civ., chestiunile care vizează modalitatea de acordare a beneficiului nerealizat, sub forma subscrierii la fondul de investitiţii.

Prin casarea cu trimitere evocată, instanţa supremă a făcut referire la o deficienţă a motivării şi la greşita aplicare a legii, dezlegând chestiunea privind previzibilitatea şi caracterul direct al prejudiciului, stabilind instanţei care a rejudecat cauza obligaţia de a analiza în mod separat ambele temeiuri ale acordării beneficiului nerealizat, de a realiza o alegere motivată a uneia şi de a particulariza perioada şi cuantumul acestuia.

O altă interpretare a considerentelor deciziei de casare ar lipsi de finalitate aspectele consemnate la punctul 27, potrivit cărora solicitatea de solicitarea de acordare a beneficiului nerealizat nu putea fi înlăturată doar cu motivarea absenţei unei cereri în acest sens din partea reclamantului, întrucât modalitatea efectivă de determinare a beneficiului nerealizat ar fi trebuit să fie apreciată de instanţa de judecată în raport de solicitarea reclamantului de acoperire a acestui prejudiciu.

Din acest punct de vedere, criticile recurentei-pârâte în ce priveşte faptul că decizia instanţei de apel nu ar fi respectat dispoziţiile trasate de instanţa superioară în exercitarea controlului judecătoresc realizat în cauză sunt fondate, în acord cu dispoziţiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

A doua parte a criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. priveşte ignorarea indicaţiilor instanţei de casare, sub aspectul reanalizării cauzei în privinţa solicitării constând în daune morale, în acest sens fiind încălcate dispoziţiile art. 249 şi art. 22 C. proc. civ.

Critica este fondată.

Înalta Curte observă în raport de această critică faptul că argumentele recurentei-pârâte, menite să sprijine motivul invocat, conduc cerinţa textului art. 488 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 249 coroborat cu art. 22 C. proc. civ.

Astfel, în virtutea principiului disponibilităţii procesului civil, părţile au dreptul să aleagă dintre mijloacele de apărare potrivite şi necesare, ceea ce exprimă dreptul părţii de face caz de facultăţile procesuale pe care legea i le pune la îndemână.

Potrivit principiului rolului activ, instanţa trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală, iar atunci când legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate cricumstanţele cauzei, instanţa va trebui să ţină seama şi de principiile generale ale dreptului, ale echităţii şi bunei-credinţe.

În condiţiile în care reclamantul a solicitat acordarea de daune morale, pentru cauzarea unei potenţiale traume psihice, generate de lipsa de folosinţă a sumei de bani, Înalta Curte prin decizia de casare a constatat admisibilitatea unei asemenea solicitări, chiar şi în condiţiile încheierii unei convenţii între părţi, dar a dispus evaluarea/completarea probatoriului pentru verificarea existenţei unor consecinţe pe plan psihic, generate de lipsa de folosinţă a sumei de bani.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de rejudecare a manifestat lipsa de preocupare pentru a administra probe în sensul existenţei unei traume psihice şi a identifica o serie de criterii pentru determinarea daunelor morale în compensare, corelat şi cu forma de desdăunare materială pentru care se va opta, drept pentru care instanţa avea obligaţia să respecte prevederile art. 22 şi art. 249 C. proc. civ.

Argumentul instanţei de apel referitor la lipsa solicitării de completare a probatoriului din partea reclamantului, care să justifice prejudiciul moral pretins pentru intervalul cuprins între data scrisorii medicale din 27.06.2014 şi momentul restituirii de către pârâtă a sumei de 130.000 RON, este în consecinţă neîntemeiat, în raport de considerentele deciziei de casare.

Ca atare, instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să ţină seama de dezlegările date de instanţa de recurs şi să analizeze existenţa unei potenţiale traume psihice generate de lipsa de folosinţă a sumei de bani.

Procedând astfel, instanţa de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare, pronunţând o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., astfel că se impune, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel în vederea lămurii aspectelor statuate prin decizia de casare nr. 2001 din 07.11.2019 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte apreciază că este de prisos a analiza celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., câtă vreme a fost găsită întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 123 din 22 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.