Green certificate commission dispute: restitution and moral damage claims barred absent contract termination; appeal rejected.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed as unfounded the plaintiff company's appeal against the lower court rulings, leaving in force the Court of Appeal's decision which had rejected the plaintiff's claims for repayment of a commission difference (14,085.19 RON plus legal interest) and moral damages (50,000 EUR) under a service contract for trading green certificates, and had ordered the plaintiff to pay the defendant's costs. The dispute arose from the plaintiff's allegation that the defendant invoiced a 5% commission on 2,305 green certificates but only traded 532, with the plaintiff seeking restitution of the overpaid commission and damages for harm to its commercial relations; the courts held that the claim, framed as contractual liability under Article 1350 Civil Code, actually sought restoration of the prior situation (restitution of price under Article 1635 Civil Code), which requires prior termination (resolution/termination) of the contract under Article 1549 Civil Code—a remedy not sought—and that the plaintiff's voluntary refund to a third-party buyer (Enel) could not be opposed to the defendant. The ICCJ rejected the procedural grounds (contradictory/irrelevant reasoning under Article 488(1)(6) CPC and erroneous application of substantive law under Article 488(1)(8) CPC), finding the appellate court correctly applied the principle of party disposition and the active role of the judge, and that non-exercise of the right to seek termination precluded restitution and moral damages.
Legislator headnote
AI generatedart. 194 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1350 C. civ, art. 1635 C. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Green certificate commission dispute: restitution and moral damage claims barred absent contract termination; appeal rejected: The dispute arose from the plaintiff's allegation that the defendant invoiced a 5% commission on 2,305 green certificates but only traded 532, with the plaintiff seeking restitution of the overpaid commission and damages for harm to its commercial relations; the courts held that the claim, framed as contractual liability under Article 1350 Civil Code, actually sought restoration of the prior situation (restitution of price under Article 1635 Civil Code), which requires prior termination (resolution/termination) of the contract under Article 1549 Civil Code—a remedy not sought—and that the plaintiff's voluntary refund to a third-party buyer (Enel) could not be opposed to the defendant. The ICCJ rejected the procedural grounds (contradictory/irrelevant reasoning under Article 488(1)(6) CPC and erroneous application of substantive law under Article 488(1)(8) CPC), finding the appellate court correctly applied the principle of party disposition and the active role of the judge, and that non-exercise of the right to seek termination precluded restitution and moral damages.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Timiş, S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 14.085,19 RON plus dobânda legala reprezentând diferenţa dintre comisionul achitat pârâtei pentru prestările de servicii conform contractului nr. x/13.04.2016 privind tranzacţionarea pachetului de 2305 certificate verzi, astfel cum reiese din cadrul raportului de activitate din 05.05.2016, şi cuantumul care trebuia achitat efectiv raportat la numărul de certificate verzi pe care l-a tranzacţionat efectiv către Enel Energie Muntenia S.A..
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. sa-i achite suma de 50.000 Euro echivalent în RON (236.500 RON calculat la cursul BNR din data de 09.09.2019 1E=4,73 RON), reprezentând daune morale rezultate ca urmare a faptului ca pârâta i-a afectat în mod iremediabil relaţia comerciala cu Enel Energie Muntenia S.A. precum şi cu alţi clienţi cu care avea un raport în piaţa de business, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 194 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile prevăzute de art. 1350 din Noul C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 534/30.09.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a respins cererea chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 4.117,46 RON reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar pe cale de consecinţă obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata către reclamanta apelantă a sumei de 14.085,19 RON plus dobânda legală reprezentând diferenţa dintre comisionul achitat pârâtei de către reclamantă pentru prestările de servicii conform contract nr. x/13.04.2016 privind tranzacţionarea pachetului de 2305 certificate verzi, astfel cum reiese din cadrul raportului de activitate din 05.05.2016 şi cuantumul care trebuia achitat efectiv raportat la numărul de certificate verzi pe care l-a tranzacţionat efectiv către Enel Energie Muntenia S.A.; obligarea S.C. B. S.R.L. să-i achite reclamantei suma de 50.000 Euro echivalent în RON (236.500 RON calculat la cursul BNR din data de 09.09.2019 1E=4,73 RON) reprezentând daune morale rezultate ca urmare a faptului că pârâta i-a afectat în mod iremediabil relaţia comercială cu Enel Energie Muntenia S.A. precum şi cu alţi clienţi cu care are un raport în piaţa de bussines; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 07.01.2021, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel incident împotriva sentinţei civile nr. 534/30.09.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 102A din 17 februarie 2021 a admis excepţia insuficientei timbrări a apelului incident formulat de către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..
A anulat apelul incident formulat de către pârâta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 534/30.09.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, ca insuficient timbrat.
A respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.987,09 RON către intimata pârâta S.C. B. S.R.L..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante au fost subsumate tezei privind existenţa motivelor contradictorii şi străine de natura cauzei.
În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere faptul că prin decizia recurată s-a reţinut eronat temeiul juridic al acţiunii.
Dezvoltând criticile aduse deciziei recurate, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală, întrucât prin acţiune s-a solicitat restituirea preţului contractual, în realitate reclamanta a solicitat contravaloarea prejudiciului adus ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale.
Sub aspectul temeiului juridic al acţiunii, recurenta-reclamantă reproşează instanţei de apel faptul că nu a pus în discuţia părţilor recalificarea temeiului juridic al dreptului subiectiv, cu toate că instanţa avea această obligaţie în virtutea rolului activ.
Esenţial de observat este faptul că pentru tranzacţionarea certificatelor verzi pe bursă, prestatorul B. S.R.L. a perceput şi încasat efectiv un comision de 5% din valoarea totală a certificatelor verzi tranzacţionate. Având în vedere faptul că reclamanta a achitat pârâtei comisionul de 5% în valoare de 18.311,54 RON calculat prin raportare la valoarea pachetului de 2.305 certificate verzi, iar pârâta a tranzacţionat efectiv un număr doar de 532 certificate verzi, rezultă faptul că pârâta a facturat şi încasat nejustificat diferenţa de comision pentru restul de 1773 certificate verzi, iar aceste sume încasate necuvenit determină temeinicia pretenţiilor reclamantei, astfel încât orice altă chestiune supusă analizei de către instanţă nu-şi găseşte fundamentul pentru a constata că este îndreptăţită la restituirea unor sume pe care, pe de o parte le-a achitat pârâtei fără ca aceasta să fie îndreptăţită, iar pe de altă parte să le restituie din fonduri proprii Enel-ului.
Recurenta arată că temeinicia cererii de chemare în judecată rezultă din cadrul art. XII din contractul de prestări servicii nr. x/2016, din care rezultă că rezoluţiunea nu este prevăzută ca modalitate de încetare a contractului, iar pe de altă parte în cadrul aceluiaşi articol este prevăzut efectul încetării contractului, în situaţia în care o parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile, astfel încât nu se putea solicita rezoluţiunea atât timp cât contractul a încetat.
De altfel, se mai arată că rezoluţiunea nu putea fi pusă în discuţie, atât timp cât contractul era cu executare succesivă.
Prejudiciul material şi moral este demonstrat de faptul că pârâta a tranzacţionat către Enel Muntenia S.A. un număr mai mic de certificate verzi, coroborat cu achitarea unei sume mai mari decât ceea ce s-a predat efectiv şi afectarea relaţiei comerciale cu Enel.
În consecinţă, recurenta apreciază a fi îndeplinite condiţiile cerute de art. 1350 C. civ., în ceea ce priveşte îndeplinirea deficitară sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.
Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la 25.06.2021, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia tardivităţii şi a nulităţii recursului, şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 19.07.2021 recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările intimatei-pârâte.
La termenul de judecată din 11.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia de nulitate în ceea ce priveşte recursul reclamantei, constatându-se că acesta îndeplineşte condiţiile de formă. Intimata-pârâtă a renunţat la excepţia de tardivitate şi la cea privind netimbrarea recursului
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, raportat la faptul că instanţa de apel a reţinut un alt alt temei juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 1635 C. civ., care reglementează situaţia restituirii prestaţiilor.
Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte şi antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către instanţa de recurs a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii. O astfel de situaţie se întâlneşte atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.
Instanţa de apel a răspuns prin considerente clare, nicidecum contradictorii ori străine de natura cauzei, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, criticilor deduse analizei prin motivele de apel.
Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este ca instanţa să arate argumentele pentru care a pronunţat soluţia ce se regăseşte în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Or, verificarea deciziei recurate nu a condus la concluzia că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, de natură să atragă, practic, nemotivarea sa, şi cu atât mai puţin, motive străine de natura pricinii.
Pe de altă parte, criticile susţinute nu relevă pretinse motive străine de natura cauzei, astfel încât, nici formal recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici susceptibile de a susţine ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Or, motivarea greşită, din punctul de vedere al recurentei-reclamante, a soluţiei pronunţate de către instanţa de apel nu se regăseşte în ipotezele prevăzute de textul legal anterior menţionat.
Drept urmare, critica nu întruneşte cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Mai susţine recurenta-reclamantă, că pe fondul acestei greşite analizări a pretenţiilor solicitate prin acţiune, raportat la un alt temei juridic decât cel invocat, fără ca instanţa să procedeze la recalificare, reclamanta a fost lipsită de mijloacele adecvate dovedirii cauzei înseşi a acţiunii pe care a demarat-o, instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. care consacră principiul aflării adevărului în cauză.
Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei restituirea sumei de 14.085,19 RON plus dobânda legală, achitată cu titlu de comision aferent unui număr de 1.773 certificate verzi, pretins netransferate către cumpărătorul Enel.
Ambele instanţe de fond, au analizat acţiunea raportat la principiul disponibilităţii părţii, în limitele în care aceasta a fost formulată, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, prevăzută de art. 1350 C. civ., iar suma solicitată de reclamantă nu reprezintă un prejudiciu contractual, ci poate face obiectul reparaţiei pe calea restituirii preţului, reglementată de art. 1635 C. civ.
În acest context, instanţa de recurs arată că în planul principiului fundamental al disponibilităţii, instanţele nu pot depăşi limitele investirii, potrivit temeiurilor invocate de reclamant. Determinarea temeiului juridic al pretenţiilor reclamantei conform cererii de chemare în judecată (răspundere civilă contractuală), a fost în mod corect apreciat de către ambele instanţe de fond, faţă de limitele exacte al învestirii primei instanţe.
Corect a apreciat instanţa de apel cu privire la faptul că prima instanţă a oferit un raţionament juridic clar cu privire la condiţiile răspunderii civile contractuale şi, mai apoi, a arătat în ce măsură acestea sunt îndeplinite în cauză, aspectele relevate de instanţa de apel fiind juste, astfel încât se reţine că principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 C. proc. civ. nu a fost încălcat.
Criticile privind aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor de drept material reprezentate de art. 1350 C. civ., urmează a fi verificate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat repunerea în situaţia anterioară, prin restituirea de către pârâtă a sumei de 14.085,19 RON.
În motivarea acţiunii s-a precizat că reclamanta este îndreptăţită la repararea prejudiciului, întrucât pârâta nu a îndeplinit obligaţiile contractuale sau a îndeplinit în mod deficitar aceste obligaţii, fără a fi solicitat prin cererea de chemare în judecată şi desfiinţarea contractului.
Prin art. XII.1 din Contractul de prestări servicii a fost reglementată ca şi cauză de încetare a contractului neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor contractuale de către una din părţi.
Această ipoteză corespunde sancţiunii rezoluţiunii (rezilierii, ca formă specifică unor contracte cu executare succesivă), reglementată de art. 1549 C. civ.. De altfel, dreptul la rezoluţiune rezultă şi din lege, fiind recunoscut creditorului obligaţiei neexecutate sau executate neconform, potrivit art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ.
În consecinţă, neexercitarea dreptului de a solicita rezoluţiunea contractului, ca aplicare prioritară a acestei sancţiuni, nu dă dreptul reclamantei de a solicita restituirea unei părţi a comisionului plătit în baza contractului şi solicitarea unui eventual prejudiciu moral, ceea ce echivalează cu restabilirea situaţiei anterioare.
Se mai reţine că obligaţia de transfer a dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi nu poate aparţine decât titularului dreptului, care este reclamanta şi căreia îi revine atribuţia exclusivă de a transfera efectiv certificatele verzi, potrivit art. 2 şi art. 5 din Contractul nr. x/25.04.2016.
Potrivit art. 11 din acest contract, reclamanta putea refuza orice pretenţie de restituire a preţului formulată de cumpărătorul Enel peste termenul de 3 zile menţionat în art. 11 din Contract, acordul acesteia de a restitui către Enel o parte a preţului neputând fi opusă pârâtei, terţ faţă de acest act juridic.
În concluzie, acordul pârâtei exprimat prin Tranzacţia din 18.04.2019 încheiată cu Enel, nu poate reprezenta un motiv temeinic pentru solicitarea restabilirii situaţiei anterioare, nerespectarea obligaţiilor contractuale putând fi analizate doar în cadrul petitului privind rezoluţiunea/rezilierea contractului.
În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, Înalta Curte apreciază corecte statuările instanţelor devolutive, raportat la nereţinerea antrenării răspunderii contractuale, care ar putea atrage reparaţia sub forma acordării daunelor morale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 102A din 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 102A din 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.