Cassation appeal annulled for failure to substantiate specific legal grounds under Art. 488(1) CPC in a construction contract dispute

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată 28 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Mureş, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 385.759,15 RON, reprezentând despăgubiri contractuale (sumele achitate către pârâtă până la momentul pi rasirii şantierului) conform art. 6.2. teza I. din Contractul de execuţie lucrări nr. x/30.10.2015, încheiat între părţi; obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 73.985,672 RON, reprezentând despăgubiri contractuale (10% din suma de 739.856,72 RON) conform art. 6.2. teza II. din Contractul de execuţie lucrări nr. x/30.10.2015, încheiat între părţi, respectiv actele adiţionale nr. 1-3; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1543 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare şi s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; s-a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 593/A din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1543 din 20.12.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. x/2017.

Reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva decizie nr. 593/A din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului.

După o amplă prezentare a relaţiilor contractuale dintre părţi, născute în urma încheierii contractului de execuţie lucrări nr. x din 30.10.2015 şi reluarea conţinutului cererii de chemare în judecată, al cererii de apel, precum şi al considerentelor reţinute de instanţele de fond şi a motivelor de apel, recurenta critică hotărârea atacată, susţinând, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., argumente pe care le subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

In opinia recurentei, considerentele hotărârii atacate constituie o copie aproape fidelă a considerentelor hotărârii primei instanţe, fără să se fi procedat la o analiză a criticilor reclamantei de apel şi a probelor administrate în faţa Tribunalului Mureş.

O dovadă clară în susţinerea acestei afirmaţii este faptul că instanţa de fond şi de apel fac trimitere la corespondenţa electronică dintre părţi, din decembrie 2016, fără a lua în considerare întregul conţinut al e-mailurilor expediate de reprezentanţii celor două societăţi.

Astfel, instanţa de fond şi de apel se referă la e-mailul intimatei-pârâte prin care notifică cu privire la finalizarea lucrărilor şi necesitatea efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor, fără a observa conţinutul răspunsului reprezentantului legal al reclamantei. Precizează că a solicitat părţii adverse să îi transmită "toate documentele care lipsesc de la cartea construcţiei, şi pe care va trebui să le întocmim să fie completă (declaraţii, certificate, procese-verbale, dosar foto etc. (în acest sens a se vedea e-mail expediat de reclamantă la 22.12.2016, ora 14:17). Aceste documente nu au fost transmise reclamantei niciodată.

De asemenea, Notificarea nr. x/01.09.2016, transmisă de intimată prin e-mail, constituie dovadă clară în sensul refuzului acesteia de a finaliza lucrările.

Aminteşte că motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul. Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

In cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţă superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţa a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

In ceea ce priveşte incidenţa motivului de alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că cu încălcarea (chiar ignorarea) normelor materiale în domeniul obligativităţii clauzelor contractuale şi în ceea ce priveşte recepţia lucrărilor.

Astfel cum a arătat şi în cuprinsul apelului (dar şi în cadrul acţiunii iniţiate), prin raportare la dispoziţiile art. 1270 C. civ., obligaţiile contractuale asumate au efect de lege între părţi, obligaţii care nu au fost respectate de către partea adversă.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Prin încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a susţinut cu recursul este admisibil.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 10 noiembrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate.

Întreaga construcţie a recursului vizează o succesiune de fapte, afirmaţii şi aspecte teoretice, parte dintre acestea referitoare la obligaţia de motivare a hotărârii şi dreptul la un proces echitabil, cererea de recurs nefiind însă structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Sub aspectul nemotivării deciziei atacate şi a faptului că instanţa de apel s-ar fi limitat la a relua, fidel, considerentele sentinţei primei instanţe, recurenta-reclamantă arată:

"O dovadă clară în susţinerea acestei afirmaţii este faptul că instanţa de fond şi de apel fac trimitere la corespondenţa electronică dintre părţi, din decembrie 2016, fără a lua în considerare întregul conţinut al e-mailurilor expediate de reprezentanţii celor două societăţi."

Astfel, recurenta - pârâtă subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critici privitoare la modalitatea în care instanţele de fond au apreciat şi valorificat probe administrate în cauză, susţineri ce nu pot face obiect de analiza în recurs, pentru că aceasta ar presupune reaprecierea probatoriului şi o nouă judecata pe fond a cauzei.

De asemenea, recurenta-reclamantă a invocat doar formal nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1270 C. civ., privind forţa obligatorie a contractului, pentru că, în realitate, argumentul invocat de către recurenta-reclamantă în cererea de recurs reflectă nemulţumirea acesteia referitoare la modul în care Curtea de Apel Bucureşti a interpretat clauzele contractuale şi a soluţionat pe fond cauza, aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate care excedează controlului instanţei de recurs.

În lipsa unei argumentaţii care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

Aşa fiind, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 593/A din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.