Municipality fails to articulate illegality grounds; appeal annulled, restitution award stands

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la data de 05.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au solicitat obligarea paralei A. la plata sumei de 1.823.664 RON reprezentând prejudiciul produs cauzat ca urmare a finanţării ilegale stabilită prin Decizia nr. 40/2015 a Camerei de Conturi Timiş.

Prin sentinţa civilă nr. 1172/PI din 19.12.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâta A.; pârâta a fost obligată să restituie reclamanţilor suma de 1.823.664 RON cu titlu de plată nedatorată, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective; pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 14.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, care a fost respins prin decizia nr. 386/A din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Recurenţii-reclamanţi Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 386/A din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a acţiunii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi susţin că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au respins petitul reprezentând capătul accesoriu de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale aferente plăţii nedatorate, reţinând în mod greşit că, în speţă, cauza restituirii nu îi este imputabilă pârâtei intimate, în condiţiile în care din documentele anexate la dosarul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că plata cotizaţiilor nedatorate s-a efectuat ca urmare a depunerii de către intimată a unor cereri prin care au fost solicitate sume de bani, fără a fi ataşate documente justificative de către aceasta; aşadar, în opinia recurenţilor, intimata a dat dovadă de rea-credinţă, situaţie în care aceasta trebuia să fie obligată şi la plata dobânzii legale aferente plăţii nedatorate.

Potrivit celor reţinute de auditorii publici externi în Decizia nr. 40/2015, arată că intimata are calitatea de club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică, conform Legii nr. 69/2000, a asociaţiilor şi fundaţiilor, şi nu de asociaţie sportivă (care este fără personalitate juridică), iar în această calitate, nu putea beneficia direct de fonduri publice, decât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 350/2005, în baza selecţiei de programe/proiecte/acţiuni şi în urma încheierii de contracte de finanţare, astfel că este imputabilă restituirea cotizaţiei nedatorate, impunându-se şi plata de dobânzi legale aferente cotizaţiei nedatorate.

În aceste condiţii, recurenţii solicită instanţei de recurs să constate că intimata nu a fost niciodată îndreptăţită a beneficia de finanţarea cu suma de 1.823.664 Iei, situaţie în care acestei sume trebuie să i se aplice dobânda legală. Constatarea nelegalităţii plăţilor din fonduri publice, lipseşte de temei sau angajament legal plata acestei sume, cu consecinţa prejudicierii bugetului local, astfel încât această sumă este supusă repetiţiunii.

Se impune astfel a se constata de către instanţa de recurs că plata sumei de 1.823.664 RON, a devenit lipsită de cauză şi este, în consecinţă, o plată nedatorată, care se impune a fi restituită, coroborat cu reaua-credinţă a intimatei care nedepunând înscrisurile reţinute a fi necesare prin Legea nr. dobânda legală.

In ceea ce priveşte acordarea dobânzilor legale, solicită să se constate că pârâta este obligată să achite împreună cu debitul şi dobânzi în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 73 indice 1 din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, care arată următoarele:

"Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele", dispoziţii ce în opinia recurenţilor sunt aplicabile speţei de faţă, neavând un caracter "doar" general cum susţine instanţa de apel.

Prin încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a susţinut, în esenţă, că recursul este admisibil.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 10 noiembrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt reiterări ale motivelor de apel nefiind veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare. Mai mult, acestea sunt susţinute de argumente ce tind la o reconfigurare a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, aspect de face imposibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei atacate.

Criticile din recurs vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei, iar simpla menţiune că decizia nu este legală nu permite instanţei de recurs realizarea unui control efectiv al legalităţii soluţiei pronunţate.

Înalta Curte constată că recurenţii reiterează aspectele de netemeincie invocate în apel, referitoare la reaua-credinţă a intimatei, şi nu critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise cazului prevăzut de articolul evocat, invocând formal neaplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 73 indice 1 din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, fără a formula critici concrete prin raportare la considerentele deciziei de apel.

Recurenţii nu au indicat în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii şi nici nu s-au raportat la considerentele acesteia, nu au adus niciun fel de argument în sprijinul acestui motiv de recurs, care vizează ipoteza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Faţă de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurenţi, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raţionamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului şi nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind formal invocate.

Întrucât recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi MUNICIPIUL TIMIŞOARA REPREZENTAT PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva deciziei nr. 386/A din 16 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.