Right of recourse for payments made in violation of validated attachment; legal set-off of regulatory fees with funds consigned for execution

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.03.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Fondul Proprietatea S.A., obligarea pârâtei, prin administrator unic delegat, A., la plata sumei de 696.793,14 RON, compusă din suma de 662.605,14 RON, reprezentând comisionul de 0,0078% aplicat asupra activului net, aferent lunilor februarie şi mai 2016, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi în cuantum de 34.188 RON, stabilite pentru perioada 15.03.2016-30.09.2016, precum şi actualizarea acestei sume până la data plăţii efective.

Prin încheierea din 26.03.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscala a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscala şi trimiterea dosarului la Registratura Generală a Tribunalului Bucureşti în vederea repartizării către o secţie civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 19.04.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 07.06.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a V-a a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.06.2019, sub nr. x/2019.

La data de 04.07.2019, pârâta Fondul Proprietatea S.A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat, în principal, să se constate compensarea legală în ce priveşte suma de 662.605,14 RON, iar în subsidiar, să fie obligată reclamanta-pârâtă la plata acestei sume şi, în consecinţă, să se dispună compensarea judiciară a celor două creanţe.

Totodată, pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie prin care a solicitat ca, în cazul admiterii cererii introductive formulate de ASF şi obligării Fondului Proprietatea la plata sumei de 662.605,14 RON, să se dispună obligarea în principal a A.A.A.S. la plata sumei de 662.605,14 RON, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, iar în cazul în care aceasta nu îşi va putea executa această obligaţie, să se dispună obligarea în subsidiar a Statului Român.

Prin sentinţa civilă nr. 3834 din 20.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul Fondul Proprietatea S.A. şi a constatat intervenită compensaţia legală cu privire la suma de 662.605,14 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A.S.F. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, respingerii cererii reconvenţionale şi admiterii cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin decizia civilă nr. 1651 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei de interes a apelului principal formulat împotriva încheierii din 11.12.2019; a respins apelul principal formulat împotriva acestei încheieri ca lipsit de interes.

Totodată, a respins cererea de repunere în termenul de formulare a apelului provocat ca lipsită de obiect; a respins excepţia inadmisibilităţii apelului provocat.

A respins apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A.S.F. şi, de asemenea, a respins apelul provocat formulat de apelantul-pârât Fondul Proprietatea S.A., ca rămas fără interes.

A restituit apelantei Fondul Proprietatea S.A. taxa judiciară achitată nedatorat în prezenta cauză, în valoare de 5.044 RON, la data de 15.10.2020.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal reclamanta A.S.F., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, trimiterea cauzei spre o nouă judecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, cu consecinţa, în rejudecare, pe fond, a admiterii acţiunii formulate împotriva Fondului Proprietatea S.A., respingerea cererii reconvenţionale formulată de Fondul Proprietatea S.A. în contradictoriu cu A.S.F., admiterea cererii şi diminuarea cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocaţial, astfel cum au fost solicitate de către intimata-pârâtă Fondul Proprietatea S.A.

Un prim motiv de recurs se referă la faptul că, în mod netemeinic, instanţa de apel a apreciat în sensul intervenirii compensaţiei legale între Fondul Proprietatea S.A. şi A.S.F., pe motiv că CN.V.M. nu mai era creditor la data validării popririi, condiţii în care ar fi devenit incidente prevederile art. 1479 C. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a susţinut că decizia civilă nr. 474/10.02.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu instituie obligaţii în sarcina sa şi nu constituie titlu executoriu împotriva sa, astfel încât obligaţia Fondului Proprietatea de plată a sumei de 662.605,14 RON, nu poate fi compensată cu sume executate silit faţă de Fondul Proprietatea, într-o cauză FNI.

De altfel, a menţionat recurenta-reclamantă, însăşi Tribunalul Bucureşti a luat act de transmisiunea calităţii procesuale pasive a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în temeiul legii, prin încheierea din data de 13.05.2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, în care s-a emis titlul executoriu, invocat de către debitoare în cauză.

Consemnarea sumei de 662.605,14 RON, la dispoziţia executorului judecătoresc, de către intimata-pârâtă, nu reprezintă o executare silită a unei obligaţii de plată a A.S.F. deoarece autoritatea nu a preluat obligaţiile de plată ale CN.V.M. din cauza FNI.

Mai mult, din interpretarea textului articolului 1617 din C. civ., rezultă că, pentru a opera de plin drept o compensaţie (convenţională în speţă), este necesară a exista în mod imperativ învoiala părţilor pentru a stinge datoriile/obligaţiile reciproce, învoială (acord) care nu există, întrucât A.S.F. nu avea nicio obligaţie. De asemenea, trebuie să existe, în mod imperativ, condiţia ca datoriile supuse compensării să fie reciproce, or, în cazul de faţă, A.S.F. nu are calitatea de debitor faţă de raporturile juridice existente în speţă cu Fondul Proprietatea.

Astfel, în ceea ce priveşte prima plată efectuată de Fondul Proprietatea în cursul lunilor martie- aprilie 2013, în contul C.N.V.M., recurenta-reclamantă a considerat că aceasta nu se circumscrie situaţiei consacrate de art. 1479 C. civ., întrucât plata a fost efectuată în temeiul şi limitele dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv Regulamentul C.N.V.M. nr. 7/2006 şi Legea nr. 116/2011.

Cea de-a doua plată efectuată de Fondul Proprietatea, în cursul lunilor februarie şi iunie 2016, prin consemnarea sumei de 662.605,14 RON, la dispoziţia executorului judecătoresc, nu poate reprezenta obiect al unei eventuale acţiuni în regres a Fondului Proprietatea împotriva A.S.F., având în vedere că nu în sarcina acestei autorităţi nou-înfiinţate s-a instituit obligaţia de plată în cazul FNI (prin dispunerea de către instanţă a validării popririlor), ci în sarcina Fondului Proprietatea şi C.N.V.M./A.A.A.S.; apoi, C.N.V.M. a fost desfiinţată începând cu data de 30 aprilie 2013, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară; conform art. 11 din Legea nr. 113/2013 rezultă că A.A.A.S. a preluat obligaţiile C.N.V.M. către investitorii FNI.

Al doilea motiv de recurs are în vedere interpretarea eronată a prevederilor legale de către instanţa de apel cu privire la natura sumei de 662.605,14 RON, obiect al pretenţiilor, şi cu privire la limitele executării silite prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 116/2011.

Stabilirea în mod corect a situaţiei de fapt în ceea ce priveşte natura sumei de 662.605,14 RON, solicitată cu titlu de pretenţii de către A.S.F., trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a dispoziţiilor imperative ale art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 116/2011.

Sumele datorate de Fondul Proprietatea S.A. cu titlu de contribuţii legale obligatorii către C.N.V.M., inclusiv suma de 662.605,14 RON, erau sume stabilite, prin bugetul C.N.V.M., pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, care nu pot fi supuse executării silite. Aceste sume au destinaţie specială în condiţiile prevederilor art. 452 alin. (2) lit. a) din C. proc. civ. de la 1865 şi nu pot fi urmărite silit pentru obligaţiile de plată ale C.N.V.M., stabilite prin titluri executorii.

S-a apreciat de către instanţă că decizia civilă nr. 474/10.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 "are autoritate de lucru judecat cu privire la faptul că Fondul Proprietatea S.A. avea obligaţia să respecte poprirea înfiinţată în martie 2013 şi că plata către C.N.V.M. a contribuţiilor aferente lunilor martie şi aprilie 2013 este o plată nevalabil făcută."

Or, instanţa avea obligaţia să soluţioneze cauza sub toate aspectele de drept şi de fapt invocate, fără să suplinească această omisiune de a se pronunţa prin invocarea unei pretinse autorităţi de lucru judecat care nu se susţine, nefiind vorba de speţe similare, între aceleaşi părţi şi cu identitate de cauză.

Instanţa de apel trebuia să soluţioneze cauza cu luarea în considerare a prevederilor O.G nr. 22/2002 şi ale Legii nr. 116/2011 (cu deosebire art. 2), fiind obligatoriu pentru instanţa de apel să analizeze natura sumei de 662.605,14 RON si a limitelor executării silite.

În ceea ce priveşte cadrul legal al executărilor silite în cauza FNI, având în vedere prevederile art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, este clar că, la nivel patrimonial, A.S.F. a preluat drepturile şi obligaţiile C.N.V.M., cu excepţia celor rezultate din cauza FNI.

În condiţiile în care Legea nr. 113/2013 a intrat in vigoare la data de 26.04.2013, iar fosta C.N.V.M. s-a desfiinţat în data de 29.04.2013 (conform prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 93/2012), rezultă că, la data preluării de către A.S.F. a drepturilor şi obligaţiilor fostei C.N.V.M. (30.04.2013), în patrimoniul acesteia nu se mai regăseau drepturile si obligaţiile aferente cauzei FNI, care fuseseră deja preluate de A.A.A.S, la data de 26.04.2013.

În mod nejustificat, instanţa a limitat analiza şi interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 113/2013, în sensul în care prevederile acestui act normativ nu sunt aplicabile raportului juridic obligaţional aferent executării silite prin poprire a sumelor datorate de Fondul Proprietatea S.A. către A.S.F.

Măsura executării silite prin poprire (înfiinţată în data de 11.03.2013 şi validată ulterior prin decizia civilă nr. 474/10.02.2015, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă) a fost dispusă ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 2098/04.06.2009 pronunţată de instanţa supremă faţă de C.N.V.M.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a analizat întreaga argumentaţie a cererii şi a concluzionat, în mod eronat, că temeiul pretenţiilor din prezenta cauză este diferit de temeiul reprezentat de actul juridic prin care C.N.V.M. a fost obligată, în calitate de parte responsabilă civilmente, adică decizia penală nr. 2098/04.06.2009.

A mai arătat recurenta-reclamantă că prevederile Legii nr. 113/2013 nu se aplica în ceea ce priveşte transferul obligaţiei de plată a C.N.V.M către A.A.A.S.

Referitor la cererea de chemare în garanţie a A.A.A.S, astfel cum a fost formulată de Fondul Proprietatea S.A., recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că există, în cauză, un interes născut şi actual şi al A.S.F. pentru admiterea acestei cereri, cu consecinţa introducerii în cauză a A.A.A.S.

A mai arătat recurenta-reclamantă, în ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 113/2013, că, în mod netemeinic, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel apreciază asupra limitelor legale stabilite prin acest act normativ referitor la succesiunea persoanei juridice C.N.V.M către A.S.F şi respectiv, către A.A.A.S.

Astfel, a susţinut recurenta-reclamantă, având în vedere dispoziţiile exprese ale Legii nr. 113/2013, care statuează fără echivoc faptul că A.A.A.S. preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile C.N.V.M rezultate din actele juridice prin care aceasta a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la F.N.I., considerentele instanţei de apel cu privire la aplicabilitatea acestor prevederi legale, sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013, se arată că persoana juridică ce are calitate de unic debitor in prezenta cauză este A.A.A.S.

Împotriva aceleiaşi decizii, pârâtul Fondul Proprietatea S.A. a formulat recurs provocat, solicitându-se ca, în cazul admiterii recursului formulat de A.S.F., să se caseze decizia recurată şi să se trimită cauza spre rejudecare; de asemenea, a solicitat să se caseze şi partea din decizie referitoare la soluţia de respingere a apelului provocat formulat de pârâtă, ca lipsit de interes, şi trimiterea cauzei spre rejudecare, inclusiv în ceea ce priveşte cererea sa de chemare în garanţie.

Recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să formuleze recurs provocat împotriva A.A.A.S. şi a Statului Român, chemaţii în garanţie din primă instanţă.

S-a susţinut că, în cazul în care instanţa va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare, instanţa învestită cu rejudecarea apelului formulat de ASF se va pronunţa asupra cererii principale şi cererii reconvenţionale, existând posibilitatea ca aceasta să oblige Fondul Proprietatea la plata sumei pretinse de A.S.F.

Dacă instanţa investită cu judecata recursului va primi criticile recurentei şi va casa decizia atacată, instanţa de apel va rejudeca chiar ipoteza subsidiară care a condus la depunerea cererii de chemare in garanţie: A.A.A.S., cel care era titularul obligaţiei de plată către păgubiţii F.N.I., conform art. II din Legea nr. 113/2013, este beneficiarul îmbogăţirii fără justă-cauză, pe seama patrimoniului pârâtei.

Modalitatea prin care ar putea fi acoperită pierderea suferită de patrimoniul Fondul Proprietatea, in ipoteza admiterii recursului principal şi apoi a apelului principal, este prin obligarea chemaţilor în garanţie la plata către pârât a sumei de 662.605,14 RON, în temeiul art. 1343 C. civ.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 64 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., art. 491 C. proc. civ., art. 473 C. proc. civ. şi art. 488 alin, (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 1345 C. civ., art. 224 C. civ.

Intimata-chemată în garanţie A.A.A.S. a transmis întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de recurs formulat de reclamanta A.S.F. solicitând, în principal, anularea cererii de recurs şi, în subsidiar, respingerea cererii de recurs.

De asemenea, recurenta-pârâtă S.C. Fondul Proprietatea S.A. a transmis întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului reclamantei ca nemotivat, respectiv ca nefondat.

Intimata-chemată în garanţie A.A.A.S. a transmis întâmpinare la recursul provocat prin care a solicitat anularea acestuia ca nemotivat.

Ulterior, recurenta-reclamantă A.S.F. a transmis răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta-pârâtă S.C. Fondul Proprietatea S.A., iar aceasta a transmis răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-chemată în garanţie.

În şedinţa publică din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a respins, potrivit considerentelor cuprinse în practicaua prezentei decizii, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs principal formulat de recurenta-reclamantă A.S.F., excepţie invocată de intimata-chemată în garanţie A.A.A.S., după ce aceasta a fost pusă în discuţia părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte luând în analiză excepţia nulităţii recursului principal formulat de recurenta-reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă Fondul Proprietatea S.A., şi excepţia nulităţii recursului provocat formulat de recurenta-pârâtă, invocată de intimata-chemată în garanţie A.A.A.S., în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., le va respinge, ca neîntemeiate, având în vedere că din expunerea argumentelor prezentate în cuprinsul cererilor de recurs există critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Deşi recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, se constată că nu există o minimă argumentare care să poată fi subsumată motivului redat, acesta fiind invocat formal.

De altfel, decizia recurată este judicios motivată, instanţa de apel răspunzând tuturor criticilor formulate, neexistând motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.S.F. a solicitat obligarea pârâtei Fondul Proprietatea S.A. la plata comisionului/tarifului pentru menţinerea valorilor mobiliare la A.S.F., aferent lunilor februarie şi mai 2016, în cuantum total de 662.605,14 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 şi 35 din Regulamentul nr. 16/2014, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, precum şi actualizarea acestei sume până la data plăţii efective.

Potrivit dispoziţiilor art. 8, art. 35 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul nr. 16/2014, temeiul juridic al creanţei reclamantei, sumele provenite din tarifele percepute pentru operaţiunile prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la regulament se plătesc cel mai târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă.

Creanţa reclamantei, reprezentând obligaţia de plată a tarifului pentru menţinerea valorilor mobiliare la A.S.F., nu a fost contestată de pârâtă, însă aceasta a invocat, prin cererea reconvenţională, stingerea obligaţiei de plată prin compensaţie, în temeiul art. 1617 C. civ. şi art. 1479 C. civ., ca urmare a plăţii efectuate nelegal după validarea popririi prin decizia civilă nr. 474 din 10 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2013; reclamanta a negat însă în mod constant existenţa acestei creanţe.

În esenţă, reclamanta a susţinut atât în faţa instanţelor de fond, cât şi pe calea prezentului recurs că nu îi incumbă obligaţia de restituire a sumei plătite în mod valabil în contul unei obligaţii legale şi că cea de a doua plată realizată în lunile februarie şi iunie 2016, prin consemnarea sumei de 662.605,14 RON, la dispoziţia executorului judecătoresc, priveşte obligaţii ale fostei C.N.V.M. ce au fost preluate de A.A.A.S. în baza art. 11 din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012.

Instanţa de prim control judiciar, în acord cu tribunalul, a întemeiat recunoaşterea creanţei pârâtei pe dispoziţiile art. 1479 C. civ., potrivit căruia plata făcută cu nesocotirea unui sechestru, a unei popriri nu îi împiedică pe creditorii care au obţinut luarea unei asemenea măsuri să ceară din nou plata. În acest caz, debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.

În acest sens, s-au avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 474 din 10 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2013 în procedura executării silite declanşate în considerarea titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a I. C. civ..J. În cadrul procedurii executării silite Fondul Proprietatea S.A. a dobândit calitatea de terţ poprit pentru sumele pe care aceasta le datora C.N.V.M., cererea de validare a popririi fiind admisă prin decizia civilă anterior menţionată.

Potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată;autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Totodată, conform art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel, urmează a se avea în vedere că art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat (mijloc de probă), care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat.

Efectul pozitiv al lucrului judecat a deciziei civile nr. 474 din 10 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2013 se impune în litigiul pendinte, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum au statuat, în mod corect, instanţele devolutive, în condiţiile în care Fondul Proprietatea, în calitate de terţ poprit, a efectuat la data de 26.04.2013, plăţi către Comisia Naţională de Valori Mobiliare, ce cuprind şi suma de 662.605,14 RON, pentru care a fost validată poprirea şi pentru care s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că C.N.V.M. nu mai era creditor, debitorul are dreptul de regres în temeiul art. 1479 teza a II-a din C. civ., acesta fiind recunoscut retroactiv începând cu data plăţii nevalabil făcută, respectiv de la data de 26.04.2013.

Plăţile efectuate către C.N.V.M., ce cuprind şi suma de 662.605,14 RON, deşi, la momentul achitării lor, reprezentau obiectul unei obligaţii legale, nu mai erau datorate creditoarei C.N.V.M., ci creditorilor acestei instituţii, în urma procedurii de înfiinţare şi validare a popririi, astfel că se impun a fi restituite. Suma a fost achitată în considerarea calităţii C.N.V.M. de autoritate de reglementare şi control pe piaţa valorilor mobiliare, reclamanta fiind succesoarea de drept a acesteia în temeiul Legii nr. 113/2013.

Înr-adevăr, aşa cum a reţinut instanţa de apel, această obligaţie de restituire a sumei achitate cu încălcarea popririi s-a născut în patrimoniul C.N.V.M., dar, prin efectul legii, respectiv în temeiul art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 (normă cu caracter general), ea a fost transmisă către A.S.F. De asemenea, obligaţia în cauză nu este dintre cele avute în vedere la articolul II alin. (1) din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012 (normă specială), căci nu reprezintă o obligaţie a C.N.V.M. faţă de investitorii F.N.I., ci o obligaţie a C.N.V.M. faţă de Fondul Proprietatea S.A., de restituire a unei sume nedatorate.

Chiar dacă în dosarul nr. x/2013 s-a reţinut transmiterea calităţii procesuale pasive a C.N.V.M. către A.A.A.S. în temeiul legii, nu trebuie omis caracterul limitat al obligaţiilor preluate de A.A.A.S. de la C.N.V.M. cu prilejul desfiinţării acestei instituţii şi faptul că reclamanta a fost recunoscută drept succesor de drept al C.N.V..M, revenindu-i atribuţiile, drepturile şi obligaţiile, ca autoritate pe piaţa valorilor mobiliare, şi că, în virtutea acestei din urmă calităţi, a fost efectuată plata în contul căreia pârâta pretinde restituirea.

Argumentele recurentei privitoare la plata valabilă făcută iniţial de pârâtă către C.N.V.M. şi destinaţia specială a acestei sume ce ar fi determinat caracterul insesizabil al acesteia, conform art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 116/2011, sunt contrare caracterului obligatoriu al deciziei anterioare de validare a popririi.

De altfel, sub aspectul reţinerii obligaţiei de restituire a sumei achitate nevalabil, este nerelevantă natura obligaţiilor stinse ca urmare a plăţilor pe care Fondul Proprietatea S.A. le-a efectuat, în calitate de terţ poprit, în cadrul executării silite declanşate de investitorii F.N.I.

Recunoaşterea dreptului de regres al pârâtei în privinţa sumei reţinute ca fiind achitată creditoarei sale cu încălcarea măsurii popririi înfiinţate anterior de instanţa de executare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1479 C. civ., a condus la reţinerea de către instanţele de fond a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei pârâtei împotriva reclamantei, în calitate de succesoare a creditoarei care a încasat nevalabil suma.

Existenţa creanţelor reciproce ale părţilor principale în litigiu constituie temeiul incidenţei compensaţiei legale prevăzute de art. 1617 C. civ. pentru stingerea celor doua obligaţii de plată. Compensaţia a operat de drept la momentul coexistenţei celor două creanţe deopotrivă exigibile, nefiind necesară o învoială a părţilor în acest sens.

Prin urmare, cum părţile principale în litigiu au dedus judecăţii două creanţe reciproce, obligaţia Fondului Proprietatea de plată a sumei de 662.605,14 RON, poate fi compensată cu suma executată silit faţă de acesta.

Înalta Curte mai reţine că problema legalităţii procedurii de executare silită prin poprire nu poate fi analizată în cadrul litigului pendinte, în condiţiile în care legea oferă posibilitatea de a se formula contestaţie la executare, potrivit art. 712 şi următoarele C. proc. civ., prin intermediul căreia să se poată valorifica susţinerile privind încălcarea limitelor legale ale executării silite sau orice alte neregularităţi în ce priveşte procedura execuţională.

În condiţiile în care hotărârea instanţei de apel, care a confirmat statuările tribunalului, este temeinică şi legală, analiza criticilor A.S.F. referitoare la soluţia dată cererii de chemare în garanţie a A.A.A.S, formulată de Fondul Proprietatea S.A., nu prezintă relevanţă.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei civile nr. 1651 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Faţă de această soluţie şi văzând, totodată, limitele fixate de pârâtă prin recursul provocat, care justifică un interes doar în situaţia admiterii recursului principal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge şi acest recurs, declarat împotriva aceleiaşi decizii, ca rămas fără interes.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară, în raport cu înscrisurile aflate la dosar, constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: a) când taxa plătită nu era datorată; (…)".

Se reţine că prin încheierea din 6.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, instanţa supremă a admis cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a constatat că aceasta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit considerentelor reţinute în cuprinsul acelei încheieri.

În aceste condiţii, întrucât cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru se constată că recurenta-reclamantă a achitat în mod eronat taxa judiciară de timbru în cuantum de 5215,53 RON.

Aşa fiind, taxa judiciară de timbru în cuantum de 5215,53 RON achitată cu O.P. nr. x din 17.03.2021 echivalează cu "o plată nedatorată" în înţelesul textului legal evocat, situaţie în care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că sunt incidente dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 5215,53 RON către recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursului principal şi recursului provocat ca neîntemeiate.

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva deciziei civile nr. 1651 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1651 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Restituie recurentei-reclamante AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ taxa judiciară de timbru achitată nedatorat în prezenta cauză, în cuantum de 5.215,53 RON, cu O.P. nr. x din 17.03.2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.