Suspension of appeal proceedings for failure to specify claim value for stamp fee calculation; refusal to comply with court order versus argument of non-assessability

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civila nr. 802 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisa acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C., s-a constatat stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit nr. x/15.05.2007 şi ale contractului de ipotecă nr. x/16.05.2007, a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, B-dul x nr. 36, sector 1 către creditoarea pârâtă B. S.A..

Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta B. S.A., care a solicitat schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 5216 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 802/31.01.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, apel declarat în contradictoriu cu intimaţii A. şi C..

Împotriva deciziei civile nr. 5216 din 21 noiembrie 2018 pronunţate ce Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs B. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la 23.09.2019.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea din 21 mai 2020, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei privind recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 5216/21.11.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru neîndeplînirea obligaţiei stabilite de instanţa în sarcina acesteia.

Împotriva încheierii din 21 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, anularea încheierii recurate şi dispunerea reluării judecăţii de către Curtea de Apel Bucureşti cu consecinţa continuării procedurii de regularizare.

Recurenta îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta susţine că dispoziţiile de drept material greşit aplicate/interpretate de către Curtea de Apel Bucureşti sunt art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Precizează că obiectul prezentului litigiu este acţiunea în constatarea stingerii obligaţiilor prin procedura dării legii în plată (Legea nr. 77/2016).

Arată că, la data de 29.09.2019, a fost emisă în procedura de regularizare o adresă prin care instanţa de recurs (Curtea de Apel Bucureşti) i-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile, să precizeze care este valoarea cererii de recurs sub aspectul cuantumului pretenţiilor pentru stabilirea taxei judiciare de timbru, fără a prevedea în cuprinsul adresei posibilitatea recurentei de a formula cerere de reexaminare împotriva acesteia.

Recurenta susţine că, la data de 07.10.2019, a formulat note precizatoare prin care s-a conformat obligaţiilor puse în sarcina sa în procedura de regularizare, învederând, în esenţă, instanţei că nu suntem în prezenţa unei acţiuni evaluabile în bani şi a solicitat să se facă aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, a învederat instanţei că după stabilirea unei taxe judiciare de timbru îşi rezervă dreptul de a formula cerere de reexaminare.

Recurenta consideră că nu poate fi primit raţionamentul instanţei de recurs, deoarece şi-a îndeplinit obligaţiile puse în sarcina sa, respectiv de a preciza care este valoarea cererii de recurs (indicarea faptului că, în opinia sa, cererea nu este evaluabilă în bani, echivalează cu o precizare a valorii obiectului cererii de recurs), iar dacă ar fi formulat la acel moment cerere de reexaminare ar fi fost respinsă ca prematur formulată (menţionând că va formula cerere de reexaminare când instanţa va stabili taxa judiciară de timbru).

În consecinţă, recurenta-pârâta susţine că instanţa de judecată i-a confiscat dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva cuantumului taxei judiciare de timbru, precum şi a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, neasigurându-i-se o cale efectivă de atac.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că soluţia curţii de apel de suspendare a judecării cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 242 C. proc. civ. este nelegală, în condiţiile în care şi-a îndeplinit toate obligaţiile solicitate în procedura de regularizare.

La 15 octombrie 2020, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a încheierii de suspendare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine caracterul nefondat al recursului pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, analizând încheierea atacată prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce succed:

Obiectul recursului de faţă este reprezentat de încheierea din data de 21 mai 2020, prin care Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecata în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., constatând că pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preciza cererea de recurs sub aspectul cuantumului pretenţiilor, acţiunea fiind evaluabilă în bani, recurenta neformulând cerere de reexaminare împotriva acestui aspect.

Înalta Curte reţine că, deşi recurenta a indicat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate sunt susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care se invocă nelegalitatea măsurii de suspendare dispuse de instanţă şi se aduc critici dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, norme de procedură.

Criticile formulate de pârâtă sunt nefondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 494 C. proc. civ., "dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii".

Suspendarea reglementată de norma citată este un caz de suspendare judecătorească, facultativă, şi constituie o sancţiune procedurală, instituind condiţia culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligaţii stabilite în sarcina sa în cursul judecăţii, corespondentul acestuia în faza recursului, cu aplicarea art. 494 C. proc. civ., fiind recurentul.

Funcţia acestui caz de suspendare este aceea de a sancţiona pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul.

În egală măsură, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

În speţă, se constată că, prin rezoluţia dispusă la momentul primirii cererii de recurs de către Curtea de Apel Bucureşti, s-a pus în vedere pârâtei obligaţia ca aceasta să precizeze cererea de recurs sub aspectul cuantumului pretenţiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru aferente .

Pârâtei i-a fost legal comunicată această dispoziţie, după cum reiese din dovezile existente la dosarul Curţii de Apel Bucureşti .

La data de 10.10.2019, au fost înregistrate la dosarul Curţii de Apel Bucureşti notele scrise depuse de pârâtă, prin care, însă, aceasta nu a indicat aspectele solicitate de instanţă, ci a menţionat că nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni evaluabile în bani, solicitând să se facă aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi învederând că după stabilirea unei taxe judiciare de timbru îşi rezervă dreptul de a formula cerere de reexaminare.

Înalta Curte observă că pârâta nu a dat curs solicitărilor Curţii de Apel Bucureşti de a preciza aspectele puse în vedere, necesare pentru continuarea procesului, având în vedere faptul că instanţa a apreciat cererea ca fiind supusă timbrajului.

Deopotrivă, pârâta era datoare a îndeplini obligaţia pusă în sarcina sa, chiar dacă era în dezacord cu instanţa în ceea ce priveşte caracterul timbrabil al cererii. Precizarea solicitată de instanţă ar fi permis acesteia să stabilească taxa judiciară de timbru, iar, împotriva acesteia, pârâta ar fi avut la îndemână o cale de atac specială, respectiv cererea de reexaminare, reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Se impune a se sublinia că, în cadrul prezentului recurs, nu poate fi tranşată chestiunea timbrajului cererii de recurs, întrucât, din această perspectivă, legea prevede o cale specială de atac.

Pe cale de consecinţă, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa, de a preciza cererea de recurs sub aspectul cuantumului pretenţiilor, ceea ce a pus instanţa în imposibilitatea de a determina cuantumul taxei judiciare de timbru pe care a socotit că aceasta o datorează. Indicarea de către pârâtă a faptului că cererea nu este evaluabilă în bani, nu echivalează cu o precizare a valorii obiectului cererii de recurs. Dezacordul pârâtei cu privire la caracterul timbrabil al cererii nu se putea manifesta în mod legal prin refuzul de îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, ci prin exercitarea căii de atac prevăzute de lege în acest scop, respectiv cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru, reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Aşa cum s-a arătat, conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ., când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

Cum neîndeplinirea obligaţiei puse în sarcina pârâtei a împiedicat desfăşurarea normală a procesului, prin imposibilitatea tranşării definitive a chestiunii timbrajului, Înalta Curte constată că în mod legal Curtea de Apel Bucureşti a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., anterior citate.

Aşa fiind, în considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 21 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 21 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.