Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2359/2021 AI generated

Admissibility of constitutional challenge to entire decree based on legislative council procedure defect in pension recalculation dispute

Case Number Decizia nr. 2359/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appellant's appeal, partially setting aside the Court of Appeal's decision and remanding the case for re-adjudication, specifically regarding the referral of a constitutional challenge to the Constitutional Court. The dispute concerned a military pensioner's claim for recalculated pension benefits, including bonuses for the "In Service of the Fatherland" honorary sign and a 9% supplementary pension, which were effectively nullified by a cap on net pension amounts introduced by Emergency Decree No. 59/2017. The procedural conflict arose when the Court of Appeal refused to refer to the Constitutional Court the unconstitutionality of the entire Emergency Decree, arguing that only specific provisions relevant to the case could be challenged, thereby dismissing the broader challenge based on a procedural defect. The Supreme Court held that the Court of Appeal erred in its interpretation of the admissibility conditions for constitutional challenges, particularly the requirement that the challenged norm have a link to the case solution, and further noted that procedural defects such as the failure to obtain prior advice from the Legislative Council can render an act unconstitutional in its entirety. The key legal basis includes Article 29(1) of Law No. 47/1992 regarding the admissibility of unconstitutionality exceptions and Articles 1 and 79 of the Romanian Constitution concerning the rule of law and the Legislative Council's advisory role.

Legislator headnote

AI generated

art. 60 din Legea nr. 223/2015, art. 28 din Legea nr. 223/2015, art. 413 pct. 1 C. proc. civ, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; Admissibility of constitutional challenge to entire decree based on legislative council procedure defect in pension recalculation dispute: The dispute concerned a military pensioner's claim for recalculated pension benefits, including bonuses for the "In Service of the Fatherland" honorary sign and a 9% supplementary pension, which were effectively nullified by a cap on net pension amounts introduced by Emergency Decree No. 59/2017. The procedural conflict arose when the Court of Appeal refused to refer to the Constitutional Court the unconstitutionality of the entire Emergency Decree, arguing that only specific provisions relevant to the case could be challenged, thereby dismissing the broader challenge based on a procedural defect. The Supreme Court held that the Court of Appeal erred in its interpretation of the admissibility conditions for constitutional challenges, particularly the requirement that the challenged norm have a link to the case solution, and further noted that procedural defects such as the failure to obtain prior advice from the Legislative Council can render an act unconstitutional in its entirety. The key legal basis includes Article 29(1) of Law No. 47/1992 regarding the admissibility of unconstitutionality exceptions and Articles 1 and 79 of the Romanian Constitution concerning the rule of law and the Legislative Council's advisory role.

Keywords

AI generated
recalculation of pension pensioner constitutional requirement supplementary pension legal advice procedural act

Cited Legislation

AI generated
art. 60 din Legea nr. 223/2015
59/2017, a apreciat că modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin art.
art. 28 din Legea nr. 223/2015
223/2015, precum şi la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite prin aplicarea sporului de 9% privind pensia suplimentară la cuantumul pensiei stabilite conform art. 28 din Legea nr. 223/2015;
art. 413 pct. 1 C. proc. civ
Totodată, în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a soluţionării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995
16/2021 (recurs în interesul legii) prin care a statuat faptul că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la prevederile art.
art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015
59/2017 ar fi declarată neconstituţională, în ansamblul ei, atunci ar deveni inaplicabilă modificarea adusă art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 prin art.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
În acest context, soluţionarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Instanţa de recurs constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanţa de apel a procedat la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte legătura normei de drept, obiect al excepţiei invocate, cu cauza dedusă judecăţii.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 719/2021
Casează, în parte, decizia civilă nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi trimite spre o nouă judecată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G.
Decizia nr. 16/2021
Compensatory credit claim for pre-repeal detention quashed, affirming denial of 65-day credit.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the final dispositive to admit the appeal, case the appealed decision in part, and remit the case to the Court of Appeal for re-judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 04.06.2020, sub nr. x/2020, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a Ministerul Afacerilor Interne şi Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat:

1. anularea parţială a Deciziei privind acordarea pensiei militare de stat nr. x din data de 26.03.2020 eliberată de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi anularea Hotărârii nr. 20671 din data de 27.05.2020 emisă de Comisia de Contestaţii din cadrul M.A.I.;

2. obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să se procedeze la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite prin aplicarea sporului aferent Semnului Onorific "În Serviciul Patriei" după determinarea cuantumului pensiei potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, precum şi la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite prin aplicarea sporului de 9% privind pensia suplimentară la cuantumul pensiei stabilite conform art. 28 din Legea nr. 223/2015;

3. obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. la plata diferenţelor de pensie rezultate ca urmare a recalculării indicate la pct. 2, începând cu data plăţii efective a acestora;

4. obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectoriala a M.A.I. la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 22.01.2020 şi până la data plăţii efective;

5. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 80/1995, Legii nr. 223/2015, precum şi orice altă dispoziţie legală indicată în cuprinsul cererii.

Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Intimata Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte cererea referitoare la anularea parţială a Deciziei de pensie nr. x din 23.03.2020 precum şi obligarea la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 1271/2020 din 25 septembrie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatorul A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum aceasta a fost formulată, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată din faza de fond şi apel.

La data de 16.02.2021, instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei, până la pronunţarea şi publicarea în Monitorul Oficial a deciziei în dosarul nr. x/2020 de către Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ulterior publicării deciziei, cauza fiind repusă pe rol.

În cursul judecării apelului, contestatorul-apelant A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate, în principal, a O.U.G. nr. 59/2017, privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, iar, în subsidiar, a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Astfel, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, a invocat încălcarea principiului legalităţii în raport cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale şi legale referitoare la competenţa de avizare a proiectelor de acte normative ce revine Consiliului Legislativ, în sensul că Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, iar după ce a primit avizul Consiliului Legislativ cu nr. 644 din 7 august 2017, a modificat retroactiv actul normativ în discuţie (ordonanţa de urgenţă având tot nr. 59 fiind adoptată în 4 august 2017, purtând semnăturile celor în drept), însă a omis să modifice şi înscrisul cu nr. x din 4 august 2017 prin care Guvernul României a şi adoptat Hotărârea privind supunerea spre adoptare a proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi adresa Secretariatului General al Guvernului cu nr. x/07.08.2017 transmisă Senatului României prin care a transmis spre dezbatere proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Prin urmare, apelantul-contestator a considerat că solicitarea avizului Consiliului Legislativ s-a realizat exclusiv în mod formal, întrucât aceasta a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017, ceea ce, în opinia sa, încalcă prevederile art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, sancţiunea fiind neconstituţionalitatea actului normativ în discuţie în ansamblul său.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, a apreciat că modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 reprezintă o ingerinţă adusă drepturilor contestatorului (şi a altor câteva mii de colegi aflaţi în aceeaşi situaţie), în speţă dreptului prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, care prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992.

Totodată, apelantul a formulat cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională a României.

Prin decizia civilă nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, astfel cum a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea de cameră de consiliu din 8 octombrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, cerere formulată de apelant.

A admis cererea formulată de apelantul A. şi, în consecinţă, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu în raport de art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Totodată, în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a soluţionării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

A respins apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1271/25.09.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, instanţa a reţinut că apelantul a invocat două excepţii de neconstituţionalitate distincte, respectiv, o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României şi, separat, o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu în raport de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Luând în analiză cea dintâi excepţie, instanţa a arătat că aceasta nu verifică condiţia legăturii suficiente şi determinante cu fondul cauzei. Astfel, în accepţiunea Curţii de Apel Iaşi, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, nu poate conduce la dezlegarea apelului care priveşte, în esenţa sa, modalitatea de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite prin aplicarea sporului aferent Semnului Onorific "În Serviciul Patriei", precum şi a drepturilor de pensie cuvenite prin aplicarea sporului de 9% privind pensia suplimentară în temeiul Legii nr. 223/2015. Or, în limitele învestirii, a apreciat că prevederile art. I-VI, VII pct. 1, 2, VIII-X din O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu cauza, iar faptul că apelantul a invocat un viciu de neconstituţionalitate ce afectează ordonanţa în integralitatea sa nu este de natură a conduce la o altă concluzie judiciară.

În acest sens, a reţinut că cerinţa ca dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei pe fond este generală şi imperativă, întrucât controlul declanşat ca urmare a unei excepţii de neconstituţionalitate este întotdeauna un control aposteori, concret şi efectiv, şi nu un control abstract şi general al conformităţii legale cu prevederile Constituţiei României. În consecinţă, instanţa a apreciat că, şi dacă viciul invocat, pe care se întemeiază neconstituţionalitatea, poate afecta actul normativ în ansamblul său, sesizarea Curţii Constituţionale poate viza doar textele direct aplicabile la cererea concretă dedusă judecăţii.

Împotriva acestei decizii, mai precis, împotriva soluţiei prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, contestatorul A. a declarat recurs, în termen, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 648/07.08.2017, în ansamblul ei, considerând că soluţia instanţei este una nelegală.

În motivare, după unele consideraţii de ordin general referitoare la condiţiile de admisibilitate pe care trebuie să le întrunească o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul a susţinut că, în speţă, sunt întrunite toate aceste condiţii.

Cu referire la condiţia ce constă în aceea ca norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, recurentul a arătat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei civile privind pretenţiile recurentului de a i se emite o nouă decizie de pensionare, în care să fie eliminată plafonarea stabilită de O.U.G. nr. 59/2017.

A mai arătat că, prin întâmpinările depuse de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, aceasta a invocat că, urmare a modificării intervenite prin dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2017, apelantul nu poate încasa o pensie militară netă mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei. Astfel, chiar dacă, formal, recurentul beneficiază de un spor aferent Semnului Onorific "în Serviciul Patriei", precum şi de un spor de 9% privind pensia suplimentară, în realitate, aceste drepturi băneşti nu îi sunt acordate, pensia sa netă fiind plafonată potrivit celor mai sus expuse, dispoziţiile legale referitoare la cele două sporuri fiind practic lipsite de conţinut.

Totodată, a subliniat şi faptul că, la data de 13.09.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat (în dosarul înregistrat cu nr. x/2021) Decizia nr. 16/2021 (recurs în interesul legii) prin care a statuat faptul că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările (una dintre modificările majore fiind cea adusă de O.U.G. nr. 59/2017) şi completările ulterioare, pensionarii militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, fără însă ca prin aplicarea acestui spor pensia netă să poată fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei."

Astfel, recurentul apreciază că, la momentul când a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, unica posibilitate a acestuia de a mai beneficia în mod real de cele două sporuri era aceea ca dispoziţiile care au modificat Legea nr. 223/2015 cu privire la modalitatea de stabilire a pensiei militare de stat să fie declarate neconstituţionale.

În opinia recurentului, dacă O.U.G. nr. 59/2017 ar fi declarată neconstituţională, în ansamblul ei, atunci ar deveni inaplicabilă modificarea adusă art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 şi, prin urmare, recurentul ar putea beneficia de încasarea efectivă a contravalorii sporurilor aferente semnului onorific şi a pensiei suplimentare de 9%. Prin urmare, recurentul solicită a se observa că norma vizată de excepţie are o strânsă legătură cu soluţionarea cauzei.

A mai arătat că, în faţa Curţii de Apel Iaşi, a invocat încălcarea principiului legalităţii în raport cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale şi legale referitoare la competenţa de avizare a proiectelor de acte normative ce revine Consiliului Legislativ.

În acest sens, a arătat că solicitarea avizului Consiliului Legislativ s-a realizat exclusiv în mod formal, întrucât aceasta a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017, această situaţie de fapt fiind similară cu cea reţinută la paragrafele 64-67 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2620 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 23/2020, precum şi la paragrafele 52-53 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 25/2020.

A mai învederat că instanţa de contencios constituţional a statuat în mod repetat faptul că, pentru a nu se compromite rolul Consiliului Legislativ, este obligatoriu ca înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ să se realizeze înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă.

Faţă de împrejurarea că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, recurentul a apreciat că această modalitate de acţiune încalcă prevederile art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, motiv pentru care, în accepţiunea sa, sancţiunea este neconstituţionalitatea actului normativ în discuţie în ansamblul său.

În încheiere, a apreciat ca fiind utilă trimiterea la paragraful 80 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 140/2019 potrivit cărora "legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, de «organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României». Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei - simplă sau de urgenţă".

De asemenea, a mai arătat că instanţa de contencios constituţional a statuat că Guvernul este obligat să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte de a adopta o ordonanţă de urgenţă, iar nerespectarea acestei obligaţii duce la neconstituţionalitatea actului normativ adoptat în ansamblul său (pentru exemplificare, recurentul a făcut trimitere la paragraful 47 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 25/2020, respectiv, la paragraful 68 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 23/2020).

Faţă de argumentele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii/deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi la data de 05 octombrie 2021 şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin rezoluţia de primire din 20 octombrie 2021, în cauză, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 9 noiembrie 2021, cu citarea părţilor.

Prin citaţiile emise, comunicate intimatelor la 25 octombrie 2021, respectiv, la 26 octombrie 2021, li s-au adus la cunoştinţă, motivele recursului.

Până la termenul de judecată stabilit în cauză, niciuna din intimate nu a formulat întâmpinare. Ulterior termenului de judecată, respectiv, la 10 noiembrie 2021, la dosarul cauzei a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Având în vedere că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Examinând, în continuare, partea din decizia recurată referitoare la respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, reţinând că, în limitele învestirii, prevederile art. I-VI, VII pct. 1, 2, VIII-X din O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu prezenta cauză, iar faptul că apelantul a invocat un viciu de neconstituţionalitate ce afectează ordonanţa în integralitatea sa nu este de natură a conduce la o altă concluzie judiciară.

Instanţa de recurs constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanţa de apel a procedat la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte legătura normei de drept, obiect al excepţiei invocate, cu cauza dedusă judecăţii.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că în mod greşit s-a apreciat că, în speţă, dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2017, a cărei constituţionalitate este contestată, nu au legătură cu soluţionarea litigiului, din moment ce recurentul a făcut trimitere la acest act normativ în cuprinsul acţiunii introductive tocmai în ideea că, prin O.U.G. nr. 59/2017 au fost modificate anumite dispoziţii din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate privind lipsa avizului Consiliului Legislativ, Înalta Curte reţine, că în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate cu privire la aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă privind procedura de adoptare a actului normativ, în cadrul controlului de neconstituţionalitate a posteriori, şi nu doar în cadrul controlului a priori, la sesizarea unor autori calificaţi (ex.: Avocatul Poporului, etc).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu referire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, în rejudecare, instanţa urmând a reanaliza condiţia referitoare la legătura cu cauza dedusă judecăţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul A., va casa, în parte, decizia civilă nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi va trimite spre o nouă judecată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.

Casează, în parte, decizia civilă nr. 719/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi trimite spre o nouă judecată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, în raport de art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.