Banking commission clauses; peremption of appeal due to procedural inactivity

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor stipulate la pct. 8, 10, 11 din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 iulie 2008, la art. 3.1.5 lit. a) şi b) din condiţiile generale ale aceluiaşi contract, la pct. 4 şi 7 din actul adiţional nr. x/2010, la pct. 2 şi 5 din actul adiţional nr. x/2012; s-o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor plătite în temeiul clauzelor contestate, cu titlu de comision de administrare, comisionul de acordare şi comisionul de prelungire a contractului, estimate la suma de 140.000 euro, precum şi la plata dobânzii legale aferente; s-o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 1945 din 22 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 683 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a prezentat istoricul litigiului, după care a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 şi a Directivei nr. 93/13/CEE, fiind, astfel, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, autorul recursului a arătat că, în contractul de credit, nu sunt menţionate serviciile prestate de bancă în schimbul perceperii comisioanelor de administrare, acordare şi prelungire a contractului.

După evocarea deciziilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-484/08 şi C-241/98, recurentul-reclamant a subliniat că instanţele devolutive aveau dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor referitoare la preţul contractului.

Aceeaşi parte a criticat considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că, deşi clauzele contestate nu au fost negociate cu împrumutatul, banca nu a fost de rea-credinţă, întrucât a prevăzut în mod explicit cuantumul comisioanelor şi modul de calcul al acestora.

În combaterea acestor considerente, recurentul-reclamant a subliniat că instanţa de apel nu a avut în vedere cuantumul ridicat al comisioanelor percepute de bancă, acest cuantum fiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

De asemenea, a arătat că existenţa acestui dezechilibru rezultă şi din neindicarea în cuprinsul contractului de credit a prestaţiilor efectuate de bancă în schimbul perceperii comisioanelor bancare.

Aceeaşi parte a susţinut că instanţa de apel a făcut trimitere în mod greşit la art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, întrucât acest text de lege a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de credit.

Recurentul-reclamant a mai învederat că hotărârea recurată a fost pronunţată fără a fi cercetat pe deplin fondul cauzei, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare, autorul căii de atac a subliniat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra existenţa unei contraprestaţii a băncii în analiza cerinţei bunei-credinţe.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 27 februarie 2019.

La 6 martie 2019, intimata-pârâtă B. S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la 18 martie 2019. Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 10 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu şi-a exercitat dreptul procedural de a formula punct de vedere.

Prin încheierea completului de filtru din 18 februarie 2020, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, stabilind termen de judecată la 2 iunie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 2 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, constatând că părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă şi că, deşi legal citate pentru acest termen, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La 6 noiembrie 2020, recurentul-reclamant a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), o cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin rezoluţia din 10 noiembrie 20210, în cauză, s-a stabilit termen de judecată la 2 februarie 2021, ora 11, cu citarea părţilor, în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei şi, subsecvent, pentru discutarea recursului.

La 19 ianuarie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a depus un înscris prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere pe rol a cauzei şi constatarea perimării cererii de recurs.

Prin încheierea din 2 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, constatând că părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă şi că, deşi legal citate pentru acest termen, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Constatându-se că pricina a fost suspendată la 2 februarie 2021, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni, prin referatul din data de 23 septembrie 2021, s-a propus fixarea unui termen de judecată pentru constatarea perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., sens în care a fost stabilit termen la 9 noiembrie 2021, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Asupra incidentului procedural al perimării, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, de reformare sau retractare.

Reglementată ca excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât admiterea acesteia conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte şi absolută, întrucât este instituită prin norme de ordine publică, fiind prevăzută în interesul unei bune administrări a justiţiei.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin încheierea din 2 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Autorul recursului nu a solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendarea judecăţii, dispusă prin încheierea din 2 februarie 2021. Astfel, recurentul nu a mai stăruit în soluţionarea recursului, deşi justifica un interes în continuarea judecăţii acestei căi de atac.

Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului-reclamant începând cu 2 februarie 2021 şi până la 9 noiembrie 2021, când a fost luată în examinare perimarea cererii de recurs, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din acelaşi act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.