Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2345/2021 AI generated

Moral damages claim against auto insurer barred from cassation appeal by statutory exclusion of insurance matters

Case Number Decizia nr. 2345/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the insurer’s appeal in cassation as inadmissible, thereby leaving the final appellate decision in force that upheld the lower courts' award of moral damages and late payment penalties to the plaintiffs. The dispute concerned a claim for moral damages arising from a fatal traffic accident, filed in October 2019 against a mandatory auto liability insurer for violating the obligations under the new Civil Code and the compulsory auto insurance law. The decisive legal basis for the dismissal was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, as amended by Law No. 310/2018, which expressly excludes judgments in insurance matters from being subject to cassation appeal for cases initiated on or after January 1, 2019, rendering the appellate decision final and non-appealable.

Legislator headnote

AI generated

art. 480 alin. (2) C. proc. civ, art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, art. 494 din C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ; Moral damages claim against auto insurer barred from cassation appeal by statutory exclusion of insurance matters: The dispute concerned a claim for moral damages arising from a fatal traffic accident, filed in October 2019 against a mandatory auto liability insurer for violating the obligations under the new Civil Code and the compulsory auto insurance law. The decisive legal basis for the dismissal was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, as amended by Law No. 310/2018, which expressly excludes judgments in insurance matters from being subject to cassation appeal for cases initiated on or after January 1, 2019, rendering the appellate decision final and non-appealable.

Keywords

AI generated
liability of accident insurer moral damages compulsory insurance fatal accident article of civil procedure excluded cases

Cited Legislation

AI generated
art. 480 alin. (2) C. proc. civ
solicitând, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea în parte a hotărârii, în sensul diminuării daunelor morale pentru reclamantul A.
art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017
În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că decizia recurată nu este motivată sub aspectul acordării daunelor morale în raport de prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, respectiv, în raport de legislaţia şi practica judiciară în domeniu.
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017
132/2017, prin respingerea analizării practicii judiciare din România în materie în momentul stabilirii daunelor morale, respectiv, a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 prin obligarea asigurătorului la plata penalităţilor de întârziere.
art. 494 din C. proc. civ
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art.
art. 24 C. proc. civ
Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art.
art. 483 C. proc. civ
310/2018, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art.
art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010
2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 183/2021
Prin decizia civilă nr. 183/2021 din 2 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis cited in the operative part to reject the appeal in cassation as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă la 21 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenientul forţat D., obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 75.000 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale reclamantului A.; 25.000 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, reclamantei B.; penalităţi de 0,2 % pe zi aplicate la sumele solicitate prin petitele anterioare calculate începând cu data de 16.05.2019 şi până la plata integrală a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1357 şi următoarele din C. civ. (2009), prevederile Legii nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 192 şi următoarele din C. proc. civ.

La termenul din 2 martie 2020, instanţa a invocat excepţia de necompetenţă materială procesuală, iar, prin încheierea de şedinţă de la acea dată, a dispus amânarea pronunţării cauzei la data de 3 martie 2020.

Prin încheierea din 3 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală invocată de instanţă din oficiu, şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenientul forţat D., în favoarea secţiei I Civilă a Tribunalului Maramureş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civile a Tribunalului Maramureş la 5 martie 2020, sub nr. x/2019*.

După înregistrarea dosarului pe rolul secţiei I Civile a Tribunalului Maramureş, pentru termenul de judecată din data de 10 iunie 2020, reclamanţii au depus la dosar o cerere prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă în soluţionarea cauzei.

Prin încheierea civilă nr. 453 din 10 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi cu intervenientul forţat D., în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul, respectiv Curţii de Apel Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 127/F/CC/2020 din 14 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 6 august 2020, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1266 din 16 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea promovată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi, în consecinţă, a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 50.000 Euro în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data de 16.05.2019 şi până la plata efectivă a sumei datorate.

A obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantei B. suma de 15.000 Euro în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data de 16.05.2019 şi până la plata efectivă a sumei datorate.

A obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 2.670 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel C. S.A. solicitând, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea în parte a hotărârii, în sensul diminuării daunelor morale pentru reclamantul A. până la concurenţa sumei de 36.000 de RON ofertată prin s.c. 4799/6; pentru reclamanta E. până la concurenţa despăgubirii acordate celorlalţi fraţi ai defunctului, 29.000 RON; respingerea dobânzii legale de 0,2% pe zi acordată de la 16.05.2019 până la data plăţii efective a despăgubirii.

Prin decizia civilă nr. 183/2021 din 2 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1266, pronunţată la data de 16.11.2020 în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Maramureş, pe care a păstrat-o în întregime. Totodată, a obligat apelanta să plătească intimatului A. şi intimatei B. câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., prin care a solicitat casarea deciziei civile recurate nr. 183/02.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi trimiterea cauze, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că decizia recurată nu este motivată sub aspectul acordării daunelor morale în raport de prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, respectiv, în raport de legislaţia şi practica judiciară în domeniu.

De asemenea, a susţinut şi că decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, prin respingerea analizării practicii judiciare din România în materie în momentul stabilirii daunelor morale, respectiv, a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 prin obligarea asigurătorului la plata penalităţilor de întârziere. Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată prilejuite de prezenta cale de atac constând în onorariu avocaţial.

Sub aspectul admisibilităţii căii de atac formulate, recurenta a învederat că, prin raportare la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 şi la obiectul dosarului, pretenţii-acţiune în răspundere delictuală, recursul este admisibil.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-reclamanţi la 6 iulie 2021, respectiv, la 7 iulie 2021, iar, intimatului intervenient, la 6 iulie 2021.

La 4 noiembrie 2021, intimaţii-reclamanţi au depus la dosar note scrise, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea recursului, ca inadmisibil.

Întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluţia din 12 august 2021 s-a fixat termen la 9 noiembrie 2021 pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, reclamanţii au învestit Tribunalul Maramureş la 21 octombrie 2019 cu o cerere în materia asigurărilor, întemeiată pe dispoziţiile noului C. civ., ale Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi ale Normei A.S.F. nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, solicitând obligarea pârâtei C. S.A. la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat acestora la data de 24.01.2018 ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicat autovehiculul marca x, înmatriculat sub nr. x, condus de intervenientul forţat D., în urma căruia a survenit decesul numitului F., acesta fiind tatăl, respectiv fratele reclamanţilor.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 mai sus-menţionată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii - 21 octombrie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele izvorând din asigurări.

Având în vedere că, în speţă, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 183/2021 din 2 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în apel, într-o cerere pronunţată în materia asigurărilor, în raport de dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 183/2021 din 2 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 183/2021 din 2 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.