Insurance damages claim: Recourse annulled for lack of valid legal grounds

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub numărul x/2018 la data de 19.11.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumelor de 10.000 euro, reprezentând daune materiale, 11.700 RON, reprezentând salariile cuvenite pentru perioada iulie 2015 - iulie 2016 şi 170.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă 641/C din 24 iulie 2019, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea (numai în privinţa dreptului la acţiune care nu s-a prescris), formulată de reclamant. În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 7.110 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutit reclamantul prin încheierea din data de 30.01.2019, a rămas în sarcina Statului.

Împotriva sentinţei civile nr. 641 din 24 iulie 2019 au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 77 din 12 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva încheierii din 12.06.2019 şi a sentinţei civile nr. 641/C din 24 iulie 2019, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, în ceea ce priveşte prejudiciul material şi moral născut până la data de 15.11.2016, recurentul arată că acţiunea iniţială a fost una promovată ca un litigiu de muncă, ca urmare a faptului că accidentul s-a produs în timpul programului de muncă şi în exercitarea sarcinilor de serviciu. Ulterior, instanţa a recalificat cererea ca o acţiune în pretenţii şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare către secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Neamţ, fiind ulterior perimată.

Mai arată recurentul că, potrivit art. 2.519 C. civ., dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani. În acelaşi timp, art. 2.527 C. civ. menţionează faptul că, în cazul asigurării contractuale, prescripţia începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părţi pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizaţiei sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurător.

Autorul recursului susţine că, întinderea prejudiciului, respectiv a daunelor materiale şi implicit a daunelor morale, nu a putut fi cuantificată, ca urmare a ultimelor intervenţii chirurgicale, respectiv efectuării ultimelor cheltuieli, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, în cursul anului 2019.

Faţă de cele menţionate, recurentul consideră că termenul de la care începe să curgă dreptul la acţiune este termenul de la care a putut să cunoască întinderea prejudiciului.

Pe de altă parte, recurentul susţine că un eventual termen de prescripţie a dreptului la acţiune a fost suspendat, având în vedere faptul că dosarul de daună B/51/2015 nu a fost finalizat. Consideră că prin suspendarea dosarului de daună s-a produs şi o suspendare a termenului de prescripţie, prin raportare la prevederile art. 2532 C. civ., o eventuală promovare a acţiunii înainte de soluţionarea dosarului de daună fiind prematur formulată.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată (doar în privinţa dreptului la acţiune care nu s-ar fi prescris), reţinând în principal faptul că despăgubirile ar putea rezulta dintr-o altă poliţă de asigurare, respectiv seria x nr. x/12.10.2015, care nu ar fi fost indicată în susţinerea cauzei juridice. A reţinut, în acest sens, faptul că acesta s-a referit în mod concret la răspunderea contractuală bazată pe contractul materializat în poliţa de asigurare de asistenţă medicală pentru lucrători români în Uniunea Europeană seria x nr. x/12.01.2015.

Totodată, recurentul susţine că instanţa a dat o interpretare eronată atât prevederilor din contractul ce face obiectul poliţei de asigurare de asistenţă medicală pentru lucrători români în Uniunea Europeană seria x nr. x/12.012015, cât şi că instanţa trebuia să se raporteze la ambele contracte de asigurare, în condiţiile în care ambele poliţe de asigurare se regăsesc la dosarul cauzei.

Arată că, în cazul în care instanţele ar fi considerat că cererea de chemare în judecată s-a făcut în baza unei singure poliţe de asigurare, deşi la dosarul cauzei se regăseau mai multe poliţe, care aveau în vedere asigurarea globală încheiată pentru muncitorii ce lucrau în străinătate, atunci acestea erau obligate să ceară lămuriri, în vederea stabilirii în mod clar şi neechivoc a obiectului acţiunii, a temeiului de fapt şi de drept al acesteia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare."

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurent nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, referitoare la întinderea prejudiciului şi a cuantumului daunelor materiale şi morale, precum şi administrarea probatoriului, cu privire la poliţele de asigurare aflate la dosarul cauzei, nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că argumentele expuse de recurent, prin care susţine că un eventual termen de prescripţie a dreptului la acţiune a fost suspendat, faţă de faptul că dosarul de daună nu a fost finalizat, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.

Recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată şi dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentului vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinica deciziei atacate.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 12 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a I-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 12 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a I-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.